Vizualizare sursă pentru „Sistemul solar”

{{pp-semi-vandalism|small=yes}}
{{Infocaseta Sistem planetar
| denumire          = Sistemul solar
| imagine           = Planets and dwarf planets of the Solar System, sizes to scale.png
| descriere         = [[Planetă|Planetele]] și [[Planetă pitică|planetele pitice]] din sistemul solar. Dimensiunile sunt la scară. Distanțele de la Soare nu sunt la scară.
| vârstă            = {{Unități|4.568|{{Abreviere|G[[An|a]]|miliarde de ani}}}}
| localizare       = [[Norul Interstelar Local]], [[Bula Locală]], [[Brațul Orion]], [[Calea Lactee]]
| masă              = {{Unități|1.9919}}x10<sup>30</sup> kg<br />({{Unități|1.0014|[[masă solară|M<small>☉</small>]]}})
| cea mai apropiată stea = [[Proxima Centauri]] (4,22 [[An-lumină|al]]), sistemul [[Alpha Centauri]] (4,37 al)
| cel mai apropiat sistem planetar  = Sistemul Alpha Centauri (4,37 al)
| semiaxa mare      = 4,503 miliarde de km<br />(30,10 [[Unitate astronomică|ua]])
| denumire planetă  = [[Neptun]]
| stele             = 1: [[Soare]]le
| planete           = 8: [[Mercur (planetă)|Mercur]], [[Venus]], [[Pământ]], [[Marte (planetă)|Marte]], [[Jupiter]], [[Saturn]], [[Uranus]] și [[Neptun]]
| planete pitice    = 5 ([[Uniunea Astronomică Internațională|UAI]]): [[Ceres (planetă pitică)|Ceres]], [[Pluto]], [[Haumea (planetă pitică)|Haumea]], [[Makemake (planetă pitică)|Makemake]] și [[Eris (planetă pitică)|Eris]]; sute de candidați suplimentari<ref>{{Citat web |limbă=engleză| url=http://www.mikebrownsplanets.com/2011/08/free-dwarf-planets.html | autor=[[Michael E. Brown|Mike Brown]] | titlu="Free the dwarf planets!" | dată=23 august 2011 | lucrare="Mike Brown's Planets (self-published)"}}</ref>
| sateliți          = ≈ 420 (173 ai planetelor<ref name=JPLbodies>{{Citat web|limbă=engleză
  |titlu=How Many Solar System Bodies
  |editură=NASA/JPL Solar System Dynamics
  |url=http://ssd.jpl.nasa.gov/?body_count
  |datăaccesare=2013-07-16}}</ref>, 8 ai planetelor pitice și 240 de corpuri pitice<ref name=MPMJohnston>{{Citat web|limbă=engleză
 | dată=2012-10-28
 | titlu=Asteroids with Satellites
 | lucrare=Johnston's Archive
 | autor=Wm. Robert Johnston
 | url=http://www.johnstonsarchive.net/astro/asteroidmoons.html
 | datăaccesare=2013-07-16}}</ref>)
| planete minore    = {{unități|624731}} (16 iulie 2013)<ref name=MPC>[http://www.minorplanetcenter.net/ ''Minor Planet Center''], Uniunea Astronomică Internațională. Accesat pe 4 martie 2013.</ref><br />{{unități|625782}} (13 septembrie 2013)<ref name=JPLbodies/>
| asteroizi         = {{unități|622545}}, dintre care {{unități|369956}} fiind numerotați (13 septembrie 2013)<ref name=JPLbodies/>
| comete            = {{unități|3263}}, dintre care 364 fiind numerotate (15 aprilie 2014)<ref name=JPLbodies/>
| sateliți sferici  = 19
| înclinare         = 60,19°
| centrul galaxiei  = (27 000 ± 1 000) al
| viteză orbitală   = 220 km/s
| perioadă orbitală = 225–250 Ma
| spectru           = [[Pitică galbenă|G2V]]
| linia de gheață   = ≈ 5 ua<ref name="Mumma">{{doi | 10.1016/S0273-1177(03)00578-7}}</ref>
| faleza Kuiper     = ≈ 50 ua
| șocul terminal    =  ≈ 75 - 90 ua
| heliopauză        = ≈ 120 ua
| sfera lui Hill    = ≈ 1–2 al
}}
'''Sistemul solar''' (scris și ''Sistemul Solar''<ref group=lower-alpha>Scrierea numelui cu inițiale majuscule nu este unanim acceptată. [[Uniunea astronomică internațională|UAI]], organul care deține autoritatea în domeniul nomenclaturii astronomice, specifică [http://www.iau.org/public_press/themes/naming/ că trebuie scrise cu majuscule numele tuturor obiectelor individuale astronomice] ('''Sistemul solar'''). Cu toate acestea, numele este frecvent scris cu litere mici ('''sistemul solar''') – de exemplu în ''[[Dicționarul Oxford al limbii engleze]]'' și [http://www.m-w.com/dictionary/solar%20system ''Merriam-Webster's 11th Dicționarul enciclopedic'']</ref>) este format din [[Soare]] împreună cu [[Sistem planetar|sistemul său planetar]] (care cuprinde opt [[Planetă|planete]] împreună cu [[Satelit natural|sateliții lor naturali]]) și [[Planetă minoră|alte obiecte non-stelare]].{{#tag:ref|În acord cu [[Definiția planetelor conform UAI|definiția curentă]], obiectele cu o orbită în jurul Soarelui sunt clasificate dinamic și fizic în trei categorii: ''planete'', ''planete pitice'' și ''mici corpuri cerești din sistemul solar'': 
* O [[planetă]] este un corp care orbitează în jurul Soarelui, are o masă suficientă pentru a lua o formă  [[Sferă|sferică]] și, are o [[dominație orbitală]] asupra tuturor obiectelor mai mici. Conform acestei definiții, în sistemul solar sunt opt planete: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun. Tot conform acestei definiții Pluto nu este planetă, deoarece el nu are o dominație orbitală asupra obiectelor din centura Kuiper<ref name="FinalResolution" /> 
* O [[planetă pitică]] este un corp ceresc ce orbitează Soarele, fiind destul de masiv ca sub acțiunea propriei forțe gravitaționale să capete o formă sferică, dar care nu are dominație orbitală și nu este satelit.<ref name="FinalResolution" /> [[Uniunea Astronomică Internațională|UAI]] a recunoscut cinci planete pitice: Ceres, Pluto, Haumea, Makemake și Eris.<ref name=name>{{cite web|date=2008-11-07 <!--11:42:58-->|title=Dwarf Planets and their Systems|work= Working Group for Planetary System Nomenclature (WGPSN) |url=http://planetarynames.wr.usgs.gov/append7.html#DwarfPlanets| accessdate=2008-07-13 | publisher= U.S. Geological Survey }}</ref> Cu toate acestea se crede că numai Ceres și Pluto au toate caracteristicile necesare conform acestei definiții. Altor obiecte precum [[90377 Sedna|Sedna]], [[90482 Orcus|Orcus]] și [[50000 Quaoar|Quaoar]], li s-ar putea acorda statutul de planetă pitică în viitor.<ref>{{cite web|title=IAU Planet Definition Committee|author=Ron Ekers|publisher=International Astronomical Union|url=http://www.iau.org/public_press/news/release/iau0601/newspaper/|accessdate=2008-10-13|archive-date=2009-06-03|archive-url=https://web.archive.org/web/20090603001603/http://www.iau.org/public_press/news/release/iau0601/newspaper/|dead-url=yes}}</ref> Planetele pitice care orbitează în regiunea transneptuniană sunt numite „[[Plutoid|plutoizi]]”, deși acest termen nu este utilizat foarte des.<ref name="IAU0804">{{cite news
 |date=11 iunie 2008, Paris
 |title=Plutoid chosen as name for Solar System objects like Pluto
 |publisher=[[International Astronomical Union]]
 |url=http://www.iau.org/public_press/news/release/iau0804
 |accessdate=2008-06-11
 |archive-date=2008-06-13
 |archive-url=https://web.archive.org/web/20080613121232/http://www.iau.org/public_press/news/release/iau0804/
 |dead-url=yes
 }}</ref> 
* Restul obiectelor care orbitează în jurul Soarelui sunt [[Obiect mic din sistemul solar|obiectele mici din sistemul solar]].<ref name="FinalResolution">{{cite news |title=The Final IAU Resolution on the definition of "planet" ready for voting |publisher=IAU |date=2006-08-24 |url=http://www.iau.org/iau0602.423.0.html |accessdate=2007-03-02 |archive-date=2009-01-07 |archive-url=https://web.archive.org/web/20090107044134/http://www.iau.org/iau0602.423.0.html |dead-url=yes }}</ref>|name=footnoteB|group=lower-alpha}}

În afară de cele opt planete, oamenii de știință au emis ipoteza existenței unei alte planete, denumită provizoriu [[A noua planetă]]. Această ipotetică planetă gigantă s-ar afla la marginea Sistemului Solar.<ref name=lurking>{{cite news |title=New evidence suggests a ninth planet lurking at the edge of the solar system |url=https://www.washingtonpost.com/news/speaking-of-science/wp/2016/01/20/new-evidence-suggests-a-ninth-planet-lurking-at-the-edge-of-the-solar-system/ |newspaper=The Washington Post |date=20 January 2016 |access-date=20 January 2016 |issn=0190-8286 |first=Joel |last=Achenbach |first2=Rachel |last2=Feltman}}</ref> Existența planetei ar explica configurarea orbitală neobișnuită a unui grup de [[Obiect transneptunian|obiecte transneptuniene]] (OTN).<ref name=TAJ201601>{{cite journal|url=http://iopscience.iop.org/article/10.3847/0004-6256/151/2/22 |title=Evidence for a distant giant planet in the Solar system|first1=Konstantin|last1=Batygin|first2=Michael E.|last2=Brown|date=20 January 2016|journal=[[The Astronomical Journal]]|volume=151|number=2|doi=10.3847/0004-6256/151/2/22 | issn = 0004-6256}}</ref><ref name=fatty>{{cite magazine |url=http://www.newyorker.com/tech/elements/discovering-planet-nine |title=Discovering Planet Nine |magazine=The New Yorker |first=Alan |last=Burdick |date=20 January 2016 |accessdate=20 January 2016}}</ref> La [[20 ianuarie]] [[2016]], cercetătorii [[Konstantin Batygin]] și [[Michael E. Brown]] de la [[Caltech|Institutul de Tehnologie din California]] au anunțat că există dovezi suplimentare indirecte privind existența unei a noua planete dincolo de orbita planetei [[Neptun]]. Aceasta ar orbita în jurul [[Soare]]lui între 10.000 și 20.000 de [[an]]i. Conform studiului publicat în [[Astronomical Journal]],<ref name=TAJ201601 /> „Planeta Nouă” ar avea o masă de aproximativ 10 ori mai mare decât Terra și s-ar afla la minim 200 [[Unitate astronomică|UA]].<ref>{{ro icon}}[http://scinews.ro/planeta-noua-a-sistemului-solar/ „Planeta Nouă” a Sistemului Solar ar fi un Super-Pământ]</ref>

Sistemul este situat într-unul dintre brațele exterioare ale [[galaxie]]i [[Calea Lactee]] (mai precis în [[Brațul Orion]]), galaxie care are cca. 200 de miliarde de stele.

El s-a [[Geneza și evoluția sistemului solar|format]] acum 4,6 miliarde de ani, ca urmare a colapsului gravitațional al unui gigant [[nor molecular]]. Cel mai masiv obiect este steaua centrală - Soarele, al doilea obiect ca masă fiind planeta [[Jupiter]]. Cele patru planete interioare mici, [[Mercur (planetă)|Mercur]], [[Venus]], [[Pământ]]ul și [[Marte (planetă)|Marte]], numite [[Planetă terestră|planete terestre]] / [[Planetă telurică|planete telurice]], sunt compuse în principal din roci și metal. Cele patru planete exterioare, numite [[Gigant gazos|giganți gazoși]], sunt mult mai masive decât cele telurice. Cele mai mari două planete, [[Jupiter]] și [[Saturn]], sunt compuse în principal din hidrogen și heliu; cele două planete mai îndepărtate, [[Uranus]] și [[Neptun]], sunt compuse în mare parte din substanțe cu o temperatură de topire relativ ridicată (comparativ cu hidrogenul și heliu), numite ''[[Volatil|ghețuri]]'', cum ar fi apa, amoniacul și [[metan]]ul. Ele sunt denumite „giganți de gheață” (termen distinct de cel de „gigant gazos”). Toate planetele au orbite aproape circulare dispuse într-un disc aproape plat numit [[Ecliptică|plan ecliptic]].

Sistemul solar prezintă câteva regiuni unde se află diferite [[Obiect mic din sistemul solar|obiecte mici]].<ref group=lower-alpha name=footnoteB /> [[Centura de asteroizi]], situată între Marte și Jupiter, este similară din punct de vedere al [[compoziție chimică|compoziției]] cu planetele terestre, deoarece o mare parte dintre obiecte sunt compuse din rocă și metal. Dincolo de orbita lui Neptun se află [[centura Kuiper]] și [[discul împrăștiat]]; multe dintre [[Obiect transneptunian|obiectele transneptuniene]] sunt în mare parte compuse din ghețuri. Printre aceste obiecte, de la câteva zeci până la mai mult de zece mii de obiecte pot fi suficient de mari pentru a fi fost rotunjite de propria gravitație.<ref name=Stern2012>"Today we know of more than a dozen dwarf planets in the solar system".[http://pluto.jhuapl.edu/overview/piPerspective.php?page=piPerspective_08_24_2012 The PI's Perspective] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20141113225430/http://pluto.jhuapl.edu/overview/piPerspective.php?page=piPerspective_08_24_2012 |date=2014-11-13 }}</ref> Astfel de obiecte sunt denumite [[Planetă pitică|planete pitice]]. Planetele pitice identificate până în prezent includ asteroidul [[Ceres (planetă pitică)|Ceres]] și obiectele transneptuniene: [[Pluto]], [[Eris (planetă pitică)|Eris]], [[Haumea (planetă pitică)|Haumea]] și [[Makemake (planetă pitică)|Makemake]].<ref group=lower-alpha name=footnoteB /> În plus, în aceste două regiuni se află diferite alte corpuri mici, cum ar fi [[Cometă|comete]], [[Centaur (planetă minoră)|centauri]] și [[Praf cosmic|materie interplanetară]]. Șase planete, cel puțin trei planete pitice și multe alte corpuri mici au [[Satelit natural|sateliți naturali]] care se rotesc în jurul lor.<ref group=lower-alpha>Vezi [[Listă de sateliți naturali|Lista de sateliți naturali]], pentru o listă completă a sateliților naturali ai celor opt planete și ai primelor cinci planete pitice.</ref> Fiecare planetă exterioară este înconjurată de [[Inel planetar|inele planetare]] alcătuite din praf și alte obiecte mici.

[[Vânt solar|Vântul solar]] (un flux de [[plasmă]] de la Soare) creează în [[Mediu interstelar|mediul interstelar]] o [[bule de vânt stelar|bulă]] cunoscută ca [[heliosferă]], care se extinde până la marginea [[Discul împrăștiat|discului împrăștiat]]. La limita sa<!--- a cui???----> exterioară se află [[Norul lui Oort]], care reprezintă doar un câmp de resturi rămase după crearea planetelor, fiind considerat<!--- believed se traduce despre care se presupune ca a fi----> a fi sursa pentru [[Cometă#Tipuri de comete|cometele cu perioadă lungă]]. El se întinde până la o distanță aproximativ de o mie de ori mai mare decât heliosfera. [[Heliosferă#Heliopauză|Heliopauza]] este punctul în care presiunea vântului solar este egală cu presiunea opusă a [[vânt interstelar|vântului interstelar]].

