Vizualizare sursă pentru „Neptun”

{{deznotă|planetă|Neptun}}
{{Infocaseta Astru
| nume           = Neptun
| simbol         = [[Fișier:Neptune symbol (bold).svg|24px|alt=♆|Simbolul astronomic a lui Neptun.]]
| imagine        = Neptune Voyager2 color calibrated.png
| descriere imagine = Imaginea lui Neptun făcută de ''[[Voyager 2]]''
| generale       = {{Infocaseta astru generale
| descoperire    = [[Urbain Le Verrier]]<br />[[John Couch Adams]]<br />[[Johann Gottfried Galle]]<br />[[23 septembrie]] [[1846]]<ref name="Hamilton">
{{citat web
 |first=Calvin J. |last=Hamilton
 |date=4 august 2001
 |url=http://www.solarviews.com/eng/neptune.htm
 |title=Neptune
 |publisher=Views of the Solar System
 |accessdate=12 noiembrie 2011
}}</ref>
  |nr sateliți=14
   }}
|orbită={{Infocaseta orbită
  |tip=planetă
  |semiaxa mare=4.503.443.661 km <br /> 30,10366151 [[Unitate astronomică|UA]]
  |excentricitate=0,011214269
  |distanță periheliu=4.452.940.833 km <br /> 29,76607095 UA
  |distanță afeliu=4.553.946.490 km <br /> 30,44125206 UA
  |perioadă siderală=60.190,03 zile<ref name="fact2"/> <br /> 164,79 [[An iulian|ani]] <br /> 89,666 [[Timp solar|zile solare]] Neptune<ref name="planet_years">
{{cite web
|last = Seligman |first = Courtney
|url = http://cseligman.com/text/sky/rotationvsday.htm
|title = Rotation Period and Day Length
|accessdate = 13 august 2009
}}</ref>
  |perioadă sinodică=367,49 zile<ref name="fact">
{{cite web
|last = Williams |first = David R.
|date = 1 September 2004
|url = http://nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/neptunefact.html
|title = Neptune Fact Sheet
|publisher = NASA
|accessdate = 14 august 2007
}}</ref>
  |viteză medie=5,43 km/s<ref name="fact"/>
  |înclinare ecliptică=1,767975°<ref name=meanplane/>
  |înclinare ecuator=6,43° (la ecuatorul Soarelui)<ref name=meanplane>{{cite web
|date=3 April 2009
|title=The MeanPlane (Invariable plane) of the Solar System passing through the barycenter
|url=http://home.surewest.net/kheider/astro/MeanPlane.gif
|accessdate=10 April 2009
}} (produced with [http://chemistry.unina.it/~alvitagl/solex/ Solex 10] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20150524145440/http://chemistry.unina.it/~alvitagl/solex/ |date=2015-05-24 }} written by Aldo Vitagliano; see also [[Invariable plane]])</ref>
  |anomalie medie=267,767281°
   }}
|date fizice={{Infocaseta astru fizice
  |rază ecuatorială=24.764 ± 15 km<ref name="Seidelmann Archinal A'hearn et al. 2007"/>
<ref name=1bar>Se referă la nivelul de presiune atmosferică de 1 bar</ref> <br /> (de 3,883 ori a [[Pământ]]ului)
  |rază polară=24.341 ± 30 km<ref name="Seidelmann Archinal A'hearn et al. 2007"/><ref name=1bar/> <br /> (de 3,829 ori a [[Pământ]]ului)
  |suprafață=7,6195{{e|9}} [[km²]]<ref name="fact2"/><ref name=1bar/> <br /> (de 14,98 ori a [[Pământ]]ului)
  |volum= 6,254{{e|13}} km<sup>3</sup><ref name="fact"/><ref name=1bar/> <br /> (de 57,74 ori a [[Pământ]]ului)
  |masă=1,0243 × 10{{e|26}} [[kg]]<ref name="fact"/><br />(de 17,147 ori a [[Pământ]]ului)
  |densitate=1,638 g/cm<sup>3</sup><ref name="fact"/><ref name=1bar/>
  |accelerație gravitațională=11,15 m/s² (1,14 ''g'')<ref name="fact"/><ref name=1bar/>
  |viteză de eliberare=23,5 km/s<ref name="fact"/><ref name=1bar/>
  |înclinare orbită=28,32°<ref name="fact"/>
  |perioadă siderală=0,6713 zile<ref name="fact"/> <br />16 ore 6 min. 36 sec.
  |albedo=0,290 ([[Albedo Bond|Bond]]) <br />
0,41 ([[Albedo geometric|Geom.]])<ref name="fact"/>
  |temperatură=72 K<ref name="fact"/><ref name=1bar/>
  |magnitudine_aparentă=de la 8,02 până la 7,78<ref name="fact"/><ref name="ephemeris"/>
  |diametru_unghiular=2,2–2,4[[Minut de arc|″]]<ref name="fact"/><ref name="ephemeris"/>
   }}
|[[compoziție chimică |compoziție]] atmosferă= 80% ± 3,2% [[hidrogen]] (H<sub>2</sub>)<br/><!--
  -->19% ± 3,2% [[heliu]] (He)<br/><!--
  -->1,5% ± 0,5% [[metan]] (CH<sub>4</sub>)<br/><!--
  -->~0,019% [[deuteriu]] (HD)<br/><!--
  -->~0,00015% [[etan]] (C<sub>2</sub>H<sub>6</sub>)
|culoare_cadru=#ADD8E6}}

'''Neptun''' este a opta planeta de la [[Soare]] din [[Sistemul Solar]]. Numită după zeul roman al mării, [[Neptun (zeu)|Neptun]], este a patra planetă după diametru și a treia după masă. Neptun are o masă de 17 ori mai mare decât cea a [[Pământ]]ului și puțin mai mare decât masa lui [[Uranus]], care este de 15 ori mai greu decât Pământul, dar nu la fel de dens.<ref name="mass"/> Neptun orbitează în jurul Soarelui la o distanță de 30,1 [[Unitate astronomică|unități astronomice]], ceea ce înseamnă că orbita sa este de aproximativ 30 de ori mai mare decât orbita Pământului. [[Simbol astronomic|Simbolul astronomic]] al lui Neptun este ♆<!--[[Fișier:Neptune symbol.svg|20px|Simbolul astronomic a lui Neptun.]]-->, o variantă modificată a tridentului [[Neptun (zeu)|zeului Neptun]].

Neptun a fost prima planetă găsită prin calcule matematice. Planeta Neptun a fost descoperită din cauza perturbărilor gravitaționale din orbita lui Uranus care l-au condus pe [[Alexis Bouvard]] să presupună existența unei a opta planete. Neptun a fost ulterior observat pe [[23 septembrie]] [[1846]]<ref name="Hamilton" /> de [[Johann Gottfried Galle|Johann Galle]], la o distanță de mai puțin de un grad de poziția prezisă de calculele lui [[Urbain Le Verrier]]. La scurt timp după aceasta a fost descoperit și satelitul său [[Triton (satelit)|Triton]]. Alți 12 sateliți au fost descoperiți în secolul al XX-lea. La 25 august 1989, sonda spațială ''[[Voyager 2]]'' a trecut prin vecinătatea planetei.

Neptun are o compoziție asemănătoare cu cea a lui [[Uranus]], compozițiile ambelor planete fiind diferite de ale [[Gigant gazos|giganților gazoși]] mai mari, [[Jupiter]] și [[Saturn]]. Atmosfera lui Neptun este asemănătoare cu cea a lui Jupiter și Saturn prin faptul că este compusă în principal din [[hidrogen]], [[heliu]], urme de [[hidrocarbură|hidrocarburi]] și posibil [[azot]], dar are proporții mai mari de [[apă]], [[amoniac]] și [[metan]]. Astronomii îi clasifică uneori pe Neptun și Uranus ca „[[Gigant de gheață|giganți de gheață]]” cu scopul de a sublinia aceste distincții.<ref name="Lunine 1993"/> Interiorul lui Neptun, ca și în cazul lui Uranus, este compus în principal din roci și gheață.<ref name="Podolak Weizman et al. 1995"/> Urmele de metan din straturile superioare ale atmosferei, în mare parte, îi dau un  aspect albăstriu planetei.<ref name=bluecolour>{{cite web
|first=Kirk
|last=Munsell
|coauthors=Smith, Harman; Harvey, Samantha
|date=13 November 2007
|url=http://solarsystem.nasa.gov/planets/profile.cfm?Object=Neptune&Display=OverviewLong
|title=Neptune overview
|work=Solar System Exploration
|publisher=NASA
|accessdate=20 February 2008
|archive-date=2008-03-03
|archive-url=https://web.archive.org/web/20080303045911/http://solarsystem.nasa.gov/planets/profile.cfm?Object=Neptune&Display=OverviewLong
|dead-url=yes
}}</ref>

Spre deosebire de atmosfera uniformă a lui Uranus, Neptun are o atmosferă cu detalii vizibile ce denotă o activitate meteorologică. De exemplu, în anul 1989, când ''Voyager 2'' a ajuns în dreptul lui Neptun, s-a observat o [[Marea Pată Întunecată|pată mare întunecată]], similară cu [[Marea Pată Roșie]] de pe Jupiter. Aceste fenomene meteorologice sunt produse de cele mai puternice vânturi din sistemul solar, ale căror viteze ating, conform măsurătorilor, 2100&nbsp;km/h.<ref name="Suomi1991">
{{cite journal
|last=Suomi |first=V. E.
|coauthors=Limaye, S. S.; Johnson, D. R.
|year=1991
|title=High Winds of Neptune: A possible mechanism
|journal=[[Science (journal)|Science]]
|volume=251
|issue=4996 |pages=929–932
|doi=10.1126/science.251.4996.929
|pmid=17847386
|bibcode=1991Sci...251..929S
 |issn = 0036-8075}}</ref> De asemenea, deoarece Neptun este departe de Soare, are una dintre cele mai reci atmosfere din [[sistemul solar]], temperaturile păturilor superioare ale norilor ajungând la -218 [[Celsius|°C]] (55 [[Kelvin|K]]). Temperatura centrului său este de aproximativ 5000&nbsp;°C.<ref name=hubbard/><ref name="nettelmann"/> Neptun are un sistem de două inele care însă se observă greu și este fragmentat; existența inelelor a fost sugerată de analizele făcute asupra unor fotografii din 1968 ale planetei, dar confirmarea sigură a fost făcută abia în 1989 de către sonda ''Voyager 2''.<ref name=ring1/>

== Istoric ==
=== Descoperire ===
{{AP|Descoperirea lui Neptun}}
Desenele lui [[Galileo Galilei]] dovedesc că el este primul care a observat planeta la 28 decembrie 1612 și mai apoi la 27 ianuarie 1613. De fiecare dată, Galileo a confundat planeta cu o [[stea fixă]], aceasta apărând foarte aproape de Jupiter (în [[conjuncție (astronomie)|conjuncție]]), pe [[cerul înstelat]];<ref>
{{cite book
|first=Alan|last=Hirschfeld
|title=Parallax: The Race to Measure the Cosmos|year=2001
|publisher=Henry Holt
|location=New York, New York
| isbn = 978-0-8050-7133-7
}}</ref> motiv pentru care descoperirea nu i se atribuie lui. Întâmplarea face că la prima observare, cea din decembrie 1612, Neptun intrase tocmai în ziua aceea în mișcarea retrogradă (întoarcere aparentă a mersului planetei în raport cu stelele fixe, ce rezultă din combinarea mișcării planetei observate cu cea a Pământului). Din acest motiv, Neptun părea că nu se mișcă față de stele. Oricum, mișcarea planetei era prea mică pentru a fi observată cu [[telescop]]ul lui Galileo.<ref>
{{cite book
|first=Mark |last=Littmann
|coauthors=Standish, E. M.
|title=Planets Beyond: Discovering the Outer Solar System
|year=2004
|publisher=Courier Dover Publications
| isbn = 978-0-486-43602-9
}}</ref> Cu toate acestea, în iulie 2009, fizicianul David Jamieson de la [[University of Melbourne|Universitatea din Melbourne]] a anunțat noi dovezi ce sugerează că Galileo își dăduse seama de faptul că „steaua” pe care o observase se mișca în raport cu stelele fixe.<ref>
{{cite web
|title=Galileo discovered Neptune, new theory claims
|first=Robert Roy |last=Britt
|year=2009
|publisher=MSNBC News
|accessdate=10 July 2009
|url=http://www.msnbc.msn.com/id/31835303
}}</ref>

[[Fișier:Urbain Le Verrier.jpg|thumb|left|upright|[[Urbain Le Verrier]], descoperitorul planetei Neptun.]]

