Paraldehidă
Format:Infocaseta Substanță Paraldehida este un compus organic, fiind un trimer realizat de molecule de acetaldehidă.[1] Poate fi considerat a fi un derivat structural de 1,3,5-trioxan, în care fiecare atom de hidrogen a fost substituit de o grupă metilică. Este un lichid incolor foarte solubil în etanol. Se oxidează ușor în aer și se brunifică, având un miros de acid acetic.
A fost descrisă prima dată în anul 1835 de către chimistul german Justus Liebig, iar formula sa empirică a fost determinată în anul 1838 de către Hermann Fehling.[2][3]
Obținere
Paraldehida a fost sintetizată pentru prima oară în anul 1848 de către chimistul german Valentin Hermann Weidenbusch (1821–1893); acesta a obținut compusul în urma tratării acetaldehidei cu acid (sulfuric sau azotic).[4]
Formarea produsului reacției de ciclizare este dependentă de temperatură. Formarea trimerului este favorizată la temperatura camerei, iar la temperaturi mai scăzute, în jurul valorii de -10 °C, este mai probabil să se formeze tetramerul denumit metaldehidă:[5]

Proprietăți
Încălzită cu cantități catalitice de acid, se depolimerizează formând acetaldehidă:[6][7]
Se poate utiliza în locul acetaldehidei în sinteza bromalului (tribromoacetaldehidei):[8]
Utilizări medicale
Paraldehida a fost utilizată frecvent pentru inducerea somnului la pacienții cu delirium tremens, dar a fost înlocuită azi de alte medicamente. Pe lângă efectul sedativ și hipnotic, mai are și un efect anticonvulsivant.[9]
Note
- ↑ Format:Cite journal
- ↑ Liebig, Justus (1835) "Ueber die Producte der Oxydation des Alkohols" (Despre produșii de oxidare ai etanolului), Annalen der Chemie, 14 : 133–167; vezi p. 141.
- ↑ Fehling, H. (1838) "Ueber zwei dem Aldehyd isomere Verbindungen" (Despre doi compuși izomeri ai acetaldehidei), Annalen der Chemie, 27 : 319–322; vezi pp. 321–322.
- ↑ Weidenbusch, H. (1848) "Ueber einige Producte der Einwirkung von Alkalien und Säuren auf den Aldehyd" (Despre unii produși de reacție ai alcaliilor și acizilor cu acetaldehida), Annalen der Chemie, 66 : 152-165; vezi pp. 155–158.
- ↑ H.P. Latscha; U. Kazmaier; H.A. Klein: Chemie für Biologen, Springer Verlag 2005, ISBN 3-540-21161-6, S. 515.
- ↑ Format:OrgSynth
- ↑ Format:OrgSynth
- ↑ Format:OrgSynth
- ↑ Format:Cite journal
Vezi și
Format:Antiepileptice Format:Hipnotice și sedative Format:Control de autoritate