== Descoperire și explorare ==
[[Fișier:Size planets comparison.jpg|thumb|right|Planetele sistemului solar reprezentate la scară:
[[Jupiter]] și [[Saturn]] (rândul de sus), [[Uranus]] și [[Neptun]] (mijloc), [[Pământ]]ul și [[Venus]] (jos mijloc), [[Marte (planetă)|Marte]] și [[Mercur (planetă)|Mercur]] jos]]

Timp de câteva mii de ani umanitatea, cu puține excepții, nu a recunoscut existența sistemului solar. Oamenii credeau că [[Pământ]]ul se află în centrul Universului și este cu totul diferit de celelalte obiecte divine și eterice care se mișcă pe cer. Deși filozoful [[Grecia Antică|grec]] [[Aristarh din Samos]] a speculat despre reorganizarea heliocentrică a cosmosului,<ref>{{cite journal|title= The astronomical system of Copernicus|author=WC Rufus|journal=[[Popular Astronomy (US magazine)|Popular Astronomy]]|volume=31|page=510|year= 1923|bibcode=1923PA.....31..510R}}</ref> [[Nicolaus Copernicus]] a fost primul astronom care a dezvoltat un sistem matematic [[heliocentrism|heliocentric]] predictiv.<ref>{{cite book |title=Copernicus, Darwin, & Freud: revolutions in the history and philosophy of science |first=Friedel |last=Weinert |publisher=[[Wiley-Blackwell]] |year=2009 |page=21 |isbn=978-1-4051-8183-9}}</ref> Succesorii săi din [[secolul al XVII-lea]] ([[Galileo Galilei]], [[Johannes Kepler]] și [[Isaac Newton]]) au avut o înțelegere a [[fizică|fizicii]] care i-a condus la admiterea graduală a ideii că Pământul se rotește de fapt în jurul Soarelui și că celelalte planete sunt guvernate de aceleași legi ale fizicii care guvernează și Pământul. În plus, inventarea [[telescop]]ului a condus la descoperirea unor planete și sateliți noi. În timpurile mai recente, îmbunătățiri ale telescoapelor și folosirea [[navă spațială robotizată|navelor spațiale fără echipaj]] au deschis drumul studierii fenomenelor [[geologie|geologice]] din sistemul solar (studiul [[Munte|munților]] și [[crater de impact|craterelor de impact]]) și a fenomenelor meteorologice sezoniere de pe unele planete (cum ar fi [[nor]]ii, [[furtună|furtunile de nisip]] și [[calotă|calotele de gheață]]).

== Structură și compoziție ==
[[Fișier:Oort cloud Sedna orbit.svg|thumb|upright=2|[[Orbită|Orbitele]] obiectelor din sistemul solar la scară progresivă (în sensul acelor de ceasornic, începând din stânga sus).]]

{{multiple image
| align     = right
| direction = horizontal
| width     = 197
| image1    = Ecliptic plane 3d view.gif
| alt1      = 
| image2    = Solarsystem3DJupiter.gif
| alt2      = 
| footer  = Reprezentare a sistemului solar în care se poate observa planul orbitei Pământului în jurul Soarelui în 3D. Mercur, Venus, Pământul și Marte sunt arătate în ambele imagini; cea din dreapta reprezintă o revoluție completă a planetei Jupiter,  în timp ce Saturn și Uranus efectuează mai puțin decât o revoluție întreagă.
}}

Componentul principal al sistemului solar este Soarele, o stea de tip G2 din secvența principală ce conține 99,86 % din masa cunoscută a sistemului și îl domină din punct de vedere gravitațional.<ref>{{cite journal |author=M Woolfson |title=The origin and evolution of the solar system |doi= 10.1046/j.1468-4004.2000.00012.x |year=2000 |journal=[[Astronomy & Geophysics]] |volume=41 |issue=1 |pages=1.12}}</ref> Cele mai mari patru corpuri ce orbitează în jurul Soarelui, [[gigant gazos|giganții gazoși]], constituie circa 99 % din masa rămasă, Jupiter și Saturn deținând împreună mai mult de 90 %.{{#tag:ref|Masa sistemului solar (excluzând Soarele, Jupiter și Saturn), poate fi determinată prin însumarea tuturor maselor calculate pentru obiectele mai mari și folosind calcule brute pentru masele Norului lui Oort (care are masa aproximativ de 3 ori mai mare ca cea a Pământului)<ref>{{cite arxiv|title=Origin and dynamical evolution of comets and their reservoirs|author=Alessandro Morbidelli|year=2005|eprint=astro-ph/0512256|class=astro-ph}}</ref>, Centura Kuiper (care are aproximativ 0,1 din masa Pământului)<ref name="Delsanti-Beyond_The_Planets"/> și centura de asteroizi (estimată a avea 0,0005 din masa Pământului)<ref name="Krasinsky2002"/>. Totalul, rotunjit, dă o valoare aproximativă de ~37 mase ale Pământului sau 8,1 % din masa care orbitează în jurul Soarelui. Cu masele combinate ale lui Uranus si Neptun (~31 mase trestre) scăzute, restul de materie, de ~6 mase terestre, cuprinde 1,3 % din total.|name=footnoteD|group=lower-alpha}}

Majoritatea obiectelor mari care orbitează în jurul Soarelui se află în apropierea planului orbitei Pământului, cunoscut și ca [[ecliptică]]. Orbitele planetelor sunt foarte apropiate de ecliptică în timp ce orbitele [[cometă|cometelor]] și ale obiectelor din [[centura Kuiper]] au adesea unghiuri de intersecție cu ecliptica destul de mari.<ref name = "Levison2003">{{cite journal
 | last = Levison | first = H. F. | authorlink = Harold F. Levison | coauthors = Morbidelli, A.
 | title = Formarea Centurii Kuiper prin transportul exterior al corpurilor în timpul migrației planetei Neptun
 | journal = [[Nature (jurnal)|Nature]]
 | volume = 426 | pages = 419–421
 | publisher = | date = 2003-11-27 | language =
 | url = http://www.nature.com/nature/journal/v426/n6965/abs/nature02120.html
 | doi = 10.1038/nature02120 | pmid = 14647375
 | accessdate = 2 martie 2013
 | issue = 6965}}</ref><ref>{{cite journal|title=From the Kuiper Belt to Jupiter-Family Comets: The Spatial Distribution of Ecliptic Comets|author=Harold F. Levison, Martin J Duncan|journal=[[Icarus (journal)|Icarus]]|year=1997|pages=13–32|doi=10.1006/icar.1996.5637 |issue=1|volume=127|bibcode=1997Icar..127...13L}}</ref> Toate planetele și majoritatea celorlalte obiecte orbitează în jurul Soarelui în aceeași direcție în care se rotește acesta (în sens invers acelor de ceasornic, privit de deasupra polului nordic solar).<ref>{{cite web| last = Grossman | first = Lisa | title = Planet found orbiting its star backwards for first time | publisher = NewScientist | date = 13 august 2009 | url = http://www.newscientist.com/article/dn17603-planet-found-orbiting-its-star-backwards-for-first-time.html | accessdate = 2 martie 2013}}</ref> Există [[Mișcare progradă și mișcare retrogradă|excepții]], cum ar fi [[cometa Halley]].

Structura generală a regiunilor cartografiate ale sistemului solar constă din: steaua centrală – Soarele, patru planete interioare relativ mici înconjurate de o centură de asteroizi din rocă și, alți patru giganți de gaz – înconjurați la rândul lor de centura Kuiper și alte obiecte înghețate. ''Sistemul Solar interior'' include primele patru planete terestre și centura de asteroizi. ''Sistemul solar exterior'' se află dincolo de centura de asteroizi, incluzând cei patru giganți gazoși (cunoscuți și ca ''planete joviene'').<ref>{{cite web |title=An Overview of the Solar System |author=nineplanets.org |url=http://www.nineplanets.org/overview.html |accessdate=2 martie 2013}}</ref> După descoperirea centurii Kuiper, zonele mărginașe ale sistemului solar sunt considerate a fi o regiune distinctă, aflată dincolo de orbita planetei Neptun.<ref>{{cite web |title=New Horizons Set to Launch on 9-Year Voyage to Pluto and the Kuiper Belt |author=Amir Alexander |work=The Planetary Society |year=2006 |url=http://www.planetary.org/news/2006/0116_New_Horizons_Set_to_Launch_on_9_Year.html |accessdate=2 martie 2013 |archiveurl=https://web.archive.org/web/20060222080327/http://www.planetary.org/news/2006/0116_New_Horizons_Set_to_Launch_on_9_Year.html |archivedate=2006-02-22 |dead-url=yes }}</ref>

Majoritatea planetelor din sistemul solar posedă un sistem secundar propriu, fiind orbitate de obiecte planetare denumite [[satelit natural|sateliți naturali]], sau luni (dintre care două sunt mai mari decât planeta [[Mercur (planetă)|Mercur]]) sau, în cazul [[gigant gazos|giganților gazoși]], de către inele planetare (benzi subțiri de particule mici care gravitează în jurul planetei la unison). Majoritatea celor mai mari sateliți naturali se află în [[rotație sincronă]] cu perioada lor de revoluție, una dintre fețele lor fiind totdeauna îndreptată către planeta orbitată.

[[Legile lui Kepler]] cu privire la mișcarea planetară descriu orbitele obiectelor din jurul Soarelui. Urmând legile lui Kepler, fiecare dintre aceste obiecte se mișcă de-a lungul unei [[elipsă|elipse]], într-unul dintre focarele acesteia aflându-se Soarele. Obiectele mai apropiate de Soare (cu o [[Semiaxa majoră|semiaxă majoră]] mai mică) se deplasează mai repede, fiind influențate mai puternic de către gravitația Soarelui. Pe o orbită eliptică, distanța unui corp față de Soare variază de-a lungul perioadei sale de revoluție (denumită „an”). Cel mai apropiat punct față de Soare de pe orbita unui obiect este numit ''[[periheliu]]'', în timp ce punctul cel mai îndepărtat se numește ''[[afeliu]]''. Orbitele planetelor sunt aproape circulare, dar multe comete, asteroizi și obiecte din cadrul centurii Kuiper au orbite foarte eliptice. Pozițiile corpurilor în sistemul solar pot fi prezise folosindu-se modele numerice.

Deși Soarele domină sistemul prin masa sa, el măsoară doar 2 % din [[moment cinetic|momentul cinetic]],<ref name="Marochnik1995">{{cite conference | ads=1995ASPC...74...83M | author = Marochnik, L. and Mukhin, L. | title = "Is Solar System Evolution Cometary Dominated? | booktitle = Progress in the Search for Extraterrestrial Life | year = 1995| series = Astronomical Society of the Pacific Conference Series | volume = 74 | editor = Shostak, G. S. | pages = 83 | url = http://adsabs.harvard.edu/abs/1995ASPC...74...83M}}</ref> datorat rotației diferențiale din interiorul Soarelui gazos.<ref>{{cite doi | 10.1088/2041-8205/731/2/L42}}</ref> Planetele, dominate de Jupiter, măsoară cea mai mare parte din restul momentului cinetic datorat combinației dintre masele, orbitele și distanțele lor față de Soare, cometele având cel mai probabil și ele o contribuție semnificativă la total.<ref name="Marochnik1995" />

Datorită distanțelor vaste implicate, multe reprezentări ale sistemului solar arată orbitele la aceeași depărtare. În realitate cu cât o planetă sau o centură este mai departe de Soare, cu atât distanța dintre ea și orbita precedentă este mai mare, existând totuși și unele excepții. De exemplu, Venus se află la aproximativ 0,33&nbsp;[[unitate astronomică|unități astronomice]] (UA)<ref group=lower-alpha>Măsurătorile astronomice ale distanței în cadrul sistemului solar se fac în [[unitate astronomică|unități astronomice]] (UA). O UA este egală cu distanța medie dintre [[Pământ]] și [[Soare]], sau 149,598,000&nbsp;km. În medie, Pluto se află la 39 de UA de Soare iar Jupiter la aproximativ 5,2 UA. Un an lumină este echivalent cu 63,241 UA.</ref> mai departe de Soare decât Mercur, în timp ce Saturn se află la 4,3&nbsp;UA depărtare de Jupiter, iar Neptun la 10,5&nbsp;UA de Uranus. Au fost făcute încercări pentru a determina relația dintre aceste distanțe orbitale (de exemplu, [[legea Titius–Bode]]),<ref>{{cite web|title=Dawn: A Journey to the Beginning of the Solar System|work=Space Physics Center: UCLA|url=http://www-ssc.igpp.ucla.edu/dawn/background.html|year=2005|accessdate=2 martie 2013|archiveurl=https://archive.is/20120524184638/http://www-ssc.igpp.ucla.edu/dawn/background.html|archivedate=2012-05-24|dead-url=yes}}</ref> dar nu a fost acceptată nicio teorie de acest fel.

Soarele – ce cuprinde aproape toată materia din sistemul solar – este compus în proporție de aproximativ 98 % din [[hidrogen]] și [[heliu]].<ref>{{cite web
 |title=The Sun's Vital Statistics
 |url=http://solar-center.stanford.edu/vitalstats.html
 |publisher=Stanford Solar Center
 |accessdate=2 martie 2013
 |archive-date=2012-07-03
 |archive-url=https://web.archive.org/web/20120703061116/http://solar-center.stanford.edu/vitalstats.html
 |dead-url=yes
 }}, citând {{cite book
 |last=Eddy
 |first=J.
 |title=A New Sun: The Solar Results From Skylab
 |url=http://history.nasa.gov/SP-402/contents.htm
 |publisher=[[NASA]]
 |year=1979
 |page=37
 |id=NASA SP-402
 |access-date=2013-03-02
 |archive-date=2015-01-13
 |archive-url=https://web.archive.org/web/20150113155042/http://history.nasa.gov/SP-402/contents.htm
 |dead-url=yes
 }}</ref> [[Jupiter]] și [[Saturn]], care cuprind aproape întreaga materie rămasă, au în compoziția atmosferei circa 98 % din aceleași [[element chimic|elemente]].<ref>{{cite web
|url = http://nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/saturnfact.html
|title = Saturn Fact Sheet
|publisher = NASA
|last = Williams
|first = Dr. David R.
|accessdate = 2007-07-31
|date = 7 septembrie 2006}}</ref><ref>{{cite web|url = http://nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/jupiterfact.html|title = Jupiter Fact Sheet|publisher = NASA|last = Williams|first = Dr. David R.|accessdate = 2 martie 2013|date = 16 noiembrie 2004}}</ref> Există un gradient al compoziției în sistemul solar, determinat de căldura și [[presiunea de radiație]] a luminii care provin de la Soare; obiectele care sunt mai apropiate de Soare, sunt mult mai afectate de căldură și presiunea luminii, fiind compuse din elemente cu temperaturi de topire ridicate. Obiectele care sunt mai depărtate de Soare sunt compuse în mare parte din materiale cu temperaturi de topire mai mici.<ref>{{cite book|title= Encyclopedia of the solar system|author=Paul Robert Weissman, Torrence V. Johnson|year=2007|page=615|isbn=0-12-088589-1|publisher=Academic Press}}</ref> Granița din sistemul solar, dincolo de care aceste substanțe volatile se pot condensa este cunoscută sub numele de [[Linie de îngheț (astronomie)|linia de îngheț]] și se află la aproximativ 5 UA de la Soare.<ref name=autogenerat1>{{cite doi | 10.1016/S0273-1177(03)00578-7}}</ref>