În 1821, [[Alexis Bouvard]] a publicat tabele referitoare la orbita lui Uranus, planeta învecinată.<ref>
{{cite book
|first=A. |last=Bouvard
|year=1821
|title=Tables astronomiques publiées par le Bureau des Longitudes de France
|publisher=Bachelier
|location=Paris
}}</ref> Observațiile ulterioare au pus în evidență devieri considerabile față de tabele, făcându-l pe Bouvard să presupună că un corp necunoscut perturba orbita prin interacțiune gravitațională.<ref name=MNRAS7 /> În 1843, [[John Couch Adams]] a început să lucreze asupra orbitei lui Uranus folosind datele pe care le avea. Prin intermediul lui [[James Challis]], directorul [[Observatorul din Cambridge|Observatorului din Cambridge]], el a solicitat date suplimentare de la Sir [[George Biddell Airy|George Airy]], [[Astronom regal|astronomul regal]], care le-a furnizat în februarie 1844. Adams a continuat să lucreze în 1845-1846 și a realizat mai multe estimări diferite asupra unei noi planete.<ref>{{cite web
|first=John J.
|last=O'Connor
|coauthors=Robertson, Edmund F.
|year=2006
|url=http://www-groups.dcs.st-and.ac.uk/~history/Extras/Adams_Neptune.html
|title=John Couch Adams' account of the discovery of Neptune
|publisher=University of St Andrews
|accessdate=18 February 2008
|archive-date=2008-01-26
|archive-url=https://web.archive.org/web/20080126124928/http://www-groups.dcs.st-and.ac.uk/~history/Extras/Adams_Neptune.html
|dead-url=yes
}}</ref><ref>
{{cite journal
|first=J. C. |last=Adams
|bibcode=1846MNRAS...7..149A
|title=Explanation of the observed irregularities in the motion of Uranus, on the hypothesis of disturbance by a more distant planet
|journal=Monthly Notices of the Royal Astronomical Society
|volume=7 |pages=149 |date=13 November 1846
}}</ref>

În anii 1845-46, matematicianul francez [[Urbain Le Verrier]], independent de Adams, și-a făcut propriile calcule, dar nu a reușit să stârnească interesul compatrioților săi. Totuși, văzând că longitudinea estimată de Le Verrier este similară cu aceea calculată de Adams, Airy l-a convins pe directorul Observatorului din Cambridge, [[James Challis]], să caute noua planetă. Challis a făcut observații în lunile august și septembrie 1846, dar căutările sale au rămas fără rezultat.<ref name=MNRAS7>
{{cite journal
|first=G. B. |last=Airy
|bibcode=1846MNRAS...7..121A
|title=Account of some circumstances historically connected with the discovery of the planet exterior to Uranus
|journal=Monthly Notices of the Royal Astronomical Society
|volume=7 |pages=121–144 |date=13 November 1846
}}</ref><ref>
{{cite journal
|first=Rev. J. |last=Challis
|bibcode=1846MNRAS...7..145C
|title=Account of observations at the Cambridge observatory for detecting the planet exterior to Uranus
|journal=Monthly Notices of the Royal Astronomical Society
|volume=7 |pages=145–149
|date=13 November 1846
}}</ref>

În acest timp Le Verrier i-a scris astronomului [[Johann Gottfried Galle]] de la [[Observatorul din Berlin]], propunându-i să caute cu luneta observatorului său. [[Heinrich Louis d'Arrest|Heinrich d'Arrest]], un student de la observator, i-a sugerat lui Galle că planeta ar putea fi găsită prin comparație între cerul de la acel moment și un desen recent al cerului în regiunea unde trebuia să se afle planeta conform estimărilor lui Le Verrier, pentru a identifica deplasarea caracteristică a planetelor față de stelele fixe. Chiar în seara zilei în care Galle a primit scrisoarea lui Le Verrier, 23 septembrie 1846, Neptun a fost descoperit la mai puțin de 1° distanță de predicția lui Le Verrier și la 12° distanță față de cea a lui Adams. Mai târziu, Challis și-a dat și el seama că de fapt a observat planeta de două ori în august, însă nu reușise să o identifice (Neptun a fost observat la 8 și 12 august, dar din cauză că Challis nu avea o hartă a stelelor actualizată nu a fost recunoscut ca o planetă), pentru că nu căutase cu suficientă atenție.<ref name=MNRAS7/><ref>
{{cite journal
|first=J. G.|last=Galle
|bibcode=1846MNRAS...7..153G
|title=Account of the discovery of the planet of Le Verrier at Berlin
|journal=Monthly Notices of the Royal Astronomical Society
|volume=7 |pages=153
|date=13 November 1846
}}</ref>

După descoperirea planetei au existat neînțelegeri între francezi și britanici, nefiind clar cui trebuie să-i fie atribuită descoperirea. În cele din urmă, comunitatea internațională a ajuns la consensul că atât Le Verrier cât și Adams au contribuit la descoperirea lui Neptun. Cu toate acestea, în prezent lucrurile sunt reevaluate de istorici, după ce în 1998 au fost redescoperite niște documente științifice de la [[Observatorul Regal din Greenwich]],<ref name="Neptdisc">{{cite web
|url=http://www.ucl.ac.uk/sts/nk/neptune/index.htm
|title=Neptune's Discovery. The British Case for Co-Prediction.
|accessdate=19 March 2007
|first=Nick
|last=Kollerstrom
|year=2001
|publisher=University College London
|archiveurl=https://web.archive.org/web/20051111190351/http://www.ucl.ac.uk/sts/nk/neptune/
|archivedate=2005-11-11
|dead-url=no
}}</ref> documente furate de astronomul [[Olin J. Eggen]], păstrate de acesta aproape trei decenii și descoperite imediat după decesul său. După citirea documentelor, unii istorici susțin că „Adams nu merită drept egal cu Le Verrier pentru descoperirea lui Neptun. Acest drept aparține numai persoanei care a reușit atât să estimeze locul planetei cât și să convingă astronomii pentru a o căuta.”<ref>
{{cite journal
|author= William Sheehan, Nicholas Kollerstrom, Craig B. Waff
|month=December 2004
|url=http://www.scientificamerican.com/article.cfm?id=the-case-of-the-pilfered
|title=The Case of the Pilfered Planet&nbsp;– Did the British steal Neptune?
|work=Scientific American
|accessdate=20 January 2011
}}</ref> Astronomul american Dennis Rawlins pune sub semnul întrebării revendicarea lui Adams de a fi descoperit primul noua planetă și, într-un articol publicat în revista ''Dio'', apreciază că este un „furt”. Nicholas Kollerstrom de la University College din Londra a afirmat în 2003 că „Adams a făcut unele calcule, dar era destul de nesigur unde anume se află Neptun.”

=== Denumire ===
La scurt timp după descoperirea sa, noua planetă nu avea o denumire, ci era denumită „planeta de dincolo de Uranus” sau „planeta lui Le Verrier”. Prima sugestie de denumire a fost cea a lui Galle, ce a propus să fie denumită ''[[Ianus]]''. În Anglia, Challis a propus numele ''[[Oceanus]]''.<ref>Moore (2000):206</ref>

Cerându-și dreptul de a denumi planeta descoperită de el, Le Verrier a sugerat rapid numele ''Neptun'', afirmând incorect că numele a fost aprobat oficial de către Biroul Longitudinilor francez.<ref>Littmann (2004):50</ref> În octombrie el s-a gândit să-i pună propriul său nume, ''Le Verrier'', având pentru aceasta sprijinul lui [[François Arago]], directorul observatorului. Această propunere a fost respinsă în afara [[Franța|Franței]].<ref>Baum & Sheehan (2003):109–110</ref> Anuarele publicate în Franța au revenit atunci la numele ''Herschel'' pentru Uranus, după descoperitorul [[William Herschel]], iar noua planetă a fost numită ''Leverrier''.<ref>
{{cite journal
|first=Owen |last=Gingerich
|title=The Naming of Uranus and Neptune
|journal=Astronomical Society of the Pacific Leaflets
|year=1958 |volume=8 |pages=9–15
|bibcode=1958ASPL....8....9G
}}</ref>

La 29 decembrie 1846, astronomul [[Frederich Georg Wilhem von Struve|Struve]] s-a exprimat în favoarea numelui ''Neptun'' în cuvântul adresat [[Academia Rusă de Științe|Academiei de Științe din Sankt Petersburg]].<ref>{{cite journal
|title=Second report of proceedings in the Cambridge Observatory relating to the new Planet (Neptune)
|year=1847
|journal=Astronomische Nachrichten
|volume=25 |issue=21 |pages=309
|last=Hind|first=J. R.
|doi=10.1002/asna.18470252102
}}</ref> Cu timpul, numele ''Neptun'' s-a încetățenit și a fost acceptat de comunitatea internațională. În [[mitologia romană]], Neptun, identificat cu zeul grec [[Poseidon]], era zeul mării. Astfel toate planetele, în afară de Pământ, poartă nume de zei din [[mitologia greacă]] și [[Mitologia romană|romană]].<ref name=USGS>
{{cite web
|first=Jennifer |last=Blue
|date=17 December 2008
|url=http://planetarynames.wr.usgs.gov/Page/Planets
|title=Planet and Satellite Names and Discoverers
|publisher=USGS
|accessdate=18 February 2008
}}</ref>

