Vizualizare sursă pentru „Oberon (satelit)”

{{Infobox planet|name=Oberon|image=Voyager 2 picture of Oberon.jpg|caption=Cea mai bună imagine ''Voyager 2'' cu Oberon|alt_names=|mpc_name=Uranus IV|pronounced=/'o.be.ron/|adjectives=Oberonian /o.be.ro.ni'an/|discoverer=[[William Herschel]]|discovered=11 ianuarie 1787<ref name="Herschel 1787" />|semimajor={{val|583520|u=km}}<ref name="orbit" />|eccentricity=0,0014 <ref name="orbit" />|period=13,463234 [[zi|z]]<nowiki>}}</nowiki><ref name="orbit" />|avg_speed=3,15&nbsp;km/s (calculat)|inclination=0,058° (față de ecuatorul lui Uranus)<ref name="orbit" />|satellite_of=[[Uranus]]|mean_radius={{val|761.4|2.6|u=km}} ({{val|0.1194|u=Pământ}})<ref name="Thomas 1988" />|surface_area={{val|7285000|u=km²}}{{efn|name=surface area}}|volume={{val|1849000000|u=km³}}{{efn|name=volume}}|mass={{val|3.076|0.087|e=21|u=kg}}<ref name="Jacobson 2014">R. A. Jacobson (2014) 'The Orbits of the Uranian Satellites and Rings, the Gravity Field of the Uranian System, and the Orientation of the Pole of Uranus'. ''The Astronomical Journal'' 148:5</ref>|density={{val|1.63|0.05|u=g/cm<sup>3</sup>}}<ref name="Jacobson Campbell et al. 1992" />|surface_grav=0,354 [[Accelerație|m/s²]]{{efn|name=surface gravity}}|escape_velocity=0,734 km/s{{efn|name=escape velocity}}|rotation=presupusă a fi [[rotație sincronă|sincronă]]<ref name="Smith Soderblom et al. 1986" />|albedo={{plainlist |
* 0,31 (geometric)
* 0,14 (Bond)<ref name="Karkoschka 2001, Hubble" />
  }}|magnitude=14,1<ref name="Newton Teece 1995" />|single_temperature=70–80&nbsp;[[Kelvin|K]]<ref name="Grundy Young et al. 2006" />}}

'''Oberon''' /'o.be.ron/, denumit și '''{{Nowrap|Uranus IV}}''', este cel mai exterior satelit major al planetei [[Uranus]]. Este al doilea cel mai mare și al doilea ca masă dintre [[Sateliții naturali ai lui Uranus|sateliții uranieni]] și al nouălea cel mai masiv [[Satelit natural|satelit]] din [[Sistemul solar|Sistemul Solar]]. Descoperit de [[William Herschel]] în 1787, Oberon poartă numele [[Oberon|miticului rege al zânelor]] care apare ca personaj în [[Visul unei nopți de vară|Visul ''unei nopți de vară'']] a lui [[William Shakespeare|Shakespeare]]. Orbita sa se află parțial în afara [[Magnetosferă|magnetosferei]] lui Uranus.

Este probabil ca Oberon să se fi format din [[Disc de acreție|discul de acreție]] care l-a înconjurat pe Uranus imediat după formarea planetei. Satelitul este format din cantități aproximativ egale de gheață și [[rocă]] și este probabil diferențiată într-un nucleu de rocă și o manta de gheață. Un strat de apă lichidă poate fi prezent la limita dintre manta și nucleu. Suprafața lui Oberon, care este întunecată și ușor roșie, pare să fi fost modelată în primul rând de impacturile de asteroizi și comete. Este acoperit de numeroase [[Crater de impact|cratere de impact]] care ajung la 210&nbsp;km în diametru. Oberon posedă un sistem de ''chasmata''([[Graben (geologie)|grabene]] sau escarpe) format în timpul extinderii scoarței ca urmare a expansiunii interiorului său în timpul evoluției sale timpurii.

Sistemul uranian a fost studiat de aproape o singură dată: sonda spațială ''[[Voyager 2]]'' a făcut mai multe imagini cu Oberon în ianuarie 1986, permițând cartografierea a 40% din suprafața saelitului.