Obiectele din sistemul solar interior sunt compuse în mare parte din ''roci'',<ref name="Podolak Weizman et al. 1995">{{cite doi|10.1016/0032-0633(95)00061-5}}</ref> materiale ce conțin compuși cu [[Punct de topire|puncte de topire]] ridicate cum sunt [[silicat|silicații]], [[fier]]ul sau [[nichel]]ul, care au rămas în stare solidă în aproape toate condițiile din nebuloasa protoplanetară.<ref name="Podolak Podolak et al. 2000">{{cite doi | 10.1016/S0032-0633(99)00088-4 }}</ref> Jupiter și Saturn sunt compuși în mare parte din ''gaze'', materiale cu puncte de topire extrem de scăzute și [[presiune de vapori|presiunea de vapori]] mare, cum ar fi [[hidrogen|hidrogenul molecular]], [[heliu]]l și [[neon]]ul, care s-au aflat întotdeauna în fază gazoasă în nebuloasa inițială.<ref name="Podolak Podolak et al. 2000" /> ''Ghețurile'', ca [[gheață|apa înghețată]], [[metan]]ul, [[amoniac]]ul, [[hidrogen sulfurat|hidrogenul sulfurat]] și [[dioxid de carbon|dioxidul de carbon]],<ref name="Podolak Weizman et al. 1995" /> au puncte de topire de până la câteva sute de grade Kelvin, în timp ce stările lor depind de presiunea și temperatura ambiante.<ref name="Podolak Podolak et al. 2000" /> Ele pot fi găsite sub formă de gheață, lichide sau gaze, în diferite locuri din sistemul solar, în timp ce în nebuloasa inițială ele erau fie în stare solidă, fie în stare gazoasă.<ref name="Podolak Podolak et al. 2000" /> Substanțe înghețate se găsesc în compoziția majorității sateliților planetelor gigante, precum și în cea a planetelor Uranus și Neptun (așa-numiții ''[[gigant gazos|giganți de gheață]]'') și în numeroase obiecte mici care se află dincolo de orbita lui Neptun.<ref name="Podolak Weizman et al. 1995" /><ref name=zeilik>{{cite book | page=240 | author=Michael Zellik| title=Astronomy: The Evolving Universe | edition=9th | year=2002 | publisher=[[Cambridge University Press]] | isbn=0-521-80090-0 | oclc=223304585 46685453}}</ref> Împreună, gazele și ghețurile sunt cunoscute și ca ''volatile''.<ref name=Placxo>{{cite book|last=Placxo|first=Kevin W.|coauthors=Gross, Michael|title=Astrobiology: a brief introduction|year=2006|publisher=[[JHU Press]]|page=66|isbn=978-0-8018-8367-5|url=http://books.google.com/?id=2JuGDL144BEC&pg=PA66&dq=inventory+volatiles+hydrogen&q=inventory%20volatiles%20hydrogen}}</ref>

Un număr de modele ale sistemului solar de pe Pământ au încercat să redea la scară relativă obiectele sistemului solar, dar în mediul antropic. Unele astfel de modele sunt mecanice - cunoscute și ca [[planetariu|planetarii]] - în timp ce altele se pot extinde de-a lungul mai multor orașe sau regiuni.<ref>{{cite web | url=http://www.noao.edu/education/peppercorn/pcmain.html | title= The Thousand-Yard Model &#124;subtitle The Earth as a Peppercorn | author= Guy Ottewell | year=1989 | work= NOAO Educational Outreach Office | accessdate=2 martie 2013 }}</ref> Cel mai mare model la scară, [[Sistemul Solar Suedez]], folosește arena [[Ericsson Globe]] de 110 metri amplasată în [[Stockholm]] drept [[Soare]] și, respectând scara, un Jupiter de 7,5 metri la [[Aeroportul Internațional Arlanda]], de la 40&nbsp;km depărtare, în timp ce cel mai depărtat obiect, Sedna, este o sferă de 10&nbsp;cm din [[Luleå]], de la 912&nbsp;km depărtare.<ref>{{cite web|title=Tours of Model Solar Systems|url=http://internal.psychology.illinois.edu/~wbrewer/solarmodel.html|publisher=University of Illinois|accessdate=2 martie 2013|archive-date=2011-04-12|archive-url=https://web.archive.org/web/20110412124455/http://internal.psychology.illinois.edu/~wbrewer/solarmodel.html|dead-url=yes}}</ref><ref name=Sedna>{{cite web | url=http://www.kuriren.nu/arkiv/2005/11/17/Lokalt/1510647/Lule%C3%A5-%C3%A4r-Sedna.aspx | title=Luleå är Sedna. I alla fall om vår sol motsvaras av Globen i Stockholm. | publisher=Norrbotten Kuriren (in swedish)| accessdate=2 martie 2013}}</ref>

{{-}}
{{Distanța corpurilor cerești de la Soare}}

== Geneză și evoluție ==
{{Articol principal|Geneza și evoluția sistemului solar}}

Sistemul solar s-a format acum 4,568 miliarde de ani, în urma colapsului gravitațional al unei regiuni din cadrul unui vast [[nor molecular]].<ref>Data se bazează pe cele mai vechi incluziuni identificate în [[Meteorit|meteoriți]] și se consideră a fi data de formare a primului material solid în perioada colapsului nebuloasei.<br />A. Bouvier and M. Wadhwa. "The age of the solar system redefined by the oldest Pb-Pb age of a meteoritic inclusion." ''Nature Geoscience,'' în presă, 2010. {{doi|10.1038/NGEO941}}</ref> Acest nor inițial avea un diametru de mai mulți ani-lumină și a dat naștere, probabil, mai multor stele.<ref name="Arizona">{{cite web |title=Lecture 13: The Nebular Theory of the origin of the Solar System |url=http://atropos.as.arizona.edu/aiz/teaching/nats102/mario/solar_system.html |work=University of Arizona |accessdate=9 martie 2013 }}{{Legătură nefuncțională|date=octombrie 2022 |bot=InternetArchiveBot |fix-attempted=yes }}</ref> La fel ca și majoritatea norilor moleculari, acesta era constituit, în principal, din [[hidrogen]], mai puțin [[heliu]] și cantități mici de elemente mai grele formate în generațiile anterioare de stele. Când regiunea care avea să devină sistemul solar, denumită și [[Geneza și evoluția sistemului solar#Nebuloasa pre-solară|nebuloasă pre-solară]],<ref>{{Cite conference|title=The chemical composition of the pre-solar nebula |author=Irvine, W. M.|booktitle=Cometary exploration; Proceedings of the International Conference |volume=1|pages=3|year=1983 |bibcode=1983coex....1....3I}}</ref> a suferit un colaps, conservarea [[Moment cinetic|momentului cinetic]] a determinat-o să se rotească mai repede. Centrul, unde s-a concentrat cea mai mare parte a masei, a devenit din ce în ce mai fierbinte în raport cu discul din jur.<ref name="Arizona" /> Nebuloasa în contracție, rotindu-se tot mai repede, a început să se aplatizeze și a luat forma unui [[disc protoplanetar]] cu un diametru de aproximativ 200&nbsp;[[Unitate astronomică|UA]],<ref name="Arizona" /> având o [[protostea]] fierbinte și densă în centru.<ref>{{Cite journal |last=Greaves |first=Jane S. |date=2005-01-07 |title=Disks Around Stars and the Growth of Planetary Systems |journal=[[Science (journal)|Science]] |volume=307 | issue=5706 |pages=68–71 |doi=10.1126/science.1101979 |pmid=15637266 |bibcode=2005Sci...307...68G}}</ref><ref>{{cite web |date=2000-04-05 |url=http://www.nap.edu/openbook.php?record_id=1732&page=21|title=Present Understanding of the Origin of Planetary Systems |publisher=National Academy of Sciences |accessdate=11 martie 2013}}</ref> Protoplanetele formate în urma [[Acreție (astronomie)|acreției]] din acest disc de praf și gaz<ref>{{cite journal | doi= 10.1086/429160 | title= Chondrule-forming Shock Fronts in the Solar Nebula: A Possible Unified Scenario for Planet and Chondrite Formation | year= 2005 | author= Boss, A. P. | journal=[[The Astrophysical Journal]] | volume= 621 | issue= 2 | pages= L137 | last2= Durisen | first2= R. H. | bibcode=2005ApJ...621L.137B}}</ref> interacționau gravitațional, formând - prin contopire - corpuri din ce în ce mai mari. Sute de protoplanete au putut exista în sistemul solar timpuriu, dar acestea fie au fuzionat, fie au fost distruse, formând planete și planete pitice, iar resturile devenind [[Obiect mic din sistemul solar|obiecte minore]].

Din cauza [[Punct de fierbere|punctului lor de fierbere]] foarte mare, numai [[metal]]ele și [[silicat|silicații]] au putut rezista în sistemul solar interior fierbinte, aproape de Soare, iar acestea au format planetele de rocă Mercur, Venus, Terra și Marte. Deoarece elementele metalice constituiau doar o fracțiune foarte mică din [[Nebuloasă solară|nebuloasa solară]], planetele terestre nu au putut deveni foarte mari. Giganții gazoși (Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun) s-au format mai departe de Soare, dincolo de linia de îngheț: punctul dintre orbita lui Marte și a lui Jupiter începând de la care materia este suficient de rece pentru a permite compușilor volatili să rămână solizi. Ghețurile care formau aceste planete au fost mai numeroase decât metalele și silicații, care formau planetele terestre interioare, permițându-le să devină destul de masive pentru a capta atmosfere mari de hidrogen și heliu, elementele cele mai ușoare și mai abundente. Resturile care nu au devenit planete s-au concentrat în regiuni ca [[centura de asteroizi]], [[centura Kuiper]] și [[norul lui Oort]]. [[Modelul de la Nisa]] este o explicație a creării acestor regiuni, precum și a modului în care planetele exterioare s-au putut forma în poziții diferite și au migrat, ajungând să aibă orbitele lor actuale prin diverse interacțiuni gravitaționale.

După 50 de milioane de ani, presiunea și densitatea [[hidrogen]]ului din centrul protostelei au devenit suficient de mari pentru ca să înceapă [[Fuziune nucleară|fuziunea termonucleară]].<ref name="Yi2001">{{cite journal | author= Sukyoung Yi; Pierre Demarque; Yong-Cheol Kim; Young-Wook Lee; Chang H. Ree; Thibault Lejeune; Sydney Barnes | title=Toward Better Age Estimates for Stellar Populations: The <math>Y^{2}</math> Isochrones for Solar Mixture | journal=[[Astrophysical Journal Supplement]] | arxiv=astro-ph/0104292 | year=2001 | volume=136 | pages=417 | doi=10.1086/321795 | bibcode=2001ApJS..136..417Y}}</ref> Temperatura, viteza de reacție, presiunea, precum și densitatea au crescut până când a fost atins [[Echilibru hidrostatic|echilibrul hidrostatic]]: presiunea termică a egalat forța gravitațională. În acel moment, Soarele a devenit o stea din [[secvența principală de stele]].<ref>{{cite journal | author=A. Chrysostomou, P. W. Lucas | title=The Formation of Stars | journal=[[Contemporary Physics]] | year=2005 | volume=46 | issue=1 | page=29 | bibcode=2005ConPh..46...29C | doi=10.1080/0010751042000275277}}</ref> Vântul solar a creat [[heliosfera]] și a măturat gazul și praful rămase din discul protoplanetar în spațiul interstelar, punând capăt procesului de formare a planetelor.

Sistemul solar va rămâne aproximativ așa cum îl știm astăzi până când hidrogenul din nucleul Soarelui va fi complet transformat în heliu, eveniment ce va avea loc peste 5,4&nbsp;miliarde de ani. Acest lucru va pune sfârșit perioadei principale de viață a Soarelui. În acel moment, nucleul Soarelui va suferi un colaps, iar energia produsă va fi mult mai mare decât în prezent. Straturile exterioare ale Soarelui se vor extinde, diametrul ajungând de circa 260 de ori mai mare decât în momentul actual și Soarele va deveni o [[gigantă roșie]]. Din cauza faptului că suprafața sa va crește foarte mult, ea va fi considerabil mai rece decât va fi fost în perioada principală a vieții lui (cu maximum 2600&nbsp;K).<ref>{{cite journal|author=K. P. Schroder, Robert Cannon Smith|title=Distant future of the Sun and Earth revisited|journal=[[Monthly Notices of the Royal Astronomical Society]] |volume=386|issue=1 |pages=155–163 |year=2008 |doi=10.1111/j.1365-2966.2008.13022.x |bibcode=2008MNRAS.386..155S}}</ref> În urma măririi Soarelui, Mercur și Venus se vor vaporiza iar planeta Pământ va deveni nelocuibilă, [[zona locuibilă]] mutându-se la orbita lui Marte. În cele din urmă, nucleul nu va mai fi suficient de fierbinte pentru fuziunea heliului; Soarele va arde heliul pentru o fracțiune a timpului în care a ars hidrogenul din nucleu. Soarele nu este destul de masiv pentru a începe fuziunea elementelor mai grele, și reacțiile nucleare din nucleu vor scădea. Straturile sale exterioare vor fi ejectate în spațiu, lăsând în urmă o [[pitică albă]], un obiect extraordinar de dens, având jumătate din masa inițială a Soarelui (de mărimea Pământului).<ref>{{cite web|author=Pogge, Richard W.|year=1997|url=http://www.astronomy.ohio-state.edu/~pogge/Lectures/vistas97.html|title=The Once & Future Sun|format=lecture notes|work=[http://www-astronomy.mps.ohio-state.edu/Vistas/ New Vistas in Astronomy]|accessdate=11 martie 2013|archiveurl=https://web.archive.org/web/20050527094435/http://www-astronomy.mps.ohio-state.edu/Vistas/|archivedate=2005-05-27|deadurl=yes}}</ref> Atunci când [[Soarele]] va deveni o pitică albă, radiația emisă va fi destul de puternică pentru a epuiza atmosferele planetelor [[Jupiter]], [[Saturn]] și [[Uranus]].<ref>{{Citation | url=https://www.digi-world.tv/stiri/stiinta/ce-s-ar-putea-intampla-cu-sistemul-solar-si-pamantul-in-momentul-in-care-soarele-va-muri-27056| title=Ce s-ar putea intampla cu Sistemul Solar si Pamantul in momentul in care Soarele va „muri”| newspaper=Digi-world.tv| date= | accessdate=2021-04-13}}</ref> Straturile exterioare ejectate vor forma ceea ce este cunoscut sub numele de [[nebuloasă planetară]], împrăștiind în mediul interstelar unele din materialele din care s-a format Soarele, dar și [[Metalicitate|elemente mai grele]], cum ar fi [[carbon]]ul, create în Soare.

== Soarele ==
{{Articol principal|Soare}}
[[Fișier:Venustransit 2004-06-08 07-49.jpg|thumb|upright|[[Tranzitul lui Venus|Tranzit al planetei Venus]] prin fața discului solar]]

Soarele este [[stea]]ua sistemului solar și de departe cel mai important component al acestuia. Masa sa mare (egală cu 332.900 de mase terestre)<ref>{{cite web|title=Sun: Facts & Figures|publisher=NASA|url=http://solarsystem.nasa.gov/planets/profile.cfm?Object=Sun&Display=Facts&System=Metric|accessdate=2 martie 2013|archiveurl=https://web.archive.org/web/20080102034758/http://solarsystem.nasa.gov/planets/profile.cfm?Object=Sun&Display=Facts&System=Metric|archivedate=2008-01-02|dead-url=yes}}</ref> produce în [[Soare#Nucleu|nucleul]] său temperaturi și densități suficient de ridicate ca să susțină [[fuziune nucleară|fuziunea nucleară]],<ref>{{cite book|last=Zirker|first=Jack B.|title=Journey from the Center of the Sun|year=2002|publisher=[[Princeton University Press]]|isbn=978-0-691-05781-1|pages=120–127}}</ref> care eliberează o cantitate enormă de [[energie]], din care cea mai mare parte [[energie radiantă|radiază]] în restul sistemului sub formă de [[radiație electromagnetică|radiații electromagnetice]], cu vârful situat în spectrul de 400-700&nbsp;nm al luminii vizibile.<ref>{{cite web|title=Why is visible light visible, but not other parts of the spectrum?|publisher=The Straight Dome|year=2003|url=http://www.straightdope.com/columns/read/2085/why-is-visible-light-visible-but-not-other-parts-of-the-spectrum|accessdate=2 martie 2013}}</ref>

Soarele este clasificat ca fiind o [[pitică galbenă]] de tipul G2, dar acest nume poate induce în eroare, din moment ce comparativ cu majoritatea stelelor din [[Calea Lactee|galaxia noastră]], Soarele este mai mare și mai luminos.<ref name=sun>{{cite news |first=Ker |last=Than |title=Astronomers Had it Wrong: Most Stars are Single |publisher=SPACE.com |date=30 ianuarie 2006 |url=http://www.space.com/scienceastronomy/060130_mm_single_stars.html |accessdate=2 martie 2013}}</ref> Stelele sunt clasificate cu ajutorul [[Diagrama Hertzsprung-Russell|diagramei Hertzsprung–Russell]], o diagramă care reprezintă grafic [[luminozitate|luminozitatea stelelor]] împreună cu [[temperatură|temperatura]] de la suprafața lor. În general, stelele mai fierbinți sunt mai luminoase. Stelele care satisfac această relație sunt denumite [[Secvența principală de stele|stele din secvența principală]], iar Soarele se află chiar în mijlocul acestei secvențe. Totuși, stelele mai luminoase și mai fierbinți decât Soarele sunt rare, în timp ce stelele cu mult mai fade și mai reci, cunoscute și ca [[pitică roșie|pitice roșii]], sunt comune, reprezentând 85 % din totalul stelelor din galaxie.<ref name=sun/><ref>{{Cite conference|year=2001|pages=119 |author=Smart, R. L.; Carollo, D.; Lattanzi, M. G.; McLean, B.; Spagna, A.|booktitle=Ultracool Dwarfs: New Spectral Types L and T |editor=Hugh R. A. Jones and Iain A. Steele |publisher=[[Springer (publisher)|Springer]] |title=The Second Guide Star Catalogue and Cool Stars|bibcode=2001udns.conf..119S}}</ref>

