Vizualizare sursă pentru „Terraformarea lui Venus”

[[Fișier:TerraformedVenus.jpg|dreapta|miniatura|250x250px| Concepție artistică a unui [[Venus]] [[Terraformare|terraformat]]. Formațiunile de nori sunt reprezentate presupunând că rotația planetei nu a fost accelerată.]]
'''Terraformarea planetei Venus''' este un proces [[Ipoteză|ipotetic]] prin care [[Inginerie planetară|mediul global]] al planetei [[Venus]] ar fi modificat pentru a o face locuibilă pentru oameni.<ref>{{Citat revistă|nume=Adelman|prenume=Saul|an=1982|titlu=Can Venus Be Transformed into an Earth-Like Planet?|journal=Journal of the British Interplanetary Society|volum=35|pagini=3–8|bibcode=1982JBIS...35....3A}}</ref><ref name="EPE">{{Citat carte|nume=Fogg|prenume=Martyn J.|dată=1995|titlu=Terraforming: Engineering Planetary Environments|editură=SAE International, Warrendale, PA|isbn=978-1-56091-609-3}}</ref><ref name="Landis2011">{{Citat carte|nume=Landis|prenume=Geoffrey|titlu=AIAA SPACE 2011 Conference & Exposition|an=2011|url-capitol=https://info.aiaa.org/tac/SMG/SCTC/Shared%20Documents/Terraforming-Venus_AIAA_Space2011.pdf|doi=10.2514/6.2011-7215|isbn=978-1-60086-953-2|capitol=Terraforming Venus: A Challenging Project for Future Colonization|access-date=2024-05-27|archive-date=2016-12-27|archive-url=https://web.archive.org/web/20161227060345/https://info.aiaa.org/tac/SMG/SCTC/Shared%20Documents/Terraforming-Venus_AIAA_Space2011.pdf|dead-url=yes}} Paper AIAA-2011-7215, AIAA Space 2011 Conference & Exposition, Long Beach CA, Sept. 26–29, 2011.</ref> Adaptarea mediului actual al lui Venus pentru a susține viața umană ar necesita cel puțin trei schimbări majore la nivelul atmosferei sale:<ref name="Landis2011" />

# Reducerea temperaturii suprafeței lui Venus de la 737 K (464 °C; 867 °F) la un nivel mai propice vieții.<ref>{{Citat web|url=http://nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/venusfact.html|nume=Williams|titlu=Venus Fact Sheet|publisher=NASA|date=15 April 2005|accessdate=12 October 2007|archiveurl=https://web.archive.org/web/20160304130722/http://nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/venusfact.html|first1=David R.|archivedate=4 March 2016}}</ref>
# Eliminarea majorității [[Atmosfera lui Venus|atmosferei]] dense de [[dioxid de carbon]] și [[dioxid de sulf]] (9,2 MPa, echivalentul a 91 de atmosfere), prin îndepărtarea sau transformarea sa într-o altă formă.
# Introducerea de [[oxigen]] respirabil în atmosferă.

Aceste trei schimbări sunt strâns legate, deoarece temperatura extremă a lui Venus este cauzată de presiunea ridicată a atmosferei sale dense și de [[Efect de seră|efectul de seră]] puternic.

== Istoria ideii ==
Ideea terraformării lui Venus a fost explorată pentru prima dată în ficțiune de scriitorul de [[science-fiction]] [[Poul Anderson]] în [[Nuvelă|nuvela]] sa din 1954 „The Big Rain”, care face parte din [[istoria viitorului|istoria viitoare]] [[Liga Psihotehnica|a Ligii Psihotehnice]].

Prima propunere științifică cunoscută de [[terraformare]] a lui Venus a fost formulată de astronomul [[Carl Sagan]] în 1961.<ref name="The Planet Venus">{{Citat revistă|nume=Sagan|prenume=Carl|dată=1961|titlu=The Planet Venus|journal=Science|volum=133|număr=3456|pagini=849–58|pmid=17789744|bibcode=1961Sci...133..849S|doi=10.1126/science.133.3456.849}}</ref>

Înainte de anii 1960, mulți astronomi credeau că Venus are o temperatură similară cu cea a Pământului. Odată ce s-a descoperit că Venus are o [[Atmosfera lui Venus|atmosferă]] densă [[Dioxid de carbon|de dioxid de carbon]], generând un [[efect de seră]] semnificativ,<ref>[https://www.esa.int/Our_Activities/Space_Science/Venus_Express/Greenhouse_effect_clouds_and_winds Greenhouse effect, clouds and winds]. ''Venus express'' mission, European Space Agency.</ref> unii oameni de știință au explorat ideea de a modifica atmosfera pentru a face planeta mai asemănătoare cu Pământul. Această perspectivă ipotetică, cunoscută sub numele de [[terraformare]], a fost propusă pentru prima dată de Carl Sagan în 1961, ca secțiune finală a articolului său clasic din revista ''[[Science]],'' unde analiza atmosfera și efectul de seră de pe Venus.<ref name="The Planet Venus"/> Sagan a sugerat injectarea de bacterii [[Fotosinteză|fotosintetice]] în atmosfera lui Venus, care ar transforma dioxidul de carbon în compuși organici reduși, diminuând astfel cantitatea sa din atmosferă.

Cunoștințele despre atmosfera lui Venus erau încă incomplete în 1961, când Sagan a prezentat propunerea sa inițială. La 33 de ani de la această propunere, în cartea sa din 1994, ''[[Punct albastru pal (carte)|Pale Blue Dot]]'', Sagan a recunoscut că abordarea sa inițială de terraformare nu ar fi viabilă, datorită densității atmosferice a lui Venus, mult mai mare decât se estimase în 1961:<ref name="PaleBlueDot">{{Citat carte|prenume=Carl|nume=Sagan|titlu=Pale Blue Dot (book)|dată=1994|isbn=978-0-345-37659-6|editură=Random House Publishing}}</ref><blockquote>„Eroarea fatală a constat în faptul că în 1961 se credea că presiunea atmosferică la suprafața lui Venus era de doar câțiva bari... Astăzi știm că este de 90 de bari. Chiar dacă schema ar funcționa, rezultatul ar fi o suprafață îngropată sub sute de metri de grafit fin și o atmosferă formată din 65 de bari de oxigen molecular aproape pur. Rămâne de văzut dacă am putea supraviețui imploziei inițiale sub presiunea atmosferică sau dacă am izbucni spontan în flăcări în tot acel oxigen. Cu toate acestea, mult înainte de acumularea unei cantități semnificative de oxigen, grafitul ar arde spontan înapoi în <chem>CO2</chem>, scurtcircuitând întregul proces.”</blockquote>După propunerea lui Sagan, conceptul a cunoscut o atenție științifică limitată până la o revigorare a interesului în anii 1980.<ref>{{Citat revistă|nume=Marchal|prenume=C|an=1983|titlu=The Venus-New-World Project|journal=Acta Astronautica|volum=10|număr=5–6|pagini=269–275|bibcode=1983AcAau..10..269M|doi=10.1016/0094-5765(83)90076-0}}</ref><ref name="berry1984">Berry, Adrian (1984) "Venus, The Hell-World," and "Making it Rain in Hell," Chapters 6 & 7 in ''The Next Ten Thousand Years'', New American Library.</ref>

== Abordări propuse pentru terraformare ==
[[Martyn J. Fogg]] (1995)<ref name="EPE"/><ref>Landis, Geoffrey A., [http://www.users.globalnet.co.uk/~mfogg/book.htm "Terraforming: Engineering Planetary Environments (review)"] (also available [http://www.bibliotecapleyades.net/universo/terraforming/terraforming05.htm here]) (accessed 25 Dec, 2016).</ref> și [[Geoffrey A. Landis]] (2011) analizează o serie de abordări ale terraformării.<ref name="Landis2011"/>

=== Eliminarea atmosferei dense de dioxid de carbon ===
Principala provocare a terraformării lui Venus constă în atmosfera sa extrem de densă de dioxid de carbon. Presiunea la nivelul solului pe Venus este de 9,2 MPa (91 atm; 1.330 psi). Acest lucru, combinat cu efectul de seră puternic, duce la o temperatură la suprafață cu sute de grade Celsius mai ridicată decât ar fi suportabilă pentru orice formă de viață semnificativă. Ca urmare, toate strategiile propuse de terraformare a lui Venus se concentrează pe eliminarea majorității dioxidului de carbon din atmosferă.