== Descoperire și numire ==
Oberon a fost descoperit de [[William Herschel]] pe 11 ianuarie 1787; în aceeași zi a descoperit cel mai mare satelit al lui Uranus, [[Titania (satelit)|Titania]].<ref name="Herschel1" /><ref name="Herschel2" /> Mai târziu, el a raportat descoperirile a încă patru sateliți,<ref name="Herschel3" /> deși au fost ulterior dezvăluiți ca falși.<ref name="Struve1848" /> Timp de aproape cincizeci de ani de la descoperirea lor, Titania și Oberon nu au fost observați de niciun alt instrument decât cel al lui William Herschel,<ref name="Herschel4" /> deși satelitul poate fi văzut de pe [[Pământ]] cu un telescop de amatori de ultimă generație de astăzi.<ref name="Newton">{{citat carte|url=http://books.google.ru/books?id=l2TNnHkdDpkC|publisher=Cambridge University Press|title=The guide to amateur astronomy|date=1995|last=Newton|first=Bill|coauthors=Teece, Philip|isbn=9780521444927|page=109}}</ref>

Toți sateliții lui Uranus sunt numiți după personaje create de [[William Shakespeare]] sau [[Alexander Pope]]. Numele Oberon a fost derivat din [[Oberon]], regele zânelor din ''[[Visul unei nopți de vară]]''.<ref name="Kuiper1949" /> Numele tuturor celor patru sateliți ai lui Uranus cunoscuți atunci au fost sugerate de fiul lui Herschel, [[John Herschel|John]], în 1852, la cererea lui [[William Lassell]],<ref name="Lassell5" /> care descoperise ceilalți doi sateliți, [[Ariel (satelit)|Ariel]] și [[Umbriel (satelit)|Umbriel]], cu un an înainte.<ref name="Lassell1851" /> Forma adjectivală a numelui este ''oberonian,'' /o.be.ro.ni'an/.

Oberon a fost denumit inițial „al doilea satelit al lui Uranus”, iar în 1848 a primit denumirea de '''{{Nowrap|Uranus II}}''' de la William Lassell,<ref name="Lassell2" /> deși a folosit uneori numerotarea lui William Herschel (unde Titania și Oberon sunt II și IV).<ref name="Lassell3" /> În 1851 Lassell a numerotat în cele din urmă toți cei patru sateliți cunoscuți în ordinea distanței lor de la planetă cu [[cifre romane]], iar de atunci Oberon a fost desemnat '''{{Nowrap|Uranus IV}}'''.<ref name="Lassell1851b" />

== Orbită ==
Oberon orbitează în jurul lui Uranus la o distanță de aproximativ 584.000 km, fiind cel mai îndepărtat de planetă dintre cei cinci sateliți majori.{{#tag:ref|Cei cinci mari sateliți sunt [[Miranda (satelit)|Miranda]], [[Ariel (satelit)|Ariel]], [[Umbriel (satelit)|Umbriel]], [[Titania (satelit)|Titania]] și Oberon.|group=note}} Orbita lui Oberon are o [[excentricitate orbitală]] și o [[Înclinație orbitală|înclinație]] față de [[Ecuator|ecuatorul]] lui Uranus mică.<ref name="orbit" /> Perioada sa orbitală este de aproximativ 13,5 zile, care coincide cu [[Perioadă de rotație|perioada sa de rotație]]. Cu alte cuvinte, Oberon este un [[Rotație sincronă|satelit sincron]], cu o singură față îndreptată mereu spre planetă.<ref name="Smith1986" /> Oberon își petrece o parte semnificativă a orbitei în afara [[Magnetosferă|magnetosferei]] uraniene.<ref name="Ness1986" /> Drept urmare, suprafața sa este lovită direct de [[Vânt solar|vântul solar]].<ref name="Grundy2006" /> Acest lucru este important, deoarece emisferele posterioare ale sateliților care orbitează în interiorul unei magnetosfere sunt lovite de plasma magnetosferică, care se rotește împreună cu planeta.<ref name="Ness1986" /> Acest bombardament poate duce la întunecarea emisferelor posterioare, care este de fapt observată pentru toți sateliții uranieni, cu excepția lui Oberon (vezi mai jos).<ref name="Grundy2006" />

Deoarece Uranus orbitează Soarele aproape pe o parte, iar sateliții săi orbitează în planul ecuatorial al planetei, ei (inclusiv Oberon) sunt supuși unui ciclu sezonier extrem. Atât polul nordic, cât și cel sudic petrec 42 de ani într-un întuneric complet și alți 42 de ani în lumina soarelui continuă, cu soarele răsărind aproape de [[zenit]] peste unul dintre poli la fiecare [[solstițiu]].<ref name="Grundy2006" /> Zborul ''Voyager 2'' a coincis cu solstițiul de vară din emisfera sudică din 1986, când aproape toată emisfera nordică era în întuneric. O dată la 42 de ani, când Uranus are un [[echinocțiu]] și planul său ecuatorial intersectează Pământul, devin posibile [[Ocultație|ocultări]] reciproce ale sateliților lui Uranus. Un astfel de eveniment, care a durat aproximativ șase minute, a fost observat pe 4 mai 2007, când Oberon l-a ocultat pe Umbriel.<ref name="Hidas2008" />