Unele dovezi sugerează că poziția Soarelui în secvența principală poate înseamnă că acesta se află la mijlocul ciclului de viață al unei stele, pentru că nu și-a consumat încă rezerva de hidrogen folosit pentru fuziunea nucleară. Soarele devine tot mai luminos; mai devreme în evoluția sa, luminozitatea era doar 70 % din cea actuală.<ref>{{cite journal|title=Towards a Solution to the Early Faint Sun Paradox: A Lower Cosmic Ray Flux from a Stronger Solar Wind|author=Nir J. Shaviv|journal=[[Journal of Geophysical Research]]|doi=10.1029/2003JA009997|arxiv=astroph/0306477|year=2003|volume=108|issue=A12|page=1437|bibcode=2003JGRA..108.1437S}}</ref>

Soarele face parte din populația I de stele; a luat naștere în faza târzie a evoluției universului și astfel conține mai multe elemente mai grele decât hidrogenul și heliul (numite „[[metalicitate|metale]]”, în context astronomic) decât stelele mai vechi ce fac parte din populația a II-a.<ref>{{cite journal |author=T. S. van Albada, Norman Baker |title=On the Two Oosterhoff Groups of Globular Clusters |journal=[[Astrophysical Journal]] |volume=185 |year=1973 |pages=477–498 |doi=10.1086/152434 |bibcode=1973ApJ...185..477V}}</ref> [[Element chimic|Elementele chimice]] mai grele decât hidrogenul și heliul s-au format în [[nucleu solar|nucleele]] stelelor vechi care au explodat, așadar prima generație de stele a trebuit să dispară pentru ca universul să se poată îmbogăți cu aceste elemente. Stelele mai vechi conțin mai puține [[metal]]e, în timp ce stelele născute mai târziu conțin mai multe. Se crede că acest conținut mai bogat în metale a fost crucial pentru ca Soarele să dezvolte un [[sistem planetar]], deoarece [[Planetă|planetele]] se formează prin acreția „metalelor”.<ref>{{cite journal |title=An Estimate of the Age Distribution of Terrestrial Planets in the Universe: Quantifying Metallicity as a Selection Effect |author=Charles H. Lineweaver |journal=[[Icarus (journal)|Icarus]] |date=2001-03-09 |eprint=astro-ph/0012399 |doi=10.1006/icar.2001.6607 |class=astro-ph |volume=151 |issue=2 |pages=307–313 |bibcode=2001Icar..151..307L}}</ref>
[[Fișier:Heliospheric-current-sheet.gif|left|thumb|[[Spirala lui Parker]]]]

== Mediul interplanetar ==
{{Articol principal|Mediul interplanetar|Heliosferă}}

Împreună cu [[Radiație solară|lumina]], Soarele radiază un flux continuu de particule încărcate ([[plasmă]]) cunoscute ca [[vânt solar]]. Acest flux de particule se răspândește spre exterior, cu o viteză de aproximativ 1,5 milioane de kilometri pe oră,<ref>{{cite web |title=Solar Physics: The Solar Wind |work=Marshall Space Flight Center |date=2006-07-16<!--Internet Archive estimate--> |url=http://solarscience.msfc.nasa.gov/SolarWind.shtml |accessdate=2006-10-03 |archive-date=2015-08-13 |archive-url=https://web.archive.org/web/20150813081520/http://solarscience.msfc.nasa.gov/SolarWind.shtml |dead-url=yes }}</ref> creând o atmosferă fragilă (heliosfera) care pătrunde în sistemul solar până la cel puțin 100 UA (vezi [[heliopauză]]).<ref name="Voyager" /> Această materie extrem de rarefiată este cunoscută sub numele de [[mediul interplanetar|mediu interplanetar]]. Activitatea de pe suprafața Soarelui, cum ar fi [[Erupție solară|erupțiile solare]] și [[ejecția masei coronale]], perturbă heliosfera, generând [[Vreme cosmică|vremea cosmică]] și cauzând [[Furtună geomagnetică|furtuni geomagnetice]].<ref name="SunFlip">{{cite web |url=http://science.nasa.gov/headlines/y2001/ast15feb_1.htm |title=The Sun Does a Flip |accessdate=2007-02-04 |last=Phillips |first=Tony |date=2001-02-15 |work=Science@NASA |archive-date=2009-05-12 |archive-url=https://web.archive.org/web/20090512121817/http://science.nasa.gov/headlines/y2001/ast15feb_1.htm |dead-url=yes }}</ref> Cea mai mare structură din cadrul heliosferei este [[stratul de curent heliosferic]], în formă de spirală, creat de acțiunea câmpului magnetic rotativ al Soarelui asupra mediului interplanetar.<ref>[http://science.nasa.gov/headlines/y2003/22apr_currentsheet.htm A Star with two North Poles] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20090718014855/http://science.nasa.gov/headlines/y2003/22apr_currentsheet.htm |date=2009-07-18 }}, 22 aprilie 2003, Science @ NASA</ref><ref>{{cite journal |last1=Riley |bibcode=2002JGRA.107g.SSH8R |first1=Pete |title=Modeling the heliospheric current sheet: Solar cycle variations |doi=10.1029/2001JA000299 |year=2002 |volume=107 |journal=[[Journal of Geophysical Research]] |url=http://ulysses.jpl.nasa.gov/science/monthly_highlights/2002-July-2001JA000299.pdf |access-date=2013-03-06 |archive-date=2009-08-14 |archive-url=https://web.archive.org/web/20090814052347/http://ulysses.jpl.nasa.gov/science/monthly_highlights/2002-July-2001JA000299.pdf |dead-url=yes }}</ref>

[[Câmpul magnetic al Pământului]] împiedică [[Atmosfera Pământului|atmosfera sa]] de a fi deposedată de vântul solar. Venus și Marte nu au câmp magnetic și ca rezultat, vântul solar face ca atmosferele lor să se împrăștie treptat în spațiu.<ref>{{cite journal |last=Lundin |first=Richard |date=2001-03-09 |title=Erosion by the Solar Wind |author=Rickard Lundin |journal=[[Science (journal)|Science]] |volume=291 |issue=5510 |page=1909 |doi=10.1126/science.1059763 |pmid=11245195}}</ref> [[Ejecția masei coronale|Ejecțiile masei coronale]] și alte fenomene similare aruncă în spațiu un câmp magnetic și cantități imense de materie de pe suprafața Soarelui. Interacțiunea acestui câmp magnetic și a materialelor cu câmpul magnetic al Pământului provoacă apariția de particule încărcate în atmosfera superioară a Pământului, unde interacțiunea lor creează [[Auroră polară|aurorele]] observabile în apropierea [[Câmpul magnetic al Pământului#Polii magnetici|polilor magnetici]].

[[Radiație cosmică|Radiațiile cosmice]] provin din afara sistemului solar. Heliosfera și câmpurile magnetice planetare (pentru planetele care le au) apără parțial sistemul solar de particulele interstelare cu înaltă energie care formează razele cosmice. Densitatea razelor cosmice în [[mediu interstelar|mediul interstelar]] și puterea câmpului magnetic al Soarelui se schimbă în perioade lungi de timp, astfel încât nivelul de penetrare a radiațiilor cosmice în sistemul solar variază, deși este necunoscut cât de mult.<ref name="Langner_et_al_2005">{{cite journal |last=Langner |first=U. W. |coauthors=M. S. Potgieter |year=2005 |title=Effects of the position of the solar wind termination shock and the heliopause on the heliospheric modulation of cosmic rays |journal=[[Advances in Space Research]] |volume=35 |issue=12 |pages=2084–2090 |doi=10.1016/j.asr.2004.12.005 |bibcode=2005AdSpR..35.2084L}}</ref>

Mediul interplanetar conține cel puțin două regiuni în formă de disc alcătuite din [[praf cosmic]]. Prima, [[Norul de praf interplanetar|norul de praf zodiacal]], se află în sistemul solar interior și cauzează [[Lumină zodiacală|lumina zodiacală]]. Probabil ea s-a format în urma coliziunilor din centura de asteroizi provocate de interacțiunea cu planetele.<ref>{{cite web |year=1998 |title=Long-term Evolution of the Zodiacal Cloud |url=http://astrobiology.arc.nasa.gov/workshops/1997/zodiac/backman/IIIc.html |accessdate=2007-02-03 |archive-date=2006-09-29 |archive-url=https://web.archive.org/web/20060929030040/http://astrobiology.arc.nasa.gov/workshops/1997/zodiac/backman/IIIc.html |dead-url=yes }}</ref> Cea de-a doua se întinde de la aproximativ 10 UA până la aproximativ 40 UA și a fost creată, probabil, de coliziuni similare din cadrul [[Centura Kuiper|centurii Kuiper]].<ref>{{cite web |year=2003 |title=ESA scientist discovers a way to shortlist stars that might have planets |work=ESA Science and Technology |url=http://sci.esa.int/science-e/www/object/index.cfm?fobjectid=29471 |accessdate=2007-02-03}}</ref><ref>{{cite journal |last=Landgraf |first=M. |coauthors=Liou, J.-C.; Zook, H. A.; Grün, E. |month=May |year=2002 |title=Origins of Solar System Dust beyond Jupiter |journal=[[The Astronomical Journal]] |volume=123 |issue=5 |pages=2857–2861 |doi=10.1086/339704 |url=http://astron.berkeley.edu/~kalas/disksite/library/ladgraf02.pdf |accessdate=2007-02-09 |bibcode=2002AJ....123.2857L}}</ref>

== Sistemul solar interior ==
Sistemul solar interior este numele tradițional pentru regiunea care cuprinde planetele terestre și asteroizii.<ref name=inner>{{cite web |title=Inner Solar System |publisher=NASA Science (Planets) |url=http://nasascience.nasa.gov/planetary-science/exploring-the-inner-solar-system |accessdate=2009-05-09 |archive-date=2009-05-11 |archive-url=https://web.archive.org/web/20090511182050/http://nasascience.nasa.gov/planetary-science/exploring-the-inner-solar-system |dead-url=yes }}</ref> Obiectele din această regiune sunt compuse în mare parte din [[silicați]] și metale, fiind relativ aproape de Soare; raza întregii regiuni este mai mică decât distanța dintre orbitele lui Jupiter și Saturn.

=== Planete interioare ===
{{Articol principal|Planetă telurică}}
[[Fișier:4 Terrestrial Planets Size Comp True Color.png|thumb|Planetele interioare. De la stânga la dreapta: [[Mercur (planetă)|Mercur]], [[Venus]], [[Pământ]] și [[Marte (planetă)|Marte]] în culorile originale, cu dimensiuni la scară (excepție fac distanțele dintre planete).]]

Cele patru planete interioare sau telurice / terestre au o compoziție densă, de [[rocă|roci]], cu puțini sau chiar fără [[satelit natural|sateliți]] și fără [[inel planetar|sisteme de inele]]. Ele sunt compuse în mare parte din minerale refractare, cum ar fi [[silicat|silicații]], care formează [[scoarță|scoarțele]] și [[manta]]lele planetelor, și [[metale]] ca [[fier]]ul și [[nichel]]ul, care formează nucleele planetare. Trei din cele patru planete interioare (Venus, Terra și Marte) au o [[atmosferă]] destul de densă pentru a genera [[vreme]]a; toate au [[crater de impact|cratere de impact]] și caracteristici [[tectonică|tectonice]] de suprafață, cum ar fi [[rift]]uri și [[vulcan]]i. Termenul de „planetă interioară” nu trebuie confundat cu termenul de „[[planetă inferioară]]”, care desemnează planetele mai apropiate de Soare decât Pământul (adică Mercur și Venus).

==== Mercur ====
: [[Mercur (planetă)|Mercur]] (0,4&nbsp;[[Unitate astronomică|UA]] de la Soare) este cea mai apropiată planetă de Soare și cea mai mică planetă din Sistemul Solar (0,055 mase terestre). Mercur nu are niciun satelit natural, iar singurele caracteristici geologice cunoscute, în afara craterelor de impact, sunt crestăturile din scoarță, care cel mai probabil se datorează unei perioade timpurii de contracție din trecutul său.<ref>Schenk P., Melosh H. J. (1994), ''Lobate Thrust Scarps and the Thickness of Mercury's Lithosphere'', Abstracts of the 25th Lunar and Planetary Science Conference, 1994LPI....25.1203S</ref> Atmosfera planetei Mercur este aproape neobservabilă și este formată din atomi desprinși de pe suprafața sa de către [[vânt solar|vântul solar]].<ref>{{cite web |year=2006 |author=Bill Arnett |title=Mercury |work=The Nine Planets |url=http://www.nineplanets.org/mercury.html |accessdate=2 martie 2013}}</ref> Apariția nucleului său de [[fier]] relativ mare și mantaua subțire nu au fost încă suficient explicate. Ipotezele includ faptul că straturile exterioare au fost dezagregate în urma impactului cu un obiect gigantic și că [[acreție|acreția]] completă a fost împiedicată de energia Soarelui tânăr.<ref>Benz, W., Slattery, W. L., Cameron, A. G. W. (1988), ''Collisional stripping of Mercury's mantle'', Icarus, v. 74, p. 516–528.</ref><ref>Cameron, A. G. W. (1985), ''The partial volatilization of Mercury'', Icarus, v. 64, p. 285–294.</ref>

==== Venus ====
: Planeta [[Venus]] (0,7&nbsp;UA de la Soare) este asemănătoare ca mărime cu Pământul (0,815 mase terestre) și, la fel ca și Terra, are o manta subțire de silicat deasupra unui nucleu de fier, o atmosferă substanțială și indicii ale unei activități geologice interne. Totuși, planeta este mult mai uscată decât Pământul iar atmosfera sa este de nouăzeci de ori mai densă. Venus nu are niciun satelit natural. Este cea mai fierbinte planetă, temperaturile de la suprafață depășind 400 [[Celsius|°C]], cel mai probabil din cauza cantității de gaze cu [[efect de seră]] din atmosferă.<ref>{{cite journal |author=Mark Alan Bullock |title=The Stability of Climate on Venus |publisher=Southwest Research Institute |year=1997 |url=http://www.boulder.swri.edu/~bullock/Homedocs/PhDThesis.pdf |format=PDF |accessdate=3 martie 2013 |archive-date=2007-06-14 |archive-url=https://web.archive.org/web/20070614202751/http://www.boulder.swri.edu/~bullock/Homedocs/PhDThesis.pdf |dead-url=yes }}</ref> Nu a fost detectată nici o dovadă definitivă a unei activități geologice la momentul actual pe Venus, dar planeta nu are un [[câmp magnetic]] care să prevină epuizarea atmosferei sale substanțiale, ceea ce sugerează că aceasta este încontinuu alimentată de către erupțiile vulcanice.<ref>{{cite web |year=1999 |author=Paul Rincon |title=Climate Change as a Regulator of Tectonics on Venus |work=Johnson Space Center Houston, TX, Institute of Meteoritics, University of New Mexico, Albuquerque, NM |url=http://www.boulder.swri.edu/~bullock/Homedocs/Science2_1999.pdf |format=PDF |accessdate=3 martie 2013 |archive-date=2007-06-14 |archive-url=https://web.archive.org/web/20070614202807/http://www.boulder.swri.edu/~bullock/Homedocs/Science2_1999.pdf |dead-url=yes }}</ref>

==== Pământ ====
: [[Pământ]]ul (de asemenea și ''Terra''; 1&nbsp;UA de la Soare) este cea mai mare și cea mai densă planetă interioară, singura despre care se cunoaște la momentul actual că este geologic activă și singurul loc din Sistemul Solar unde se cunoaște că există [[viață]].<ref name=life>{{cite web |title=What are the characteristics of the Solar System that lead to the origins of life? |publisher=NASA Science (Big Questions) |url=http://science.nasa.gov/planetary-science/big-questions/what-are-the-characteristics-of-the-solar-system-that-lead-to-the-origins-of-life-1/ |accessdate=3 martie 2013 |archive-date=2011-09-15 |archive-url=https://web.archive.org/web/20110915154635/http://science.nasa.gov/planetary-science/big-questions/what-are-the-characteristics-of-the-solar-system-that-lead-to-the-origins-of-life-1/ |dead-url=yes }}</ref> [[Hidrosferă|Hidrosfera]] sa lichidă este unică printre planetele terestre, iar Terra este singura planetă unde au fost observate [[placă tectonică|plăci tectonice]]. Atmosfera Pământului diferă radical față de cea a altor planete, fiind schimbată de prezența vieții și conținând aproximativ 21 % de [[oxigen]] liber.<ref>{{cite web |title=Earth's Atmosphere: Composition and Structure |author=Anne E. Egger, M.A./M.S. |work=VisionLearning.com |url=http://www.visionlearning.com/library/module_viewer.php?c3=&mid=107&l= |accessdate=3 martie 2013 |archive-date=2007-02-21 |archive-url=https://web.archive.org/web/20070221231635/http://www.visionlearning.com/library/module_viewer.php?mid=107&l=&c3= |dead-url=yes }}</ref> Planeta Pământ are doar un satelit natural, [[Lună|Luna]], care este singurul satelit mare al unei planete telurice din Sistemul Solar.