==== Abordări biologice ====
Metoda propusă de Carl Sagan în 1961 presupune folosirea [[Alge|algelor]] [[Inginerie genetică|modificate genetic]] pentru [[Fixarea carbonului|a fixa carbonul]] în [[Compus organic|compuși organici]].<ref name="The Planet Venus"/> Deși această abordare este încă luată în considerare în discuțiile despre terraformarea lui Venus,<ref name="berry1984"/> descoperirile ulterioare au demonstrat că mijloacele biologice singure nu ar fi suficiente pentru a obține succesul.<ref name="fogg1987">{{Citat revistă|nume=Fogg|prenume=M. J.|an=1987|titlu=The Terraforming of Venus|journal=Journal of the British Interplanetary Society|volum=40|pagini=551–564|bibcode=1987JBIS...40..551F}}</ref>

* '''Lipsa hidrogenului:''' Producția de molecule organice din dioxid de carbon necesită hidrogen, care este extrem de rar pe Venus<ref>Kelly Beatty, J (ed.) (1999) ''The New Solar System'', p176, CUP, {{ISBN|0-933346-86-7}}</ref>. Deoarece planeta nu are o [[magnetosferă]] protectoare, atmosfera sa superioară este expusă eroziunii directe a [[Vântul solar|vântului solar]], pierzând cea mai mare parte a hidrogenului inițial în spațiu.

* '''Condiții extreme de temperatură:''' După cum a observat Carl Sagan, orice carbon legat în molecule organice ar fi transformat rapid înapoi în dioxid de carbon de mediul fierbinte de la suprafață. Răcirea lui Venus ar deveni posibilă doar după îndepărtarea majorității dioxidului de carbon din atmosferă.

Deși există un consens general că Venus nu ar putea fi terraformată exclusiv prin introducerea biotei fotosintetice, utilizarea organismelor fotosintetice pentru a produce oxigen în atmosferă rămâne o componentă importantă a altor metode propuse de terraformare.

==== Captarea în carbonați ====
Pe Pământ, majoritatea carbonului se află [[Sechestrarea carbonului|stocată]] sub formă de [[minerale carbonate]] sau circulă prin diferite etape ale [[Circuitul carbonului în natură|ciclului carbonului]], cu o cantitate mică prezentă în atmosferă sub formă de dioxid de carbon. Pe Venus, situația este inversă: o proporție semnificativă din carbon se regăsește în atmosferă, în timp ce o cantitate relativ mică este stocată în [[litosferă]].<ref name="The Stability of Climate on Venus">{{Citat revistă|nume=Bullock|nume2=Grinspoon|prenume=M.A.|prenume2=D.G.|an=1996|titlu=The Stability of Climate on Venus|urlarhivă=https://web.archive.org/web/20040920145614/http://www.boulder.swri.edu/~bullock/Homedocs/JGR1996.pdf|url=http://www.boulder.swri.edu/~bullock/Homedocs/JGR1996.pdf|journal=J. Geophys. Res.|volum=101|număr=E3|pagini=7521–7529|bibcode=1996JGR...101.7521B|doi=10.1029/95JE03862|archive-date=2004-09-20}}</ref> Ca urmare, multe strategii de terraformare se concentrează pe eliminarea dioxidului de carbon din atmosferă prin intermediul reacțiilor chimice care îl capturează și îl transformă în minerale carbonate stabile.

Modelarea evoluției atmosferice a planetei Venus, realizată de astrobiologii Mark Bullock și {{Ill-wd|Q3296795|3=David Grinspoon}},<ref name="The Stability of Climate on Venus"/> sugerează că [[wiktionary:equilibrium|echilibrul]] dintre atmosfera actuală densă, cu 92 de bari, și mineralele prezente la suprafață, în special oxizii de calciu și magneziu, este unul destul de instabil. Acești ultimi compuși ar putea acționa ca un rezervor natural de dioxid de carbon și dioxid de sulf, prin transformarea lor în carbonați. Conversia completă și saturarea mineralelor de la suprafață ar duce la o scădere a presiunii atmosferice și la o oarecare răcire a planetei. Una dintre stările finale posibile, modelată de Bullock și Grinspoon, indică o presiune atmosferică de 43 de bari (42 atm; 620 psi) și o temperatură la suprafață de 400 K (127 °C; 260 °F). Pentru a converti restul dioxidului de carbon din atmosferă, ar fi necesară expunerea artificială a unei porțiuni mai mari din scoarță la atmosferă, permițând o conversie mai extinsă în carbonați. În 1989, Alexander G. Smith a propus terraformarea lui Venus prin răsturnarea litosferei, facilitând astfel conversia scoarței în carbonați.<ref>{{Citat revistă|nume=Smith|prenume=Alexander G|an=1989|titlu=Transforming Venus by Induced Overturn|journal=Journal of the British Interplanetary Society|volum=42|pagini=571–576|bibcode=1989JBIS...42..571S}}</ref> Landis (2011) a calculat că ar fi necesară implicarea întregii scoarțe, de la suprafață până la o adâncime de peste 1 km, pentru a expune suficientă rocă pentru a converti o cantitate semnificativă din atmosfera bogată în dioxid de carbon.<ref name="Landis2011"/>

Formarea naturală a [[Rocă carbonatată|rocilor carbonatice]] din minerale și dioxid de carbon este un proces extrem de lent. Cu toate acestea, cercetările recente privind captarea dioxidului de carbon în minerale carbonatice, în contextul atenuării încălzirii globale pe Pământ, demonstrează că acest proces poate fi accelerat semnificativ (de la sute sau mii de ani la doar 75 de zile) prin utilizarea unor catalizatori, cum ar fi [[Microsfere|microsferele]] [[Polistiren|de polistiren]].<ref>{{Citat web|url=https://phys.org/news/2018-08-scientists-mineral-co2-atmosphere.html|titlu=Scientists find way to make mineral which can remove CO2 from atmosphere|lucrare=phys.org}}</ref> Prin urmare, s-ar putea teoretiza că tehnologii similare ar putea fi utilizate și în contextul terraformării pe Venus. De asemenea, este important de reținut că reacția chimică care transformă mineralele și dioxidul de carbon în carbonați este [[Proces exoterm|exotermă]], producând, în esență, mai multă energie decât cea consumată de reacție. Acest lucru deschide posibilitatea de a crea procese de conversie auto-amplificatoare, cu potențial de creștere exponențială a ratei de conversie până când cea mai mare parte a dioxidului de carbon atmosferic poate fi convertită.