== Compoziție și structură internă ==
[[Fișier:Oberon_Earth_Moon_Comparison.png|legătură=https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/d/dd/Oberon_Earth_Moon_Comparison.png/250px-Oberon_Earth_Moon_Comparison.png|stanga|miniatura|250x250px|Comparația dimensiunilor: [[Pământ|Pământul]], [[Luna]] și Oberon.]]
Oberon este al doilea ca mărime și al doilea cel mai masiv dintre sateliții uranieni după [[Titania (satelit)|Titania]] și al nouălea cel mai masiv satelit din Sistemul Solar. Cu toate acestea, este al zecea satelit ca mărime, deoarece [[Rhea (satelit)|Rhea]], al doilea cel mai mare satelit al lui [[Saturn]] și al nouălea cel mai mare satelit, are aproape aceeași dimensiune ca și Oberon, deși este cu aproximativ 0,4% mai mare în ciuda lui Oberon având mai multă masă decât Rhea.<ref>{{Citat web|url=https://solarsystem.nasa.gov/moons/uranus-moons/oberon/by-the-numbers/|titlu=By The Numbers {{!}} Oberon - NASA Solar System Exploration|lucrare=NASA}}</ref> Densitatea lui Oberon de 1,63 g/cm <sup>3</sup>, care este mai mare decât densitatea tipică a [[Sateliții naturali ai lui Saturn|sateliților lui Saturn]], indică faptul că constă din proporții aproximativ egale de [[gheață]] și o componentă densă non-gheață. Aceasta din urmă ar putea fi alcătuită din [[rocă]] și materiale [[Carbon|carbonice]], inclusiv [[Compus organic|compuși organici]] grei. Prezența gheții este susținută de observații [[Spectroscopie|spectroscopice]], care au relevat gheață [[Cristal|cristalină]] pe suprafața satelitului. [[bandă de absorbție|Benzile de absorbție]] a gheții sunt mai puternice în emisfera posterioară a lui Oberon decât în emisfera anterioară. Acesta este opusul a ceea ce se observă pe alți sateliți uranieni, unde emisfera anterioară prezintă semne mai puternice de gheață. Cauza acestei asimetrii nu este cunoscută, dar poate fi legată de grădinăritul de impact (crearea solului prin impacturi) al suprafeței, care este mai puternic în emisfera anterioară. [[Impact astronomic|Impacturile cu meteoriți]] tind să pulverizeze (elimină) gheața de la suprafață, lăsând în urmă material întunecat, fără gheață. Materialul întunecat în sine s-ar putea să se fi format ca urmare a procesării cu radiații a clatraților de [[metan]] sau a întunecării prin radiații a altor compuși organici.

Oberon poate fi diferențiat într-un nucleu de rocă înconjurat de o manta de gheață. Dacă acesta este cazul, raza nucleului (480 km) este aproximativ 63% din raza satelitului, iar masa sa este aproximativ 54% din masa satelitului - proporțiile sunt dictate de compoziția satelitului. Presiunea în centrul lui Oberon este de aproximativ 0,5 [[Pascal (unitate de măsură)|GPa]] (5 [[Bar|kbar]]). Starea actuală a mantalei de gheață este neclară. Dacă gheața conține suficient [[amoniac]] sau alt [[Anticongelant|antigel]], Oberon poate avea un [[Ocean|strat oceanic]] lichid la limita nucleu-manta. Grosimea acestui ocean, dacă există, este de până la 40 km și temperatura sa este în jur de 180 K (aproape de [[Amestec eutectic|temperatura eutectică]] apă-amoniac de 176 K). Cu toate acestea, structura internă a lui Oberon depinde în mare măsură de istoria sa termică, care este puțin cunoscută în prezent.

== Forme de relief și geologie ==
[[Fișier:Oberon-NASA_names_en.png|legătură=https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a2/Oberon-NASA_names_en.png|miniatura|266x266px|O fotografie a lui Oberon. Toate formele de relief denumite sunt indicate.]]
Oberon este al doilea cel mai întunecat satelit al lui Uranus după [[Umbriel (satelit)|Umbriel]].<ref name="Karkoschka2001a" /> Suprafața sa prezintă un val de opoziție: reflectivitatea scade de la 31% la un unghi de fază de 0° ([[Albedo|albedo geometric]]) la 22% la un unghi de aproximativ 1°.<ref name="Karkoschka2001a" /> Oberon are un albedo Bond scăzut de aproximativ 14%. Suprafața sa este în general de culoare roșie, cu excepția depozitelor proaspete de impact, care sunt neutre sau ușor albastre.<ref name="Helfenstein1990" /> Oberon este, de fapt, cel mai roșu dintre sateliții uranieni majori. Emisferele sale posterioare și anterioare sunt asimetrice: cea din urmă este mult mai roșie decât prima, deoarece conține mai mult material roșu închis.<ref name="Bell1991" /> Înroșirea suprafețelor este adesea rezultatul intemperiilor spațiale cauzate de bombardarea suprafeței cu particule încărcate și micrometeoriți peste vârsta Sistemului Solar.<ref name="Bell1991" /> Cu toate acestea, asimetria de culoare a lui Oberon este mai probabil cauzată de acumularea unui material roșcat care vine din părțile exterioare ale sistemului uranian, posibil de la sateliții neregulați, care ar avea loc predominant în emisfera anterioară.<ref name="Buratti1991" />

