Singularitate eliminabilă

De la testwiki
Sari la navigare Sari la căutare
Graficul unei parabole cu o singularitate eliminabilă în Format:Math

În analiza complexă o singularitate eliminabilă[1][2][3] sau singularitate aparentă[1][2][3] a unei funcții olomorfe este un punct în care funcția este nedefinită, dar este posibil să fie redefinită în acel punct astfel încât funcția rezultată să fie regulată în vecinătatea acelui punct.

De exemplu, funcția (nenormalizată) Format:Ill-wd

sinc(z)=sinzz

are o singularitate în Format:Math. Această singularitate poate fi eliminată prin definirea sinc(0):=1, care este limita lui Format:Math când Format:Mvar tinde la 0. Funcția rezultată este olomorfă. În acest caz, problema a fost cauzată de faptul că lui Format:Math i s-a dat o formă nedeterminată. Dezvoltarea în serie de puteri pentru sin(z)z în jurul punctului singular este

sinc(z)=1z(k=0(1)kz2k+1(2k+1)!)=k=0(1)kz2k(2k+1)!=1z23!+z45!z67!+.

Formal, dacă U este o submulțime deschisă a planului complex , aU un punct în U și f:U{a} este o funcție olomorfă, atunci a este o singularitate eliminabilă a lui f dacă există o funcție olomorfă g:U care coincide cu f pe U{a}. Se spune că f este extensibilă olomorf peste U dacă există o astfel de funcție g.

Teorema lui Riemann

Teorema lui Riemann asupra singularităților eliminabile este următoarea:

Format:Math theorem

Implicațiile 1 ⇒ 2 ⇒ 3 ⇒ 4 sunt imediate. Pentru a demonstra 4 ⇒ 1, trebuie amintit mai întâi că olomorfia unei funcții în a este echivalentă cu a fi analitică în a. Adică poate fi dezvoltată în serie de puteri. Se definește

h(z)={(za)2f(z)za,0z=a.

Este evident că Format:Mvar este olomorfă pe D{a} și pentru punctul 4 există

h(a)=limza(za)2f(z)0za=limza(za)f(z)=0

prin urmare h este olomorfă pe D și are o serie Taylor în funcție de a:

h(z)=c0+c1(za)+c2(za)2+c3(za)3+.

Există Format:Mvar0 = Format:Mvar(Format:Mvar) = 0 și Format:Mvar1 = Format:Mvar(Format:Mvar) = 0; prin urmare

h(z)=c2(za)2+c3(za)3+.

Deoarece Format:Mvar, există

f(z)=h(z)(za)2=c2+c3(za)+.

Prin urmare,

g(z)=c2+c3(za)+

este olomorfă pe D, deci o prelungire a lui f.

Alte spețe de singularități

Spre deosebire de funcțiile de variabilă reală, funcțiile olomorfe sunt suficient de rigide încât singularitățile lor izolate pot fi complet clasificate. Singularitatea unei funcții olomorfe fie nu este deloc o singularitate, adică este o singularitate eliminabilă, fie una dintre următoarele două spețe:

  1. În lumina teoremei lui Riemann, având în vedere o singularitate neeliminabilă, s-ar putea pune întrebarea dacă există un număr natural m astfel încât limza(za)m+1f(z)=0. Dacă da, a se numește pol al lui f, iar cel mai mic m este ordinul lui a. Deci singularitățile eliminabile sunt tocmai polii de ordinul 0. O funcție olomorfă se comportă uniform în apropierea celorlalți poli.
  2. Dacă o singularitate izolată a a lui f nu este nici eliminabilă, nici pol, se numește singularitate esențială. Format:Ill-wd arată că o astfel de f aplică fiecare vecinătate deschisă a unui punct U{a} pe întregul plan complex, cu posibila excepție a cel mult a unui punct.

Note

  1. 1,0 1,1 Leon Levițchi (coord.), Dicționar Tehnic Englez – Român, București, Editura Tehnică, 1967, p. 51
  2. 2,0 2,1 Daniel Breaz ș.a. Transformări integrale și funcții complexe cu aplicații în tehnică Format:Webarchive, pub.ro, vol. I, p. 116, accesat 2023-05-13
  3. 3,0 3,1 Carmen Oana Tărniceriu, Matematici Speciale – Seminar Format:Webarchive, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, accesat 2023-05-13

Legături externe

Format:Portal