Bombardarea lui Venus cu [[magneziu]] și [[calciu]] rafinat provenind din surse exterioare planetei ar putea, de asemenea, să [[Chiuveta de carbon|capteze dioxidul de carbon]] sub formă de carbonați de [[Carbonat de calciu|calciu]] și [[Carbonat de magneziu|magneziu]]. Cantitatea necesară ar fi de aproximativ 8 {{E|20}} kg de calciu sau 5 {{E|20}} kg de magneziu pentru a transforma tot dioxidul de carbon din atmosferă. Această cantitate uriașă ar necesita o operațiune de minerit și rafinare a mineralelor la scară largă, probabil pe [[Mercur (planetă)|Mercur]], care este bogat în resurse minerale.<ref>{{Citat carte|titlu=Islands in the Sky: Bold New Ideas for Colonizing Space|prenume=Stephen L.|nume=Gillett|capitol=Inward Ho!|pagini=78–84|nume-editor=Stanley Schmidt|nume-editor2=Robert Zubrin|editură=John Wiley & Sons|dată=1996|isbn=978-0-471-13561-6}}</ref> De fapt, 8 {{E|20}} kg reprezintă de câteva ori masa asteroidului [[4 Vesta]] (cu un diametru de peste 500 de kilometri).

==== Injectare în rocă bazaltică vulcanică ====
Proiecte de cercetare din [[Islanda]] și statul american [[Washington (stat)|Washington]] au demonstrat că este posibilă eliminarea unor cantități semnificative de dioxid de carbon din atmosferă prin injectarea sa la presiune ridicată în formațiuni bazaltice poroase subterane, unde dioxidul de carbon se transformă rapid în minerale solide inerte.<ref>{{Citat revistă|nume=Gislason|prenume=Sigurdur|an=2018|titlu=A brief history of CarbFix: Challenges and victories of the project's pilot phase|url=http://discovery.ucl.ac.uk/10057665/1/Oelkers_EGYPRO_ICC2018_Gislason_final.pdf|journal=Energy Procedia|volum=146|pagini=103–114|doi=10.1016/j.egypro.2018.07.014}}</ref><ref>{{Citat revistă|nume=B. Peter McGrail|nume2=Herbert T. Schaef|nume3=Frank A. Spane|nume4=John B. Cliff|nume5=Odeta Qafoku|nume6=Jake A. Horner|nume7=Christopher J. Thompson|nume8=Antoinette T. Owen|nume9=Charlotte E. Sullivan|dată=2017|titlu=Field Validation of Supercritical CO2 Reactivity with Basalts|urlarhivă=https://web.archive.org/web/20181113025909/http://www.uh.edu/honors/undergraduate-research/uh-research/here/2018-here-program/2018heredocuments/zeliskoseminarmaterials/carbonstorage_5_16.pdf|url=http://www.uh.edu/honors/undergraduate-research/uh-research/here/2018-here-program/2018heredocuments/zeliskoseminarmaterials/carbonstorage_5_16.pdf|journal=Environmental Science & Technology Letters|volum=4|număr=1|pagini=6–10|bibcode=2017EnSTL...4....6M|doi=10.1021/acs.estlett.6b00387|archive-date=2018-11-13}}</ref>

Alte studii<ref>{{Citat revistă|nume=Wei Xiong|nume2=Rachel K. Wells|nume3=Jake A. Horner|nume4=Herbert T. Schaef|nume5=Philip A. Skemer|nume6=Daniel E. Giammar|dată=2018-02-27|titlu=CO2 Mineral Sequestration in Naturally Porous Basalt|journal=Environmental Science & Technology Letters|volum=5|număr=3|pagini=142–147|bibcode=2018EnSTL...5..142X|doi=10.1021/acs.estlett.8b00047}}</ref> estimează că un metru cub de bazalt poros poate capta 47 de kilograme de dioxid de carbon injectat. Pe baza acestor estimări, ar fi necesar un volum de aproximativ 9,86 × 10 <sup>9</sup> km<sup>3</sup> de rocă bazaltică pentru a capta tot dioxidul de carbon din atmosfera lui Venus. Acest volum este echivalent cu întreaga crustă a planetei Venus până la o adâncime de aproximativ 21,4 kilometri. Un alt studiu<ref>{{Citat revistă|nume=Palandri|nume2=Bischoff|nume3=Thomas|nume4=Rosenbauer|prenume=James L.|prenume2=James L. J. D.|prenume3=Burt|prenume4=Robert J.|dată=26 May 2019|titlu=Carbon sequestration via reaction with basaltic rocks: Geochemical modeling and experimental results|journal=Geochimica et Cosmochimica Acta|volum=89|pagini=116–133|doi=10.1016/j.gca.2012.04.042}}</ref> a concluzionat că, în condiții optime, în medie, 1 metru cub de rocă bazaltică poate capta 260 kg de dioxid de carbon. Scoarța lui Venus are o grosime de aproximativ 70 de kilometri, iar planeta este dominată de caracteristici vulcanice. Suprafața sa este formată în proporție de aproximativ 90% din [[bazalt]], iar aproximativ 65% constă dintr-un mozaic de câmpii [[Lavă|de lavă]] vulcanică.<ref>{{Citat revistă|nume=D.L. Bindschadler|an=1995|titlu=Magellan: A new view of Venus' geology and geophysics|url=http://www.agu.org/journals/rg/rg9504S/95RG00281/index.html|journal=Reviews of Geophysics|volum=33|număr=S1|pagină=459|publisher=American Geophysical Union|bibcode=1995RvGeo..33S.459B|doi=10.1029/95RG00281|access-date=2007-09-13}}</ref> Prin urmare, ar trebui să existe volume ample de straturi de rocă bazaltică pe planetă, cu un potențial foarte promițător pentru [[Sechestrarea carbonului|captarea dioxidului de carbon]].

Cercetările au demonstrat, de asemenea, că în condițiile de temperatură și presiune ridicate din [[Manta (geologie)|mantaua]] planetei, [[Dioxid de siliciu|dioxidul de siliciu]], cel mai abundent mineral din manta (atât pe Pământ, cât și, probabil, pe Venus), poate forma carbonați stabili în aceste condiții. Acest lucru deschide posibilitatea de a capta dioxidul de carbon în mantaua planetei.<ref>{{Citat revistă|nume=Garbarino|nume2=Levelut|nume3=Cambon|nume4=Haines|nume5=Gorelli|nume6=Santoro|prenume=Gaston|prenume2=Claire|prenume3=Olivier|prenume4=Julien|prenume5=Federico|prenume6=Mario|dată=2011-05-10|titlu=Silicon carbonate phase formed from carbon dioxide and silica under pressure|journal=Proceedings of the National Academy of Sciences|volum=108|număr=19|pagini=7689–7692|pmid=21518903|pmc=3093504|bibcode=2011PNAS..108.7689S|doi=10.1073/pnas.1019691108}}</ref>