Oamenii de știință au recunoscut două clase de forme de relief pe Oberon: [[Crater de impact|cratere]] și chasmata ("canioane" - depresiuni adânci, alungite, cu laturi abrupte, care ar fi probabil descrise ca văi rift sau escarpe dacă s-ar afla pe Pământ). Suprafața lui Oberon este cea mai puternic craterizată dintre toți sateliții uranieni, cu o densitate a craterelor care se apropie de saturație - atunci când formarea de noi cratere este echilibrată de distrugerea celor vechi. Acest număr mare de cratere indică faptul că Oberon are cea mai veche suprafață dintre sateliții lui Uranus. Diametrele craterelor variază până la 206 kilometri pentru cel mai mare crater cunoscut, [[Hamlet (crater)|Hamlet]]. Multe cratere mari sunt înconjurate de resturi de impact luminoase (raze) constând din gheață relativ proaspătă. Cele mai mari cratere, Hamlet, Othello și Macbeth, au podele realizate dintr-un material foarte întunecat depus după formarea lor. Un vârf cu o înălțime de aproximativ 11 km au fost observați în unele imagini Voyager în apropierea marginii de sud-est a lui Oberon, care poate fi vârful central al unui bazin mare de impact cu un diametru de aproximativ 375 km. Suprafața lui Oberon este intersectată de un sistem de canioane, care, însă, sunt mai puțin răspândite decât cele găsite pe Titania. Laturile canioanelor sunt probabil scarpuri produse de [[Falie|falii normale]] care pot fi fie vechi, fie proaspete: acestea din urmă transectează depozitele strălucitoare ale unor cratere mari, indicând faptul că s-au format mai târziu. Cel mai proeminent canion oberonian este [[Mommur Chasma]].

Geologia lui Oberon a fost influențată de două forțe concurente: formarea [[Crater de impact|craterelor de impact]] și refacerea endogenă. Primul a acționat de-a lungul întregii istorii a satelitului și este în primul rând responsabil pentru aspectul lui actual. Aceste din urmă procese au fost active pentru o perioadă de după formarea satelitului. Procesele endogene au fost în principal de natură [[Tectonică|tectonă]] și au dus la formarea canioanelor, care sunt de fapt crăpături uriașe în scoarța de gheață. Canioanele au șters părți ale suprafeței mai vechi. Crăparea scoarței a fost cauzată de extinderea lui Oberon cu aproximativ 0,5%, care s-a produs în două faze corespunzătoare canioanelor vechi și tinere.

Natura petelor întunecate, care apar în principal pe emisfera anterioară și în interiorul craterelor, nu este cunoscută. Unii oameni de știință au emis ipoteza că sunt de origine [[Criovulcan|criovulcanică]] (analogi ai [[Mare lunară|mărilor lunare]]),<ref name="Plescia1987" /> în timp ce alții cred că impacturile au excavat material întunecat îngropat sub gheața pură (scoarță).<ref name="Helfenstein1990" /> În acest din urmă caz, Oberon ar trebui să fie cel puțin parțial diferențiat, cu scoarța de gheață situată deasupra interiorului nediferențiat.<ref name="Helfenstein1990" />

{| class="wikitable" style="text-align:center;"
|+ Formele de relief numite de pe Oberon<ref name=usgs/>
! Formă de relief !! Denumită după !! Tip !! Lungime (diametru), km !! class="unsortable" | Coordonate
|-
| [[Mommur Chasma]]|| [[Mommur]] din folclorul englezesc || Chasma|| 537 || {{coord|-16.3|323.5|dim:537km_globe:oberon}}
|- 
| Antony || [[Antoniu și Cleopatra|Marc Antoniu]]
| rowspan="9" | Crater || 47 || {{coord|-27.5|65.4|dim:47km_globe:oberon}}
|- 
| Caesar || [[Julius Caesar (piesă de teatru)|Julius Caesar]] || 76 || {{coord|-26.6|61.1|dim:76km_globe:oberon}}
|-
| Coriolanus || [[Coriolanus (piesă de teatru)|Coriolanus]] || 120 || {{coord|-11.4|345.2|dim:120km_globe:oberon}}
|- 
| Falstaff || [[Falstaff]] || 124 || {{coord|-22.1|19.0|dim:124km_globe:oberon}}
|-
| [[Hamlet (crater)|Hamlet]] || [[Hamlet]] || 206 || {{coord|-46.1|44.4|dim:206km_globe:oberon}}
|- 
| Lear || [[Regele Lear]]  || 126 || {{coord|-5.4|31.5|dim:126km_globe:oberon}}
|- 
| MacBeth || [[Macbeth]] || 203 || {{coord|-58.4|112.5|dim:203km_globe:oberon}}
|- 
| Othello || [[Othello]] || 114 || {{coord|-66.0|42.9|dim:114km_globe:oberon}}
|- 
| Romeo || [[Romeo și Julieta|Romeo]] || 159 || {{coord|-28.7|89.4|dim:159km_globe:oberon}}
|-
! colspan="5" |Formele de relief de pe Oberon sunt numite după personaje masculine și locuri asociate cu operele lui Shakespeare.<small><ref name="Strobell1987" /></small> 
|}

