Aplicație multiliniară

De la testwiki
Sari la navigare Sari la căutare

În algebra liniară o aplicație multiliniară este o funcție de mai multe variabile care este liniară separat în fiecare variabilă. Mai precis, o aplicație multiliniară este o funcție

f:V1××VnW,

unde V1,,Vn și W sunt spații vectoriale (sau module peste un inel comutativ), cu următoarea proprietate: pentru fiecare i, dacă toate variabilele cu excepția lui vi sunt menținute constante, atunci f(v1,,vi,,vn) este o funcție liniară de vi.[1]

O aplicație multiliniară de o variabilă este o aplicație liniară, iar de două variabile este o aplicație biliniară. În general, o aplicație multiliniară de Format:Mvar variabile se numește o aplicație Format:Mvar-liniară. Dacă codomeniul unei aplicații multiliniare este corpul scalarilor, se numește Format:Ill-wd. Aplicațiile multiliniare și formele multiliniare sunt obiecte fundamentale de studiu în algebra multiliniară.

Dacă toate variabilele aparțin aceluiași spațiu, formele pot fi simetrice, antisimetrice, sau aplicații k-liniare alternate. Acestea din urmă coincid dacă inelul subiacent (sau corpul) are o caracteristică diferită de 2, altfel primele două coincid.

Exemple

Reprezentare prin coordonate

Fie f:V1××VnW, o aplicație multiliniară în spațiile vectoriale finit dimensionale Vi cu dimensiunea di și W un spațiu cu dimensiunea d. Dacă se alege baza {ei1,,eidi} pentru fiecare Vi și baza {b1,,bd} pentru W (folosind caractere grase pentru vectori), atunci se poate defini o colecție de scalari Aj1jnk prin

f(e1j1,,enjn)=Aj1jn1b1++Aj1jndbd.

Atunci scalarii{Aj1jnk1jidi,1kd} determină complet funcția multiliniară f. În particular, dacă

vi=j=1divijeij

pentru 1in, atunci

f(v1,,vn)=j1=1d1jn=1dnk=1dAj1jnkv1j1vnjnbk.

Exemple

Fie forma triliniară

g:R2×R2×R2R,

unde Format:Math, iar Format:Math.

O bază pentru orice Format:Mvar este {ei1,,eidi}={e1,e2}={(1,0),(0,1)}. Fie

g(e1i,e2j,e3k)=f(ei,ej,ek)=Aijk,

unde i,j,k{1,2}. Cu alte cuvinte, constanta Aijk este o valoare a funcției în unul dintre cele opt triplete posibile ale vectorilor bazei (deoarece există două opțiuni pentru fiecare dintre cei trei Vi ), și anume:

{e1,e1,e1},{e1,e1,e2},{e1,e2,e1},{e1,e2,e2},{e2,e1,e1},{e2,e1,e2},{e2,e2,e1},{e2,e2,e2}.

Orice vector viVi=R2 poate fi exprimat printr-o combinație liniară a vectorilor bazei

vi=j=12vijeij=vi1×e1+vi2×e2=vi1×(1,0)+vi2×(0,1).

Valoarea funcției pentru o colecție arbitrară de trei vectori viR2 poate fi exprimată prin

g(v1,v2,v3)=i=12j=12k=12Aijkv1iv2jv3k.

Sau, în formă dezvoltată

g((a,b),(c,d),(e,f))=ace×g(e1,e1,e1)+acf×g(e1,e1,e2)+ade×g(e1,e2,e1)+adf×g(e1,e2,e2)+bce×g(e2,e1,e1)+bcf×g(e2,e1,e2)+bde×g(e2,e2,e1)+bdf×g(e2,e2,e2).

Relația cu produsele tensoriale

Există o corespondență naturală biunivocă între aplicațiile multiliniare

f:V1××VnW,

și aplicațiile liniare

F:V1VnW,

unde prin V1Vn este notat Format:Ill-wd al V1,,Vn. Relația dintre funcțiile f și F este dată de formula

f(v1,,vn)=F(v1vn).

Funcții multiliniare pe matrici n×n

Se pot considera funcțiile multiliniare pe o matrice Format:Math peste un inel comutativ Format:Mvar cu element neutru, ca fiind funcții pe liniile (sau coloanele) matricei. Fie Format:Math o astfel de matrice, iar Format:Math rândurile ei. Atunci funcția multiliniară Format:Math poate fi scrisă

D(A)=D(a1,,an),

satisfăcând relația

D(a1,,cai+ai,,an)=cD(a1,,ai,,an)+D(a1,,ai,,an).

Dacă e^j reprezintă a Format:Mvar-lea linie a matricei unitate, se poate exprima fiecare linie Format:Math ca suma

ai=j=1nA(i,j)e^j.

Folosind multiliniaritatea lui Format:Math se poate rescrie Format:Math sub forma

D(A)=D(j=1nA(1,j)e^j,a2,,an)=j=1nA(1,j)D(e^j,a2,,an).

Continuând această substituție pentru toate valorile lui Format:Math se obține pentru Format:Math,

D(A)=1k1n1kin1knnA(1,k1)A(2,k2)A(n,kn)D(e^k1,,e^kn).

Prin urmare Format:Math este determinată unic prin modul cum operează Format:Mvar pe e^k1,,e^kn.

Exemple

În cazul matricilor 2×2 se obține

D(A)=A1,1A1,2D(e^1,e^1)+A1,1A2,2D(e^1,e^2)+A1,2A2,1D(e^2,e^1)+A1,2A2,2D(e^2,e^2)

unde e^1=[1,0] și e^2=[0,1]. Dacă se restricționează D să fie o funcție alternată, atunci D(e^1,e^1)=D(e^2,e^2)=0 și D(e^2,e^1)=D(e^1,e^2)=D(I). Cu D(I)=1 se obține determinantul matricilor 2×2:

D(A)=A1,1A2,2A1,2A2,1.

Proprietăți

  • O aplicație multiliniară are valoarea zero ori de câte ori unul dintre argumentele sale este zero.

Note

Vezi și

Format:Portal Format:Control de autoritate