==== Introducerea hidrogenului ====
Potrivit lui Birch,<ref name="Terraforming Venus Quickly">{{Citat revistă|nume=Birch|prenume=Paul|dată=1991|titlu=Terraforming Venus Quickly|url=http://www.orionsarm.com/fm_store/TerraformingVenusQuickly.pdf|journal={{Ill-wd|Q6296126|3=Journal of the British Interplanetary Society}}|volum=14|pagină=157|bibcode=1991JBIS...44..157B}}</ref> bombardarea lui Venus cu hidrogen și reacția acestuia cu dioxidul de carbon ar putea produce carbon elementar ([[grafit]]) și apă prin [[reacția Bosch]]. Ar fi necesare aproximativ 4 × 10<sup>19</sup> kg de [[hidrogen]] pentru a transforma întreaga atmosferă venusiană. O cantitate atât de mare de hidrogen ar putea fi obținută din [[Gigant gazos|giganții gazoși]] sau din gheața sateliților lor. O altă sursă posibilă de hidrogen ar putea fi extragerea sa din posibilele rezervoare din interiorul planetei în sine. Unii cercetători consideră că mantaua și/sau miezul Pământului ar putea conține cantități mari de hidrogen rămase de la formarea inițială a planetei din [[Nebuloasă solară|norul nebular]].<ref>{{Citat revistă|nume=Sakamaki|nume2=Ohtani|nume3=Fukui|nume4=Kamada|nume5=Takahashi|nume6=Sakairi|nume7=Takahata|nume8=Sakai|nume9=Tsutsui|prenume=Tatsuya|prenume2=Eiji|prenume3=Hiroshi|prenume4=Seiji|prenume5=Suguru|prenume6=Takanori|prenume7=Akihiro|prenume8=Takeshi|prenume9=Satoshi|dată=1 February 2016|titlu=Constraints on Earth's inner core composition inferred from measurements of the sound velocity of hcp-iron in extreme conditions|journal=Science Advances|volum=2|număr=2|pagini=e1500802|pmid=26933678|pmc=4771440|bibcode=2016SciA....2E0802S|doi=10.1126/sciadv.1500802}}</ref><ref>{{Citat revistă|nume=Ueno|nume2=Miyake|nume3=Tsuchiyama|nume4=Ohishi|nume5=Uesugi|nume6=Hirose|nume7=Nomura|prenume=Yuichiro|prenume2=Akira|prenume3=Akira|prenume4=Yasuo|prenume5=Kentaro|prenume6=Kei|prenume7=Ryuichi|dată=31 January 2014|titlu=Low Core-Mantle Boundary Temperature Inferred from the Solidus of Pyrolite|journal=Science|volum=343|număr=6170|pagini=522–525|language=en|issn=0036-8075|pmid=24436185|bibcode=2014Sci...343..522N|doi=10.1126/science.1248186}}</ref> Deoarece se crede că formarea inițială și structura internă a Pământului și a lui Venus sunt oarecum similare, același lucru ar putea fi valabil și pentru Venus.

De asemenea, pentru ca reacția să funcționeze este necesară prezența aerosolilor de fier în atmosferă. Fierul ar putea proveni de pe [[Mercur (planetă)|Mercur]], asteroizi sau de pe [[Luna|Lună]]. (Pierderea de hidrogen din cauza [[Vânt solar|vântului solar]] este puțin probabilă să fie semnificativă la scara temporală a terraformării). Datorită suprafeței relativ plate a planetei, această apă ar acoperi aproximativ 80% din suprafață, comparativ cu 70% în cazul Pământului, chiar dacă ar reprezenta doar aproximativ 10% din apa găsită pe Pământ.

Atmosfera rămasă, cu o presiune de aproximativ 3 bari (de trei ori mai mare decât cea de pe Pământ), ar fi compusă în principal din azot. O parte din acest azot se va dizolva în noile oceane de apă, reducând presiunea atmosferică în conformitate cu [[legea lui Henry]]. Pentru a reduce și mai mult presiunea, azotul ar putea fi, de asemenea, [[Fixarea azotului|fixat]] sub formă de [[Azotat|nitrați]].

Futuristul {{Ill-wd|Q56063613|3=Isaac Arthur}} a propus utilizarea proceselor ipotetice de {{Ill-wd|Q7601227|3=ridicare a stelelor}} (''starlifting'') și de stelizare (''stellasing'') pentru a crea un fascicul de particule de [[Ionul de hidrogen|hidrogen ionizat]] din Soare, numit provizoriu „hidro-canon”. Acest dispozitiv ar putea fi utilizat atât pentru a subția atmosfera densă a lui Venus, cât și pentru a introduce hidrogen care să reacționeze cu dioxidul de carbon pentru a crea apă, reducând și mai mult presiunea atmosferică.<ref>{{Citat web|url=https://www.youtube.com/watch?v=mtTLj0E9ODc|titlu=Winter on Venus|archiveurl=https://web.archive.org/web/20240124003355/https://www.youtube.com/watch?v=mtTLj0E9ODc|archivedate=2024-01-24|accessdate=2024-05-27|dead-url=unfit}}</ref>

=== Eliminarea directă a atmosferei ===
Slăbirea atmosferei venusiene ar putea fi încercată prin diverse metode, eventual utilizate în combinație. Eliminarea directă a gazului atmosferic de pe Venus în spațiu s-ar dovedi probabil dificilă. Viteza de evadare a planetei este suficient de mare pentru a face impracticabilă aruncarea atmosferei în aer prin impactul cu un asteroid. {{Ill-wd|Q139753|3=Pollack}} și [[Carl Sagan|Sagan]] au calculat în 1994<ref>{{Citat carte|nume=Pollack, J.B.|nume2=Sagan, C.|legătură-autor=Planetary Engineering|nume-editor=Lewis|prenume-editor=J.|nume-editor2=Matthews|prenume-editor2=M.|titlu=Resources of Near-Earth Space|dată=1994|editură={{Ill-wd|Q7895063|3=University of Arizona Press}}|locul-publicării=Tucson|pagini=921–950}}</ref> că un corp de impact cu diametrul de 700 km care lovește Venus cu o viteză mai mare de 20 km/s ar ejecta toată atmosfera de deasupra orizontului, așa cum este văzută din punctul de impact. Cu toate acestea, aceasta reprezintă mai puțin de o miime din atmosfera totală, iar randamentele ar scădea semnificativ pe măsură ce densitatea atmosferei scade. Ar fi necesară o cantitate enormă de astfel de impacturi gigantice. Landis a calculat<ref name="Landis2011"/> că pentru a reduce presiunea de la 92 bari la 1 bar ar fi necesare cel puțin 2.000 de impacturi, chiar dacă eficiența eliminării atmosferei ar fi perfectă. Nici obiectele mai mici nu ar fi eficiente, deoarece ar fi necesare mult mai multe. Violența bombardamentului ar putea duce cu ușurință la o degazare semnificativă, înlocuind atmosfera eliminată. Cea mai mare parte a atmosferei ejectate ar ajunge pe orbita solară din apropierea lui Venus și, fără alte intervenții, ar putea fi capturată din nou de câmpul gravitațional al planetei, devenind din nou parte a atmosferei.

O altă variantă de metodă care implică bombardamentul ar fi devierea unui obiect masiv din [[centura Kuiper]] pentru a-i plasa orbita pe o traiectorie de coliziune cu Venus. Dacă obiectul, compus în principal din gheață, ar avea o viteză suficientă pentru a pătrunde doar câțiva kilometri sub suprafața venusiană, forțele rezultate din vaporizarea gheții la impact și impactul în sine ar putea agita litosfera și mantaua, expulzând astfel o cantitate proporțională de materie (sub formă de magmă și gaz) de pe Venus. Un produs secundar al acestei metode ar putea fi fie o nouă lună pentru Venus, fie un nou corp de impact format din resturi care ar cădea la suprafață la un moment ulterior.

Eliminarea gazelor atmosferice într-un mod mai controlat s-ar putea dovedi, de asemenea, dificilă. Rotația lentă a planetei Venus înseamnă că [[Lift spațial|lifturile spațiale]] ar fi extrem de greu de construit, deoarece [[Orbită geostaționară|orbita geostaționară]] a planetei se află la o distanță impracticabilă de suprafață. De asemenea, atmosfera densă care trebuie îndepărtată face ca [[Șofer de masă|motoarele de masă]] bazate pe propulsie convențională să fie ineficiente pentru a transporta încărcături utile de la suprafața planetei.

Printre soluțiile posibile se numără:

* Amplasarea [[Șofer de masă|motoarelor de masă]] pe baloane de mare altitudine sau pe turnuri susținute de baloane care se ridică deasupra grosimii atmosferei.
* Utilizarea [[Fântână spațială|fântânilor spațiale]], care folosesc fascicule de microunde pentru a propulsa încărcăturile utile în spațiu.
* Utilizarea [[Legătura de schimb de impuls|rotovatoarelor]], structuri rotative masive care folosesc forța centrifugală pentru a lansa încărcăturile utile în spațiu.

