Principiul contracției

De la testwiki
Sari la navigare Sari la căutare

Format:Problemearticol

Principiul contracției

Fie (S,d) un spațiu metric complet. Aplicația f:SS este o contracție a lui S dacă există q(0,1), numit coeficient de contracție, astfel încât:

d(f(x),f(y))qd(x,y)()x,yS (1.1)

Punctul cS se numește punct fix al aplicației f:SS dacă avem: f(c)=c. (1.2)

Fie a0S fixat și fie șirul de puncte (an)n din S definit succesiv prin:

{a1=f(a0)a2=f(a1)...................an=f(an1)

Știind că S este un spațiu metric complet pentru a arăta că șirul (an)n definit prin (1.3) este convergent în S este suficient să arătăm că acest șir este fundamental în S. Deoarece f este o contracție a lui S, avem succesiv:

d(a1,a2)=d(f(a0),f(a1)qd(a0,a1)
d(a2,a3)=d(f(a1),f(a2)qd(a1,a2)q2d(a0,a1)
d(a3,a4)=d(f(a2),f(a3)qd(a2,a3)q3d(a0,a1)

Prin inducție se obține:

d(an,an+1)qnd(a0,a1),()n,q(0,1).   (1.4)

Pe de altă parte, pentru orice p, avem

d(an,an+p)d(an,an+1+d(an+1,an+2)+...d(+an+p1,an+p)

și folosind corespunzător inegalitatea (1.4) se obține:

d(an,an+p)qnd(a0,a1)+qn+1d(a0,a1)+...+qn+p1d(a0,a1)=
=qnd(a0,a1)(1+q+q2+...+qn1)=qnd(a0,a1)qp1q1=
=qnd(a0,a1)1qp1qqn1qd(a0,a1).

Deci:

d(ap,an+p)qn1qd(a0,a1),()n,()p,q(0,1).   (1.5)

Presupunem că d(a0,a1)0. Deoarece q(0,1)qn1qd(a0,a1)0, ceea ce implică:

(()ε>0,()N(ε),   (1.6)

astfel încât ()n>N(ε) și ()pd(an,an+p)<ε și aratăm că șirul de puncte (an)n este un șir fundamental în spațiul metric complet S și in consecință este convergent în S. În acest caz notăm c=lim\limits nan; cS(a0c) în S.

În acest caz notăm: c=lim\limits nan; cS (a0c în S). Să arătăm că c este punctul fix al contracției f.
Deoarece anc în S, rezultă că pentru orice ε>0, există un rang x(ε)>o, astfel încât dacă n>N(ε), atunci d(a0,c)<ε.

Observând și inegalitatea evidentă d(f(a0),f(c))d(a0,c), datorită contracției f, se obține: d(f(a),f(c))<ε,()n>N(ε)) care arată că f(a0)f(c) în S și care implică : an+1f(c) în S. Dar avem și an+1c în S și cum S este spațiu metric (unde limita unui șir convergent este unică rezultă egalitatea f(c)=c, adică cS este punct fix al contracției f.

Să arătăm acum unicitatea lui c. Presupunem că mai există c1S, astfel încât f(c1)=c1. În acest caz avem d(c,c1)=d(f(c),f(c1))qd(c,c1).

Rezultă (1q)d(c,c1)0,q(0,1), care implică d(c,c1)=0 și deci c1=c. Am arătat că punctul fix al contracției este unic.

d(a2,a3)=d(f(a1),f(a2))qd(a1,a2)q2d(a0,a1)

Bibliografie

G. Tătar, Calcul diferențial și integral, Ed. Economică, București, 2002.