Vizualizare sursă pentru „Triodă”

{{imagine multiplă
| align = right
| direction = horizontal
| header   =
| image1   = Dubulttriode darbiibaa.jpg
| caption1 = ECC83, o dublă triodă, folosită în [[anii 1960]] în echipamente audio
| width1   = 120
| image2   = 3CX1500A7.jpg
| caption2 = 3CX1500A7, o triodă modernă, de 1,5&nbsp;kW, folosită în emițătoarele radio. Structura cilindrică este un [[schimbător de căldură#Schimbătoare de căldură cu suprafețe extinse |radiator]] de răcire cu aer al anodului.
| width2   = 165
}}
[[Fișier:Triody var.jpg|thumb|Exemple de triode de mică putere din [[1918]] ''(stânga)'' până la tuburi miniatură din anii 1960 ''(dreapta)'']]

O '''triodă''' este un [[tub electronic]] cu trei [[electrod |electrozi]], aflați într-un balon vidat. [[Curent electric |Curentul]] din triodă poate fi controlat de un electrod de comandă: {{ill2|grilă{{!}}grila|en|control grid}}, astfel că trioda poate funcționa ca [[Amplificator electronic |amplificator]], oscilator, sau în comutație. Cei trei electrozi sunt [[catod]]ul, încălzit de un [[filament]], grila și [[anod]]ul. A fost inventată în [[1906]] de [[Lee De Forest]] prin adăugarea grilei la o [[Diodă#Diodă cu vid|diodă]]. Inventarea triodei a inaugurat era [[electronică |electronicii]] și a permis dezvoltarea [[radiofonie]]i și a [[telefonie]]i la mare distanță. Triodele au fost folosite mult în aparatele electronice de consum, ca [[televizor |televizoarele]] și aparatele de [[radio]]. Începând cu [[anii 1970]] au fost înlocuite de [[tranzistor]]i. Actual principala lor utilizare este în [[emițător |emițătoarele radio]] de mare putere și în sistemele de încălzire prin [[microunde]]. Termenul de „triodă” provine din [[limba greacă]]: τρίοδος, ''tríodos'', format din ''tri-'' (trei) și ''hodós'' (cale), sensul original fiind locul unde se întâlnesc trei căi (ramuri) de curent.

== Istoric ==
Primul tub electronic, [[diodă |dioda]], avea doi electrozi, un filament și anodul. A fost inventată în [[1904]] de [[John Ambrose Fleming]] și a fost folosită ca {{ill2|detector (radio){{!}}detector|en|detector (radio)}} în aparatele de [[radio]]. Primul tub cu trei electrozi a fost unul cu descărcare în vapori de mercur, brevetat la [[4 martie]] [[1906]] de austriacul [[Robert von Lieben]].<ref>{{de icon}} [http://www.hts-homepage.de/Lieben/Lieben.html Die Liebenröhre] DRP 179807</ref><ref>{{en icon}} Tapan K. Sarkar (ed.) "History of wireless", John Wiley and Sons, 2006. ISBN 0-471-71814-9, p.335</ref><ref>{{en icon}} Sōgo Okamura (ed), ''History of Electron Tubes'', IOS Press, 1994 ISBN 90-5199-145-2 page 20</ref>

