Abundența unui element chimic este o mărime ce arată proporția acelui element într-un mediu dat.
Astfel, în cazul mediului terestru, indicatorul se numește abundență naturală.
În cazul întregului Univers, proporția elementelor chimice în materia cosmică se deduce prin stabilirea mediei proporțiilor acestora în Soare, meteoriți, Pământ, Lună, stele, nebuloase, raze cosmice etc. și se obține abundența cosmică relativă adică numărul de atomi ai unui element ce revin la un anumit număr de atomi ai elementului de referință (de obicei, la 106 atomi de siliciu).
În general, cu toate că unele corpuri cerești pot avea o compoziție chimică ieșită din comun, deviația compoziției chimice a acestora de la această medie poate fi explicată.
Hidrogenul este elementul cel mai abundent în Cosmos, fiind secondat de heliu; apoi urmează elementele mai grele, abundența acestora scăzând exponențial cu greutatea atomică (masa lor nu reprezintă însă decât câteva sutimi din masa totală).
Curba ce exprimă abundența relativă a elementelor în funcție de numărul atomicZ prezintă maxime secundare.
Abundența elementelor este explicată prin condițiile de formare a elementelor în reacțiile termonucleare din stele.
Deficitul de elemente ușoare (hidrogen, heliu) în cazul Pământului și meteoriților se poate explica prin masa mică a acestor aștri, care nu pot reține gazele ușoare.
Deficitul de metale în stelele din populația a II-a se poate explica prin formarea timpurie a acestor stele, când mediul interstelar era sărac în elemente grele, acestea sintetizăndu-se ulterior în interiorul stelelor.
Abundența observată pentru diferitele elemente constituie o probă de bază pentru verificarea teoriilor privind formarea elementelor chimice, ca și pentru aceea a teoriilor cosmologice.