==== Marte ====
: [[Marte (planetă)|Marte]] (1,52&nbsp;UA de la Soare) este mai mic decât Terra și Venus (are 0,107 mase terestre). Planeta posedă o atmosferă formată în mare parte din [[dioxid de carbon]], cu o presiune la suprafață de 6,1 milibari (aproximativ 0,6 % din presiunea atmosferică de la suprafața Pământului).<ref>{{cite book|title= Encyclopaedia of the Solar System|editor=Lucy-Ann McFadden et. al.|chapter=Mars Atmosphere: History and Surface Interactions|author=David C. Gatling, Conway Leovy|pages=301–314|year=2007}}</ref> Suprafața sa, brăzdată de vulcani vaști ca [[Olympus Mons]] și rifturi cum ar fi [[Valles Marineris]], reprezintă o dovadă a activităților geologice care au persistat până relativ recent, cu două milioane de ani în urmă.<ref>{{cite web |year=2004 |title=Modern Martian Marvels: Volcanoes? |author=David Noever |work=NASA Astrobiology Magazine |url=http://www.astrobio.net/news/modules.php?op=modload&name=News&file=article&sid=1360&mode=thread&order=0&thold=0 |accessdate=3 martie 2013}}</ref> Culoarea sa roșiatică provine de la [[oxid de fier|oxizii de fier]] (rugină) din sol.<ref>{{cite web|title=Mars: A Kid's Eye View|publisher=NASA|url=http://solarsystem.nasa.gov/planets/profile.cfm?Object=Mars&Display=Kids|accessdate=3 martie 2013|archive-date=2014-10-20|archive-url=https://web.archive.org/web/20141020111930/http://solarsystem.nasa.gov/planets/profile.cfm?Object=Mars&Display=Kids|dead-url=yes}}</ref> Marte are doi sateliți naturali foarte mici ([[Deimos]] și [[Phobos]]) despre care se crede că au fost [[asteroid|asteroizi]] capturați de gravitația planetei.<ref>{{cite web |year=2004 |title=A Survey for Outer Satellites of Mars: Limits to Completeness |author=Scott S. Sheppard, David Jewitt, and Jan Kleyna |work=[[Astronomical Journal]] |url=http://www2.ess.ucla.edu/~jewitt/papers/2004/SJK2004.pdf|accessdate=3 martie 2013}}</ref>

=== Centura de asteroizi ===
{{Articol principal|Centură de asteroizi}}
[[Fișier:InnerSolarSystem-en.png|upright=1.5|thumb|Imagine ce reprezintă [[centură de asteroizi|centura de asteroizi]] (cu alb), [[Asteroid troian al lui Jupiter|troienii lui Jupiter]] (cu verde), [[familia Hilda]] (cu portocaliu) și [[obiecte din apropierea Pământului|asteroizii din apropierea Pământului]].]]

[[Asteroid|Asteroizii]] sunt [[obiect mic din sistemul solar|obiecte mici din Sistemul Solar]]<ref group=lower-alpha name=footnoteB />, compuse în mare parte din roci refractare și [[mineral]]e [[metal]]ice, la care se mai adăugă [[Gheață|gheața]].<ref>{{cite web|title=Are Kuiper Belt Objects asteroids? Are large Kuiper Belt Objects planets?
|publisher=[[Cornell University]]|url=http://curious.astro.cornell.edu/question.php?number=601|accessdate=3 martie 2013}}</ref>

Centura de asteroizi se află între planetele Marte și Jupiter, la o distanță cuprinsă între 2,3 și 3,3 [[Unitate astronomică|UA]] de la Soare. Se crede ea e alcătuită din resturile rămase în urma formării Sistemului Solar, care nu au reușit să se unească din cauza interferenței gravitaționale a lui Jupiter.<ref>{{cite journal
 | author=Petit, J.-M.; Morbidelli, A.; Chambers, J.
 | title=The Primordial Excitation and Clearing of the Asteroid Belt
 | journal=[[Icarus (journal)|Icarus]]
 | year=2001
 | volume=153
 | issue=2
 | pages=338–347
 | url=http://www.gps.caltech.edu/classes/ge133/reading/asteroids.pdf
 | format=PDF
 | accessdate=3 martie 2013
 | doi=10.1006/icar.2001.6702
 | bibcode=2001Icar..153..338P
 | archive-date=2007-02-21
 | archive-url=https://web.archive.org/web/20070221085835/http://www.gps.caltech.edu/classes/ge133/reading/asteroids.pdf
 | dead-url=yes
 }}</ref>

Mărimea asteroizilor variază de la câteva sute de kilometri până la mărimi microscopice. Toți asteroizii, cu excepția celui mai mare, [[Ceres]], sunt clasificați ca obiecte mici ale Sistemului Solar.<ref>{{cite web|title=IAU Planet Definition Committee|publisher=International Astronomical Union|year=2006|url=http://www.iau.org/public_press/news/release/iau0601/newspaper/|accessdate=3 martie 2013|archive-date=2009-06-03|archive-url=https://web.archive.org/web/20090603001603/http://www.iau.org/public_press/news/release/iau0601/newspaper/|dead-url=yes}}</ref>

Centura de asteroizi conține zeci de mii, posibil milioane, de obiecte ce au un diametru mai mare de un kilometru.<ref>{{cite web |year=2002 |title=New study reveals twice as many asteroids as previously believed |work=ESA |url=http://www.esa.int/esaCP/ESAASPF18ZC_index_0.html|accessdate=3 martie 2013}}</ref> Cu toate acestea, masa totală a centurii de asteroizi măsoară în jur de o miime din masa terestră.<ref name=Krasinsky2002>{{cite journal |authorlink=Georgij A. Krasinsky |first=G. A. |last=Krasinsky |coauthors=[[Elena V. Pitjeva|Pitjeva, E. V.]]; Vasilyev, M. V.; Yagudina, E. I. |bibcode=2002Icar..158...98K |title=Hidden Mass in the Asteroid Belt |journal=[[Icarus]] |volume=158 |issue=1 |pages=98–105 |month=July |year=2002 |doi=10.1006/icar.2002.6837}}</ref> În centura de asteroizi, obiectele sunt foarte rarefiate; navele spațiale au trecut cu ușurință prin aceasta fără niciun incident. Asteroizii cu diametre între 10 și 10<sup>−4</sup>&nbsp;metri sunt denumiți [[meteoroid|meteoroizi]].<ref>{{cite journal |author=Beech, M. |coauthors=Duncan I. Steel |year=1995 |month=September |title=On the Definition of the Term Meteoroid |journal=[[Quarterly Journal of the Royal Astronomical Society]] |volume=36 |issue=3 |pages=281–284 |bibcode=1995QJRAS..36..281B |last2=Steel}}</ref>

==== Ceres ====
[[Ceres (planetă pitică)|Ceres]] (2,77&nbsp;UA de la Soare) este cel mai mare [[asteroid]], o [[protoplanetă]] și o [[planetă pitică]].<ref group=lower-alpha name=footnoteB /> Are un diametru puțin mai mic de 1000&nbsp;km și o masă destul de mare pentru ca propria gravitație să-i confere o formă sferică. Când a fost descoperită în [[secolul al XIX-lea]], Ceres a fost considerată o planetă, dar a fost reclasificată ca asteroid în [[anii 1850]], când observațiile mai ample au dezvăluit existența altor asteroizi asemănători.<ref>{{cite web |title=History and Discovery of Asteroids |format=DOC |work=NASA |url=http://dawn.jpl.nasa.gov/DawnClassrooms/1_hist_dawn/history_discovery/Development/a_modeling_scale.doc |accessdate=3 martie 2013}}</ref> În anul [[2006]] a fost clasificată ca [[planetă pitică]].

==== Grupuri de asteroizi ====
Asteroizii din centura de asteroizi sunt divizați în [[Lista grupurilor de planete minore|grupuri de asteroizi]] și familii de asteroizi, în funcție de caracteristicile orbitale pe care le au. [[Satelit al unei planete minore|Sateliții asteroidali]] sunt asteroizii care orbitează în jurul unor asteroizi mai mari. Ei nu sunt distinși atât de clar ca și sateliții planetari, câteodată fiind la fel de mari ca și asteroidul în jurul căruia gravitează. Centura de asteroizi conține de asemenea și [[cometă de centură principală|comete de centură principală]], care se poate să fi fost sursa de apă a Pământului.<ref>{{cite web |year=2006 |author=Phil Berardelli |title=Main-Belt Comets May Have Been Source Of Earths Water |work=SpaceDaily |url=http://www.spacedaily.com/reports/Main_Belt_Comets_May_Have_Been_Source_Of_Earths_Water.html |accessdate=3 martie 2013}}</ref>

[[Asteroid troian al lui Jupiter|Troienii lui Jupiter]] sunt localizați în [[punct Lagrange|punctele Lagrange L<sub>4</sub> sau L<sub>5</sub>]] ale lui Jupiter (regiuni stabile din punct de vedere gravitațional care precedă sau urmează planeta pe orbita sa); termenul de ''[[troian (asteroid)|troian]]'' este folosit de asemenea pentru a desemna corpuri mici din orice punct Lagrange al unei planete sau unui satelit. Asteroizii din [[familia Hilda]] sunt într-o [[rezonanță orbitală|rezonanță]] de 2:3 cu planeta Jupiter; aceasta înseamnă că ei orbitează în jurul Soarelui de trei ori la fiecare două orbitări ale lui Jupiter.<ref name=Barucci>{{cite book|last=Barucci|first=M. A.|coauthors=Kruikshank, D.P.; Mottola S.; Lazzarin M.|year=2002 |chapter=Physical Properties of Trojan and Centaur Asteroids|title=Asteroids III|publisher=University of Arizona Press|pages=273–87|location=Tucson, Arizona}}</ref>

În Sistemul Solar interior există de asemenea asteroizi hoinari, mulți dintre ei traversând orbitele planetelor interioare.<ref name = "MorbidelliAstIII">{{cite journal|url = http://www.boulder.swri.edu/~bottke/Reprints/Morbidelli-etal_2002_AstIII_NEOs.pdf|title = Origin and Evolution of Near-Earth Objects|author = A. Morbidelli, W. F. Bottke Jr., Ch. Froeschlé, P. Michel|journal = Asteroids III|editor = W. F. Bottke Jr., A. Cellino, P. Paolicchi, and R. P. Binzel|pages = 409–422|month = January | year = 2002|publisher = University of Arizona Press|format=PDF|bibcode = 2002aste.conf..409M|last2 = Bottke|last3 = Froeschlé|last4 = Michel}}</ref>

== Sistemul solar exterior ==
Regiunea exterioară a sistemului solar este locul unde se află giganții gazoși și sateliții lor. Multe comete cu perioadă scurtă, inclusiv [[Centaur (planetă minoră)|centaurii]], orbitează de asemenea în această regiune. Din cauza distanței foarte mari de la Soare, obiectele solide din sistemul solar exterior conțin o proporție mai mare de substanțe volatile cum ar fi apa, amoniacul și metanul, decât planetele de roci din sistemul solar interior, deoarece temperaturile mai reci permit menținerea acestor compuși în stare solidă.

=== Planetele exterioare ===
{{Articol principal|Gigant gazos}}
[[Fișier:Gas giants in the solar system.jpg|thumb|De sus în jos: [[Neptun]], [[Uranus]], [[Saturn]] și [[Jupiter]] (Montaj cu culorile și dimensiunile aproximative)]]

Cele patru planete exterioare sau giganții gazoși (uneori numite planete joviene), dețin împreună 99 % din masa care orbitează în jurul Soarelui.<ref group=lower-alpha name=footnoteD /> Jupiter și Saturn au, fiecare, o masă de zeci de ori mai mare decât cea a Pământului și sunt formate preponderent din hidrogen și heliu; Uranus și Neptun sunt mai puțin masive (având sub 20 de mase terestre) și sunt compuși mai mult din ghețuri. Din această cauză, mulți astronomi cred că ei fac parte dintr-o categorie aparte, „giganții de gheață”.<ref>{{cite web |title=Formation of Giant Planets |author=Jack J. Lissauer, David J. Stevenson |work=NASA Ames Research Center; California Institute of Technology |year=2006 |url=http://www.gps.caltech.edu/uploads/File/People/djs/lissauer%26stevenson%28PPV%29.pdf |format=PDF |accessdate=2006-01-16 |archive-date=2009-03-26 |archive-url=https://web.archive.org/web/20090326060004/http://www.gps.caltech.edu/uploads/File/People/djs/lissauer%26stevenson%28PPV%29.pdf |dead-url=yes }}</ref> Toți cei patru giganți gazoși au [[Inel planetar|inele]], deși doar sistemul de inele al lui Saturn este ușor de observat de pe Pământ. Termenul de ''planetă exterioară'' nu trebuie confundat cu cel de ''[[planetă superioară]]'', care desemnează planete din afara orbitei Pământului și include, astfel, atât planetele exterioare cât și pe Marte.

==== Jupiter ====
: [[Jupiter]] (5,2&nbsp;UA), cu o masă de 318 ori mai mare ca cea a Pământului, este de 2,5 mai masiv decât toate celelalte planete din sistemul solar laolaltă. El este compus în mare parte din [[hidrogen]] și [[heliu]]. Căldura sa internă destul de mare creează un număr de caracteristici semi-permanente ale atmosferei sale, cum ar fi benzile de nori și [[Marea Pată Roșie]].
: Jupiter are [[Sateliții naturali ai lui Jupiter|67 de sateliți cunoscuți]]. Cei mai mari patru sateliți, [[Ganymede (satelit)|Ganymede]], [[Callisto (satelit)|Callisto]], [[Io (satelit)|Io]] și [[Europa (satelit)|Europa]] prezintă similarități cu planetele terestre, cum ar fi vulcanismul și încălzirea internă.<ref>{{cite web |title=Geology of the Icy Galilean Satellites: A Framework for Compositional Studies |author=Pappalardo, R T |work=Brown University |year=1999 |url=http://www.agu.org/cgi-bin/SFgate/SFgate?&listenv=table&multiple=1&range=1&directget=1&application=fm99&database=%2Fdata%2Fepubs%2Fwais%2Findexes%2Ffm99%2Ffm99&maxhits=200&=%22P11C-10%22 |accessdate=2006-01-16 |archive-date=2007-09-30 |archive-url=https://web.archive.org/web/20070930165551/http://www.agu.org/cgi-bin/SFgate/SFgate?&listenv=table&multiple=1&range=1&directget=1&application=fm99&database=%2Fdata%2Fepubs%2Fwais%2Findexes%2Ffm99%2Ffm99&maxhits=200&=%22P11C-10%22 |dead-url=yes }}</ref> Ganymede, cel mai mare satelit din sistemul solar, este mai mare decât planeta Mercur.