[[Fișier:Triode tube 1906.jpg|thumb|Tubul Audion din [[1908]] al lui Lee De&nbsp;Forest. Anodul este placa de deasupra, grila este sârma în zigzag de sub ea. Filamentul era situat sub grilă. Durata scurtă de viață a filamentului a determinat echiparea tubului cu două filamente&nbsp;&mdash; al doilea era conectat după arderea primului. În imagine cele patru capete de fire de sub grilă sunt resturile celor două filamente, ambele arse.]]
Independent, în [[1906]]<ref>{{de icon}} [http://worldwide.espacenet.com/publicationDetails/biblio?locale=de_EP&CC=US&NR=841387 {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20210101085020/http://worldwide.espacenet.com/publicationDetails/biblio?locale=de_EP&CC=US&NR=841387 |date=2021-01-01 }} Device for Amplifying Feeble Electrical Currents]], Patent US841387 from 10/25/1906</ref><ref>{{en icon}} [http://www.google.com/patents/about?id=6i1vAAAAEBAJ U.S. Patent 879,532]</ref> inginerul american [[Lee De Forest]] a inventat tuburi cu trei electrozi, prin adăugarea unui electrod într-o diodă, tuburi numite [[Audion]].<ref name="De Forest">{{en icon}} {{cite journal
  | last = De Forest
  | first = Lee
  | title = The Audion; A New Receiver for Wireless Telegraphy
  | journal = Trans. of the AIEE
  | volume = 25
  | issue = 
  | pages = 735–763
  | publisher = American Institute of Electrical and Electronic Engineers
  | location = 
  | date = ianuarie 1906
  | url = http://earlyradiohistory.us/audi1907.htm
  | issn = 
  | doi = 10.1109/t-aiee.1906.4764762
  | id = 
  | accessdate = 7 ianuarie 2013
  | archive-date = 2012-07-12
  | archive-url = https://web.archive.org/web/20120712104527/http://earlyradiohistory.us/audi1907.htm
  | dead-url = yes
  }}, reprodus în ''Scientific American Supplement'', No.&nbsp;1665, 30 noiembrie 1907, pp.&nbsp;348–350, copiat în [http://earlyradiohistory.us/ ''United States Early Radio History''] al lui Thomas H. White</ref> Audion este considerată prima triodă.<ref name="Newnes">{{en icon}} {{cite encyclopedia
  | last = Amos
  | first = S. W.
  | title = Triode
  | encyclopedia = Newnes Dictionary of Electronics, 4th Ed. 
  | volume = 
  | pages = 331
  | publisher = Newnes 
  | year = 2002
  | url = http://books.google.com/books?id=lROa-MpIrucC&pg=PA331&dq=triode
  | id = 
  | accessdate = 7 ianuarie 2013}}</ref><ref name="Okamura">{{en icon}} {{cite book
  | last = Okamura
  | first = Sōgo 
  | title = History of Electron Tubes
  | publisher = IOS Press
  | year = 1994
  | location = 
  | pages = 17–22
  | url = http://books.google.com/books?id=VHFyngmO95YC&pg=PA21&dq=Audion+triode
  | doi = 
  | id = 
  | isbn = 9051991452}}</ref><ref name="Hijiya">{{en icon}} {{cite book
  | last = Hijiya
  | first = James A. 
  | title = Lee de Forest
  | publisher = Lehigh University Press
  | year = 1992
  | location = 
  | pages = 77
  | url = http://books.google.com/books?id=JYylHhmoNZ4C&pg=PA77&dq=Audion+triode
  | doi = 
  | id = 
  | isbn = 0934223238}}</ref><ref name="Lee">{{cite book   
  | last = Lee
  | first = Thomas H. 
  | title = Planar Microwave Engineering: A Practical Guide to Theory, Measurement, and Circuits
  | publisher = Cambridge University Press
  | year = 2004
  | location = 
  | pages = 13–14
  | url = http://books.google.com/books?id=uoj3IWFxbVYC&pg=PA13&dq=Audion+triode
  | doi = 
  | id = 
  | isbn = 0521835267}}</ref><ref name="Hempstead">{{cite book   
  | last = Hempstead
  | first = Colin
  |author2=William E. Worthington
   | title = Encyclopedia of 20th-Century Technology, Vol. 2
  | publisher = Taylor & Francis
  | year = 2005
  | location = 
  | pages = 643
  | url = http://books.google.com/books?id=0wkIlnNjDWcC&pg=PA648&lpg=PA643&dq=%22H+J+triode%22+audion
  | doi = 
  | id = 
  | isbn = 1579584640}}</ref> Tubul la care grila era plasată între filament și anod, și care va deveni prototipul triodei, a fost brevetat în [[29 ianuarie]] [[1907]].<ref name="AudionPatent" >{{en icon}} [https://www.google.com/patents/US879532 US patent 879532]</ref> La Audion vidul nu era perfect, el mai conținea gaz la presiune scăzută, considerat necesar de De&nbsp;Forest, însă care determina o funcționare neregulată și scurta durata de viață a filamentului.<ref name="Okamura" /><ref name="Lee" /> Inventat ca detector,<ref name="De Forest" /> tubul Audion n-a prea fost folosit până în [[1912]], când a fost observată capacitatea sa de a amplifica semnalele,<ref name="Lee" /><ref name="Nebeker">{{en icon}} {{cite book
  | last = Nebeker
  | first = Frederik
  | title = Dawn of the Electronic Age: Electrical Technologies in the Shaping of the Modern World, 1914 to 1945
  | publisher = John Wiley & Sons
  | year = 2009
  | location =
  | pages = 14–15
  | url = http://books.google.com/books?id=xwmH6-q5O5AC&pg=PA14&dq=nebeker+audion+%22De+forest
  | doi =
  | id =
  | isbn = 0470409746}}</ref> după care a fost folosit pentru construirea amplificatoarelor și oscilatoarelor pentru aparatele de radio.<ref name="Hempstead" /><ref name="Armstrong1915">{{en icon}} {{cite journal
|last=Armstrong
|first=E.H.
|authorlink=Edwin Howard Armstrong
|pages=215–247
|title=Some Recent Developments in the Audion Receiver 
|journal=Proceedings of the IRE 
|volume=3 
|number=9 
|date=septembrie 1915
|doi=10.1109/jrproc.1915.216677}}. Republicat în {{cite journal 
|last=Armstrong 
|first=E.H. 
|authorlink=Edwin Howard Armstrong 
|title=Some Recent Developments in the Audion Receiver 
|journal=Proceedings of the IEEE 
|volume=85 
|number=4 
|date=aprilie 1997
|url=http://www.ieee.org/documents/00573757.pdf 
|pages=685–697
|doi=10.1109/jproc.1997.573757}}</ref> Diferitele utilizări ca amplificator au determinat răspândirea sa rapidă. În [[1913]] Harold Arnold de la [[American Telephone and Telegraph Company]], care a cumpărat drepturile asupra tubului Audion de la De Forest, și [[Irving Langmuir]] de la [[General Electric]], care și-a denumit tubul '„Pliotron”,<ref name="Lee" /><ref name="Nebeker" /> au construit tuburi cu vid înalt, considerate primele triode cu vid.<ref name="Okamura" /> Denumirea de „triodă” a apărut mai târziu, când a fost nevoie să se deosebească între ele diferitele tuburi cu mai mulți sau mai puțini electrozi (diode, [[tetrodă |tetrode]], [[pentodă |pentode]] etc.). Până să se lămurească lucrurile au fost multe procese între De Forest și von Lieben și între De Forest și [[Marconi Company]], care îl reprezenta pe [[John Ambrose Fleming]], inventatorul diodei.