== Origine și evoluție ==
Se crede că Oberon s-a format dintr-un [[disc de acreție]] sau subnebuloasă: un disc de gaz și praf care fie a existat în jurul lui Uranus de ceva timp după formarea sa, fie a fost creat de impactul gigant care, cel mai probabil, i-a dat lui Uranus o [[Înclinare axială|oblicitate]] mare.<ref name="Mousis2004" /> Compoziția precisă a subnebuloasei nu este cunoscută; cu toate acestea, densitatea relativ mare a lui Oberon și a altor sateliți uranieni în comparație cu [[Sateliții naturali ai lui Saturn|sateliții lui Saturn]] indică faptul că este posibil să fi fost relativ săracă în apă.{{#tag:ref|De exemplu, [[Tethys (satelit)|Tethys]], satelitul lui Saturn, are o densitate de 0,97&nbsp;g/cm³, ceea ce înseamnă că are în proporție de 90% apă.<ref name=Grundy2006/>|group=note}}<ref name="Smith1986" /> Este posibil să fi fost prezente cantități semnificative de [[carbon]] și [[azot]] sub formă de [[monoxid de carbon]] și N<sub>2</sub> în loc de metan și [[amoniac]].<ref name="Mousis2004" /> Sateliții care s-au format într-o astfel de subnebuloasă ar conține mai puțină gheață de apă (cu CO și N<sub>2</sub> prinse sub formă de clatrat) și mai multă rocă, explicând densitatea mai mare.<ref name="Smith1986" />

Acreția lui Oberon a durat probabil câteva mii de ani.<ref name="Mousis2004" /> Impacturile care au însoțit acreția au provocat încălzirea stratului exterior al satelitului.<ref name="Squyres1988" /> Temperatura maximă de aproximativ 230 K a fost atinsă la adâncimea de aproximativ 60 km.<ref name="Squyres1988" /> După sfârșitul formării, stratul subteran s-a răcit, în timp ce interiorul lui Oberon s-a încălzit din cauza dezintegrarii [[Radioactivitate|elementelor radioactive]] prezente în rocile sale.<ref name="Smith1986" /> Stratul de răcire aproape de suprafață sa contractat, în timp ce interiorul sa extins. Acest lucru a cauzat tensiuni de extensie puternice în scoarța satelitului, ducând la crăpare. Sistemul actual de canioane poate fi rezultatul acestui proces, care a durat aproximativ 200 milioane de ani,<ref name="Hillier1991" /> implicând că orice activitate endogenă din această cauză a încetat cu miliarde de ani în urmă.<ref name="Smith1986" />

[[Acreție (astronomie)|Încălzirea acrețională]] inițială împreună cu dezintegrarea continuă a elementelor radioactive au fost probabil suficient de puternice pentru a topi gheața<ref name="Hillier1991" /> dacă era prezent un antigel, cum ar fi amoniacul (sub formă de [[Hidrat|hidrat de amoniac]]) sau niște [[Sare de bucătărie|sare]].<ref name="Hussmann2006" /> Topirea ulterioară poate să fi dus la separarea gheții de roci și la formarea unui nucleu de rocă înconjurat de o manta de gheață. Este posibil să se fi format un strat de apă lichidă ("ocean") bogat în amoniac dizolvat la limita nucleu-manta.<ref name="Hussmann2006" /> [[Amestec eutectic|Temperatura eutectică]] a acestui amestec este 176 K.<ref name="Hussmann2006" /> Dacă temperatura ar fi scăzut sub această valoare, oceanul ar fi înghețat până acum. Înghețarea apei ar fi dus la extinderea interiorului, ceea ce ar fi putut contribui și la formarea [[Graben (geologie)|grabenelor]] asemănătoare canioanelor. Cu toate acestea, cunoștințele actuale despre evoluția lui Oberon sunt foarte limitate.<ref name="Plescia1987" />

== Explorare ==
Până acum, singurele imagini de prim-plan ale lui Oberon au fost de la sonda ''[[Voyager 2]]'', care a fotografiat satelitul în timpul zborului său către Uranus, în ianuarie 1986. Deoarece cea mai mare apropiere a ''Voyager 2'' de Oberon a fost de 470.600 km,<ref name="Stone1987" /> cele mai bune imagini ale acestui satelit au o rezoluție spațială de aproximativ 6 km.<ref name="Plescia1987" /> Imaginile acoperă aproximativ 40% din suprafață, dar doar 25% din suprafață a fost fotografiată cu o rezoluție care permite [[Hartă geologică|cartografierea geologică]]. La momentul zborului, emisfera sudică a lui Oberon era îndreptată spre [[Soare]], astfel încât emisfera nordică întunecată nu a putut fi studiată.<ref name="Smith1986" /> Nicio altă sondă spațială nu a vizitat vreodată sistemul uranian.