În plus, dacă densitatea atmosferei (și efectul de seră corespunzător) ar fi reduse semnificativ, temperatura la suprafață (în prezent constantă) ar varia probabil considerabil între partea de zi și partea de noapte. Un alt efect secundar al reducerii densității atmosferice ar putea fi crearea unor zone de activitate meteorologică extremă sau de furtuni la terminator, din cauza încălzirii sau răcirii rapide a unor volume mari de atmosferă.

=== Răcirea planetei cu ajutorul umbrelor solare ===
Venus primește aproximativ de două ori mai multă lumină solară decât Pământul, un factor care se crede că a contribuit semnificativ la [[Efect de seră fugitiv|efectul său de seră extrem]]. O modalitate de terraformare a planetei Venus ar putea consta în reducerea [[Expunere la soare|insolației]] la suprafața planetei pentru a împiedica încălzirea sa excesivă.

==== Spațiu ====
[[Umbra solara|Umbrele solare]] ar putea fi utilizate pentru a reduce radiația solară totală primită de Venus, răcind planeta într-o oarecare măsură.<ref>{{Citat carte|titlu=Entering Space: Creating a Spacefaring Civilization|url=https://archive.org/details/enteringspacecre00zubr|dată=1999|prenume=Robert|nume=Zubrin|editură=Penguin|isbn=978-1-58542-036-0}}</ref> O umbră plasată în punctul [[Punct Lagrange|Lagrangian]] L1 Soare-Venus ar servi, de asemenea, la blocarea [[Vânt solar|vântului solar]], eliminând problema expunerii la radiații pe Venus.

O umbră solară suficient de mare ar avea o dimensiune de patru ori mai mare decât diametrul lui Venus dacă ar fi plasată în punctul L<sub>1</sub>. Construcția unei astfel de structuri în spațiu ar fi o provocare semnificativă. O altă dificultate ar consta în menținerea umbrei subțiri, dar suficient de rezistentă, perpendiculară pe razele Soarelui în punctul Lagrange Soare-Venus. [[Presiunea radiației|Presiunea radiațiilor]] solare ar exercita o forță semnificativă, transformând umbra într-o [[Velă solară|pânză solară]] imensă. Abandonarea umbrei în punctul L<sub>1</sub> ar duce la acumularea de presiune pe partea dinspre Soare, forțând umbra să accelereze și să iasă de pe orbită. O soluție ar fi poziționarea umbrei mai aproape de Soare, utilizând presiunea solară pentru a contracara forțele gravitaționale, transformând-o practic într-un [[Statul|stativ]].

Au fost propuse și alte modificări ale proiectului de umbrire solară L<sub>1</sub> pentru a rezolva problema "pânzei solare". O soluție ar fi utilizarea unor oglinzi cu [[orbită polară]], sincronizate cu Soarele, care să reflecte lumina spre partea din spate a parasolarului, dinspre partea neumbrită a lui Venus. Presiunea fotonică ar împinge oglinzile de susținere la un unghi de 30 de grade față de partea expusă la Soare.<ref name="EPE"/>

[[Paul Birch (scriitor)|Paul Birch]] a propus<ref name="Terraforming Venus Quickly"/> un sistem de oglinzi cu lamele în apropierea punctului L1 dintre Venus și Soare. Panourile de umbră nu ar fi perpendiculare pe razele Soarelui, ci la un unghi de 30 de grade, astfel încât lumina reflectată să lovească panoul următor, anulând presiunea fotonică. Fiecare rând succesiv de panouri ar avea o deviație de +/- 1 grad față de unghiul de deviere de 30 de grade, ceea ce ar direcționa lumina reflectată cu 4 grade față de Venus.

Umbrelele solare ar putea servi, de asemenea, ca surse de energie solară. Tehnicile de umbrire solară bazate pe spațiu, în special cele care utilizează pânze solare subțiri, se află încă în faza incipientă de dezvoltare. Dimensiunile vaste necesare ar implica o cantitate de material semnificativ mai mare decât orice structură construită vreodată de om în spațiu sau adusă pe orbită.

==== Atmosferic sau de suprafață ====
Venus ar putea fi răcită, de asemenea, prin plasarea de reflectoare în atmosfera sa. Baloane reflectorizante plutitoare în atmosfera superioară ar putea crea umbră. Numărul și/sau dimensiunea baloanelor ar trebui să fie semnificative. [[Geoffrey A. Landis]] a sugerat<ref name="Landis2003">{{Citat revistă|nume=Landis|prenume=Geoffrey A.|dată=Feb 2–6, 2003|titlu=Colonization of Venus|url=http://scitation.aip.org/getabs/servlet/GetabsServlet?prog=normal&id=APCPCS000654000001001193000001|journal=Conference on Human Space Exploration, Space Technology & Applications International Forum, Albuquerque NM}}</ref> că, dacă s-ar construi suficiente orașe plutitoare, ele ar putea forma un scut solar în jurul planetei și ar putea fi utilizate simultan pentru a transforma atmosfera într-o formă mai dezirabilă, combinând astfel teoria scutului solar și teoria prelucrării atmosferei cu o tehnologie scalabilă care ar oferi imediat spații de locuit în atmosfera venusiană. Materialele structurale principale ar putea fi produse folosind dioxidul de carbon colectat ''in situ'' din atmosferă, dacă ar fi construite din [[Nanotub de carbon|nanotuburi de carbon]] sau [[grafen]] (un [[Alotropie|alotrop]] de carbon sub formă de foaie). [[Carbonia amorfa|Carboniul amorf]] recent sintetizat s-ar putea dovedi un material structural util dacă poate fi stins în condiții de temperatură și presiune standard (STP), poate într-un amestec cu sticlă de [[Dioxid de siliciu|siliciu]] obișnuită. Conform analizei lui Birch, astfel de colonii și materiale ar oferi o rentabilitate economică imediată în urma colonizării lui Venus, finanțând eforturile ulterioare de terraformare.

Creșterea [[Albedo|albedo-ului]] planetei prin amplasarea de materiale de culoare deschisă sau reflectorizante la suprafață (sau la orice nivel sub vârful norilor) nu ar fi o strategie eficientă. Motivul este că suprafața lui Venus este deja complet acoperită de nori, iar lumina solară ajunge la suprafață în proporții extrem de mici. Prin urmare, este puțin probabil ca materiale reflectorizante plasate pe suprafață sau sub nori să poată reflecta semnificativ mai multă lumină decât norii existenți ai lui Venus, care au deja un {{Ill-wd|Q2731139|3=albedo Bond}} de 0,77.<ref>National Space Science Data Center (NSSDC), [https://nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/venusfact.html Venus Fact Sheet] (retrieved 25 April 2017).</ref>

=== Combinație de umbre solare și condensare atmosferică ===
Birch a propus că umbrelele solare ar putea fi utilizate nu doar pentru a răci planeta, ci și pentru a reduce presiunea atmosferică, prin procesul de înghețare a dioxidului de carbon.<ref name="Terraforming Venus Quickly"/> 

Pentru a realiza acest lucru, este necesară o reducere a temperaturii lui Venus în mai multe etape:

* '''Reducerea temperaturii până la punctul de [[Lichefierea gazelor|lichefiere]]:''' Acest lucru necesită o temperatură mai mică de {{Val|304.128|(15)|u=K}}<ref name=":1">{{Citat revistă|nume=Span|nume2=Wagner|prenume=Roland|prenume2=Wolfgang|dată=November 1996|titlu=A New Equation of State for Carbon Dioxide Covering the Fluid Region from the Triple-Point Temperature to 1100 K at Pressures up to 800 MPa|journal=Journal of Physical and Chemical Reference Data|volum=25|număr=6|pagini=1509–1596|issn=0047-2689|bibcode=1996JPCRD..25.1509S|doi=10.1063/1.555991}}</ref> ({{Val|30.978|(15)|u=degC}} sau {{Val|87.761|(27)|u=degF}}) și [[presiune parțială |presiuni parțiale]] de CO<sub>2</sub> pentru a reduce presiunea atmosferică la {{Val|73.773|(30)|u=bar}}<ref name=":1" /> ([[Punct critic (termodinamică)|punctul critic]] al [[Dioxid de carbon|dioxidului de carbon]]);

* '''Reducerea temperaturii sub [[Punct triplu|punctul triplu]] al dioxidului de carbon:''' Acest lucru necesită o temperatură sub {{Val|216.592|(3)|u=K}}<ref name=":1" /> ({{Val|-56.558|(3)|u=degC}} sau {{Val|-69.8044|(54)|u=degF}}). Sub această temperatură, dioxidul de carbon atmosferic va îngheța în [[gheață carbonică]] și se va [[Depunere (tranziție de fază)|depune]] la suprafață.