Trioda a revoluționat domeniul electric, creând [[electronică |electronica]]. Ea și-a găsit imediat aplicații în domeniul telecomunicațiilor, comunicațiile prin [[oscilație |oscilații]] întreținute înlocuind ineficientele comunicații prin {{ill2|oscilație amortizată{{!}}oscilații amortizate|en|Damped wave}} sau prin {{ill2|emițător prin scântei{{!}}scântei|en|spark gap transmitter}}, permițând transmiterea [[sunet]]ului prin [[modulație de amplitudine]] (AM). Spre deosebire de {{ill2|receptor cu cristal{{!}}receptoarele cu cristal|en|crystal radio}}, care trebuiau ascultate în [[Căști audio |căști]], triodele aveau puterea de a acționa [[Difuzor |difuzoare]], care permiteau ascultarea emisiunilor de către întreaga familie. Asta a dus la trecerea radioului în [[1920]] de la comunicații simple la [[radiodifuziune]]. Triodele au permis și comunicațiile [[telefon]]ice intercontinentale. Alte aplicații au fost [[televiziune]]a, [[megafon |megafoanele]], [[fonograf]]ul și [[film sonor |filmul sonor]].

Din triodă s-au dezvoltat celelalte tuburi: [[tetrodă |tetroda]] ([[Walter Schottky]], 1916) și [[pentodă |pentoda]] (Gilles Holst și Bernardus Dominicus Hubertus Tellegen, 1926), care au remediat unele deficiențe ale triodelor.

Triodele au fost mult folosite în aparatele electronice casnice, ca radiouri, televizoare și sisteme audio, unde, începând din [[1960]], au fost înlocuite de [[tranzistor]]i. Astăzi triodele se mai folosesc în locuri unde elementele bazate pe semiconductori au rezultate mai slabe, cum ar fi în etajele de mare putere ale [[emițător |emițătoarelor]], la [[încălzire]]a prin [[microunde]] și la [[Înregistrare sonoră |înregistrările sonore]] de înaltă fidelitate.