==== Saturn ====
: [[Saturn]] (9,5&nbsp;UA), care se distinge prin [[Inelele lui Saturn|sistemul său de inele]] ușor de observat de pe Pământ, este asemănător cu Jupiter din punctul de vedere al compoziției atmosferice și al magnetosferei. Deși Saturn are 60 % din volumul lui Jupiter, el are mai puțin de o treime din masa acestuia (95 de mese terestre), fiind cea mai puțin densă planetă din sistemul solar. Inelele lui Saturn sunt alcătuite din particule mici de rocă și gheață.
: Saturn are [[Sateliții naturali ai lui Saturn|62 de sateliți confirmați]]; doi dintre ei, [[Titan (satelit)|Titan]] și [[Enceladus (satelit)|Enceladus]], poartă semne de activitate geologică, deși aceștia sunt în mare parte alcătuiți din gheață ([[criovulcan]]i).<ref>{{cite journal|last1=Kargel|first1=J. S.|title=Cryovolcanism on the icy satellites|journal=Earth, Moon, and Planets|volume=67|pages=101–113|year=1994|doi=10.1007/BF00613296|bibcode=1995EM&P...67..101K}}</ref> Titan, al doilea satelit ca mărime din sistemul solar, este mai mare decât Mercur și singurul satelit din sistemul solar care posedă o atmosferă substanțială.

==== Uranus ====
: [[Uranus]] (19,6&nbsp;UA), de 14 ori mai masiv ca Pământul, are masa cea mai mică dintre toate planetele exterioare. Este singura planetă care orbitează în jurul Soarelui înclinată „pe o parte”; [[înclinația axei de rotație]] este de peste nouăzeci de grade față de normala la [[ecliptică]]. Planeta are un nucleu mult mai rece decât ceilalți giganți gazoși și cantitatea de căldură radiată în spațiu este foarte mică.<ref>{{cite journal |title=10 Mysteries of the Solar System |author=Hawksett, David; Longstaff, Alan; Cooper, Keith; Clark, Stuart |journal=[[Astronomy Now]] |volume=19 |pages=65 |year=2005 |bibcode=2005AsNow..19h..65H |last2=Longstaff |last3=Cooper |last4=Clark}}</ref>
: Uranus are [[Sateliții naturali ai lui Uranus|27 de sateliți cunoscuți]], cei mai mari fiind [[Titania (satelit)|Titania]], [[Oberon (satelit)|Oberon]], [[Umbriel (satelit)|Umbriel]], [[Ariel (satelit)|Ariel]] și [[Miranda (satelit)|Miranda]].

==== Neptun ====
: [[Neptun]] (30&nbsp;UA), deși este puțin mai mic decât Uranus, este mult mai masiv (aproximativ 17 mase terestre) și prin urmare, mult mai [[Densitate|dens]]. El radiază mai multă căldură internă, dar nu la fel de multă ca Jupiter sau Saturn.<ref>{{Cite journal|title=Post Voyager comparisons of the interiors of Uranus and Neptune |author=Podolak, M.; Reynolds, R. T.; Young, R. |work=NASA, Ames Research Center |year=1990|pages=1737|issue=10|volume=17|doi=10.1029/GL017i010p01737 |bibcode=1990GeoRL..17.1737P|journal=Geophysical Research Letters}}</ref>
: Neptun are [[Sateliții naturali ai lui Neptun|13 sateliți cunoscuți]]. Cel mai mare, [[Triton (satelit)|Triton]], este geologic activ, având probabil [[gheizer]]e de [[azot lichid]].<ref>{{cite web |title=The Plausibility of Boiling Geysers on Triton |author=Duxbury, N. S., Brown, R. H. |work=Beacon eSpace |year=1995 |url=http://trs-new.jpl.nasa.gov/dspace/handle/2014/28034?mode=full |accessdate=2006-01-16 |archive-date=2009-04-26 |archive-url=https://web.archive.org/web/20090426005806/http://trs-new.jpl.nasa.gov/dspace/handle/2014/28034?mode=full |dead-url=yes }}</ref> Triton este singurul satelit mare cu o [[orbită retrogradă]]. Neptun este însoțit pe orbita sa de o mulțime de [[Planetă minoră|planete minore]], numite [[troienii lui Neptun]], care au o [[rezonanță orbitală]] de 1:1 cu el.

=== Centauri ===
{{Articol principal|Centaur (planetă minoră)}}
Centaurii sunt obiecte de gheață asemănătoare cometelor, cu o semiaxă mare mai mare decât cea al lui Jupiter (5,5&nbsp;UA) și mai mică decât cea a lui Neptun (30&nbsp;UA). Cel mai mare centaur cunoscut, [[10199 Chariklo]], are un diametru de aproximativ 250&nbsp;km.<ref name=spitzer>{{Cite conference|title=Physical Properties of Kuiper Belt and Centaur Objects: Constraints from Spitzer Space Telescope |author=John Stansberry, Will Grundy, Mike Brown, Dale Cruikshank, John Spencer, David Trilling, Jean-Luc Margot|booktitle=The Solar System Beyond Neptune |arxiv=astro-ph/0702538|pages=161 |year=2007|bibcode=2008ssbn.book..161S}}</ref> Primul centaur descoperit, [[2060 Chiron]], a fost, de asemenea, clasificat drept cometă (95P) deoarece acesta dezvoltă o coadă ca și cometele, atunci când se apropie de Soare.<ref>{{cite web |year=1995 |author=Patrick Vanouplines |title=Chiron biography |work=Vrije Universitiet Brussel |url=http://www.vub.ac.be/STER/www.astro/chibio.htm |accessdate=2006-06-23}}</ref>

== Comete ==
{{Articol principal|Cometă}}
[[Fișier:Comet c1995o1.jpg|upright|thumb|[[Cometa Hale–Bopp]]]]

Cometele sunt obiecte mici din sistemul solar,<ref group=lower-alpha name=footnoteB /> de obicei cu dimensiuni de doar câțiva kilometri, compuse în mare parte din gheață volatilă. Au orbite puternic excentrice și în general [[periheliu]]l lor se află între orbitele planetelor interioare iar [[afeliu]]l, la mare distanță dincolo de planeta pitică [[Pluto]]. Când o cometă intră în sistemul solar interior, apropierea sa de Soare cauzează [[sublimare]]a și [[ionizare]]a suprafeței sale înghețate, creându-se astfel o [[coamă (cometă)|coamă]], urmată de o coadă lungă de gaz și praf care este adesea vizibilă cu ochiul liber.

Cometele de perioadă scurtă au perioada orbitală mai scurtă de două sute de ani, iar cele de perioadă lungă au perioade orbitale de ordinul miilor de ani. Se crede că cometele de perioadă scurtă își au originea în [[centura Kuiper]], în timp ce cele de perioadă lungă (cum ar fi [[Cometa Hale–Bopp|Hale–Bopp]]), în [[norul lui Oort]]. Multe grupuri de comete, ca [[Kreutz Sungrazers]], s-au format prin fragmentarea unei comete-părinte.<ref>{{cite journal |author=Sekanina, Zdeněk |year=2001 |title=Kreutz sungrazers: the ultimate case of cometary fragmentation and disintegration? |volume=89 |journal=Publications of the Astronomical Institute of the Academy of Sciences of the Czech Republic |pages=78–93 |bibcode=2001PAICz..89...78S}}</ref> Unele comete cu orbite [[traiectorie hiperbolică|hiperbolice]] pot să provină din afara sistemului solar, dar determinarea precisă a orbitelor lor este dificilă.<ref name="hyperbolic">{{cite journal |last=Królikowska |first=M. |year=2001 |title=A study of the original orbits of ''hyperbolic'' comets |journal=[[Astronomy & Astrophysics]] |volume=376 |issue=1 |pages=316–324 |doi=10.1051/0004-6361:20010945 |bibcode=2001A&A...376..316K}}</ref> Cometele bătrâne, care și-au consumat mare parte a materialului volatil datorită încălzirii solare, sunt categorisite de obicei ca asteroizi.<ref>{{cite journal |last1=Whipple |first1=Fred L. |title=The activities of comets related to their aging and origin |journal=[[Celestial Mechanics and Dynamical Astronomy]] |volume=54 |pages=1–11 |year=1992 |doi=10.1007/BF00049540 |bibcode=1992CeMDA..54....1W}}</ref>

== Regiunea transneptuniană ==
Zona de dincolo de Neptun sau „regiunea [[obiect transneptunian|transneptuniană]]” este [[Cronologia descoperirilor planetelor și sateliților naturali din sistemul solar|în mare parte neexplorată]]. Ea conține o mulțime de lumi mici (cea mai mare având un diametru de doar o cincime din cel al Pământului și o masă mult mai mică decât cea a Lunii), compuse în principal din roci și gheață. Această regiune este uneori cunoscută sub numele de „sistemul solar exterior”, deși alții folosesc acest termen pentru a desemna regiunea de dincolo de centura de asteroizi. În literatura astronomică internațională, corpurile cerești situate în regiunea transneptuniană sunt abreviate, de obicei, ca ''TNO'' (''Trans-Neptunian Object'').<ref>Ovidiu C. Furdui, ''Evoluția orbitală a corpurilor transneptuniene''. Teză de doctorat, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, 2011. [http://doctorat.ubbcluj.ro/sustinerea_publica/rezumate/2011/matematica/Furdui%20Ovidiu_RO.pdf Rezumat disponibil on-line], accesat la 24 septembrie 2013.</ref>

=== Centura Kuiper ===
{{Articol principal|Centura Kuiper}}
[[Fișier:Outersolarsystem objectpositions labels comp-ro.png|left|thumb|Reprezentarea grafică a tuturor obiectelor din Centura Kuiper cunoscute în anul 2007]]

Centura Kuiper este un inel mare, plin cu resturi, similar cu centura de asteroizi, în el fiind în principal obiecte care sunt compuse în primul rând din gheață.<ref name=physical>{{cite book|title=Encyclopedia of the Solar System|editor=Lucy-Ann McFadden et. al. |chapter=Kuiper Belt Objects: Physical Studies|author=Stephen C. Tegler|pages=605–620|year=2007}}</ref> Aceasta se întinde între 30 și 50 UA de la Soare. Deși se consideră că conține zeci de planete pitice, ea este compusă în principal din corpuri mici ale sistemului solar. Multe dintre obiectele mai mari din centura Kuiper, ca [[50000 Quaoar|Quaoar]], [[20000 Varuna|Varuna]] și [[90482 Orcus|Orcus]], pot fi recunoscute ca planete pitice dacă vor fi date suplimentare despre ele. Se estimează că acolo sunt peste 100.000 de obiecte cu un diametru mai mare de 50&nbsp;km, dar masa totală a centurii Kuiper se consideră a fi doar o zecime sau chiar o sutime din masa Pământului.<ref name="Delsanti-Beyond_The_Planets">{{cite web |year=2006 |author=Audrey Delsanti and David Jewitt |title=The Solar System Beyond The Planets |work=Institute for Astronomy, University of Hawaii |url=http://www.ifa.hawaii.edu/faculty/jewitt/papers/2006/DJ06.pdf |format=PDF |accessdate=2007-01-03 |archiveurl=https://web.archive.org/web/20070129151907/http://www.ifa.hawaii.edu/faculty/jewitt/papers/2006/DJ06.pdf |archivedate=2007-01-29 |deadurl=yes }}</ref> Multe obiecte din centura Kuiper au mai mulți sateliți,<ref>{{cite doi | 10.1086/501524 }}</ref> iar cele mai multe au orbite care le duc în afara planului ecliptic.<ref name=trojan>{{cite journal | url=http://www.boulder.swri.edu/~buie/biblio/pub047.pdf| author=Chiang ''et al.'' | title=Resonance Occupation in the Kuiper Belt: Case Examples of the 5:2 and Trojan Resonances | journal=[[The Astronomical Journal]] | volume=126 | issue=1 | pages=430–443 | year=2003 | doi=10.1086/375207 | accessdate=2009-08-15 | last2=Jordan | first2=A. B. | last3=Millis | first3=R. L. | last4=Buie | first4=M. W. | last5=Wasserman | first5=L. H. | last6=Elliot | first6=J. L. | last7=Kern | first7=S. D. | last8=Trilling | first8=D. E. | last9=Meech | first9=K. J. | bibcode=2003AJ....126..430C}}</ref>

Centura Kuiper poate fi împărțită în centura [[Obiect clasic din centura Kuiper|clasică]] și [[Obiect transneptunian rezonant|rezonantă]].<ref name=physical/> Obiectele rezonante au o orbită legată de cea a lui Neptun (de exemplu, orbitează în jurul Soarelui de două ori pentru fiecare trei orbitări ale lui Neptun, sau o dată la fiecare două). Prima rezonanță are loc în orbita lui Neptun. Centura clasică constă în obiecte care nu au rezonanță cu Neptun, și se întinde de la aproximativ 39,4 UA până la 47,7 UA.<ref>{{cite journal |year=2005 |author=M. W. Buie, R. L. Millis, L. H. Wasserman, J. L. Elliot, S. D. Kern, K. B. Clancy, E. I. Chiang, A. B. Jordan, K. J. Meech, R. M. Wagner, D. E. Trilling |title=Procedures, Resources and Selected Results of the Deep Ecliptic Survey |journal=[[Earth, Moon, and Planets]] |volume=92 |issue=1 |pages=113 |arxiv=astro-ph/0309251 |bibcode=2003EM&P...92..113B |doi=10.1023/B:MOON.0000031930.13823.be}}</ref> Obiectele din centura clasică Kuiper se clasifică ca [[Obiect clasic din centura Kuiper|cubewano]], după ce a fost descoperit primul obiect de acest fel, {{mpl|(15760) 1992 QB|1}}, și până acum au o orbită asemănătoare cu orbita lor inițială care avea o excentricitate mică.<ref>{{cite web |url=http://sait.oat.ts.astro.it/MSAIS/3/PDF/20.pdf |format=PDF |title=Beyond Neptune, the new frontier of the Solar System |author=E. Dotto1, M. A. Barucci2, and M. Fulchignoni |accessdate=2006-12-26 |date=2006-08-24 |archive-date=2014-08-25 |archive-url=https://web.archive.org/web/20140825122005/http://sait.oat.ts.astro.it/MSAIS/3/PDF/20.pdf |dead-url=yes }}</ref>

=== Pluto și Charon ===
[[Fișier:Pluto Orbit.gif|thumb|left|Perioada orbitală a lui Pluto este de 248 de ani; orbita lui Pluto are o formă unică printre celelalte planete ale sistemului solar.]]

Planeta pitică [[Pluto]] (distanța medie de la Soare: aprox. 39&nbsp;UA) este cel mai mare obiect cunoscut din centura Kuiper. Când a fost descoperit în [[1930]], era considerat a noua planetă; această clasificare s-a schimbat în [[2006]], când s-a adoptat o definție formală mai riguroasă a unei [[Definiția planetelor conform UAI|planete]]. Pluto are o orbită relativ excentrică, înclinată la 17 grade față de planul [[ecliptică|eclipticei]], iar distanța sa față de Soare variază între 29,7 UA la [[periheliu]] (situat în interiorul orbitei lui Neptun) și 49,5 UA la [[afeliu]].

[[Charon (satelit)|Charon]], cel mai mare satelit al lui Pluto, este câteodată descris ca alcătuind un [[sistem binar]] cu Pluto, deoarece cele două corpuri orbitează în jurul unui baricentru gravitațional comun situat deasupra suprafețelor lor (aceasta înseamnă că ele par a se „orbita reciproc”). În afară de Charon, sunt cunoscuți alți patru sateliți mai mici care orbitează în jurul planetei Pluto, și anume: [[S/2012 P 1|P5]], [[Nix (satelit)|Nix]], [[S/2011 P 1|P4]], și [[Hydra (satelit)|Hydra]].