Cele mai multe limbi de astăzi, chiar și în țările care nu au legătură directă cu cultura greco-romană, utilizează câteva variante ale denumirii „Neptun” pentru planetă; în [[limba chineză]], [[Limba japoneză|japoneză]] și [[Limba coreeană|coreeană]], denumirea planetei a fost tradusă literal ca „steaua regele mării” (海王星), dat fiind că Neptun este zeul mărilor.<ref>{{cite web|title=Planetary linguistics|publisher=nineplanets.org|url=http://nineplanets.org/days.html|accessdate=8 April 2010}}</ref> În [[limba greacă]] modernă, planeta se numește ''Poseidon'' (Ποσειδώνας: ''Poseidonas''), omologul grec al zeului Neptun.<ref>{{cite web|url=http://www.greek-names.info/greek-names-of-the-planets/|title=Greek Names of the Planets|accessdate=2012-07-14|quote=Neptune or ''Poseidon'' as is its Greek name, was the God of the Seas. It is the eight planet from the sun...}}  See also the [[:el:Ποσειδώνας (πλανήτης)|Greek article about the planet]].</ref>

=== Statut ===
De la descoperirea sa și până în 1930, când a fost descoperită planeta [[Pluto]], planeta Neptun era cunoscută ca fiind cea mai îndepărtată de Soare. Însă, după descoperirea lui Pluto, Neptun a fost cea mai îndepărtată planetă doar în perioada 1979-1999, atunci când orbita eliptică a planetei Pluto a adus-o mai aproape de Soare decât Neptun.<ref>{{cite news|title=Jan. 21, 1979: Neptune Moves Outside Pluto's Wacky Orbit|work=Wired|url=http://www.wired.com/science/discoveries/news/2008/01/dayintech_0121|author=Tony Long|accessdate=13 March 2008|date=21 January 2008|archiveurl=https://archive.is/20121205105406/http://www.wired.com/science/discoveries/news/2008/01/dayintech_0121|archivedate=2012-12-05|dead-url=no}}</ref> Însă, cu toate acestea, o dată cu descoperirea [[Centura Kuiper|centurii Kuiper]] în 1992, mulți astronomi au dezbătut problema dacă Pluto ar trebui sau nu considerat o planetă, sau dacă face parte din centură.<ref>{{cite journal|author=Weissman, Paul R.|title=The Kuiper Belt| work=Annual Review of Astronomy and Astrophysics| bibcode=1995ARA&A..33..327W|doi = 10.1146/annurev.aa.33.090195.001551}}</ref><ref>{{cite web|year=1999|title=The Status of Pluto:A clarification|work=[[International Astronomical Union]], Press release|url=http://www.iau.org/STATUS_OF_PLUTO.238.0.html|accessdate=25 May 2006|archiveurl=https://web.archive.org/web/20060615200253/http://www.iau.org/STATUS_OF_PLUTO.238.0.html|archivedate=2006-06-15|deadurl=yes}}</ref> În 2006 [[Uniunea Astronomică Internațională]] [[Definiția planetelor conform UAI|a definit cuvântul planetă pentru prima dată]], reclasificând planeta Pluto ca „planetă pitică”, Neptun redevenind ultima planetă din Sistemul solar.<ref>{{cite news|url=http://www.iau.org/static/resolutions/Resolution_GA26-5-6.pdf|title=IAU 2006 General Assembly: Resolutions 5 and 6|date=24 august 2006|publisher=IAU|format=PDF}}</ref>

== Structura și compoziția ==
[[Fișier:Neptune, Earth size comparison true color.jpg|thumb|right|Comparație a mărimii planetei Pământ și a planetei Neptun.]]
Cu o masă de 1,0243 x 10{{e|26}} [[kg]],<ref name="fact" /> Neptun este un corp ceresc intermediar între [[Pământ]] și [[Gigant gazos|giganții gazoși]] mai mari: masa sa fiind de șaptesprezece ori mai mare decât a Pământului, însă doar a nouăsprezecea parte din masa lui [[Jupiter]].<ref name="mass">Masa planetei Pământ este  5,9736{{e|24}}&nbsp;kg, oferind un raport de masă de:
: <math>\begin{smallmatrix}\frac{M_{Neptun}}{M_{Terra}} \ =\ \frac{1.02 \times 10^{26}}{5.97 \times 10^{24}} \ =\ 17.09\end{smallmatrix}</math>
Masa lui Uranus este 8,6810{{e|25}}&nbsp;kg, oferind un raport de masă de:
: <math>\begin{smallmatrix}\frac{M_{Uranus}}{M_{Terra}} \ =\ \frac{8.68 \times 10^{25}}{5.97 \times 10^{24}}\ =\ 14.54\end{smallmatrix}</math>
Masa lui Jupiter este 1,8986{{e|27}}&nbsp;kg, oferind un raport de masă de:
: <math>\begin{smallmatrix}\frac{M_{Jupiter}}{M_{Neptun}} \ =\ \frac{1.90 \times 10^{27}}{1.02 \times 10^{26}}\ =\ 18.63\end{smallmatrix}</math>
Vezi: {{cite web
| last = Williams|first = David R.
| date = 29 November 2007
| url = http://nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/
| title = Planetary Fact Sheet&nbsp;– Metric|publisher=NASA
| accessdate = 13 March 2008
}}</ref> [[Accelerație gravitațională|Accelerația gravitațională]] de la suprafața planetei este depășită doar de cea a lui [[Jupiter]].<ref name="Unsöld & Baschek 2001" /> Raza [[ecuator]]ială a lui Neptun fiind de 24764&nbsp;km,<ref name="Seidelmann Archinal A'hearn et al. 2007" /> este de aproximativ patru ori mai mare decât cea a pământului. Planetelor Neptun și [[Uranus]] li se aplică deseori termenul de „giganți ghețoși” și sunt considerate o sub-clasă de giganți gazoși, datorită mărimii lor reduse și concentrării mai mari de elemente [[volatile]] comparativ cu Jupiter și [[Saturn]].<ref>Vezi de exemplu: {{cite journal
| first = Alan P.|last = Boss
| title = Formation of gas and ice giant planets
| journal = Earth and Planetary Science Letters
| year = 2002|volume = 202|issue = 3–4
| pages = 513–523|doi = 10.1016/S0012-821X(02)00808-7|bibcode = 2002E&PSL.202..513B}}</ref> În cercetarea [[Exoplanetă|planetelor extrasolare]], Neptun este folosit drept metonim, spre exemplu când corpuri cerești ce au o masă similară cu cea a planetei Neptun sunt descoperie, ele sunt numite „Neptuni”,<ref>{{cite news
| first = C.|last = Lovis|date = 18 May 2006
| coauthors = Mayor, M.; Alibert Y.; Benz W.
| url = http://www.eso.org/public/news/eso0618/
| title = Trio of Neptunes and their Belt
| publisher = [[European Southern Observatory|ESO]]
| accessdate = 25 February 2008}}</ref> la fel cum diverse alte corpuri extrasolare sunt numite „Jupiteri”.

=== Structura internă ===
[[Fișier:Neptune diagram.svg|thumb|left|1.Atmosfera superioară a planetei <br />2.Atmosfera formată din heliu, oxigen, hidrogen și gaz metan.<br />3.Mantaua alcătuită din apă, amoniac și metan<br />4.Nucleul format din rocă și gheață.]]

Structura internă a lui Neptun este similară cu cea a lui [[Uranus]]. Atmosfera sa reprezintă aproximativ 5-10% din masă și se întinde pe o adâncime de 10-20% spre nucleu, unde atinge presiuni în jur de 10 [[Pascal (unitate)|GPa]]. În regiunile joase ale atmosferei, în concentrație mare se pot găsi [[metan]], [[amoniac]] și apă.<ref name=hubbard/>

Mantaua planetei ajunge la temperaturi între 2.000 K și 5.000 K. Mantaua lui Neptun este echivalentă cu 10-15 mase ale Pământului și este bogată în apă, amoniac și metan.<ref name=Hamilton/> Deși este un fluid dens cu temperaturi ridicate, în [[planetologie]] acest amestec este caracterizat drept „ghețos”. Acest fluid, care are o conductivitate electrică ridicată, este uneori numit și ''ocean de apă-amoniac''.<ref name=Atreya2006>{{cite journal|last=Atreya|first=S.|coauthors=Egeler, P.; Baines, K.|title=Water-ammonia ionic ocean on Uranus and Neptune?|journal=Geophysical Research Abstracts|volume=8|pages=05179|year=2006|format=pdf|url=http://www.cosis.net/abstracts/EGU06/05179/EGU06-J-05179-1.pdf|access-date=2013-01-07|archive-date=2012-02-05|archive-url=https://web.archive.org/web/20120205194205/http://www.cosis.net/abstracts/EGU06/05179/EGU06-J-05179-1.pdf|dead-url=yes}}</ref> La o adâncime de 7000&nbsp;km în manta, există posibilitatea ca metanul să se descompună în cristale de diamant care se precipită înspre nucleu.<ref>
{{cite journal
|last=Kerr |first=Richard A.
|title=Neptune May Crush Methane Into Diamonds
|journal=Science |year=1999 |volume=286
|issue=5437 |pages=25
|doi=10.1126/science.286.5437.25a
|pmid=10532884
}}</ref> Mantaua poate consta dintr-un strat de apă ionică, în care moleculele de apă se descompun într-o supă de ioni de hidrogen și oxigen, iar mai adânc de [[apă superionică|apa superionică]], în care oxigenul cristalizează, dar ionii de hidrogen plutesc liber în cadrul rețelei de oxigen.<ref>[http://www.newscientist.com/article/mg20727764.500-weird-water-lurking-inside-giant-planets.html Weird water lurking inside giant planets], New Scientist,1 September 2010, Magazine issue 2776.</ref>

[[Nucleu]]l planetei este compus din [[fier]], [[nichel]] și [[silicați]] fiind de 1,2 ori mai mare decât masa Pământului.<ref name=pass43>{{cite journal
|last=Podolak|first=M.|coauthors=Weizman, A.; Marley, M.
|title=Comparative models of Uranus and Neptune
|journal=Planetary and Space Science
|year=1995|volume=43|issue=12|pages=1517–1522
|doi=10.1016/0032-0633(95)00061-5|bibcode=1995P&SS...43.1517P}}</ref> Presiunea din centru este de 7 [[Bar|Mbar]] (700 GPa), aproximativ de două ori mai mare decât în centrul Pământului și temperatura ar putea fi de 5.400 K.<ref name=hubbard/><ref name="nettelmann">{{cite web
|last=Nettelmann
|first=N.
|coauthors=French, M.; Holst, B.; Redmer, R.
|url=https://www.gsi.de/informationen/wti/library/plasma2006/PAPERS/TT-11.pdf
|format=PDF
|title=Interior Models of Jupiter, Saturn and Neptune
|publisher=University of Rostock
|accessdate=25 February 2008
|archive-date=2011-07-18
|archive-url=https://web.archive.org/web/20110718120920/https://www.gsi.de/informationen/wti/library/plasma2006/PAPERS/TT-11.pdf
|dead-url=yes
}}</ref>

=== Atmosferă ===
La altitudini ridicate, atmosfera lui Neptun conține 80% [[hidrogen]] și 19% [[heliu]].<ref name=hubbard>{{cite journal
|last=Hubbard|first=W. B.
|title=Neptune's Deep Chemistry
|journal=Science|year=1997
|volume=275|issue=5304|pages=1279–1280
|doi=10.1126/science.275.5304.1279
|pmid=9064785}}</ref> În atmosferă există și urme de metan. Benzi de absorbție proeminente corespunzătoare metanului apar la lungimi de undă de peste 600&nbsp;nm, în zona roșie și infraroșie a spectrului. La fel ca și în atmosfera lui [[Uranus]], absorbția culorii roșii a luminii de către metanul atmosferic conferă o culoare în nuanțe albăstrui lui Neptun.<ref>{{cite web
|last=Crisp|first=D.|coauthors=Hammel, H. B.
|date=14 June 1995
|url =http://hubblesite.org/newscenter/archive/releases/1995/09/image/a/
|title =Hubble Space Telescope Observations of Neptune
|publisher = Hubble News Center
|accessdate = 22 April 2007
}}</ref> Cu toate acestea, deși Neptun are culoare azurie, aceasta diferă de culoarea planetei [[Uranus]], care se apropie de [[turcoaz]]. Deși [[Uranus]] și Neptun au un conținut similar de metan, este încă neclar dacă în compoziția atmosferei lui Neptun există și alte substanțe ce fac să difere culoarea celor două planete.<ref name=bluecolour/>

[[Fișier:Neptune clouds.jpg|thumb|right|upright|Urme de nori neptunieni.]]