== Construcție ==
{{imagine multiplă
| align = right
| direction = horizontal
| header   =
| image1   = Triode with filament and cathode labeled.svg
| caption1 = Triodă cu încălzire indirectă a catodului (cu filament separat).
| width1   = 124
| image2   = Triode with cathode labeled.svg
| caption2 = Triodă cu încălzire indirectă a catodului (filamentul nu este figurat)
| width2   = 120
| image3   = Triode with filament labeled.svg
| caption3 = Triodă cu încălzire directă a catodului (filamentul este și catodul).
| width3   = 120
| footer   = (''F'') filament, (''C'') catod, (''G'') grilă, (''P'') anod ({{en|plate}})
}}
Triodele au un [[catod]] încălzit electric de un [[filament]]. În urma încălzirii catodul emite [[electron]]i prin [[emisie termionică]]. Electronii sunt atrași de [[anod]], aflat la un potențial pozitiv față de catod. Între catod și anod este plasată [[grilă |grila]], formată dintr-o plasă prin care electronii pot trece mai mult sau mai puțin, în funcție de potențialul ei. Ca urmare, grila joacă rolul de element de comandă al [[flux]]ului de electroni prin tub. Electrozii sunt închiși ermetic într-un balon de [[sticlă]] [[vid]]at, unde [[presiune]]a remanentă este foarte mică, de ordinul 10<sup>−9</sup>&nbsp;atm. Schema electrică a unei triode este prezentată în figura alăturată.

Deoarece filamentul se poate arde, tubul are o durată de viață limitată. Ca urmare, el este construit ca piesă care poate fi înlocuită, electrozii fiind legați la piciorușe care ies din balon și pot fi inserate într-un soclu. Durata de viață a triodelor de mică putere este de circa 2000 de ore, iar a celor de mare putere de circa 10&nbsp;000 de ore.

=== Triode de putere mică ===
[[Fișier:Triode-romanian-text.svg|thumb|Structura unei triode moderne de mică putere. Balonul și electrozii sunt secționați pentru a se putea vedea structura.]]
Triodele de putere mică au o construcție concentrică, cu grila și anodul ca niște cilindri circulari sau ovali care înconjoară catodul. Catodul este un tub metalic aflat în centru. Prin interiorul lui trece filamentul, format dintr-o spirală de [[wolfram]] cu rezistență mare. Filamentul încălzește catodul „la roșu”, adică la 800–1000{{te}}. Acest sistem, în care filamentul este separat de catod se numește ''cu încălzire indirectă''.

Separarea filamentului de catod permite încălzirea filamentului cu [[curent alternativ]], ușor de obținut din sursa de alimentare cu curent alternativ a montajului. Însă dacă încălzirea ar fi directă, adică catodul ar fi chiar filamentul, variația potențialului său față de grilă ar comanda tubul cu frecvența sursei, normal de 50/60&nbsp;Hz, semnalul util fiind parazitat de un „brum”.<ref name="MI">Mircea Iliev, [http://www.infoelectronica.ro/date_upload/lucrari_m/IEAC6N.pdf ''Introducere în electronica aplicată''] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20160812142010/http://www.infoelectronica.ro/date_upload/lucrari_m/IEAC6N.pdf |date=2016-08-12 }}, cap.&nbsp;6 ''Tuburi electronice'', pp.6.2–6.3</ref>

Catodul este acoperit cu un amestec de [[oxid |oxizi]] ai [[Metal alcalino-pământos |metalelor alcalino-pământoase]] ([[calciu]], [[stronțiu]], [[bariu]]) și [[thoriu]], care facilitează emisia electronilor. Grila este formată dintr-o spirală sau o plasă. Anodul poate fi și pătrat, cu aripioare de răcire prin [[radiație termică |radiație]]. Pentru mărirea [[emisivitate |emisivității]] sale, este înnegrit. Electrozii sunt menținuți în poziție de piese făcute din materiale izolatoare, ca [[mică]] sau [[ceramică]] și sunt susținuți de sârmele de conexiune la piciorușe. Pe o porțiune din partea interioară a balonului se realizează o oglindă prin evaporarea unei mici cantități de bariu, cu rolul de absorbant (''[[getter]]'') a urmelor de gaz din balon.

