Simfonia nr. 39 (Haydn)
Simfonia nr. 39 este o simfonie în sol minor (Hoboken 1/39) de Franz Joseph Haydn din 1765, scrisă la vârsta de 33 de ani, sub patronajul prințului Nikolaus Esterházy . Este cea mai timpurie simfonie într-o tonalitate minoră a lui Haydn, asociată cu lucrările sale din perioada Sturm und Drang (cum ar fi Simfonia nr. 45 ). Lucrarea a fost influentă și a inspirat mai târziu simfoniile în sol minor ale lui Johann Christian Bach (Op. 6, nr. 6) și Wolfgang Amadeus Mozart ( nr. 25 ). [1]
Mișcările
Lucrarea este scrisă pentru o orchestră formată din două oboae, patru corni (doi în Si bemol alto și doi în Sol) și coarde ( viori divizate în două, viole, violoncel și contrabas ). [1] Există patru mișcări:
Mișcarea introductivă prezintă o temă principală agitată, întreruptă de pauze dese. Felix Diergarten a analizat în mod specific pauzele din prima mișcare a simfoniei, conform formei simfoniei vremii. [2] Atât prima, cât și cea de-a doua grupă tematică începe cu aceleași două măsuri de material melodic. [3]
Spre deosebire de Sturm und Drang-ul mișcării de deschidere, A. P. Brown descrie Andante-le drept „una dintre mișcările lente cele mai galante ale lui Haydn, cu valori metrice mici, triole de șaisprezecimi, mordente, rezolvări neconvingătoare, ecouri și textura în general subțire”. [3]
Scara minoră se întoarce pentru Menuet, care este contrastat de un Trio într-o scară majoră luminoasă, care conține note înalte pentru cornul prim. [3]
Finalul frenetic Sturm und Drang aduce simfonia la o concluzie energică.
Referințe
Referințe
- Robbins Landon, H. C. (1963) Joseph Haydn: Critical Edition of the Complete Symphonie, Universal Edition, Vienna
- ↑ 1,0 1,1 HC Robbins Landon, Haydn: Chronicle and Works, 5 vols, (Bloomington and London: Indiana University Press, 1976– ) v. 2, Haydn at Eszterhaza, 1766–1790
- ↑ Format:Citat revistă
- ↑ 3,0 3,1 3,2 Brown, A. Peter, The Symphonic Repertoire (Volume 2). Indiana University Press (Format:ISBN), pp. 104–108 (2002).