Atmosfera lui Neptun este formată din două straturi principale, [[troposferă|troposfera]] - zona unde temperatura descrește odată cu creșterea altitudinii și [[stratosferă|stratosfera]] - zona unde temperatura crește odată cu altitudinea. Limita dintre acestea, numită [[tropopauză]], apare la o presiune de 0.1 bar (10 kPa).<ref name="Lunine 1993" /> După stratosferă urmează [[termosferă|termosfera]] ce are o presiune mai mică, de la 10<sup>−5</sup> până la 10<sup>−4</sup> microbari (de la 1 până la 10 Pa). Termosfera trece treptat în [[exosferă]].

Anumite modele ale planetei sugerează că benzile colorate sunt nori cu compoziție diferită în funcție de altitudine. Norii de la altitudinile cele mai înalte apar doar la presiuni sub 1 bar, cu o temperatură prielnică condensării metanului. La presiuni ceva mai ridicate între 1 și 5 bari (între 100 și 500 kPa), este posibil ca norii să fie formați din amoniac și [[hidrogen sulfurat]]. La presiuni de peste 5 bari, se crede că ei sunt formați din amoniac, [[sulfură de amoniu]], hidrogen sulfurat și apă. Norii din apă înghețată ar trebui să se găsească mai adânc, la presiuni de aproximativ 50 bari (5 MPa), unde  temperatura ajunge la 0&nbsp;°C. Dedesubt, se pot găsi nori de amoniac și hidrogen sulfurat.<ref name=elkins-tanton/>

Sunt șiruri de nori care înconjoară planeta la o latitudine constantă. Aceste șiruri de nori au lățimi de la 50 la 150&nbsp;km și plutesc la o distanță de 50–110&nbsp;km deasupra plafonului de nori.<ref name=apj125/>

[[Spectru vizibil|Spectrele]] lui Neptun sugerează că stratosfera de la o altitudine mai joasă este cețoasă, existând produși ai fotolizei ultraviolete a metanului, precum etanul și acetilena.<ref name="Lunine 1993" /><ref name=hubbard/> În stratosferă există cantități mici de [[monoxid de carbon]] și [[acid cianhidric]].<ref name="Lunine 1993" /><ref name="Encrenaz 2003" /> Stratosfera lui Neptun este mai caldă decât a lui Uranus, din cauza concentrației ridicate de hidrocarburi.<ref name="Lunine 1993" />

Din motive necunoscute, termosfera planetei atinge o temperatură anormal de mare, de 750 K.<ref name=Broadfoot19989>{{cite journal|last=Broadfoot|first=A.L.|coauthors=Atreya, S.K.; Bertaux, J.L. et al.|title=Ultraviolet Spectrometer Observations of Neptune and Triton|journal=Science|volume=246|pages=1459–1456|year=1999| url=http://www-personal.umich.edu/~atreya/Articles/1989_Voyager_UV_Spectrometer.pdf|format=pdf|doi=10.1126/science.246.4936.1459|pmid=17756000|issue=4936|bibcode=1989Sci...246.1459B}}</ref><ref name="Herbert & Sandel 1999" /> Planeta este prea departe de Soare pentru ca această căldură să fie generată de radiațiile [[Raze ultraviolete|ultraviolete]]. Este posibil ca temperatura să fie ridicată din cauza interacțiunii atmosferice a ionilor din [[Magnetosferă|câmpul magnetic]] al planetei. O altă teorie presupune că undele gravitaționale care provin din interior se disipează în atmosferă, încălzind-o. Pe lângă acestea, termosfera conține urme de [[dioxid de carbon]] și apă provenite probabil din surse externe precum praful și [[meteorit|meteoriții]].<ref name=elkins-tanton/><ref name="Encrenaz 2003" />

=== Magnetosferă ===
Magnetosfera lui Neptun este similară cu cea a lui Uranus, având un [[câmp magnetic]] foarte înclinat în raport cu axa sa de [[rotație]], la 47° și un dacalaj de cel puțin 0,55 raze sau 13500&nbsp;km față de centrul fizic al planetei. Înainte de survolarea lui Neptun de către ''Voyager 2'', se credea că magnetosfera înclinată a lui Uranus este rezultatul rotației sale înclinate. Comparând câmpurile magnetice ale celor două planete, cercetătorii consideră acum că orientarea lor extremă ar putea fi caracteristică unor fluxuri provenite din interiorul planetei. Acest câmp poate fi generat de mișcările fluide [[Convecție|convective]] dintr-o pătură subțire de lichide cu [[conductivitate electrică]] (probabil o combinație de amoniac, metan și apă)<ref name=elkins-tanton>Elkins-Tanton (2006):79–83.</ref> rezultând astfel un efect de [[dinam]].<ref>{{cite journal
|last=Stanley|first=Sabine|coauthors=Bloxham, Jeremy
|title=Convective-region geometry as the cause of Uranus' and Neptune's unusual magnetic fields
|journal=Nature|date=11 March 2004
|volume=428|pages=151–153
|doi=10.1038/nature02376
|pmid=15014493
|issue=6979|bibcode = 2004Natur.428..151S}}</ref>

Componenta dipolară a câmpului magnetic de la ecuatorul magnetic al lui Neptun este de aproximativ 14 [[Tesla (unitate)|microtesla]] (0,14 [[Gauss (unitate)|G]]).<ref name=Connerney1991>{{cite journal|last=Connerney|first=J.E.P.|coauthors=Acuna, Mario H.; Ness, Norman F.|title=The magnetic field of Neptune|year=1991|journal=Journal of Geophysics Research|volume=96|pages=19,023–42|bibcode=1991JGR....9619023C}}</ref> [[Moment magnetic|Momentul magnetic]] dipolar al lui Neptun este de aproximativ 2,2{{Esp|17}} T·m<sup>3</sup> (14 μT·''R''<sub>''N''</sub><sup>3</sup>, unde ''R''<sub>''N''</sub> este raza lui Neptun). Câmpul magnetic al lui Neptun are o structură complexă care include contribuții relativ mari ale unor componente non-dipolare, inclusiv un moment cvadripolar ce poate depăși în putere momentul dipolar. Spre deosebire de Neptun, planetele Pământ, Jupiter și Saturn, au doar momente cvadripolare relativ mici, iar câmpurile lor sunt mai puțin înclinate față de axa polară. Momentul cvadripolar mare al lui Neptun poate fi rezultatul decalajului față de centrul planetei și al constrângerilor geometrice ale generatorului de tip dinam al câmpului.<ref name=science4936>{{cite journal
|last=Ness|first=N. F.
|coauthors=Acuña, M. H.; Burlaga, L. F.; Connerney, J. E. P.; Lepping, R. P.; Neubauer, F. M.
|title=Magnetic Fields at Neptune
|journal=Science|year=1989|volume=246
|issue=4936|pages=1473–1478
|doi=10.1126/science.246.4936.1473
|pmid=17756002|bibcode = 1989Sci...246.1473N}}
</ref><ref>{{cite web
|last=Russell
|first=C. T.
|coauthors=Luhmann, J. G.
|year=1997
|url=http://www-ssc.igpp.ucla.edu/personnel/russell/papers/nep_mag.html
|title=Neptune: Magnetic Field and Magnetosphere
|publisher=University of California, Los Angeles
|accessdate=10 august 2006
|archive-date=2019-06-29
|archive-url=https://web.archive.org/web/20190629123808/http://www-ssc.igpp.ucla.edu/personnel/russell/papers/nep_mag.html
|dead-url=yes
}}</ref>

[[Unda de șoc]] a lui Neptun, unde magnetosfera începe să încetinească [[Vânt solar|vântul solar]], este situată la o distanță de 34,9 de ori mai mare ca raza planetei. [[Magnetopauza]], unde presiunea magnetosferei contrabalansează vântul solar, se află la o distanță de 23-26,5 de ori mai mare ca raza lui Neptun. Coada magnetosferei se întinde pe o distanță de cel puțin 72 de ori mai mare decât raza lui Neptun, și, foarte probabil, chiar mult mai departe.<ref name=science4936/>

=== Inele planetare ===
{{AP|Inelele lui Neptun}}
[[Fișier:neptunerings.jpg|upright|thumb|Inelele lui Neptun (imagine transmisă de ''Voyager 2'')]]
Neptun are un sistem de inele planetare, deși sunt mult mai mici decât [[inelele lui Saturn]]. Inelele conțin particule de gheață acoperite cu silicați sau cu substanțe pe bază de carbon, care le oferă o culoare roșiatică.<ref>Cruikshank (1996):703–804</ref> Cele trei inele principale sunt Inelul Adams, la 63.000&nbsp;km de la centrul lui Neptun, Inelul Le Verrier, la 53.000&nbsp;km, și cel mai larg, slab conturatul Inel Galle, la 42.000&nbsp;km.. Inelul Le Verrier deține și o extensie numită Lassell. Aceasta se leagă de capătul exterior al inelului Arago la aproximativ 57000&nbsp;km.<ref>{{cite web
|last=Blue|first=Jennifer|date=8 December 2004
|url=http://planetarynames.wr.usgs.gov/Page/Rings
|title=Nomenclature Ring and Ring Gap Nomenclature
|work=Gazetteer of Planetary|publisher=USGS
|accessdate=28 February 2008}}</ref>