Birch propune următoarele etape ulterioare:

* '''Îngroparea și menținerea CO<sub>2</sub> înghețat:''' Gheața carbonică ar putea fi îngropată și menținută în stare solidă prin presiune sau chiar expediată în afara planetei (posibil pentru a furniza gaz cu efect de seră necesar [[Terraformarea lui Marte|terraformării]] lui [[Marte (planetă)|Marte]] sau a lunilor lui [[Jupiter]]).

* '''Îndepărtarea umbrelelor solare:''' Odată ce procesul de înghețare a CO<sub>2</sub> este finalizat, umbrelele solare ar putea fi îndepărtate.

* '''Adăugarea de solete:''' S-ar putea adăuga [[Oglinda solara|solete]] (''oglinzi spațiale'') pentru a permite planetei să se încălzească parțial din nou, până la temperaturi confortabile pentru viața terestră.

Alte aspecte de luat în considerare:

* '''Surse de [[hidrogen]] sau [[apă]]:''' Ar fi necesară o sursă de hidrogen sau apă pentru a completa procesele chimice necesare terraformării.

* '''Fixarea azotului:''' O parte din cei 3,5 bari de [[azot]] atmosferic rămași ar trebui să fie fixați în sol. 

* '''Bombardarea lui Venus cu fragmente de lună:''' Birch sugerează perturbarea unei luni înghețate a lui Saturn, de exemplu [[Hyperion (satelit)|Hyperion]], și bombardarea lui Venus cu fragmentele acesteia pentru a furniza apă și alte elemente necesare.

=== Răcirea planetei prin conducte de căldură, motoare cu vârtej atmosferic sau răcire prin radiație ===
Paul Birch propune ca, pe lângă răcirea planetei cu un parasolar în L<sub>1</sub>, să fie construite și „conducte de căldură” pe planetă pentru a accelera procesul. Mecanismul propus ar transporta căldura de la suprafață către regiunile mai reci din atmosfera superioară, asemănător unui [[Turn solar cu curent ascendent|turn solar ascendent]], facilitând astfel radiația excesului de căldură în spațiu.<ref name="Terraforming Venus Quickly"/> O variantă recent propusă a acestei tehnologii este [[Motor vortex|motorul cu vârtej atmosferic]]. În loc de coșuri de fum fizice, curentul ascendent de aer este generat prin crearea unui vârtej, similar unei tornade staționare. Pe lângă faptul că este mai puțin costisitoare din punct de vedere al materialelor și potențial mai rentabilă, această metodă produce și un surplus net de energie. Această energie ar putea fi utilizată pentru a alimenta coloniile venusiene sau alte aspecte ale efortului de terraformare, contribuind în același timp la accelerarea răcirii planetei. O altă metodă de răcire a planetei ar fi utilizarea [[Răcire radiativă|răcirii prin radiație]].<ref>{{Citat revistă|nume=Zevenhoven|nume2=Fält|prenume=Ron|prenume2=Martin|an=2018|titlu=Radiative cooling through the atmospheric window: A third, less intrusive geoengineering approach|url=https://research.abo.fi/en/publications/6fd791db-af0f-4c2e-b748-8b383fd422ea|journal=Energy|volum=152|pagini=27–33|doi=10.1016/j.energy.2018.03.084}}</ref> Această tehnologie se bazează pe faptul că, la anumite lungimi de undă, [[Radiație termică|radiația termică]] din atmosfera inferioară a lui Venus poate „scăpa” în spațiu prin „ferestre” atmosferice parțial transparente. Aceste ferestre sunt lacune spectrale între benzile puternice de absorbție ale CO<sub>2</sub> și H<sub>2</sub>O din [[Infraroșu|infraroșul]] apropiat, din intervalul {{Conversie|0.8|-|2.4|μm|μin}}. Cantitatea de radiație termică emisă depinde de lungimea de undă și variază de la suprafață la {{Conversie|1|μm|μin}} până la aproximativ {{Conversie|35|km|mi}} la {{Conversie|2.3|μm|μin}}.<ref>{{Citat carte|nume=Titov|prenume=Dmitry V.|nume2=Bullock|prenume2=Mark A.|nume3=Crisp|prenume3=David|nume4=Renno|prenume4=Nilton O.|nume5=Taylor|prenume5=Fredric W|nume6=Zasova|prenume6=Ljudmilla V.|titlu=Geophysical Monograph Series|dată=2007|editură=American Geophysical Union|url-capitol=http://lasp.colorado.edu/~espoclass/ASTR_5835_2015_Readings_Notes/Titov_Et_Al-EVTP.pdf|capitol=Radiation in the Atmosphere of Venus|access-date=2024-05-27|archive-date=2022-05-27|archive-url=https://web.archive.org/web/20220527234012/http://lasp.colorado.edu/~espoclass/ASTR_5835_2015_Readings_Notes/Titov_Et_Al-EVTP.pdf|dead-url=yes}}</ref> [[Nanofotonica]] și construcția de [[Metamaterial|metamateriale]] deschid noi posibilități de adaptare a spectrului de emisie al unei suprafețe prin proiectarea adecvată a unor nanostructuri/micro-structuri periodice.<ref>{{Citat revistă|nume=Sun|nume2=Sun|nume3=Zhou|nume4=Alam|nume5=Bermel|prenume=Xingshu|prenume2=Yubo|prenume3=Zhiguang|prenume4=Muhammad Ashraful|prenume5=Peter|an=2017|titlu=Radiative sky cooling: Fundamental physics, materials, structures, and applications|journal=Nanophotonics|volum=6|număr=5|pagini=997–1015|bibcode=2017Nanop...6...20S|doi=10.1515/nanoph-2017-0020}}</ref><ref>{{Citat web|url=https://res.mdpi.com/energies/energies-12-00089/article_deploy/energies-12-00089.pdf?filename=&attachment=1|nume=Byoungsu Ko|titlu=Metamaterial-Based Radiative Cooling: Towards Energy-Free All-Day Cooling|date=2018|last2=Dasol Lee|last3=Trevon Badloe|last4=Junsuk Rho|lucrare=[[MDPI]]}}</ref> Recent au fost propuse dispozitive numite „colectori de energie emisivă” care pot transfera căldura în spațiu prin răcire prin radiație și pot converti o parte din fluxul de căldură în surplus de energie.<ref>{{Citat revistă|nume=Byrnes|nume2=Blanchard|nume3=Capasso|prenume=SJ|prenume2=R|prenume3=F|an=2014|titlu=Harvesting renewable energy from Earth's mid-infrared emissions|journal=Proc Natl Acad Sci USA|volum=111|număr=11|pagini=3927–32|pmid=24591604|pmc=3964088|bibcode=2014PNAS..111.3927B|doi=10.1073/pnas.1402036111}}</ref>. Această tehnologie deschide posibilitatea unui [[autoreplicare|sistem autoreplicant]] care ar putea răci planeta în mod exponențial.

