Singularitate izolată
În analiza complexă o singularitate izolată[1][2] este una care nu are altă singularități apropiate. Cu alte cuvinte, un număr complex Format:Mvar0 este o singularitate izolată a unei funcții Format:Mvar dacă există un disc deschis Format:Mvar cu centrul în Format:Mvar0 astfel încât Format:Mvar este olomorfă pe Format:Mvar \ {Format:Mvar0}, adică pe mulțimea obținută din Format:Mvar fără Format:Mvar0.
Formal, din punct de vedere al Format:Ill-wd, o singularitate izolată a unei funcții olomorfe este orice punct izolat al frontierei a domeniului . Cu alte cuvinte, dacă este o submulțime deschisă a , și este o funcție olomorfă, atunci este o singularitate izolată a lui .
Orice singularitate a unei funcții meromorfe pe o submulțime deschisă este izolată, dar izolarea singularităților nu este suficientă pentru a garanta că o funcție este meromorfă. Multe instrumente importante de analiză complexă, cum ar fi Format:Ill-wd și Format:Ill-wd necesită ca toate singularitățile relevante ale funcției să fie singularități izolate. Există trei tipuri de singularități izolate: singularități eliminabile, poli și singularități esențiale.
Exemple
- Funcția are 0 ca singularitate izolată.
- Funcția cosecantă are orice întreg ca singularitate izolată.
Singularități neizolate
În afară de singularitățile izolate, funcțiile complexe de o variabilă pot prezenta un alt comportament singular. Și anume, există două tipuri de singularități neizolate:
- Puncte de acumulare ale singularităților izolate: dacă toate sunt poli, deși toate admit dezvoltări în serie Laurent, o astfel de dezvoltare nu este posibilă la limita sa.
- Frontiere naturale, adică orice mulțime neizolată (de exemplu o curbă) în jurul căreia funcțiile nu pot fi continue analitic (sau în afara lor dacă sunt curbe închise din sfera Riemann).
Exemple
- Funcția este meromorfă pe , cu poli simpli în , pentru orice . Deoarece , orice disc perforat cu centrul în are un număr infinit de singularități, deci nu este disponibilă nicio dezoltare Laurent pentru în jurul lui , care este de fapt un punct de acumulare al polilor săi.
- Funcția are o singularitate în 0 care este nu este una izolată, deoarece există singularități la inversele oricărui întreg, care sunt situate arbitrar de aproape de 0 (deși singularitățile acestor inverse sunt ele însele izolate).
- Funcția definită prin seria Maclaurin converge în interiorul discului unitate deschis centrat în și are cercul unitate ca frontieră naturală.
Note
- ↑ Eugenia Paulescu, Ecuațiile diferențiale ale fizicii matematice Format:Webarchive (curs), Universitatea de Vest din Timișoara, accesat 2023-05-15
- ↑ Gabriela Apreutesei, Curs de analiză complexă (curs, 2010, p. 39), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, accesat 2023-05-15
Bibliografie
- Format:En icon Lars Ahlfors, Complex Analysis, 3 ed. (McGraw-Hill, 1979).
- Format:En icon Walter Rudin, Real and Complex Analysis, 3 ed. (McGraw-Hill, 1986).