Primul inel planetar a fost descoperit în 1968 de o echipă condusă de [[Edward Guinan]],<ref name=ring1>{{cite news
|last=Wilford|first=John N.|date=10 June 1982
|title=Data Shows 2 Rings Circling Neptune
|work=The New York Times
|url=http://query.nytimes.com/gst/fullpage.html?sec=technology&res=950DE3D71F38F933A25755C0A964948260&n=Top/News/Science/Topics/Space
|accessdate=29 February 2008}}</ref><ref>{{cite journal
|last=Guinan|first=E. F.
|coauthors=Harris, C. C.; Maloney, F. P.
|title=Evidence for a Ring System of Neptune
|journal=Bulletin of the American Astronomical Society
|year=1982|volume=14|pages=658
|bibcode=1982BAAS...14..658G
}}</ref> dar mai târziu s-a considerat că acesta ar putea fi incomplet.<ref>{{cite journal
|last=Goldreich|first=P.
|coauthors=Tremaine, S.; Borderies, N. E. F.
|title=Towards a theory for Neptune's arc rings
|journal=Astronomical Journal
|year=1986|volume=92|pages=490–494
|bibcode=1986AJ.....92..490G
|doi=10.1086/114178
}}</ref> Dovada că inelele ar putea avea lacune a apărut prima dată în timpul unei [[Ocultație|ocultații stelare]] din 1984, când inelul a acoperit o stea în imersiune, dar nu în emersiune.<ref name="Nicholson90">{{cite journal
|author=Nicholson, P. D. et al.
|title=Five Stellar Occultations by Neptune: Further Observations of Ring Arcs
|journal= Icarus|year= 1990|volume= 87
|issue=1|pages=1
|bibcode= 1990Icar...87....1N
|doi=10.1016/0019-1035(90)90020-A}}</ref> Imaginile realizate de ''Voyager 2'' în 1989 au arătat existența mai multor inele subțiri cu o structură masivă,<ref name="Planetary Society">{{cite web|url=http://www.planetary.org/explore/topics/our_solar_system/neptune/missions.html|title=Missions to Neptune|year=2007|publisher=The Planetary Society|accessdate=11 October 2007|archiveurl=https://web.archive.org/web/20060208140155/http://www.planetary.org/explore/topics/our_solar_system/neptune/missions.html|archivedate=2006-02-08|dead-url=yes}}</ref> cauza acestei structuri fiind încă neînțeleasă, dar există teorii în care se precizează că fenomenul s-ar putea datora interacțiunii gravitaționale a sateliților mici care orbitează în apropiere.<ref>{{cite news
|last=Wilford|first=John Noble
|date=15 December 1989
|title=Scientists Puzzled by Unusual Neptune Rings
|publisher=Hubble News Desk
|url=http://query.nytimes.com/gst/fullpage.html?res=950DE7DA1030F936A25751C1A96F948260
|accessdate=29 February 2008}}</ref>

Inelul cel mai exterior, Adams, conține cinci arce numite ''Courage'', ''Liberté'', ''Egalité 1'', ''Egalité 2'' și ''Fraternité'' (Curaj, Libertate, Egalitate și Fraternitate).<ref>{{cite book
|first=Arthur N.|last=Cox|year=2001
|title=[[Clabon Allen|Allen]]'s Astrophysical Quantities
|publisher=Springer|isbn = 0-387-98746-0}}</ref> Existența acestora a fost greu de explicat deoarece legile de mișcare prezic că arcele ar trebui să se împrăștie într-un inel uniform în durate scurte de timp. Astronomii consideră că arcele sunt menținute în forma actuală datorită efectelor gravitaționale create de satelitul [[Galateea (satelit)|Galateea]], un satelit din interiorul inelului.<ref>{{cite web
|last=Munsell|first=Kirk|date=13 November 2007
|coauthors=Smith, Harman; Harvey, Samantha
|url=http://solarsystem.nasa.gov/planets/profile.cfm?Object=Neptune&Display=Rings
|title=Planets: Neptune: Rings
|work=Solar System Exploration|publisher=NASA
|accessdate=29 February 2008
}}</ref><ref>{{cite journal
|last=Salo|first=Heikki|coauthors=Hänninen, Jyrki
|title=Neptune's Partial Rings: Action of Galatea on Self-Gravitating Arc Particles
|journal=Science|year=1998|volume=282
|issue=5391|pages=1102–1104
|doi=10.1126/science.282.5391.1102
|pmid=9804544|bibcode=1998Sci...282.1102S}}</ref>

Observațiile de pe Pământ ale lui Neptun din 2005 au evidențiat faptul că inelele sunt mult mai instabile. Imaginile făcute la [[Observatorul W. M. Keck]] din 2002 și 2003 indică o descompunere considerabilă a inelelor comparativ cu imaginile făcute de ''Voyager 2''. În particular se pare că arcul Liberté ar putea dispărea în mai puțin de un secol.<ref>{{cite web
|url=http://www.newscientist.com/article/mg18524925.900
|title=Neptune's rings are fading away
|date=26 March 2005|author=Staff
|work=New Scientist|accessdate=6 august 2007}}</ref>

== Climatul ==
Una dintre diferențele dintre Uranus și Neptun este și activitatea meteorologică. Când nava spațială ''Voyager 2'' a survolat planeta Uranus în 1986, aceasta era destul de calmă vizual. Dimpotrivă, Neptun prezenta fenomene meteorologice notabile în timpul survolării sale din 1989 de către ''Voyager 2''.<ref name=spot />

[[Fișier:Neptune storms.jpg|thumb|upright|[[Marea Pată Întunecată]] (sus), Scooter (norul alb din mijloc),<ref name=scooter>{{cite web
|first=Sue|last=Lavoie|date=8 January 1998
|title=PIA01142: Neptune Scooter
|url=http://photojournal.jpl.nasa.gov/catalog/PIA01142
|publisher=NASA|accessdate=26 March 2006}}</ref> și [[Mica Pată Întunecată]] (jos), cu un contrast exagerat.]]
Vremea de pe Neptun este caracterizată prin sisteme de furtuni extrem de dinamice, cu vânturi ale căror viteze ating aproape 600&nbsp;m/s — în preajma fluxului [[supersonic]].<ref name="Suomi1991" /> Urmărind mișcările norilor persistenți, s-a arătat că viteza vântului variază de la 20&nbsp;m/s când vântul are direcția spre est, până la 325&nbsp;m/s când se mișcă spre vest.<ref name="Hammel1989">{{cite journal
|last=Hammel|first=H. B.
|coauthors=Beebe, R. F.; De Jong, E. M.; Hansen, C. J.; Howell, C. D.; Ingersoll, A. P.; Johnson, T. V.; Limaye, S. S.; Magalhaes, J. A.; Pollack, J. B.; Sromovsky, L. A.; Suomi, V. E.; Swift, C. E.
|title=Neptune's wind speeds obtained by tracking clouds in ''Voyager 2'' images
|journal=Science|year=1989|volume=245
|pages=1367–1369
|bibcode=1989Sci...245.1367H
|doi=10.1126/science.245.4924.1367
|pmid=17798743
|issue=4924}}</ref> În partea superioară a norilor, viteza vânturilor variază între 400&nbsp;m/s de-a lungul ecuatorului și 250&nbsp;m/s la poli.<ref name=elkins-tanton/> Cele mai multe dintre vânturile de pe Neptun se mișcă într-o direcție opusă celei de rotație a planetei.<ref name=burgess2>Burgess (1991):64–70.</ref> Modelul general al vânturilor a arătat o rotație progradă la latitudini mari, contra unei rotații retrograde la latitudini mai joase. Diferența direcției fluxului este considerată a fi un "efect de suprafață", care nu se datorează vreunui alt proces atmosferic de profunzime.<ref name="Lunine 1993" /> La 70° latitudine sudică, un jet de viteză ridicată se deplasează cu o viteză de 300&nbsp;m/s.<ref name="Lunine 1993" />

Abundența metanului, etanului și [[Acetilenă|acetilenei]] la ecuatorul lui Neptun este de 10-100 de ori mai mare decât la poli. Acest lucru este interpretat ca o dovadă pentru existența curenților ascendenți la ecuator și a curenților descendenți în apropiere de poli.<ref name="Lunine 1993" />

În 2007 s-a descoperit că stratul superior al troposferei lui Neptun de la polul sud este cu 10&nbsp;°C mai cald decât restul planetei, unde temperatura medie este de −200&nbsp;°C (70 K).<ref>{{cite journal|title=Evidence for methane escape and strong seasonal and dynamical perturbations of Neptune's atmospheric temperatures|author=Orton, G. S., Encrenaz T., Leyrat C., Puetter, R. and Friedson, A. J.|work=Astronomy and Astrophysics|doi=10.1051/0004-6361:20078277|year=2007|journal=Astronomy and Astrophysics|volume=473|pages=L5–L8|bibcode=2007A&A...473L...5O}}</ref> Diferența de temperatură de la acest pol este suficientă pentru a permite metanului, care se află înghețat în celelalte părți ale atmosferei superioare a lui Neptun, să se scurgă sub formă de gaz în spațiu. Acest „punct cald” relativ se datorează [[Înclinare axială|înclinării axei de rotație]] a lui Neptun, care a expus polul sud spre [[Soare]] de-a lungul ultimului sfert al anului de pe Neptun, sau aproximativ 40 de ani pământești. Deoarece Neptun se deplasează încet spre partea opusă a Soarelui, polul sud se întunecă în timp ce polul nord se iluminează, ceea ce determină ca eliberarea metanului să treacă spre polul nord.<ref>{{cite news
|first=Glenn|last=Orton|coauthors=Encrenaz, Thérèse
|url=http://www.eso.org/public/news/eso0741/
|title=A Warm South Pole? Yes, On Neptune!
|publisher=ESO|date=18 September 2007
|accessdate=20 September 2007}}</ref>

Din cauza schimbărilor sezoniere, s-a observat că în emisfera sudică a planetei benzile de nori cresc în dimensiuni și albedo. Această tendință a fost remarcată pentru prima dată în 1980 și se așteaptă să dureze aproximativ pâna în 2020. Rezultatul perioadei orbitale lungi a lui Neptun este că durata anotimpurilor este de aproximativ patruzeci de ani.<ref name=villard>{{cite news
|last=Villard|first=Ray|coauthors=Devitt, Terry
|date=15 May 2003
|title=Brighter Neptune Suggests A Planetary Change Of Seasons
|publisher=Hubble News Center
|url=http://hubblesite.org/newscenter/archive/releases/2003/17/text/
|accessdate=26 February 2008}}</ref>

=== Furtuni ===
[[Fișier:Neptune's Great Dark Spot.jpg|thumb|left|Marea Pată Întunecată, imagine realizată de ''Voyager 2'']]