== Introducerea apei ==
Deoarece Venus are doar o fracțiune din apa de pe Pământ (mai puțin de jumătate din conținutul de apă al Pământului în atmosferă și deloc la suprafață),<ref>{{Citat web|url=https://www.universetoday.com/36291/is-there-water-on-venus/|nume=Cain|titlu=Is There Water on Venus?|date=29 July 2009|first1=Fraser}}</ref> apa ar trebui adusă fie prin metoda de introducere a hidrogenului menționată anterior, fie dintr-o altă sursă interplanetară sau extraplanetară.

=== Capturarea lunilor de gheață ===
Paul Birch sugerează o modalitate radicală de a terraforma Venus: ciocnirea planetei cu unul dintre sateliții de gheață din sistemul solar exterior.<ref name="Terraforming Venus Quickly"/> Această metodă ar aduce toată apa necesară terraformării dintr-o singură lovitură. Sateliții potențiali includ [[Enceladus (satelit)|Enceladus]] și [[Hyperion (satelit)|Hyperion]] sau luna [[Uranus|uraniană]] [[Miranda (satelit)|Miranda]]. Mutarea acestor sateliți pe o traiectorie de coliziune cu Venus ar necesita o cantitate semnificativă de energie. Acest lucru ar putea fi realizat prin capturarea gravitațională și modificarea traiectoriei lunilor. Cu toate acestea, prin intermediul unor reacții în lanț complexe [[Asistență gravitațională|asistate de gravitație,]] cerințele de propulsie ar putea fi reduse semnificativ. Birch ilustrează magnitudinea acestei idei prin analogie: „[t]eoretic, cineva ar putea arunca o pietricică în centura de asteroizi și ar ajunge să arunce Marte în Soare”.<ref name="Terraforming Venus Quickly" />

=== Emisii de gaze din manta ===
Studiile sugerează că ar putea exista cantități semnificative de apă (sub formă de hidrogen) stocate în mantaua planetelor terestre.<ref>{{Citat revistă|nume=Bower|nume2=Hakim|nume3=Sossi|nume4=Sanan|prenume=Dan J.|prenume2=Kaustubh|prenume3=Paolo A.|prenume4=Patrick|an=2022|titlu=Retention of Water in Terrestrial Magma Oceans and Carbon-rich Early Atmospheres|journal=The Planetary Science Journal|volum=3|număr=4|pagină=93|bibcode=2022PSJ.....3...93B|doi=10.3847/PSJ/ac5fb1}}</ref> Această descoperire a dus la speculații<ref>{{Citat web|url=https://interestingengineering.com/venus-might-have-oceans-of-water-trapped-inside-its-crust|titlu=Surprise! Venus Might Have Oceans of Water Trapped Inside Its Crust|date=21 October 2021}}</ref> conform cărora ar fi posibil din punct de vedere tehnic să se extragă această apă din mantaua planetei și să se aducă la suprafață, deși în prezent nu există metode viabile pentru a realiza acest lucru.

== Modificarea ciclului zi-noapte ==
Venus se rotește o dată la 243 de zile terestre, cea mai lentă perioadă de rotație a oricărui obiect cunoscut din sistemul solar. Drept urmare, o zi siderală venusiană (timpul necesar pentru ca planeta să se rotească o dată în raport cu stelele) este mai lungă decât un an venusian (timpul necesar pentru ca planeta să orbiteze o dată în jurul Soarelui): 243 de zile terestre față de 224,7 zile terestre. Cu toate acestea, durata unei [[Zi solară|zile solare]] (timpul dintre două răsărituri consecutive ale Soarelui) este semnificativ mai scurtă decât o [[Timp sideral|zi siderală]]. Pentru un observator de pe suprafața planetei, un ciclu complet zi-noapte durează aproximativ 116,75 zile terestre. Din cauza rotației extrem de lente, nu există un consens clar cu privire la durata exactă a unei zile solare, cu valori raportate variind între 116 și 118 zile terestre. Unele surse definesc această perioadă ca fiind de la un răsărit la altul (ziua completă, incluzând noaptea), în timp ce altele o definesc ca fiind de la răsărit la apus. Indiferent de definiție, rotația lentă a lui Venus duce la zile și nopți extrem de lungi, similare cu ciclurile zi-noapte din regiunile polare ale Pământului, dar la nivel global. O zi solară venusiană este echivalentă cu aproximativ 8,5 luni terestre. Această durată semnificativă are un impact major asupra potențialului de terraformare a planetei. 117 zile de ''lumină solară'' ar fi similare cu o vară lungă în zonele temperate din Alaska, oferind suficientă căldură și lumină pentru ca vegetația să prospere. Pe de altă parte, 58 de zile de lumină solară ar fi comparabile cu un sezon de creștere foarte scurt, similar cu cel din regiunile arctice. Această diferență ar putea determina apariția permafrostului și a gheții permanente în anumite zone, în timp ce alte regiuni ar putea susține păduri boreale luxuriante. Rotația lentă a lui Venus ar putea explica, de asemenea, lipsa unui câmp magnetic semnificativ. Se crede că un câmp magnetic puternic este generat de mișcarea convectivă a materialului conductor din interiorul planetei. Viteza lentă de rotație a lui Venus ar putea însemna că această mișcare convectivă nu este suficient de puternică pentru a genera un câmp magnetic semnificativ.

=== Argumente pentru menținerea neschimbată a ciclului actual zi-noapte ===
Până de curând, se credea că rata de rotație lentă a lui Venus, sau ciclul său zi-noapte, ar trebui accelerată pentru a facilita terraformarea planetei. Cu toate acestea, cercetări mai recente au demonstrat că această rotație lentă nu reprezintă un impediment pentru susținerea unui climat asemănător celui terestru. Dimpotrivă, o atmosferă similară cu cea a Pământului ar permite formarea unor nori groși pe partea planetei orientate spre Soare. Acești nori ar crește albedo-ul planetar, reflectând o cantitate mai mare de radiație solară și contribuind la reducerea temperaturii globale la niveluri asemănătoare cu cele de pe Pământ, în ciuda proximității mai mari de Soare. Conform calculelor, temperaturile maxime ar putea ajunge la aproximativ 35°C (95°F) cu o atmosferă similară cu cea a Pământului.<ref name=":0">{{Citat revistă|nume=Yang|nume2=Boué|nume3=Fabrycky|nume4=Abbot|prenume=Jun|prenume2=Gwenaël|prenume3=Daniel C.|prenume4=Dorian S.|dată=2014-04-25|titlu=Strong Dependence of The Inner Edge of The Habiable Zone on Planetary Rotation Rate|journal=The Astrophysical Journal|volum=787|număr=1|pagini=L2|language=en|issn=2041-8205|bibcode=2014ApJ...787L...2Y|doi=10.1088/2041-8205/787/1/L2}}</ref><ref>{{Citat revistă|nume=Way|prenume=M. J.|an=2016|titlu=Was Venus the first habitable world of our solar system?|journal=Geophysical Research Letters|volum=43|număr=16|pagini=8376–8383|pmid=28408771|pmc=5385710|bibcode=2016GeoRL..43.8376W|doi=10.1002/2016GL069790}}</ref> Accelerarea rotației ar fi, prin urmare, atât nepractică, cât și dăunătoare efortului de terraformare. Un Venus terraformat, cu rotația sa lentă actuală, ar prezenta un climat global cu perioade de "zi" și "noapte" de aproximativ 2 luni (58 de zile), similar cu anotimpurile de la latitudini mai mari de pe Pământ. "Ziua" ar fi similară cu o vară scurtă, caracterizată de un climat cald și umed, cu cerul acoperit de nori și precipitații abundente. "Noaptea" ar fi similară cu o iarnă scurtă, foarte întunecată, cu temperaturi scăzute și precipitații sub formă de zăpadă. Ar exista și perioade cu climă mai temperată și vreme senină la răsărit și apus, asemănătoare cu "primăvara" și "toamna".<ref name=":0" />