Pluto are un raport de [[rezonanță orbitală]] de 3:2 cu Neptun, aceasta însemnând că Pluto efectuează două revoluții complete în jurul Soarelui la fiecare trei revoluții complete ale lui Neptun. Obiectele din centura Kuiper care posedă aceeași rezonanță orbitală sunt cunoscute ca obiecte [[plutino|obiecte plutino]].<ref name="Fajans_et_al_2001">{{Cite journal |last=Fajans |first=J. |coauthors=L. Frièdland |month=October |year=2001 |title=Autoresonant (nonstationary) excitation of pendulums, Plutinos, plasmas, and other nonlinear oscillators |journal=[[American Journal of Physics]] |volume=69 |issue=10 |pages=1096–1102 |doi=10.1119/1.1389278 |url=http://ist-socrates.berkeley.edu/~fajans/pub/pdffiles/AutoPendAJP.pdf |accessdate=2006-12-26 |archive-date=2011-06-07 |archive-url=https://web.archive.org/web/20110607210435/http://ist-socrates.berkeley.edu/~fajans/pub/pdffiles/AutoPendAJP.pdf |dead-url=yes }}</ref>

=== Makemake și Haumea ===
Planeta pitică [[Makemake (planetă pitică)|Makemake]] (distanța medie de la Soare: 45,79 UA), deși este mai mică decât Pluto, este cel mai mare obiect cunoscut din [[Obiect clasic din centura Kuiper|centura Kuiper ''clasică'']] (adică el nu prezintă un raport confirmat de rezonanță orbitală cu Neptun). Makemake este cel mai luminos obiect din centura Kuiper după Pluto. A fost denumită și desemnată ca planetă pitică în 2008.<ref name=name/> Orbita sa este mult mai înclinată decât cea a lui Pluto, la 29°.<ref name=Buie136472>{{cite web
 |author=Marc W. Buie
 |date=2008-04-05
 |title=Orbit Fit and Astrometric record for 136472
 |publisher=SwRI (Space Science Department)
 |url=http://www.boulder.swri.edu/~buie/kbo/astrom/136472.html
 |accessdate=2012-07-15
 |authorlink=Marc W. Buie}}</ref>

[[Haumea (planetă pitică)|Haumea]] (distanța medie de la Soare: 43,13 UA) are o orbită similară cu cea a lui Makemake, cu excepția faptului că prezintă o rezonanță orbitală de 7:12 cu Neptun.<ref name="brownlargest">{{cite web
| title = The largest Kuiper belt objects
| author = Michael E. Brown
| work = CalTech
| url = http://www.gps.caltech.edu/~mbrown/papers/ps/kbochap.pdf
| format = PDF
| accessdate = 2012-07-15}}</ref> Este de aproape aceeași mărime ca și Makemake și are doi sateliți naturali. O rotație rapidă, cu o perioadă de 3,9 ore, îi conferă o formă alungită și aplatizată. A fost denumită și desemnată ca planetă pitică în 2008.<ref name="iaunews">{{cite web
| title = News Release&nbsp;– IAU0807: IAU names fifth dwarf planet Haumea
| work = International Astronomical Union
| date = 2008-09-17
| url = http://www.iau.org/public_press/news/release/iau0807/
| accessdate = 2012-07-15}}</ref>

=== Discul împrăștiat ===
{{Articol principal|Discul împrăștiat}}

Discul împrăștiat, ce se suprapune peste centura lui Kuiper dar se extinde mult în afara acesteia, este posibila sursă a cometelor de perioadă scurtă. Se crede că obiectele din discul împrăștiat au fost transformate în obiecte neregulate datorită influenței gravitaționale a migrației timpurii a lui Neptun. Multe astfel de obiecte au periheliul undeva în centura Kuiper dar afeliul mult în afara sa (unele obiecte au afeliul și la 150 UA depărtare de Soare). Orbitele obiectelor din discul împrăștiat sunt de asemenea foarte înclinate față de planul eclipticei, și adesea sunt chiar perpendiculare pe acesta. Unii astronomi consideră discul împrăștiat a fi pur și simplu o altă regiune a centurii Kuiper, iar obiectele discului împrăștiat sunt considerate „obiecte împrăștiate din centura Kuiper”.<ref>{{cite web |year=2005 |author=David Jewitt |title=The 1000 km Scale KBOs |work=University of Hawaii |url=http://www2.ess.ucla.edu/~jewitt/kb/big_kbo.html |accessdate=4 martie 2013}}</ref> Unii astronomi de asemenea clasifică centaurii ca obiecte împrăștiate de interior ale centurii Kuiper împreună cu obiectele împrăștiate din discul împrăștiat.<ref>{{cite web |url=http://www.minorplanetcenter.org/iau/lists/Centaurs.html |title=List Of Centaurs and Scattered-Disk Objects |work=IAU: Minor Planet Center |accessdate=4 martie 2013}}</ref>

==== Eris ====
[[Eris (planetă pitică)|Eris]] (68&nbsp;UA distanță medie față de Soare) este cel mai mare obiect cunoscut din [[discul împrăștiat]] și a provocat incertitudini în ceea ce privește definirea unei planete, deoarece este cu 25 % mai masiv decât Pluto<ref name="Brown Schaller 2007">{{cite doi | 10.1126/science.1139415 }}</ref> și are aproximativ același diametru. Este cea mai masivă dintre [[planetă pitică|planetele pitice]] cunoscute. Are un singur satelit, [[Dysnomia (satelit)|Dysnomia]]. Ca și în cazul lui Pluto, orbita sa este foarte excentrică, cu periheliul situat la 38,2&nbsp;UA (aproximativ distanța de la Pluto la Soare) și afeliul la 97,6&nbsp;UA, fiind de asemenea puternic înclinată față de planul eclipticei.

== Regiuni mai îndepărtate ==
Punctul în care se încheie sistemul solar și începe [[Mediu interstelar|spațiul interstelar]] nu este definit cu precizie, deoarece granițele sale exterioare sunt modelate de două forțe distincte: vântul solar și gravitația Soarelui. Limita exterioară a influenței vântului solar este de aproximativ de patru ori distanța de la Pluto la Soare; această ''[[heliopauză]]'' este considerată începutul [[Mediu interstelar|mediului interstelar]].<ref name="Voyager" /> Cu toate acestea, [[sfera lui Hill]] a Soarelui, raza efectivă de dominație gravitațională a sa, se crede că se extinde până la o mie de ori mai departe.<ref name=Littmann>{{cite book|last=Littmann|first=Mark|title=Planets Beyond: Discovering the Outer Solar System|year=2004|pages=162–163|publisher=Courier Dover Publications|isbn=978-0-486-43602-9}}</ref>

=== Heliopauză ===
[[Fișier:IBEX all sky map.jpg|thumb|left|Harta [[Atom energetic neutral|atomilor energetic neutri]] a helioînvelișului și heliopauzei de [[IBEX]]. Acreditare: NASA/Goddard Space Flight Center Scientific Visualization Studio.]]
[[Fișier:NewHeliopause 558121.jpg|thumb|upright=1.5|Imaginea NASA a helioînvelișului și heliopauzei.]]

Heliosfera este împărțită în două regiuni distincte. Vântul solar călătorește cu o viteză de până la aproximativ 400&nbsp;km/s până când se ciocnește cu [[Vânt interstelar|vântul interstelar]]; un flux de plasmă în [[mediul interstelar]]. Coliziunea are loc la [[încetarea șocului]], care este aproximativ de 80-100 UA de la Soare din direcția opusă vântului mediului interstelar și aproximativ 200 UA de la Soare din direcția vântului.<ref name=fahr /> Aici vântul încetinește dramatic, se condensează și devine mai turbulent,<ref name=fahr /> formând o structură ovală mare cunoscută sub numele de [[helioînveliș]]. Această structură se crede că arată și se comportă foarte mult ca coada unei comete și se extinde în exterior până la 40 UA în partea direcției opuse vântului, dar coada este de mai multe ori că distanța decât distanța direcției vântului; dar probele de pe Cassini și nava spațială [[Interstellar Boundary Explorer]] sugerează că aceasta este, de fapt, forțată într-o formă de bule sub acțiunea de constrângere a câmpului magnetic interstelar.<ref>{{cite web|title=Cassini's Big Sky: The View from the Center of Our Solar System|author=NASA/JPL|url=http://www.jpl.nasa.gov/news/features.cfm?feature=2370&msource=F20091119&tr=y&auid=5615216|year=2009|accessdate=2009-12-20|archive-date=2012-02-06|archive-url=https://web.archive.org/web/20120206132644/http://www.jpl.nasa.gov/news/features.cfm?feature=2370&msource=F20091119&tr=y&auid=5615216|dead-url=yes}}</ref> ''[[Voyager 1]]'' și ''[[Voyager 2]]'' au raportat că au trecut încetarea șocului și au intrat în helioînveliș, la 94 UA și respectiv 84 UA de la Soare.<ref>{{cite journal | doi=10.1126/science.1117684 | year=2005 | month=September | author=Stone, E. C.; Cummings, A. C.; McDonald, F. B.; Heikkila, B. C.; Lal, N.; Webber, W. R. | title=Voyager 1 explores the termination shock region and the heliosheath beyond | volume=309 | issue=5743 | pages=2017–20 | pmid=16179468 | journal=[[Science (journal)|Science]] | bibcode=2005Sci...309.2017S}}</ref><ref>{{cite journal | doi=10.1038/nature07022 | year=2008 | month=July | author=Stone, E. C.; Cummings, A. C.; McDonald, F. B.; Heikkila, B. C.; Lal, N.; Webber, W. R. | title=An asymmetric solar wind termination shock | volume=454 | issue=7200 | pages=71–4 | pmid=18596802 | journal=[[Nature (journal)|Nature]] }}</ref> Limita exterioară a heliosferei, [[heliopauza]], este punctul în care vântul solar în cele din urmă se termină și începe [[Mediu interstelar|spațiul interstelar]].<ref name="Voyager">{{cite web |url=http://www.nasa.gov/vision/universe/solarsystem/voyager_agu.html |title=Voyager Enters Solar System's Final Frontier |work=NASA |accessdate=2007-04-02 |archive-date=2020-05-16 |archive-url=https://web.archive.org/web/20200516082547/https://www.nasa.gov/vision/universe/solarsystem/voyager_agu.html |dead-url=yes }}</ref>

Forma și marginea exterioară a heliosferei sunt probabil afectate de [[dinamica fluidelor]] a interacțiunilor cu mediul interstelar<ref name="fahr">{{cite journal |year=2000 |author=Fahr, H. J.; Kausch, T.; Scherer, H. |title=A 5-fluid hydrodynamic approach to model the Solar System-interstellar medium interaction |journal=[[Astronomy & Astrophysics]] |volume=357 |page=268 |url=http://aa.springer.de/papers/0357001/2300268.pdf |format=PDF |bibcode=2000A&A...357..268F |last2=Kausch |last3=Scherer |access-date=2013-03-07 |archive-date=2019-01-07 |archive-url=https://web.archive.org/web/20190107010928/http://aa.springer.de/papers/0357001/2300268.pdf%20 |dead-url=yes }} Vezi Figura 1 și 2.</ref> precum și de câmpuri magnetice solare existente la sud, de exemplu este direct modelat de emisfera nordică care se extinde cu 9 UA mai departe decât emisfera sudică. Dincolo de heliopauza, în jurul valorii de 230 UA, se află [[arcul de șoc]], o „urmă” de plasmă lăsată de Soare când acesta călătorește prin [[Calea Lactee]].<ref>{{cite web | date=24 iunie 2002 |author=P. C. Frisch (University of Chicago) |title=The Sun's Heliosphere & Heliopause | work=[[Astronomy Picture of the Day]] | url=http://antwrp.gsfc.nasa.gov/apod/ap020624.html |accessdate=2006-06-23}}</ref>

Nici o navă spațială încă nu a depășit heliopauza, așa că este imposibil să cunoaște condițiile din spațiul interstelar local. Se așteaptă ca [[Programul Voyager|nava spațială Voyager]] [[NASA]] va trece în următorul deceniu heliopauza și va transmite date valoroase privind nivelurile de radiații și vântul solar ce se întoarce spre Pământ.<ref>{{cite web | year=2007 | title=Voyager: Interstellar Mission | work=NASA Jet Propulsion Laboratory | url=http://voyager.jpl.nasa.gov/mission/interstellar.html |accessdate=2008-05-08}}</ref> Cât de bine Heliosfera apără sistemul solar de razele cosmice este încă rău cunoscut. O echipă finanțată de NASA a dezvoltat un concept de „Misiune Viziune”, care are scopul de a trimite o sondă spre heliosferă.<ref>{{cite conference |title=Innovative Interstellar Explorer |author=R. L. McNutt, Jr. et al. | booktitle= Physics of the Inner Heliosheath: Voyager Observations, Theory, and Future Prospects |series=[[AIP Conference Proceedings]] |volume=858 |pages=341–347 |year=2006 |bibcode=2006AIPC..858..341M |doi=10.1063/1.2359348}}</ref><ref>{{cite web |title=Interstellar space, and step on it! |work=New Scientist |url=http://space.newscientist.com/article/mg19325850.900-interstellar-space-and-step-on-it.html |date=2007-01-05 |accessdate=2007-02-05 |author=Anderson, Mark |archive-date=2008-04-16 |archive-url=https://web.archive.org/web/20080416024531/http://space.newscientist.com/article/mg19325850.900-interstellar-space-and-step-on-it.html |dead-url=yes }}</ref>

=== Sedna ===
[[90377 Sedna]] (525,86 UA mediu) eu un obiect mare, roșiatic, cu o orbită eliptică care este de aproximativ 76 UA la periheliu și 928 UA la afeliu și care durează 12.050 de ani. [[Michael E. Brown|Mike Brown]], omul care a descoperit acest obiect în 2003, afirmă că acest obiect nu poate face parte din [[discul împrăștiat]] sau centura Kuiper astfel cum periheliu este prea îndepărtat ca să poată fi afectat de migrația lui Neptun. El și alți astronomi consideră că acest obiect este de un tip cu totul nou, în care mai poate fi inclus obiectul {{mpl-|148209|2000 CR|105}}, care are un periheliu de 45 UA și un afeliu de 415 UA, și o perioadă orbitală de 3.420 de ani.<ref>{{cite web |year=2004 |author=David Jewitt |title=Sedna – 2003 VB<sub>12</sub> |work=University of Hawaii |url=http://www2.ess.ucla.edu/~jewitt/kb/sedna.html|accessdate=2006-06-23}}</ref> Brown denumește această populație ca „norul lui Oort interior”, așa cum este posibil să se fi format printr-un proces similar, deși este mult mai aproape de Soare.<ref>{{cite web |title=Sedna |author=Mike Brown |url=http://www.gps.caltech.edu/~mbrown/sedna/ |work=CalTech |accessdate=2007-05-02}}</ref> Sedna este foarte asemănătoare cu o planetă pitică, deși forma sa încă nu este determinată.