În 1989, [[Marea Pată Întunecată]], un sistem de furtuni [[Anticiclon|anti-ciclonic]] ce se întinde pe 13000×6600&nbsp;km,<ref name=spot>{{cite web
|last=Lavoie|first=Sue|date=16 February 2000
|url=http://photojournal.jpl.nasa.gov/catalog/PIA02245
|title=PIA02245: Neptune's blue-green atmosphere
|publisher=NASA JPL|accessdate=28 February 2008}}</ref> a fost descoperită de sonda spațială [[NASA]] ''Voyager 2''. Furtuna semăna cu [[Marea Pată Roșie]] a lui Jupiter. Peste 5 ani, la 2 noiembrie 1994, [[Telescopul Spațial Hubble]] nu a mai observat Marea Pată Întunecată pe suprafața planetei. În schimb, o nouă furtună similară cu Marea Pată Întunecată a fost găsită în emisfera nordică a planetei.<ref>{{cite journal
|last=Hammel|first=H. B.
|coauthors=Lockwood, G. W.; Mills, J. R.; Barnet, C. D.
|title=Hubble Space Telescope Imaging of Neptune's Cloud Structure in 1994
|journal=Science|year=1995|volume=268
|issue=5218|pages=1740–1742
|doi=10.1126/science.268.5218.1740
|pmid=17834994
|bibcode=1995Sci...268.1740H
}}</ref>

Scooter este o altă furtună, un grup de nori albi situat mai la sud decât Marea Pată Întunecată. Ea a fost numită așa deoarece, atunci când a fost descoperită de către ''Voyager 2'', se deplasa mai repede decât Marea Pată Întunecată.<ref name=burgess2/> Imagini ulterioare au dezvăluit existența unor nori și mai rapizi. [[Mica Pată Întunecată]] este o furtună ciclonică din sudul planetei, a doua ca intensitate dintre furtunile observate de-a lungul tranzitării din anul 1989. Inițial s-a crezut că aceasta era complet neagră, dar când ''Voyager 2'' s-a apropiat de planetă, s-a observat un centru luminos vizibil pe majoritatea imaginilor cu rezoluție înaltă.<ref>{{cite web
|last=Lavoie|first=Sue|date=29 January 1996
|url=http://photojournal.jpl.nasa.gov/catalog/PIA00064
|title=PIA00064: Neptune's Dark Spot (D2) at High Resolution
|publisher=NASA JPL|accessdate=28 February 2008}}</ref>

Se crede că petele întunecate ale lui Neptun apar în [[troposferă]] la altitudini mai joase decât norii mai albi și mai luminoși,<ref>{{cite journal|last=S. G.|first=Gibbard|coauthors=de Pater, I.; Roe, H. G.; Martin, S.; Macintosh, B. A.; Max, C. E.|title=The altitude of Neptune cloud features from high-spatial-resolution near-infrared spectra|journal=Icarus|year=2003|volume=166|issue=2|pages=359–374|doi=10.1016/j.icarus.2003.07.006|url=http://cips.berkeley.edu/research/depater_altitude.pdf|format=PDF|accessdate=26 February 2008|bibcode=2003Icar..166..359G|archive-date=2012-02-20|archive-url=https://web.archive.org/web/20120220052413/http://cips.berkeley.edu/research/depater_altitude.pdf|dead-url=yes}}</ref> astfel încât acestea se prezintă ca găuri în partea superioară a norilor. Deoarece acestea sunt caracteristici stabile, care pot persista timp de câteva luni, se consideră că au structuri de [[vortex]].<ref name=apj125/> Adesea asociați cu petele întunecate sunt norii persistenți de metan care se formează la nivelul [[Tropopauză|tropopauzei]] și care sunt mai luminoși.<ref>{{cite journal
|last=Stratman|first=P. W.
|coauthors=Showman, A. P.; Dowling, T. E.; Sromovsky, L. A.
|title=EPIC Simulations of Bright Companions to Neptune's Great Dark Spots
|journal=Icarus|year=2001|volume=151
|issue=2|pages=275–285|doi=10.1006/icar.1998.5918
|url=http://www.lpl.arizona.edu/~showman/publications/stratman-etal-2001.pdf
|format=PDF|accessdate=26 February 2008|bibcode=1998Icar..132..239L}}</ref> Persistența acestor nori însoțitori arată că unele foste pete întunecate pot continua să existe ca cicloni, chiar dacă acestea nu mai sunt vizibile ca regiuni întunecate. Petele întunecate se pot disipa atunci când migrează prea aproape de ecuator sau, posibil, printr-un alt mecanism necunoscut.<ref>{{cite journal
|last=Sromovsky|first=L. A.
|coauthors=Fry, P. M.; Dowling, T. E.; Baines, K. H.
|title=The unusual dynamics of new dark spots on Neptune
|journal=Bulletin of the American Astronomical Society
|year=2000|volume=32|pages=1005
|bibcode=2000DPS....32.0903S}}</ref>

=== Căldura internă ===
[[Fișier:Different Faces Neptune.jpg|thumb|Patru imagini ale planetei Neptun realizate la ore diferite de sistemul „Wide Field Camera 3” al Telescopului Spațial Hubble al agențiilor [[NASA]]/[[ESA]].<ref>{{cite web|url=http://www.spacetelescope.org/images/ann1115a/|title=Happy birthday Neptune|publisher=ESA/Hubble|accessdate=13 July 2011}}</ref>]]

Se crede că vremea este mult mai variată pe Neptun comparativ cu Uranus, în mare parte din cauza [[încălzire internă|încălzirii interne]] mai ridicate a celui dintâi. Deși Neptun este situat cu mult mai departe de Soare decât Uranus, primind doar 40% din cantitatea de lumină primită de acesta,<ref name="Lunine 1993" /> temperaturile de la suprafața celor două planete sunt aproape egale.<ref name=williams/> Regiunile superioare ale troposferei lui Neptun ajung la o temperatură scăzută de până la {{convert|-221.4|°C|K|abbr=on}}. La adâncimea la care presiunea atmosferică este echivalentă cu 1 bar (100 [[Pascal (unitate)|kPa]]), temperatura este de {{convert|-201.15|°C|K|abbr=on}}.<ref>{{cite journal
|last=Lindal|first=Gunnar F.
|title=The atmosphere of Neptune&nbsp;– an analysis of radio occultation data acquired with Voyager 2
|journal=Astronomical Journal
|year=1992|volume=103|pages=967–982
|bibcode=1992AJ....103..967L
|doi=10.1086/116119}}</ref> Coborând mai adânc în interiorul straturilor de gaz, temperatura crește în mod constant. Ca și în cazul lui Uranus, sursa acestei încălziri este necunoscută: Uranus radiază doar de 1,1 ori mai multă energie decât primește de la Soare,<ref>{{cite web
|title=Class 12&nbsp;– Giant Planets&nbsp;– Heat and Formation
|work=3750&nbsp;– Planets, Moons & Rings
|year=2004
|publisher=Colorado University, Boulder
|url=http://lasp.colorado.edu/~bagenal/3750/ClassNotes/Class12/Class12.html
|accessdate=13 March 2008
|archive-date=2016-03-03
|archive-url=https://web.archive.org/web/20160303182813/http://lasp.colorado.edu/~bagenal/3750/ClassNotes/Class12/Class12.html
|dead-url=yes
}}</ref> în timp ce Neptun radiază de 2,61 ori mai multă energie decât primește de la Soare.<ref>{{cite journal
|last=Pearl|first=J. C.|coauthors=Conrath, B. J.
|title=The albedo, effective temperature, and energy balance of Neptune, as determined from Voyager data
|journal=Journal of Geophysical Research Supplement|year=1991
|volume=96|pages=18,921–18,930
|bibcode=1991JGR....9618921P}}</ref> Neptun este cea mai îndepărtată planetă de la Soare, totuși energia sa internă este suficientă pentru a produce cele mai rapide vânturi planetare observate în Sistemul Solar. Au fost sugerate câteva teorii, printre care se numără și încălzirea radiogenică a nucleului,<ref name=williams>{{cite journal|last=Williams|first=Sam|title=Heat Sources Within the Giant Planets|date=24 November 2004|publisher=UC Berkeley|url=http://www.cs.berkeley.edu/~samw/research/projects/ay249/z_heat_sources/Paper_small.doc|format=[[DOC (computing)|DOC]]|accessdate=20 February 2008}}{{Legătură nefuncțională|date=octombrie 2022 |bot=InternetArchiveBot |fix-attempted=yes }}</ref> conversia la presiuni înalte a metanului în hidrogen, diamant și [[Hidrocarbură|hidrocarburi]] mai lungi (hidrogenul se ridică și diamantul se scufundă, eliberând [[energie potențială]] gravitațională)<ref name=williams/><ref>{{cite journal
|last=Scandolo|first=Sandro|coauthors=Jeanloz, Raymond
|title=The Centers of Planets|journal=American Scientist
|year=2003|volume=91|issue=6|pages=516
|doi=10.1511/2003.6.516}}</ref> și o convecție în stratul de jos al atmosferei care ar cauza unde gravitaționale ce se sparg deasupra tropopauzei.<ref>{{cite journal
|last=McHugh|first=J. P.|year=1999
|volume=31
|title=Computation of Gravity Waves near the Tropopause
|journal=American Astronomical Society, DPS meeting No. 31, #53.07
|bibcode=1999DPS....31.5307M}}
</ref><ref>{{cite journal
|last=McHugh|first=J. P.|coauthors=Friedson, A. J.
|year=1996|pages=1078
|title=Neptune's Energy Crisis: Gravity Wave Heating of the Stratosphere of Neptune
|journal=Bulletin of the American Astronomical Society
|bibcode=1996DPS....28.0507L}}</ref>

== Orbita și rotația ==
[[Fișier:Neptune Orbit.gif|thumb|Neptun (arcul roșu) face o revoluție completă în jurul Soarelui (centru) o dată la fiecare 164,79 revoluții ale Pământului. Obiectul albastru este Uranus.]]
Distanța medie dintre Neptun și Soare este de {{nowrap|4,50 miliarde km}} (aproximativ 30,1 UA), iar revoluția sa completă în jurul Soarelui durează 164,79 ani (± 0,1 ani) tereștri.