=== Oglinzi spațiale ===
Problema lipsei luminii naturale în timpul perioadei de "noapte" de aproximativ două luni ar putea fi rezolvată prin implementarea unei oglinzi spațiale pe o orbită de 24 de ore (la aceeași distanță ca o [[orbită geostaționară]] terestră). Această abordare ar fi similară cu experimentele din cadrul proiectului [[Znamya (satelit)]]. Extrapolând datele din acele experimente și aplicându-le la condițiile de pe Venus, se estimează că o oglindă spațială cu un diametru de aproximativ 1700 de metri ar putea ilumina întreaga parte întunecată a planetei cu o luminozitate echivalentă cu 10-20 de [[Lună plină|luni pline]], creând astfel un ciclu artificial de lumină de 24 de ore. O oglindă cu dimensiuni mai mari ar putea genera o iluminare și mai puternică. Extrapolări suplimentare sugerează că pentru a atinge niveluri de iluminare de aproximativ 400 lux (similare cu iluminatul standard al unui birou sau cu un răsărit de soare într-o zi senină pe Pământ), ar fi necesară o oglindă circulară cu un diametru de aproximativ 55 de kilometri.

[[Paul Birch (scriitor)|Paul Birch]] a propus o metodă radicală de terraformare a lui Venus: acoperirea permanentă a întregii planete cu un scut de umbrele din tablă metalică plasat la punctul [[Punct Lagrange|Lagrange L1]] din jurul Soarelui. Acest scut ar bloca lumina solară directă, reducând semnificativ temperatura suprafeței planetei. O oglindă rotativă numită "soletta", situată pe o [[orbită polară]], ar fi utilizată pentru a ilumina suprafața lui Venus, creând un ciclu artificial de lumină și întuneric de 24 de ore.<ref name="Terraforming Venus Quickly"/>

=== Schimbarea vitezei de rotație ===
Creșterea vitezei de rotație a planetei, deși ar avea potențiale beneficii climatice (menționate mai sus), ar necesita o cantitate de energie semnificativ mai mare decât construirea de oglinzi solare orbitale sau chiar eliminarea atmosferei venusiene. Paul Birch a estimat că creșterea rotației lui Venus la un ciclu similar celui al Pământului ar necesita aproximativ 1,6 × 10<sup>29</sup> Jouli<ref name="Birch_1993">{{Citat revistă|nume=Birch|prenume=Paul|dată=1993|titlu=How to Spin a Planet|url=http://www.orionsarm.com/fm_store/SpinAPlanet.pdf|journal=Journal of the British Interplanetary Society}}</ref> (50 de miliarde de petawatt-oră).

Cercetările științifice sugerează că tragerea de asteroizi sau comete cu diametrul mai mare de 100 de kilometri ar putea fi utilizată pentru a modifica orbita sau viteza de rotație a unei planete.<ref>{{Citat știre|title=Astronomers hatch plan to move Earth's orbit from warming sun|url=http://edition.cnn.com/2001/TECH/space/02/05/earth.move/|prenume=Dennis|nume=Newman|data=February 5, 2001|accessdate=26 May 2019|journal=CNN|archive-date=2022-05-22|archive-url=https://web.archive.org/web/20220522020005/http://edition.cnn.com/2001/TECH/space/02/05/earth.move/|dead-url=yes}}</ref> Energia necesară pentru o astfel de operațiune este considerabilă. În cartea sa despre terraformare, Fogg propune un concept fascinant: creșterea rotației lui Venus prin atragerea a trei cvadrilioane de obiecte care ar circula între Venus și Soare la fiecare 2 ore, atingând viteze de 10% din viteza luminii.<ref name="EPE"/>

{{Ill-wd|Q5512195|3=G. David Nordley}} a propus, în operele sale de ficțiune,<ref name="The Snows of Venus">{{Citat revistă|nume=Nordley|prenume=Gerald David|dată=May 1991|titlu=The Snows of Venus|journal=Analog Science Fiction and Science Fact}}</ref> o metodă prin care Venus ar putea fi rotită până la o durată a zilei de 30 de zile pământene. Această metodă ar implica exportarea atmosferei lui Venus în spațiu prin intermediul [[Șofer de masă|unor motoare de masă]]. O altă propunere, formulată de Paul Birch, implică utilizarea unor elemente de compresie dinamică pentru a transfera energie și impuls prin intermediul fluxurilor de masă de mare viteză către o bandă din jurul ecuatorului lui Venus. El a calculat că un flux de masă cu o viteză suficient de mare, aproximativ 10% din viteza luminii, ar putea induce o rotație de 24 de ore pe Venus în decurs de 30 de ani.<ref name="Birch_1993"/>

== Crearea unei magnetosfere artificiale ==
Menținerea noii atmosfere a planetei protejată de vântul solar, pentru a preveni pierderea de hidrogen, ar necesita crearea unei magnetosfere artificiale. Deoarece Venus nu are un câmp magnetic intrinsec, este necesară generarea unui câmp magnetic planetar artificial pentru a forma o magnetosferă capabilă să interacționeze cu vântul solar. Doi oameni de știință japonezi de la NIFS au propus o soluție realizabilă cu tehnologia actuală: construirea unui sistem de inele supraconductoare latitudinale refrigerate, fiecare purtând un [[curent continuu]] suficient. Conform raportului lor, impactul economic al sistemului poate fi minimizat prin utilizarea sa și ca sistem de stocare și transfer de energie planetară (SMES).<ref>{{Citat web|url=http://www.nifs.ac.jp/report/NIFS-886.pdf|nume=Motojima|titlu=Feasibility of Artificial Geomagnetic Field Generation by a Superconducting Ring Network|date=May 2008|accessdate=2016-06-07|first1=Osamu|last2=Yanagi|first2=Nagato|lucrare=National Institute for Fusion Science (Japan)}}</ref>

Un alt studiu propune o soluție ingenioasă: instalarea unui scut magnetic [[Dipol magnetic|dipolar]] în punctul [[Punct Lagrange|Lagrange L1]] din jurul Soarelui. Acest scut ar crea o magnetosferă artificială capabilă să protejeze întreaga planetă de vântul solar și radiațiile dăunătoare.<ref name="green2017">{{Cite conference|last=Green|last2=Hollingsworth|given=J.L.|first2=J.|conference=Planetary Science Vision 2050 Workshop 2017|title=A Future Mars Environment for Science and Exploration|url=http://www.hou.usra.edu/meetings/V2050/pdf/8250.pdf}}</ref>

== Note ==
<references/>

== Vezi și ==
* [[Terraformare|Terraformarea]]
* [[Colonizarea planetei Venus|Colonizarea lui Venus]]
* [[Terraformarea lui Marte]]
* [[Parasolar spațial]]

== Legături externe ==
* [http://www.hudsonfla.com/spaceviewinner.htm Vizualizarea etapelor terraformării sistemului solar]
* [http://www.orionsarm.com/eg-article/48e7ce77477af O relatare fictivă a terraformării lui Venus]
* [https://web.archive.org/web/20071117054317/http://newmars.com/forums/viewtopic.php?t=4741 Terraform Venus (discuție pe forumul New Mars)]
* [https://web.archive.org/web/20101011203527/http://www.newmars.com/forums/viewtopic.php?t=5493 Terraforming Venus - The Latest Thinking (discuție pe forumul New Mars)]

{{Colonizarea spațiului}}

[[Categorie:Venus]]
[[Categorie:Colonizare spațială]]
[[Categorie:Inginerie planetară]]