=== Triode de putere mare ===
La triodele de putere mare catodul este „cu încălzire directă”, adică filamentul este chiar catodul, deoarece la puteri mari un catod cu încălzire indirectă nu rezistă. Se folosește un filament de wolfram acoperit cu thoriu. Temperatura de lucru este mai înaltă decât la încălzirea indirectă. Balonul este realizat adesea din ceramică în loc de sticlă, toate materialele folosite având [[punct de topire |puncte de topire]] cât mai ridicate. Tuburile la care anozii [[disipare |disipează]] puteri mai mari de 350&nbsp;W trebuie răcite forțat, sau anozii trebuie puși în contact termic cu balonul prin straturi de [[cuarț]], deoarece anozii se pot încălzi la temperaturi peste 900&nbsp;ºC.<ref>{{en icon}} {{cite web |url=http://www.mif.pg.gda.pl/homepages/frank/sheets/129/t/TYS5-3000.pdf |title=''TYS5-3000 R.F. Power triode'' data sheet |publisher=[[Mullard]] |format=PDF |accessdate=23 January 2016 |archive-date=2016-08-04 |archive-url=https://web.archive.org/web/20160804012808/http://www.mif.pg.gda.pl/homepages/frank/sheets/129/t/TYS5-3000.pdf |dead-url=yes }}</ref> Altă soluție este realizarea anozilor din blocuri de [[cupru]] cu aripioare care ies în afara balonului și sunt răcite cu aer sau cu apă.

== Funcționare ==
Funcționarea unei triode este foarte asemănătoare cu a unui {{ill2|JFET{{!}}tranzistor cu efect de câmp|en|JFET}} cu canal negativ.<ref name="MI"/>

=== Trioda ca amplificator === 
[[Fișier:Triode demonstration circuit.svg|thumb|Schema tensiunilor la o triodă lucrând ca amplificator]]
În triodă [[electron]]ii sunt emiși de catod. Datorită vidului din balon ei se pot mișca liberi. Având o sarcină electrică negativă ei sunt atrași de anod, care este legat la un potențial pozitiv și „curg” spre acesta prin spațiile grilei. Grila, fiind plasată la un potențial negativ față de catod, respinge electronii emiși de catod, împiedicând mai mult sau mai puțin trecerea lor în funcție de tensiunea dintre ea și catod. La o tensiune mai negativă va respinge mai mulți electroni, diminuând fluxul lor spre anod, adică curentul anodic, iar la o tensiune mai pozitivă va atrage electroni, mărind curentul anodic. Astfel grila acționează ca un element care comandă curentul anodic în funcție de tensiunea grilei.<ref name="MI"/> La un semnal alternativ, chiar un semnal de mică putere (''V<sub>i</sub>'') poate varia tensiunea pe grilă. Curentul anodic va varia la fel, însă, el fiind mult mai puternic, va rezulta o [[Amplificator electronic |amplificare]] de putere. Prin plasarea în circuitul anodic a unui [[rezistor]] de sarcină ''R<sub>L</sub>'', variațiile de curent vor determina variații de tensiune pe rezistor, mult mai mari decât variațiile tensiunii semnalului aplicat pe grilă, rezultând o amplificare în tensiune (''V<sub>o</sub>'').<ref name="MI"/>

[[Fișier:Amp classe A.jpg|thumb|Montaj clasic cu triodă lucrând ca {{ill2|amplificator|en|amplifier}}]] 
La o diferență de tensiune zero între grilă și catod trioda este ''deschisă'', permițând trecerea curentului. Pentru a opri curentul grila trebuie să aibă un potențial (''tensiune de prag'') mai negativ decât catodul, actual câțiva volți fiind suficienți, dar la începuturi era nevoie de tensiuni mai mari, chiar peste 100&nbsp;V. Deoarece sub tensiunea de prag curentul nu circulă prin triodă, tensiunea de grilă trebuie să fie mai mare ca cea de prag. Într-un etaj de amplificare (v. fig. alăturată) tensiunea negativă a grilei față de catod se obține prin rezistențe adecvate plasate în circuitul grilei, respectiv al catodului. Curentul de grilă, practic inexistent, va determina ca potențialul grilei să fie cel al masei (practic potențialul polului negativ al sursei de alimentare), iar valoarea rezistenței rezistorului de grilă ''Rc'' nu contează (ea poate fi foarte mare), în timp ce rezistorul de la catod ''Rk'' parcurs de curentul prin triodă va determina la catod un potențial mai pozitiv decât al masei. Diferența de potențial dorită între catod–grilă se obține dimensionând rezistorul ''Rk''. Condensatorii ''C'' separă componenta continuă dintre etaje, permițând trecerea componentei alternative, iar condensatorul ''Ck'' (cu capacitate mare) „șuntează” rezistorul de la catod pentru componenta alternativă, pe care în lipsa lui rezistorul ar diminua-o.<ref name="MI"/><ref>Aurel Săhleanu, Neboișa Rosici, ''73 de scheme pentru radioamatori'', vol. 1, București: Ed. Tehnică, 1975, p.&nbsp;43</ref>