La data de 11 iulie 2011, Neptun și-a încheiat prima revoluție bariocentrică completă de după descoperirea lui din 1846,<ref name="obsjul711">{{cite news
|first=Robin| last=McKie
|url = http://www.guardian.co.uk/science/2011/jul/10/neptune-orbit-anniversary-astronomy
|title = Neptune's first orbit: a turning point in astronomy
|date = 9 July 2011
|work = The Guardian}}</ref><ref name=azureworld>{{cite web
|date=1 July 2011
|url=http://azureworld.blogspot.com/2011/07/neptune-completes-first-orbit-since.html
|title=Neptune Completes First Orbit Since Discovery: 11th July 2011 (at 21:48 U.T.±15min)
|accessdate=10 July 2011}}</ref> deși nu s-a aflat în exact aceeași poziție pe cerul nostru ca și la data descoperirii lui, deoarece Pamântul se afla într-o poziție diferită pe orbita sa anuală de 365,25 de zile. Din cauza mișcării Soarelui în raport cu centrul de greutate al Sistemului Solar, la 11 iulie 2011, Neptun nu s-a aflat nici în aceeași poziție față de Soare, în care a fost descoperit inițial; dacă se folosește sistemul de coordonatele [[Heliocentrism|heliocentrice]] obișnuite, longitudinea la care a fost descoperit a fost atinsă la 12 iulie 2011.<ref name="fact2">{{cite web
|first=K.| last=Munsell|coauthors=Smith, H.; Harvey, S.
|url = http://solarsystem.nasa.gov/planets/profile.cfm?Object=Neptune&Display=Facts
|title = Neptune: Facts & Figures
|date =13 November 2007
|publisher = NASA|accessdate = 14 august 2007}}</ref><ref name="UT2010-08">{{cite web
|date=26 august 2010
|title=Clearing the Confusion on Neptune’s Orbit
|publisher=Universe Today
|author=Nancy Atkinson
|url=http://www.universetoday.com/72088/clearing-the-confusion-on-neptune%E2%80%99s-orbit/
|accessdate=2011-07-10}} [http://twitter.com/#!/elakdawalla/status/21525820626 (Bill Folkner at JPL)]</ref><ref name=Horizons2011>{{cite web
|author=Anonymous|date=16 November 2007
|url=http://home.surewest.net/kheider/astro/nept2011.txt
|title=Horizons Output for Neptune 2010–2011
|accessdate=25 February 2008}}—Numbers generated using the Solar System Dynamics Group, Horizons On-Line Ephemeris System.</ref>

Orbita eliptică a lui Neptun este înclinată la 1,77° în raport cu orbita Pământului. Deoarece are o [[Excentricitate orbitală|excentricitate]] de 0,011, distanța dintre Neptun și Soare variază cu 101 milioane de km între [[periheliu]] și [[afeliu]], cel mai apropiat și respectiv cel mai îndepărtat punct față de Soare, de-a lungul orbitei sale.<ref name=horizons/>

Înclinarea axei de rotație a lui Neptun este de 28,32°,<ref>{{cite web
|last=Williams|first=David R.|date=6 January 2005
|url=http://nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/planetfact.html
|title=Planetary Fact Sheets|publisher=NASA
|accessdate=28 February 2008}}</ref> similară cu cea a Pământului (23°) și cea a lui Marte (25°). Datorită acestui fapt, pe planetă  are loc schimbarea anotimpurilor. Perioada de revoluție foarte mare implică faptul că un anotimp pe Neptun durează aproximativ 40 de ani pământești.<ref name=villard/>. Perioada sa de rotație siderală (zi) este de aproximativ 16,11 ore.<ref name="fact2" /> Înclinarea axei sale de rotație fiind comparabilă cu cea a Pământului, variața în lungime a unei zile de pe Neptun, de-a lungul unui an, nu este deosebit de pronunțată.

Deoarece Neptun nu este un corp solid, atmosfera sa este supusă [[Rotație diferențială|rotației diferențiale]]. Zona ecuatorială a planetei face o rotație completă în aproximativ 18 ore, aceasta fiind mai înceată decât rotația completă a câmpului magnetic, de 16,1 ore. Dimpotrivă, regiunile polare prezintă o situație contrară, perioada lor de rotație fiind de 12 ore. Rotațiile diferențiate de pe Neptun sunt cele mai pronunțate, comparativ cu alte planete din Sistemul Solar,<ref>{{cite journal
|last=Hubbard|first=W. B.
|coauthors=Nellis, W. J.; Mitchell, A. C.; Holmes, N. C.; McCandless, P. C.; Limaye, S. S.
|title=Interior Structure of Neptune: Comparison with Uranus
|journal=Science|year=1991|volume=253
|issue=5020|pages=648–651
|doi=10.1126/science.253.5020.648
|pmid=17772369|bibcode = 1991Sci...253..648H}}</ref> fapt care determină existența unui vânt de forfecare latitudinal foarte puternic.<ref name=apj125>{{cite journal
|last=Max|first=C. E. 
|coauthors=Macintosh, B. A.; Gibbard, S. G.; Gavel, D. T.; Roe, H. G.; de Pater, I.; [[Andrea Ghez|Ghez, A. M.]]; Acton, D. S.; Lai, O.; Stomski, P.; Wizinowich, P. L.
|title=Cloud Structures on Neptune Observed with Keck Telescope Adaptive Optics
|journal=The Astronomical Journal,
|year=2003|volume=125|issue=1|pages=364–375
|bibcode=2003AJ....125..364M
|doi=10.1086/344943
}}</ref>

=== Rezonanțe orbitale ===
{{Articol principal|Centura Kuiper|Obiect transneptunian rezonant|Troienii lui Neptun}}
[[Fișier:TheKuiperBelt classes-en.svg|thumb|O diagramă care arată rezonanțele orbitale majore din centura Kuiper cauzate de Neptun: în regiunile evidențiate orbitează obiectele cu rezonanța de 2:3 (''plutinos''), obiectele „clasice”, nonrezonante, din centura Kuiper (''cubewanos'') și obiectele cu rezonanța de 1:2 (''twotinos'').]]

Orbita lui Neptun are un impact profund asupra regiunii de dincolo de el, cunoscută sub numele de centura Kuiper. Centura Kuiper este un inel populat cu corpuri mici și reci, fiind similar cu [[centura de asteroizi]], dar cu mult mai mare, întinzându-se dincolo de orbita lui Neptun, de la 30 UA până la aproximativ 55 UA de la Soare.<ref>{{cite journal
|title=Collisional Erosion in the Primordial Edgeworth-Kuiper Belt and the Generation of the 30–50 AU Kuiper Gap
|first=S. Alan|last=Stern
|publisher=Geophysical, Astrophysical, and Planetary Sciences, Space Science Department, Southwest Research Institute
|doi=10.1086/304912
|year=1997
|last2=Colwell
|first2=Joshua E.
|journal=The Astrophysical Journal
|volume=490
|issue=2
|pages=879–882
|bibcode=1997ApJ...490..879S
}}</ref> Precum gravitația lui Jupiter domină [[centura de asteroizi]], modelând structura sa, astfel și forța de gravitație a lui Neptun domină [[centura Kuiper]]. De-a lungul evoluției sistemului solar, anumite regiuni ale centurii Kuiper au fost destabilizate de gravitația lui Neptun, ceea ce a condus la apariția unor goluri în structura centurii Kuiper. Un exemplu poate fi regiunea dintre 40 și 42 UA.<ref>{{cite web|title=Large Scattered Planetesimals and the Excitation of the Small Body Belts|first=Jean-Marc|last=Petit|coauthors=Morbidelli, Alessandro; Valsecchi, Giovanni B.|url=http://www.oca.eu/morby/papers/6166a.pdf|year=1998|accessdate=23 June 2007|format=PDF|archive-date=2012-02-27|archive-url=https://web.archive.org/web/20120227013058/http://www.oca.eu/morby/papers/6166a.pdf|dead-url=yes}}</ref>

Între aceste regiuni goale există orbite unde obiectele pot supraviețui un timp egal cu vârsta sistemului solar. Aceste orbite prezintă fenomene de [[rezonanță orbitală]] cu planeta Neptun atunci când perioada orbitală a lui Neptun este o fracțiune exactă din cea a obiectului, cum ar fi 1:2, sau 3:4. În cazul în care un obiect orbitează în jurul Soarelui o dată la fiecare două orbitări ale lui Neptun, acest obiect va parcurge doar o jumătate din orbită în timp Neptun revine la poziția sa inițială. Grupul cel mai numeros de obiecte rezonante din centura Kuiper, cu peste 200 de obiecte cunoscute,<ref>{{cite web
|title=List Of Transneptunian Objects
|publisher=Minor Planet Center
|url=http://www.minorplanetcenter.org/iau/lists/TNOs.html
|accessdate=25 October 2010}}</ref> prezintă o rezonanță de 2:3. Aceste obiecte orbitează de două în jurul Soarelui pentru fiecare trei orbitări ale lui Neptun și sunt cunoscute ca obiecte de tip [[plutino]] (plutinoizi), deoarece cel mai mare obiect cunoscut din centura Kuiper, [[Pluto]], se află printre ele.<ref>{{cite web
|last=Jewitt|first=David|year=2004
|url=http://www2.ess.ucla.edu/~jewitt/kb/plutino.html
|title=The Plutinos|publisher=UCLA
|accessdate=28 February 2008}}</ref> Deși Pluto traversează orbita lui Neptun în mod regulat, rezonanța de 2:3 garantează că cele două obiecte nu se pot ciocni.<ref>{{cite journal
|last=Varadi|first=F.
|title=Periodic Orbits in the 3:2 Orbital Resonance and Their Stability
|journal=The Astronomical Journal
|year=1999|volume=118
|issue=5|pages=2526–2531
|bibcode=1999AJ....118.2526V
|doi=10.1086/301088}}</ref> În raporturile de rezonanță 3:4, 3:5, 4:7 și 2:5 se întâlnesc puține obiecte.<ref>{{cite book|title=Beyond Pluto: Exploring the outer limits of the solar system |author=John Davies|publisher=Cambridge University Press|year=2001|pages=104|isbn = 0-521-80019-6}}</ref>

Neptun are un număr de [[Asteroid troian|troieni]] care ocupă [[Punct Lagrange|punctul Lagrange]] {{L4}} [[Soare]]-Neptun — o regiune stabilă gravitațional care îl precede pe orbita sa.<ref>{{cite journal |title=Resonance Occupation in the Kuiper Belt: Case Examples of the 5 : 2 and Trojan Resonances |first=E. I.|last=Chiang|coauthors=Jordan, A. B.; Millis, R. L.; M. W. Buie; Wasserman, L. H.; Elliot, J. L.; Kern, S. D.; Trilling, D. E.; Meech, K. J.; Wagner, R. M. |year=2003 |doi=10.1086/375207 |journal=The Astronomical Journal |volume=126 |pages=430–443 |bibcode=2003AJ....126..430C|arxiv = astro-ph/0301458}}</ref> [[Troienii lui Neptun]] pot fi considerați ca fiind într-o rezonanță de 1:1 cu Neptun. Unii troieni ai lui Neptun sunt deosebit de stabili în orbitele lor și este mult mai probabil ca aceștia să se fi format alături de Neptun, decât să fi fost capturați. Primul și singurul obiect identificat până acum ca fiind asociat cu Neptun în [[Punct Lagrange|punctul Lagrange]] {{L5}} este [[2008 LC18]].<ref name="Sheppard">{{Cite journal|last = Sheppard|first = Scott S.|authorlink = Scott S. Sheppard|coauthors = Trujillo, Chadwick A.|title = Detection of a Trailing (L5) Neptune Trojan|journal = [[Science (journal)|Science]]|volume = 329|issue = 5997|pages = 1304|date = 10 September 2010|doi = 10.1126/science.1189666|pmid=20705814|bibcode = 2010Sci...329.1304S}}</ref> Neptun are de asemenea un [[quasi-satellit]] temporar, {{mpl|(309239) 2007 RW|10}}.<ref name="quasi">{{cite journal |last=de la Fuente Marcos & de la Fuente Marcos |title=(309239) 2007 RW10: a large temporary quasi-satellite of Neptune |journal=Astronomy and Astrophysics Letters |volume=545 |pages=L9 |year=2012 |arxiv=1209.1577 |bibcode=2012A%26A...545L...9D}}</ref> Obiectul a fost un quasi-satelit al lui Neptun în ultimii aproximativ 12.500 ani și va rămâne în această stare dinamică pentru încă 12.500 de ani. Caracteristicile lui sunt asemănătoare cu ale unui obiect capturat.<ref name=quasi/>