== Vezi și ==

* [[Listă de sateliți naturali]]
* [[Listă de forme de relief pe Oberon]]

== Note ==
{{notes
| notes =
{{efn
| name = surface area
| Surface area derived from the radius ''r'': <math>4\pi r^2</math>.
}}

{{efn
| name = volume
| Volume ''v'' derived from the radius ''r'': <math>4\pi r^3/3</math>.
}}

{{efn
| name = surface gravity
| Surface gravity derived from the mass ''m'', the [[gravitational constant]] ''G'' and the radius ''r'': <math>Gm/r^2</math>.
}}

{{efn
| name = escape velocity
| Escape velocity derived from the mass ''m'', the gravitational constant ''G'' and the radius ''r'': {{math|{{radical|2''Gm''/''r''}}}}.
}}
}}

{{listănote|group=note}}

== Referințe ==
{{listănote|2|refs=
<ref name="Herschel 1787">
{{cite journal| doi = 10.1098/rstl.1787.0016| last = Herschel | first = W. S.| author-link = William Herschel| title = An Account of the Discovery of Two Satellites Revolving Round the Georgian Planet| journal = Philosophical Transactions of the Royal Society of London| volume = 77| pages = 125–129| year = 1787| jstor = 106717| doi-access = free}}
</ref>

<ref name="Thomas 1988">
{{cite journal|year=1988|doi=10.1016/0019-1035(88)90054-1|bibcode=1988Icar...73..427T|pages=427–441 |volume=73 | first=P. C.|last=Thomas|title=Radii, shapes, and topography of the satellites of Uranus from limb coordinates|journal=Icarus|issue=3}}
</ref>

<ref name="Jacobson Campbell et al. 1992">
{{cite journal| doi = 10.1086/116211| last1 = Jacobson| first1 = R. A.| last2 = Campbell| first2 = J. K.| last3 = Taylor| first3 = A. H.| last4 = Synnott| first4 = S. P.| date=June 1992 | title = The masses of Uranus and its major satellites from Voyager tracking data and earth-based Uranian satellite data| journal = The Astronomical Journal| volume = 103| issue = 6| pages = 2068–2078| bibcode = 1992AJ....103.2068J| ref = {{sfnRef|Jacobson Campbell et al.|1992}}}}
</ref>

<ref name="Smith Soderblom et al. 1986">
{{cite journal| doi = 10.1126/science.233.4759.43| last1 = Smith| first1 = B. A.| last2 = Soderblom| first2 = L. A.| last3 = Beebe| first3 = A.| last4 = Bliss| first4 = D.| last5 = Boyce| first5 = J. M.| last6 = Brahic| first6 = A.| last7 = Briggs| first7 = G. A.| last8 = Brown| first8 = R. H.| last9 = Collins| first9 = S. A.| date = 4 July 1986| title = Voyager 2 in the Uranian System: Imaging Science Results| journal = Science| volume = 233| issue = 4759| pages = 43–64| pmid = 17812889| bibcode = 1986Sci...233...43S| s2cid = 5895824| ref = {{sfnRef|Smith Soderblom et al.|1986}}| url = https://zenodo.org/record/1230972}}
</ref>

<ref name="Karkoschka 2001, Hubble">
{{cite journal| doi = 10.1006/icar.2001.6596| last = Karkoschka| first = Erich| author-link = Erich Karkoschka| year = 2001| title = Comprehensive Photometry of the Rings and 16 Satellites of Uranus with the Hubble Space Telescope| journal = Icarus| volume = 151| issue = 1| pages = 51–68| bibcode = 2001Icar..151...51K| s2cid = 121044546| ref = {{sfnRef|Karkoschka, Hubble|2001}}| url = https://pdfs.semanticscholar.org/48c6/ea18bff25c2e84addca18018d6b790531181.pdf| archive-url = https://web.archive.org/web/20200213064028/https://pdfs.semanticscholar.org/48c6/ea18bff25c2e84addca18018d6b790531181.pdf| url-status = dead| archive-date = 2020-02-13}}
</ref>