=== Trioda ca oscilator ===
[[Fișier:Clapp-oscillator tube.svg|thumb|O triodă într-un oscilator Clapp]]
În electronică principiul producerii [[oscilație |oscilațiilor]] întreținute constă în compensarea pierderilor dintr-un circuit oscilant, în lipsa compensării oscilația fiind amortizată. De obicei circuitul oscilant este format din [[bobină |bobine]] și [[condensator]]i. Din circuit se extrage o mică parte din energia oscilației, care formează semnalul de comandă al unui element activ, aici trioda. Trioda amplifică acest semnal și restituie circuitului oscilant partea extrasă, compensând și pierderile circuitului. Pentru a funcționa, semnalul amplificat trebuie să fie în fază cu tensiunile din circuitul oscilant (''reacție pozitivă'').<ref name="RB">{{en icon}} Ron Bertrand, [http://arcarc.xmission.com/PDF_Electronics/Oscillators.pdf ''Online Radio & Eloctronic Course: Oscillators''], xmission.com, accesat 2016-07-29</ref>

În figura alăturată este un exemplu de {{ill2|oscilator electronic|en|Electronic oscillator}} de tip {{ill2|oscilator Clapp{{!}}Clapp|en|Clapp oscilator}}. Circuitul oscilant este format de bobina ''L''<sub>1</sub> și de condensatorii ''C''<sub>1</sub>, ''C''<sub>2</sub> și ''C''<sub>3</sub>, în serie. Condensatorul variabil ''C''<sub>1</sub> permite reglarea frecvenței oscilatorului, iar condensatorii ''C''<sub>2</sub> și ''C''<sub>3</sub> formează un divizor de tensiune care stabilește nivelul semnalului extras, aplicat pe catod. Semnalul este amplificat de triodă, tensiunea anodică variază conform semnalului și alimentează circuitul oscilant, întreținând oscilația lui.<ref><!-- Prof. dr. ing. la U Galați -->Laurențiu Frangu, ''Circuite electronice fundamentale'', curs, 2008, cap.&nbsp;4 Oscilatoare, p.&nbsp;97</ref><ref name="WE">{{en icon}} William A. Edson, [http://www.tubebooks.org/Books/vto.pdf ''Vacuum-tube oscillators''], New York: John Wiley & Sons Inc., London: Chapman & Hall, 1953, pp.&nbsp;169–172</ref>

=== Trioda în comutație ===
[[Fișier:Flip-flop circuit with triodes.png|thumb|Bistabil cu triode]]
{{imagine multiplă
| align = right
| direction = horizontal
| header   =
| image1   = MECIPT-1 Flip-flop.jpg
| caption1 = Bistabil pentru [[MECIPT|MECIPT-1]] realizat cu două triode
| width1   = 125
| image2   = XYZ przerzutnik.jpg
| caption2 = Bistabil pentru {{ill2|XYZ|pl|}} realizat cu o dublă triodă
| width2   = 94
}}
Un exemplu de funcționare a triodelor în comutație sunt circuitele logice, cum ar fi {{ill2|bistabil{{!}}bistabilii|en|Flip-flop (electronics)}} [[calculator |calculatoarelor]] din prima generație. În figura alăturată este prezentată schema unui bistabil Eccles–Jordan de tip SR (''Set-Reset''). În montajul respectiv întotdeauna una dintre triode este în stare de conducție, iar cealaltă este blocată. Pentru a putea fi blocate, grilele triodelor trebuie să poată fi polarizate puternic negativ față de catozi. Pentru a evita o sursă separată de alimentare a grilelor, tensiunea la catozi este ridicată cu ajutorul rezistenței R<sub>K</sub>. Datorită simetriei montajului, tensiunea la catozi este constantă, indiferent care dintre triode conduce. Condensatorul C asigură menținerea tensiunii la catozi în regimurile tranzitorii care apar la bascularea bistabilului.<ref name="DB">{{en icon}} Dick Barett, [http://www.radarpages.co.uk/theory/ap3302/sec2/ch7/sec2ch7p128.htm AP 3302 Pt. 3 Section 2 Chapter 7 Monostable and Bistable Multivibrators], radarpages.co.uk, accesat 2016-06-30</ref>

