Inel artinian

De la testwiki
Sari la navigare Sari la căutare

În matematică, în special în algebra abstractă, un inel artinian[1] este un inel care satisface condiția lanțului descendent la idealele unilaterale, adică nu există o succesiune infinită descendentă de ideale. Inelele artiniene sunt numite după Emil Artin, care a descoperit pentru prima dată condiția lanțului descendent pentru ideale, generalizând simultan Format:Ill-wd și inelele care sunt spații vectoriale finit dimensionale peste corpuri.

Mai exact, un inel este artinian stâng dacă satisface condiția lanțului descendent la idealele stângi, artinian drept dacă satisface condiția lanțului descendent la idealele drepte și artinian sau artinian bilateral dacă este și artinian stâng și dreapt.[2] La inele comutative definițiile pentru stâng și drept coincid, dar în cazul general sunt distincte una de alta.

Teorema Wedderburn–Artin caracterizează orice inel artinian simplu ca fiind un Format:Ill-wd peste un corp. Aceasta implică faptul că un inel simplu este artinian stâng dacă și numai dacă este artinian drept.

Aceeași definiție și terminologie pot fi aplicate și la Format:Ill-wd, cu idealele înlocuite cu submodule.

Deși condiția lanțului descendent pare duală față de condiția lanțului ascendent, în inele este de fapt condiția mai puternică. Mai exact, o consecință a teoremei Hopkins–Levitzki este că un inel artinian stâng (respectiv drept) este automat un Format:Ill-wd stâng (respectiv drept). Acest lucru nu este valabil pentru module în general, adică un Format:Ill-wd nu trebuie să fie un modul noetherian.

Exemple și contraexemple

  • Un domeniu de integritate este artinian dacă și numai dacă este un corp.
  • Un inel cu multe ideale finite, să zicem stângi, este artinian. În particular, un Format:Ill-wd (de exemplu /n) este artinian bilateral.
  • Fie k un corp. Atunci k[t]/(tn) este artinian pentru orice număr întreg n pozitiv.
  • Similar, k[x,y]/(x2,y3,xy2)=kkxkykxyk cdoty2 este un inel artinian cu idealul maximal (x,y).
  • Fie x un automorfism între un spațiu vectorial finit dimensional V. Atunci subalgebra AEnd(V) generată de x este un inel artinian comutativ.
  • Dacă I este un ideal nenul al unui Format:Ill-wd A, atunci A/I este un inel de ideale principale artinian.[3]
  • Pentru orice n1, întregul inel de matrici Mn(R) peste un inel artinian stâng (respectiv noetherian stâng) R este artinian stâng (respectiv noetherian stâng).[4]

Următoarele două sunt exemple de inele care nu sunt artiniene.

  • Dacă R este orice inel, atunci Format:Ill-wd R[x] nu este artinian, deoarece idealul generat de xn+1 este conținut (corespunzător) în idealul generat de xn pentru toate numerele naturale n. În schimb, dacă R este noetherian, la fel este și R[x] după Format:Ill-wd.
  • Inelul numerelor întregi este un inel noetherian, dar nu este artinian.

Module peste inele artiniene

Fie M un modul stâng peste un inel artinian stâng. Atunci următoarele sunt echivalente (teorema lui Hopkins–Levitzki): (i) M este Format:Ill-wd, (ii) M are Format:Ill-wd finită (adică are Format:Ill-wd), (iii) M este noetherian, (iv) M este artinian.[5]

Inele artiniene comutative

Fie A un inel noetherian comutativ cu Format:Ill-wd. Atunci următoarele propoziții sunt echivalente.

Fie k un corp și A o k-algebră finit generată. Atunci A este artinian dacă și numai dacă A este finit generat drept k-modul.

Un inel local artinian este complet. Inelul factor și Format:Ill-wd unui inel artinian sunt artiniene.

Inel artinian simplu

O versiune a teoremei Wedderburn–Artin afirmă că un inel artinian simplu A este un inel de matrici peste un corp.[9]

Este surjectiv.

Demonstrație: Dacă nu este injectiv, atunci fie a1y1=a2y2++akyk cu y1 nenul. Atunci, prin minimalitatea lui I, avem: y1A=I.
Prin urmare: a1I=a1y1Aa2I++akI, :care contrazice minimalitatea lui k.
Prin urmare, IkA și,
prin urmare, AEndA(A)Mk(EndA(I)).

Note

  1. Mihai Cipu Module noetheriene și module artiniene (curs), Institutul de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române, accesat 2023-11-02
  2. Brešar, 2014, p. 73
  3. Clark, Teorema 20.11
  4. Cohn, 2003, 5.2 Exercise 11
  5. Bourbaki, 2012, VIII, p. 7
  6. Atiyah, Macdonald, 1969, Theorems 8.7
  7. Atiyah, Macdonald, 1969, Thorems 8.5
  8. Atiyah, Macdonald, 1969, Ch. 8, Exercise 2
  9. Milnor, 1971, p. 144

Bibliografie

Format:Portal