<ref name="Grundy Young et al. 2006">
{{cite journal| doi = 10.1016/j.icarus.2006.04.016| last1 = Grundy| first1 = W. M.| last2 = Young| first2 = L. A.| last3 = Spencer| first3 = J. R.| last4 = Johnson| first4 = R. E.| last5 = Young| first5 = E. F.| last6 = Buie| first6 = M. W.| date=October 2006 | title = Distributions of H<sub>2</sub>O and CO<sub>2</sub> ices on Ariel, Umbriel, Titania, and Oberon from IRTF/SpeX observations| journal = Icarus| volume = 184| issue = 2| pages = 543–555| arxiv = 0704.1525| bibcode = 2006Icar..184..543G| s2cid = 12105236| ref = {{sfnRef|Grundy Young et al.|2006}}}}
</ref>

<ref name="Newton Teece 1995">
{{cite book
| last1 = Newton
| first1 = Bill
| last2 = Teece
| first2 = Philip
| date = 1995
| title = The guide to amateur astronomy
| publisher = Cambridge University Press
| isbn = 978-0-521-44492-7
| page = [https://archive.org/details/guidetoamateuras0002newt/page/109 109]
| url = https://archive.org/details/guidetoamateuras0002newt
| url-access = registration
}}
</ref>

<ref name="Herschel1">{{cite journal|last=Herschel|first=William, Sr.|title=An Account of the Discovery of Two Satellites Revolving Round the Georgian Planet|journal=Philosophical Transactions of the Royal Society of London|volume=77|pages=125–129|year=1787|url=http://www.jstor.org/pss/106717|doi=10.1098/rstl.1787.0016}}</ref>
<ref name="orbit">{{citat web|title=Planetary Satellite Mean Orbital Parameters|publisher=Jet Propulsion Laboratory, California Institute of Technology|url=http://ssd.jpl.nasa.gov/?sat_elem}}</ref>

<ref name="Smith1986">{{cite doi|10.1126/science.233.4759.43}}</ref>
<ref name="Karkoschka2001a">{{cite doi|10.1006/icar.2001.6596}}</ref>
<ref name="Grundy2006">{{cite doi|10.1016/j.icarus.2006.04.016}}</ref>
<ref name="Herschel2">{{cite journal|last=Herschel|first=William, Sr.|title=On George's Planet and its satellites|journal=Philosophical Transactions of the Royal Society of London|volume=78|pages=364–378|year=1788|doi=10.1098/rstl.1788.0024|url=http://adsabs.harvard.edu/abs/1788RSPT...78..364H}}</ref>
<ref name="Herschel3">{{cite journal|title=On the Discovery of Four Additional Satellites of the Georgium Sidus; The Retrograde Motion of Its Old Satellites Announced; And the Cause of Their Disappearance at Certain Distances from the Planet Explained|journal=Philosophical Transactions of the Royal Society of London|volume=88|pages=47–79|year=1798|doi=10.1098/rstl.1798.0005|author=Herschel, William|url=http://adsabs.harvard.edu/abs/1798RSPT...88...47H}}</ref>
<ref name="Struve1848">{{cite journal|last=Struve|first=O.|url=http://adsabs.harvard.edu/cgi-bin/nph-bib_query?bibcode=1848MNRAS...8...43.|title=Note on the Satellites of Uranus|journal=Monthly Notices of the Royal Astronomical Society|volume=8|issue=3|year=1848|pages=44–47}}</ref>
<ref name="Herschel4">{{cite journal|author=[[John Herschel|Herschel, John]]|url=http://adsabs.harvard.edu/cgi-bin/nph-bib_query?bibcode=1834MNRAS...3Q..35H&amp;db_key=AST&amp;data_type=HTML&amp;format=&amp;high=45eb6e10af10464|title=On the Satellites of Uranus|journal=Monthly Notices of the Royal Astronomical Society|volume=3|issue=5|year=1834|pages=35–36}}</ref>
<ref name="Kuiper1949">{{cite doi|10.1086/126146}}</ref>
<ref name="Lassell5">{{cite journal|title=Beobachtungen der Uranus-Satelliten|journal= Astronomische Nachrichten|volume=34|page=325|last=Lassell|first=W.|year=1852|url=http://adsabs.harvard.edu/abs/1852AN.....34..325.|accessdate=2008-12-18}}</ref>
<ref name="Lassell1851">{{cite journal|last=Lassell|first=W.|title=On the interior satellites of Uranus|journal=Monthly Notices of the Royal Astronomical Society|volume=12|year=1851|pages=15–17|url=http://adsabs.harvard.edu/abs/1851MNRAS..12...15L}}</ref>
<ref name="Lassell2">{{cite journal|author=Lassell, W.|url=http://adsabs.harvard.edu/cgi-bin/nph-bib_query?bibcode=1848MNRAS...8...43.&amp;db_key=AST&amp;data_type=HTML&amp;format=&amp;high=45eb6e10af10464|title=Observations of Satellites of Uranus|journal=Monthly Notices of the Royal Astronomical Society|volume=8|issue=3|year=1848|pages=43–44}}</ref>
<ref name="Lassell3">{{cite journal|last=Lassell|first=W.|url=http://adsabs.harvard.edu/cgi-bin/nph-bib_query?bibcode=1850MNRAS..10..135L|title=Bright Satellites of Uranus|journal=Monthly Notices of the Royal Astronomical Society|volume=10|issue=6|year=1850|pages=135}}</ref>
<ref name="Lassell1851b">{{cite doi|10.1086/100198}}</ref>
<ref name="Ness1986">{{cite doi|10.1126/science.233.4759.85}}</ref>
<ref name="Hidas2008">{{cite journal|last=Hidas|first=M.G.|coauthors=Christou, A.A.; Brown, T.M.|title=An observation of a mutual event between two satellites of Uranus|journal=Monthly Notices of the Royal Astronomical Society: Letters|year=2008|volume=384|pages=L38–L40|doi=10.1111/j.1745-3933.2007.00418.x|url=http://adsabs.harvard.edu/abs/2008MNRAS.384L..38H}}</ref>

