Funcție algebrică de gradul al doilea

De la testwiki
Versiunea din 19 august 2023 12:36, autor: 93.122.248.116 (discuție) (evidențierea unui pătrat perfect)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Sari la navigare Sari la căutare
Graficul unei funcții de gradul doi

O funcție algebrică de gradul al doilea, în matematică, este o funcție polinomială de forma f(x)=ax2+bx+c, unde a0. Graficul unei funcții de gradul doi este o parabolă a cărei axă de simetrie este paralelă cu axa Oy.

Expresia ax2+bx+c din definiția unei funcții pătratice, este un polinom de grad 2 sau funcție polinomială de grad 2, pentru că cel mai mare exponent al variabilei x este 2.

Dacă se egalează funcția pătratică cu zero, atunci va rezulta o ecuație pătratică. Soluțiile acestei ecuații sunt numite rădăcini pătrate ale ecuației, sau puncte de nul (zerouri) ale funcției. Expresia rădăcinilor se obține prin evidențierea unui pătrat perfect în expresia polinomială de gradul al doilea.

Originea cuvântului

Adjectivul pătratic vine de la latinescul quadratum care înseamnă pătrat. Termenii de forma x2 sunt numiți pătrate în algebră, pentru că reprezintă suprafața unui pătrat cu latura x.

În general, prefixul quadr(i)-, în Format:Ro, se referă la numărul 4.

Rădăcini

Cele două rădăcini ale polinomului de gradul al doilea 0=ax2+bx+c, în care a0 sunt:

x=b±b24ac2a.

  • Fie Δ=b24ac
  • Dacă Δ>0, atunci există două rădăcini distincte pentru că Δ este un număr real pozitiv.
  • Dacă Δ=0, atunci cele două rădăcini sunt egale, pentru că Δ este zero.
  • Dacă Δ<0, atunci cele două rădăcini sunt conjugate complexe, pentru că Δ este un număr imaginar.

Considerând r1=b+b24ac2a și r2=bb24ac2a sau invers, se poate da factor comun ax2+bx+c sub forma a(xr1)(xr2).

Forme de exprimare a funcțiilor de gradul al doilea

O funcție de gradul al doilea poate fi exprimată în trei forme principale:[1]

  • f(x)=ax2+bx+c se numește formă dezvoltată,
  • f(x)=a(xx1)(xx2) se numește forma factorizată, în care x1 și x2 sunt rădăcinile ecuației
  • f(x)=a(xh)2+k este forma canonică, în care h și k reprezintă abscisa, respectiv ordonata punctului de extrem.

Graficul

f(x)=ax2,a={0.1,0.3,1,3}
f(x)=x2+bx, b={1,2,3,4}
f(x)=x2+bx, b={1,2,3,4}

Indiferent de forma în care este exprimată ea, graficul unei funcții de gradul al doilea este o parabolă.

  • Dacă a>0, parabola are deschiderea în sus.
  • Dacă a<0, parabola are deschiderea în jos.

Coeficientul a controlează viteza de creștere (sau descreștere) a funcției de la vârf, un a pozitiv mai mare făcând ca funcția să crească mai rapid și ca graficul să pară mai strâns.

Coeficienții b și a împreună controlează axa de simetrie a parabolei (precum și abscisa vârfului) care este x=b2a.

Coeficientul b singur este înclinația parabolei la intersecția cu axa Oy.

Coeficientul c controlează înălțimea parabolei, adică locul în care ea intersectează axa Oy.

Vârful

Vârful unei parabole este punctul în care ea atinge maximul sau minimul, fiind astfel punctul de extrem. Dacă funcția este scrisă în formă canonică, vârful este (h,k). Forma generală

f(x)=ax2+bx+c

se poate transforma în

f(x)=a(x+b2a)2b24ac4a,

și deci vârful parabolei are coordonatele

(b2a,Δ4a).

Dacă ecuația este în forma factorizată

f(x)=a(xr1)(xr2)

media celor două rădăcini,

r1+r22

este abscisa vârfului, care are, deci, coordonatele

(r1+r22,f(r1+r22)).

Vârful este punct de maxim dacă a<0 și punct de minim dacă a>0.

Dreapta verticală

x=h=b2a

care trece prin vârf este axa de simetrie a parabolei.

  • Puncte de maxim și de minim

În analiza matematică, coordonatele vârfului, ca punct de extrem al funcției, se pot obține aflând rădăcina derivatei:

f(x)=ax2+bx+cf(x)=2ax+b,

ceea ce dă

x=b2a

cu valoarea corespunzătoare

f(x)=a(b2a)2+b(b2a)+c=(b24ac)4a=Δ4a,

și deci coordonatele vârfului pot fi exprimate:

(b2a,Δ4a).

Note

Vezi și

Legături externe

Format:Polinoame