Dacă în starea inițială trioda T<sub>1</sub> este în conducție iar trioda T<sub>2</sub> este blocată, tensiunea la ''ieșirea normală'' <math>Q \,</math> va fi „jos”. Ca urmare prin divizorul de tensiune format din R<sub>1</sub> și R<sub>2</sub> pe grila T<sub>2</sub> este aplicată o tensiune mai joasă, care menține T<sub>2</sub> blocată. Deci tensiunea la ''ieșirea complementară'' <math> \bar{Q} \,</math> este „sus”. Prin divizorul de tensiune format din R<sub>3</sub> și R<sub>4</sub> pe grila T<sub>1</sub> este aplicată o tensiune mai înaltă, care menține T<sub>1</sub> în conducție. Această stare este menținută până când la intrarea <math>S \,</math> (''set'') se aplică un puls negativ. Acesta blochează T<sub>1</sub>, ceea ce face ca tensiunea <math>Q \,</math> să fie „sus”. Prin divizorul de tensiune format din R<sub>1</sub> și R<sub>2</sub> pe grila T<sub>2</sub> este aplicată o tensiune mai înaltă, care deschide T<sub>2</sub>. Tensiunea <math> \bar{Q} \,</math> va deveni „jos”, iar prin divizorul de tensiune format din R<sub>3</sub> și R<sub>4</sub> pe grila T<sub>1</sub> se va aplica o tensiune mai joasă, care menține T<sub>1</sub> blocată. În urma impulsului negativ la intrarea <math>S \,</math> bistabilul a trecut în cealaltă stare a sa, iar tensiunile de la ieșirile <math>Q \,</math> și <math> \bar{Q} \,</math> au comutat. Pentru a aduce bistabilul în starea inițială se aplică un puls negativ la intrarea <math>R \,</math> (''reset''), care determină în mod similar bascularea circuitului.<ref name="DB"/>

== Caracteristici ==
[[Fișier:TriodeECC83Characteristic1.png|thumb|Caracteristica de curent a triodei ECC83]]
În documentația triodelor se dă caracteristica de curent anodic (''I<sub>a</sub>'') în funcție de tensiunea anodică (''V<sub>a</sub>''), având tensiunea de grilă (''V<sub>g</sub>'') drept parametru. Cunoscând această caracteristică proiectantul unui circuit poate alege punctul de funcționare al triodei respective.

În exemplul din figura alăturată, pentru o tensiune anodică de ''V<sub>a</sub>''&nbsp;= 200&nbsp;V și o tensiune de grilă de ''V<sub>g</sub>''&nbsp;= –1&nbsp;V, curentul anodic va fi ''I<sub>a</sub>''&nbsp;= 2,2&nbsp; mA (pe curba galbenă din grafic).

Într-un amplificator de clasă „A” cu trioda respectivă (v. schema de amplificator de mai sus), pentru un rezistor de sarcină ''Rp''&nbsp;= 10&nbsp;k[[Ohm|Ω]] căderea de tensiune pe rezistor va fi:
:<math>V_{Rp} = I_a \times Rp = 22 \,V</math>

Dacă tensiunea pe grilă se schimbă între –1,5&nbsp;V și –0,5&nbsp;V (o diferență de 1&nbsp;V), curentul anodic se va schimba între 1,2&nbsp;mA și 3,3&nbsp;mA. Asta va determina o cădere de tensiune pe rezistența de sarcină de la 12&nbsp;V la 33&nbsp;V (o diferență de 21&nbsp;V). Deoarece pentru o variație a tensiunii de grilă de 1&nbsp;V s-a obținut o variație a tensiunii anodice de 21&nbsp;V, factorul de amplificare în tensiune (raportul dintre amplitudinea voltajului la ieșire și cel de la intrare) a fost de 21.

== Note ==
{{listănote|2}}

== Legături externe ==
* {{commonscat-inline|Vacuum triodes}}
* {{fr icon}} [http://paillard.claude.free.fr/ ''Les lampes radio''], despre triode, incluzând un video de 17 minute cu producția lor

[[Categorie:Tuburi electronice]]

[[de:Elektronenröhre#Triode]]
[[it:Valvola termoionica#Triodo]]
[[sv:Elektronrör#Trioden]]