=== Norul lui Oort ===
{{Articol principal|Norul lui Oort}}
[[Fișier:Kuiper_belt_-_Oort_cloud-en.svg|thumb|upright=1.3|O redare artistică a norului lui Oort, norului lui Hill și centurii Kuiper]]

Norul lui Oort este un nor ipotetic de formă sferică cu până la un trilion de obiecte de gheață, care este considerat a fi sursa pentru toate comete de lungă durată și înconjoară sistemul solar la o distanțată de aproximativ 50.000 UA (în jur de 1 [[an-lumină]] (al)), și posibil până la 100.000 UA (1,87 al). Acesta este considerat a fi compus din comete care au fost aruncate din sistemul solar interior de interacțiunile gravitaționale cu planetele exterioare. Obiectele din norul lui Oort se mișcă foarte încet, și pot fi perturbate de evenimente rare, cum ar fi coliziunile, efectele gravitaționale ale unei stele în trecere sau [[mareea galactică]], o [[forță mareică]] exercitată de către [[Calea Lactee]].<ref>{{cite web |year=2001 |author=Stern SA, Weissman PR. |title=Rapid collisional evolution of comets during the formation of the Oort cloud. |work=Space Studies Department, Southwest Research Institute, Boulder, Colorado| url=http://www.ncbi.nlm.nih.gov/entrez/query.fcgi?cmd=Retrieve&db=PubMed&list_uids=11214311&dopt=Citation |accessdate=2006-11-19}}</ref><ref>{{cite web |year=2006 |author=Bill Arnett |title=The Kuiper Belt and the Oort Cloud |work=nineplanets.org |url=http://www.nineplanets.org/kboc.html |accessdate=2006-06-23}}</ref>

=== Limite ===
{{Vezi și|Vulcanoid (asteroid)|Planeta X|Nemesis (stea ipotetică)|Tyche (planetă ipotetică)}}

O mare parte din sistemul solar este încă necunoscut. Câmpul gravitațional al Soarelui este estimat să domine forțele gravitaționale ale [[Lista celor mai apropiate stele|stelelor din apropierea]] de 2 ani-lumină (125.000 UA). Estimările mai mici pentru raza norului lui Oort, ca contrast, nu-l pun mai departe de 50.000 UA.<ref>{{cite book |title=The Solar System: Third edition |author=T. Encrenaz, JP. Bibring, M. Blanc, MA. Barucci, F. Roques, PH. Zarka |publisher=Springer |year=2004 |page=1}}</ref> În ciuda descoperirilor cum ar fi Sedna, regiunea dintre centura Kuiper și norul lui Oort, o zonă cu raza de zeci de mii de UA, este încă practic necunoscută. Există, de asemenea, studii în curs de desfășurare ale regiunii dintre Mercur și Soare.<ref>{{cite journal |year=2004 |pages=312–315 |volume=148 |journal=[[Icarus (journal)|Icarus]] |author=Durda D. D.; Stern S. A.; Colwell W. B.; Parker J. W.; Levison H. F.; Hassler D. M. |title=A New Observational Search for Vulcanoids in SOHO/LASCO Coronagraph Images |doi=10.1006/icar.2000.6520 |bibcode=2000Icar..148..312D}}</ref> Mai pot fi descoperite obiecte în regiunile neexplorate ale sistemului solar.

În noiembrie 2012, NASA a anunțat că [[Voyager 1]] a abordat zona de tranzit cu limita exterioară a sistemului solar, instrumentele sale detectând o intensificare bruscă a câmpului magnetic. Nici o schimbare în direcția câmpului magnetic n-a avut loc, ceea ce oamenii de știință din NASA interpretează în a indica că Voyager 1 nu a părăsit sistemul solar.<ref>{{cite web |url=http://www.nasa.gov/mission_pages/voyager/voyager20121203.html |title=NASA Voyager 1 Encounters New Region in Deep Space |last1=Greicius |first1=Tony |last2= |first2= |date=3 December 2012 |work= |publisher=NASA |accessdate=26 January 2013 |archive-date=2014-05-28 |archive-url=https://web.archive.org/web/20140528072219/http://www.nasa.gov/mission_pages/voyager/voyager20121203.html |dead-url=yes }}</ref>

== Contextul galactic ==
[[Fișier:Milky Way Spiral Arm.svg|right|thumb|Localizarea sistemului solar în raport cu galaxia noastră.]]

Sistemul solar este localizat în [[galaxie|galaxia]] [[Calea Lactee]], o galaxie spiralată cu un diametru de aproximativ 100 000 de [[an-lumină|ani-lumină]], ce conține în total circa 200 de miliarde de stele.<ref name="fn9">{{cite press
 |last=English
 |first=J.
 |title=Exposing the Stuff Between the Stars
 |url=http://www.ras.ucalgary.ca/CGPS/press/aas00/pr/pr_14012000/pr_14012000map1.html
 |publisher=Hubble News Desk
 |year=2000
 |accessdate=6 martie 2013
 |archive-date=2020-05-12
 |archive-url=https://web.archive.org/web/20200512151743/http://www.ras.ucalgary.ca/CGPS/press/aas00/pr/pr_14012000/pr_14012000map1.html
 |dead-url=yes
 }}</ref> Ca localizare generală, Soarele se află în cadrul uneia dintre brațele (sau spiralele) exterioare ale Căii Lactee, cunoscut ca [[Brațul Orion]], sau „Pintenul Local”.<ref>{{cite journal |title=Three Dimensional Structure of the Milky Way Disk |author=R. Drimmel, D. N. Spergel |year=2001 |pages=181–202 |volume=556 |doi=10.1086/321556 |journal=[[Astrophysical Journal]] |arxiv=astro-ph/0101259 |bibcode=2001ApJ...556..181D}}</ref> Soarele se află la aproximativ 25 000 și 28 000 de ani lumină distanță de [[Centru Galactic|Centrul Galactic]],<ref name="distance2">
{{cite journal
 |last=Eisenhauer |first=F.
 |coauthors=et al.
 |title=A Geometric Determination of the Distance to the Galactic Center
 |journal=[[Astrophysical Journal]]
 |volume=597 |issue=2 |pages=L121–L124
 |year=2003
 |doi=10.1086/380188
 |bibcode=2003ApJ...597L.121E
}}</ref> iar viteza sa în raport cu galaxia este de aproximativ 220 de [[metru per secundă|kilometri pe secundă]], astfel completează o revoluție galactică odată la 225-250 de milioane de ani. Această revoluție este cunoscută în limbajul științific ca [[an galactic]] al sistemului solar.<ref>{{cite web |title=Period of the Sun's Orbit around the Galaxy (Cosmic Year) |first=Stacy |last=Leong |url=http://hypertextbook.com/facts/2002/StacyLeong.shtml |year=2002 |work=The Physics Factbook |accessdate=6 martie 2013}}</ref> [[Apex solar|Apexul solar]], punctul spre care Soarele se deplasează în mișcarea lui prin Calea Lactee, se află în apropierea stelei strălucitoare [[Vega]], dar la zona mărginașă dintre constelațiile [[Lira (constelație)|Lira]] și [[Hercule (constelație)|Hercule]].<ref>{{cite web |year=2003 |author=C. Barbieri |title=Elementi di Astronomia e Astrofisica per il Corso di Ingegneria Aerospaziale V settimana |work=IdealStars.com |url=http://dipastro.pd.astro.it/planets/barbieri/Lezioni-AstroAstrofIng04_05-Prima-Settimana.ppt |accessdate=6 martie 2013 |archive-date=2005-05-14 |archive-url=https://web.archive.org/web/20050514103931/http://dipastro.pd.astro.it/planets/barbieri/Lezioni-AstroAstrofIng04_05-Prima-Settimana.ppt |dead-url=yes }}</ref> Planul eclipticei se află la un unghi de aproximativ 60° față de [[Plan galactic|planul galactic]].{{Refn|Dacă ψ reprezintă unghiul dintre [[pol ecliptic|polul nord al eclipticei]] și polul nord galactic, atunci:
:<math>\cos\psi=\cos(\beta_g)\cos(\beta_e)\cos(\alpha_g-\alpha_e)+\sin(\beta_g)\sin(\beta_e)</math>,
unde <math>\beta_g=</math>27° 07′ 42.01″ și <math>\alpha_g=</math>12h 51m 26.282 reprezintă declinația și ascensia dreaptă a polului nord galactic,<ref>{{cite journal | last=Reid| first=M.J. | coauthors=Brunthaler, A. | title=The Proper Motion of Sagittarius A* | journal=[[The Astrophysical Journal]] | volume=616 | issue=2 | page=883 | doi=10.1086/424960 | month=2004 | year=2004 | bibcode=2004ApJ...616..872R}}</ref> în timp ce <math>\beta_e=</math>66° 33′ 38.6″ și <math>\alpha_e=</math>18h 0m 00 sunt cele pentru polul nord al eclipticei. (Ambele perechi de coordonate sunt pentru epoca [[J2000]].) Rezultatul calculului este de 60.19°.|group=lower-alpha}}

Localizarea sistemului solar în galaxie este factorul care a determinat [[evoluție|evoluția]] [[viață|vieții]] pe Pământ. Orbita sa este aproape circulară, și vitezele orbitale din apropierea Soarelui sunt aproape la fel de rapide ca și cele ale brațelor spirale. Prin urmare, Soarele tranzitează brațele galaxiei foarte rar. Deoarece în zona orbitală a Soarelui (adică în zona brațelor spirale) există mai puține [[supernovă|supernove]], instabilități gravitaționale și radiații care ar putea distruge sistemul solar, astfel Pământul a avut lungi perioade de stabilitate în care viața a putut să prospere.<ref name="astrobiology">{{cite web |year=2001 |author=Leslie Mullen |title=Galactic Habitable Zones |work=Astrobiology Magazine |url=http://www.astrobio.net/news/modules.php?op=modload&name=News&file=article&sid=139 |accessdate=6 martie 2013}}</ref> De asemenea, sistemul solar se află poziționat cu mult în afara zonelor foarte aglomerate cu stele ale centrului galactic. În apropierea centrului, forțele gravitaționale venite de la alte stele ar putea smulge obiectele afla în Norul lui Oort și să trimită multe comete înspre sistemul solar interior, producând coliziune cu probabile implicații catastrofale pentru viața de pe Pământ. Radiațiile intense ale centrului galactic ar putea, de asemenea, să perturbe evoluția formelor de viață complexe.<ref name=astrobiology/> Chiar și pentru localizarea curentă a sistemului solar, unii savanți au presupus ca acum 35 000 de ani, unele supernove să fi afectat negativ viața de pe Pământ, prin aruncarea unor fragmente de nucleu stelar spre Soare sub forma unor fire de praf radioactive și chiar obiecte mai mari, asemănătoare cometelor.<ref>{{cite web |year=2005 |author=|title=Supernova Explosion May Have Caused Mammoth Extinction |work=Physorg.com |url=http://www.physorg.com/news6734.html |accessdate=6 martie 2013}}</ref>

=== Vecinătate ===
În imediata vecinătate galactică a sistemului solar se află [[Norul Local Interstelar]], un nor astronomic dens dintr-o altă regiune împrăștiată cunoscută ca [[Bula Locală]], o cavitate în formă de clepsidră din [[mediu interstelar|mediul interstelar]] de cel puțin 300 de ani lumină în lungime. Bula este saturată cu [[plasmă]] de temperatură înaltă ceea ce sugerează că a fost produsă recent de unele supernove.<ref>{{cite web |title=Near-Earth Supernovas |work=NASA |url=http://science.nasa.gov/headlines/y2003/06jan_bubble.htm |accessdate=5 martie 2013 |archive-date=2010-03-13 |archive-url=https://web.archive.org/web/20100313214652/http://science.nasa.gov/headlines/y2003/06jan_bubble.htm |dead-url=yes }}</ref>

Sunt relativ câteva [[Lista celor mai apropiate stele|stele aflate la mai puțin de zece ani lumină]] (95 de trilioane de km) de Soare. Cel mai apropiat este [[sistem stelar|sistemul triplu stele]] [[Alfa Centauri]], din constelația [[Centaurul (constelație)|Centaurul]], aflat la 4,4 ani lumină distanță și compus dintr-o pereche de stele (Alfa Centauri A și B) asemănătoare Soarelui, în jurul cărora gravitează la o distanță de 0,2 ani-lumină [[pitică roșie|pitica roșie]] Alfa Centauri C, de o luminozitate relativ mică. Aceasta din urmă este steaua cea mai apropiată de Soare, la o distanță de 4,24 ani-lumină, motiv pentru care mai este numită „[[Proxima Centauri]]”. Următoarele cele mai apropiate stele față de Soare sunt piticele roșii [[Steaua lui Barnard]] (la 5,9 ani lumină), [[Wolf 359]] (7,8 ani lumină) și [[Lalande 21185]] (8,3 ani lumină). Cea mai mare stea din lista celor mai apropiate este de departe [[Sirius]], o stea luminoasă din [[secvența principală de stele]] a cărei masă este asemănătoare cu cea a Soarelui și orbitată de către o [[pitică albă]] denumită Sirius B. Se află la aproximativ 8,6 ani lumină distanță. Celelalte sisteme stelare mai apropiate de zece ani lumină sunt sistemul binar [[Luyten 726-8]] dintre două stele pitice albe și roșii (la 8,7 ani lumină) și pitica roșie solitară [[Ross 154]] (9,7 ani lumină).<ref>{{cite web |title=Stars within 10 light years |url=http://www.solstation.com/stars/s10ly.htm|work=SolStation |accessdate=6 martie 2013}}</ref> Cea mai apropiată stea solitară asemănătoare Soarelui este [[Tau Ceti]], localizată la 11,9 ani lumină depărtare. Ea are aproximativ 80 % din [[Masă solară|masa Soarelui]], dar doar 60 % din [[luminozitate]]a sa.<ref>{{cite web |title=Tau Ceti |url=http://www.solstation.com/stars/tau-ceti.htm |work=SolStation |accessdate=6 martie 2013}}</ref> Cea mai apropiată [[planetă extrasolară]] de sistemul solar se află în preajma stelei Alpha Centauri B. Una dintre planetele confirmate ale acesteia, [[Alpha Centauri Bb]], are cel puțin 1,1 din masa Pământului și orbitează steaua la fiecare 3,236 zile.<ref>{{cite doi | 10.1038/nature11572}}</ref>

{{wide image|Earth's Location in the Universe (JPEG).jpg|2000px|O diagramă care arată localizarea noastră în [[Univers observabil|Universul observabil]]. (''[[:Fișier:Earth's Location in the Universe SMALLER (JPEG).jpg|Click aici pentru o imagine alternativă]].'')}}

== Sistemul Solar în imagini ==
Câteva exemple vizuale ale celor mai apropiate obiecte din Sistemul Solar, selectate după mărime și detalii și sortate după volum. Soarele este de aproximativ 10 000 de ori mai mare și de 41 de trilioane de ori mai voluminos decât cele mai mic obiect prezentat (Prometeu). Listele mai includ: [[lista obiectelor din Sistemul Solar după mărime]], [[listă de sateliți naturali]], [[lista planetelor minore]] și [[listă de comete]].

{{SumarSolar}}

{{wide image|The Sun and planets Mercury through Neptune drawn to scale in both size and distance corrected.svg|32000px|Soarele și planetele de la Mercur la Neptun desenate la scară conform distanței și mărimilor.}}

== Note ==
{{listănote|group=lower-alpha}}

== Referințe ==
{{listănote|3}}

== Bibliografie ==
* Martin Rees, ''Universul, ghid vizual complet'', coordonator [...], Traducere din limba engleză de Ana-Maria Negrilă-Chisega, Liana Stan, Enciclopedia RAO 2008, București, 512 de pagini. ISBN 978-973-717-319-5

== Legături externe ==
{{Sister project links|Solar System}}
* [http://www.astrotm.home.ro/Cele%20noua%20planete/Index.htm Turul multimedia al Sistemului Solar] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20060717192406/http://www.astrotm.home.ro/Cele%20noua%20planete/Index.htm |date=2006-07-17 }}
* [http://www.astronomia.go.ro/sistemul_solar.html Sistemul nostru Solar] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20070930042831/http://www.astronomia.go.ro/sistemul_solar.html |date=2007-09-30 }}
* [http://www.infoastronomy.com/sistemsolar.html Sistemul Solar]
* [http://www.descopera.ro/stiinta/7796972-cele-mai-inspaimantatoare-locuri-din-sistemul-solar Cele mai înspăimântătoare locuri din Sistemul Solar], 13 decembrie 2010, ''Descoperă''
* [http://www.descopera.ro/stiinta/3122781-o-calatorie-in-interiorul-planetelor O calatorie in interiorul planetelor], 4 septembrie 2008, Georgiana Fefea, ''Descoperă''
* [http://www.descopera.ro/dnews/10324362-pregatiti-va-sa-fiti-uluiti-de-noua-harta-3d-a-celor-mai-apropiate-100000-de-stele Noua hartă 3D a celor mai apropiate 100.000 de stele (Google)], 15 noiembrie 2012, ''Descoperă''
* [http://www.descoperauniversul.ro/sistemul-solar Sistemul Solar - Descopera Universul tau], 15 aprilie 2015, ''Descopera Universul''

== Vezi și ==
{{Portal|Sistemul solar}}
* [[Cerul înstelat]]
* [[Marele bombardament târziu]]
* [[Planetarium]]
* [[Sondă spațială]]
* [[Sistem (dezambiguizare)]]
* [[Sistem stelar]]

{{Control de autoritate}}
{{Sistemul solar}}
{{Pământul fizic}}
{{Localizarea Pământului}}
{{Luna}}
{{articol de calitate}}

[[Categorie:Sistemul solar| ]]