<ref name="Hussmann2006">{{cite doi|10.1016/j.icarus.2006.06.005}}</ref>
<ref name="Bell1991">{{cite conference |url=http://adsabs.harvard.edu/abs/1991LPSC...21..473B |title = A search for spectral units on the Uranian satellites using color ratio images|first=J.F. |last=Bell III|coauthors=McCord, T.B.|year=1991|conference=Lunar and Planetary Science Conference, 21st, Mar. 12-16, 1990 |publisher= Lunar and Planetary Sciences Institute |location= Houston, TX, United States|format=Conference Proceedings|pages =473–489}}</ref>
<ref name="Helfenstein1990">{{cite journal|last=Helfenstein|first=P.|coauthors=Hiller, J.; Weitz, C. and Veverka, J.|title=Oberon: color photometry and its geological implications|year=1990|publisher=Lunar and Planetary Sciences Institute, Hoston|journal=Abstracts of the Lunar and Planetary Science Conference|volume=21|pages=489–490|url=http://adsabs.harvard.edu/abs/1990LPI....21..489H}}</ref>
<ref name="Buratti1991">{{cite doi|10.1016/0019-1035(91)90064-Z}}</ref>
<ref name="Plescia1987">{{cite doi|10.1029/JA092iA13p14918}}</ref>

<ref name="usgs">{{citat web|title=Oberon Nomenclature Table Of Contents|publisher=USGS Astrogeology|work=Gazetteer of Planetary Nomenclature|url=http://planetarynames.wr.usgs.gov/jsp/FeatureTypes2.jsp?system=Uranus&body=Oberon&systemID=7&bodyID=34&sort=AName&show=Fname&show=Lat&show=Long&show=Diam&show=Stat&show=Orig|accessdate=2009-05-23}}</ref>
<ref name="Strobell1987">{{cite journal|last=Strobell|first=M.E.|coauthors=Masursky, H.|title=New Features Named on the Moon and Uranian Satellites|journal=Abstracts of the Lunar and Planetary Science Conference|volume=18|pages=964–65|year=1987|url=http://adsabs.harvard.edu/abs/1987LPI....18..964S}}</ref>
<ref name="Mousis2004">{{cite doi|10.1051/0004-6361:20031515}}</ref>
<ref name="Squyres1988">{{cite doi|10.1029/JB093iB08p08779}}</ref>
<ref name="Hillier1991">{{cite doi|10.1029/91JE01401}}</ref>
<ref name="Stone1987">{{cite doi|10.1029/JA092iA13p14873}}</ref>
}}

== Legături externe ==
{{Commonscat|Oberon (moon)}}

* {{Citat web|url=http://www.nineplanets.org/oberon.html|nume=Arnett, Bill|titlu=Oberon profile|publisher=The Nine Planets|date=December 22, 2004}}
* {{Citat web|url=http://www.nineplanets.org/see.html|nume=Arnett, Bill|titlu=Seeing the Solar System|publisher=The Nine Planets|date=November 17, 2004}}
* {{Citat web|url=http://www.solarviews.com/eng/oberon.htm|nume=Hamilton, Calvin J.|titlu=Oberon|date=2001|lucrare=Views of the Solar System web site}}
* {{Citat web|url=http://solarsystem.nasa.gov/planets/profile.cfm?Object=Ura_Oberon|titlu=Oberon: Overview|publisher=[[NASA]]'s Solar System Exploration web site|archiveurl=https://web.archive.org/web/20021126214251/http://solarsystem.nasa.gov/planets/profile.cfm?Object=Ura_Oberon|archivedate=2002-11-26}}
* {{Citat web|url=http://planetarynames.wr.usgs.gov/Page/OBERON/target|titlu=Oberon Nomenclature|publisher=USGS Planetary Nomenclature web site}}
{{Uranus}}{{Sateliții lui Uranus}}{{Sateliți solari}}
{{articol bun}}

[[Categorie:Sateliții lui Uranus]]