== Formare și migrare ==
{{Articol principal|Geneza și evoluția sistemului solar|Modelul de la Nisa}}
[[Fișier:Lhborbits.png|thumb|upright=2|Simulare conformă [[Modelul de la Nisa|modelului de la Nisa]], reprezentând planetele exterioare și Centura Kuiper: a) înainte ca Jupiter și Saturn să fi atins rezonanța de 2:1; b) după împrăștierea obiectelor din interiorul Centurii Kuiper, ca urmare a deplasării orbitei planetei Neptun; c) după expulzarea obiectelor împrăștiate din Centura Kuiper de către Jupiter]]

Formarea giganților de gheață Neptun și Uranus este destul de dificil de modelat cu precizie. Modelele actuale sugerează că densitatea masei în regiunile de limită ale sistemului solar era prea mică pentru a permite formarea unor corpuri atât de mari prin metoda tradițional acceptată a [[Acreție (astronomie)|acreției]] nucleului, fiind propuse diverse alte ipoteze pentru a explica apariția lor. Una dintre ele presupune că giganții de gheață nu s-au format prin acreția nucleului, ci din instabilitățile apărute în cadrul [[Disc protoplanetar|discului protoplanetar]] inițial, atmosfera lor fiind spulberată ulterior de radiația unei [[Stea OB|stele OB]] din apropiere.<ref>
{{cite journal
|title=Formation of gas and ice giant planets
|first=Alan P. |last=Boss
|date=30 September 2002
|journal=Earth and Planetary Science Letters
}}</ref>

O teorie alternativă presupune că ei s-au format de fapt în apropierea Soarelui, unde densitatea materiei era mai mare, și apoi au [[Migrație planetară|migrat]] spre locul unde se află acum orbitele lor actuale, după eliminarea discului protoplanetar gazos.<ref>{{cite journal
|title=The formation of Uranus and Neptune among Jupiter and Saturn
|first=Edward W. |last=Thommes
|coauthors=Duncan, Martin J.; Levison, Harold F.
|year=2001
|doi=10.1086/339975
|journal=The Astronomical Journal
|volume=123
|issue=5
|pages=2862–2883
|arxiv=astro-ph/0111290
|bibcode=2002AJ....123.2862T
}}</ref> Această ipoteză a migrației după formare este favorizată în prezent, datorită capacității sale de a explica mai bine apariția obiectelor mici, observate în regiunea transneptuniană.<ref>{{cite web
|title=Orbital shuffle for early solar system
|first=Kathryn|last= Hansen|publisher=Geotimes
|url=http://www.geotimes.org/june05/WebExtra060705.html
|date=7 June 2005|accessdate=26 august 2007}}</ref> Teoria care la momentul actual este cel mai larg acceptată,<ref name="Crida2009">
{{cite journal
|last=Crida |first=A.
|year=2009
|title=Solar System formation
|journal=Reviews in Modern Astronomy
|volume=21 |arxiv=0903.3008
|bibcode = 2009arXiv0903.3008C}}</ref><ref name="Desch07">{{cite journal|last=Desch|first=S. J.|year=2007|title=Mass Distribution and Planet Formation in the Solar Nebula|journal=The Astrophysical Journal|volume=671|issue=1|pages=878–893 |doi=10.1086/522825|bibcode=2007ApJ...671..878D}}</ref><ref name="Smith2009">{{cite journal|last=Smith|first=R.|coauthors=L. J. Churcher; M. C. Wyatt; M. M. Moerchen; C. M. Telesco|year=2009|title=Resolved debris disc emission around η Telescopii: a young solar system or ongoing planet formation?|journal=Astronomy and Astrophysics|volume=493|issue=1|pages=299–308|doi=10.1051/0004-6361:200810706|bibcode=2009A&A...493..299S|arxiv = 0810.5087 }}</ref> explicând detaliile acestei ipoteze, este cunoscută sub numele de [[modelul de la Nisa]] și studiază efectul migrării lui Neptun și a celorlalte planete gigante asupra structurii centurii Kuiper.

== Sateliți ==
{{AP|Sateliții naturali ai lui Neptun}}
[[Fișier:Voyager 2 Neptune and Triton.jpg|thumb|Neptun (sus) și Triton (jos)]]

Planeta Neptun are 14{{nc}} [[satelit natural|sateliți naturali]] cunoscuți.<ref name="fact" /> Cel mai mare satelit este [[Triton (satelit)|Triton]], cuprinzând peste 99,5% din masa totală care gravitează în jurul lui Neptun<ref>Masa lui Triton: 2,14{{e|22}}&nbsp;kg. Masa totală a celorlalți 12 sateliți cunoscuți ai lui Neptun: 7,53{{e|19}} kg sau 0,35%. Masa inelelor este nesemnificativă.</ref> și este unicul suficient de masiv ca să capete o formă sferoidală. A fost descoperit de către [[William Lassell]] la doar 17 zile după descoperirea planetei Neptun. Spre deosebire de toți ceilalți sateliți din [[Sistemul solar]], Triton are o orbită retrogradă, ceea ce indică faptul că mai degrabă a fost capturat decât s-a format împreună cu Neptun; probabil că inițial a fost o [[planetă pitică]] din [[centura Kuiper]].<ref>{{cite journal
|first=Craig B.|last=Agnor|coauthors=Hamilton, Douglas P.
|title=Neptune's capture of its moon Triton in a binary–planet gravitational encounter
|journal=Nature|year=2006
|volume=441|issue=7090|pages=192–194
|doi=10.1038/nature04792
|publisher=Nature Publishing Group
|pmid=16688170|bibcode=2006Natur.441..192A}}</ref> Este destul de aproape de Neptun pentru a avea o [[rotație sincronă]] iar traiectoria sa are forma unei spirale lente spre interior din cauza [[Accelerația mareelor|accelerației mareelor]]. Acesta va fi dezintegrat în cele din urmă, peste circa 3,6 miliarde de ani, atunci când va atinge [[limita Roche]].<ref>{{cite journal
|first= Christopher F.|last=Chyba
|coauthors=Jankowski, D. G.; Nicholson, P. D.
|title = Tidal evolution in the Neptune-Triton system
|journal = Astronomy and Astrophysics
|year = 1989|volume = 219
|issue = 1–2|pages=L23–L26
|bibcode = 1989A&A...219L..23C
|publisher=EDP Sciences}}</ref> În 1989, Triton era cel mai rece dintre obiectele din Sistemul solar a căror temperatură fusese măsurată până la acea dată,<ref>{{cite news
|last=Wilford|first=John N.|work=The New York Times
|date=29 august 1989
|title=Triton May Be Coldest Spot in Solar System
|url=http://query.nytimes.com/gst/fullpage.html?res=950DE4DC1138F93AA1575BC0A96F948260
|accessdate=29 February 2008}}</ref> având o temperatură de aproximativ −235&nbsp;°C (38 K).<ref>{{cite journal
|last=R. M.|first=Nelson
|coauthors=Smythe, W. D.; Wallis, B. D.; Horn, L. J.; Lane, A. L.; Mayo, M. J.
|title=Temperature and Thermal Emissivity of the Surface of Neptune's Satellite Triton
|journal=Science|year=1990|volume=250
|issue=4979|pages=429–431
|doi=10.1126/science.250.4979.429
|pmid=17793020|bibcode = 1990Sci...250..429N}}</ref>

Al doilea satelit al lui Neptun, în ordinea descoperirii, este satelitul neregulat [[Nereida (satelit)|Nereida]], care are una dintre cele mai [[Excentricitate orbitală|excentrice]] orbite comparativ cu orbitele tuturor celorlalți sateliți cunoscuți din Sistemul solar. Excentricitatea de 0,7512 face ca distanța față de Neptun să fie de șapte ori mai mare la [[apocentru]] decât la [[pericentru]].<ref><math>\begin{smallmatrix}\frac{r_{a}}{r_{p}} = \frac{2}{1-e}-1 = 2/0.2488-1=7.039.\end{smallmatrix}</math></ref>

Între iulie și septembrie 1989, sonda spațială ''Voyager 2'' a descoperit 6 sateliți noi ai planetei Neptun.<ref name="science4936"/> Dintre aceștia, satelitul cu formă neregulată [[Proteus (satelit)|Proteus]] este notabil prin faptul că are dimensiunea maximă pe care o poate avea un corp de densitatea acestuia, fără a căpăta o formă sferică sub efectul propriei forțe de gravitație.<ref name=Brown>{{cite web
|url=http://web.gps.caltech.edu/~mbrown/dwarfplanets/
|title=The Dwarf Planets
|first=Michael E.|last=Brown|authorlink=Michael E. Brown
|publisher=California Institute of Technology, Department of Geological Sciences
|accessdate=9 February 2008}}</ref> Deși el este al doilea satelit ca mărime al lui Neptun, masa lui este numai 0,25% din masa lui Triton. Cei patru [[Satelit interior|sateliți interiori]] ai lui Neptun — [[Naiada]], [[Thalassa (satelit)|Thalassa]], [[Despina (satelit)|Despina]] și [[Galatea (satelit)|Galatea]] — orbitează suficient de aproape pentru a fi în interiorul inelelor lui Neptun. Următorul satelit (ca dinstanță față de Neptun), [[Larissa (satelit)|Larissa]], a fost descoperit în 1981, când a ocultat o stea. Această ocultație a fost atribuită inițial arcelor inelelor, dar când ''Voyager 2'' a făcut observații asupra lui Neptun, în 1989, s-a constatat că ea a fost cauzată de satelit. Alți 5 sateliți neregulați ai lui Neptun au fost descoperiți între 2002 și 2003, descoperirea lor fiind publicată în 2004.<ref name="HolmanKavelaarsGrav2004">
{{cite doi|10.1038/nature02832}}
</ref><ref>{{cite news
|author=Staff
|url=http://news.bbc.co.uk/2/hi/science/nature/3578210.stm
|title=Five new moons for planet Neptune
|date=18 august 2004
|publisher=BBC News |accessdate=6 august 2007}}</ref> Deoarece Neptun a fost zeul roman al mării, sateliții lui au fost denumiți de asemenea după divinități marine mai puțin cunoscute.<ref name=USGS/>

== Observare ==
Planeta Neptun nu este vizibilă cu ochiul liber, având o luminozitate situată între [[Magnitudine aparentă|magnitudinile]] de +7,7 și +8,<ref name="fact" /><ref name=ephemeris>{{cite web
|last=Espenak|first=Fred|date=20 July 2005
|url=http://eclipse.gsfc.nasa.gov/TYPE/TYPE.html
|title=Twelve Year Planetary Ephemeris: 1995–2006
|publisher=NASA|accessdate=1 March 2008}}</ref> care poate fi depășită de [[sateliții galileeni]] ai lui Jupiter, [[planeta pitică]] [[Ceres (planetă pitică)|Ceres]] și [[Asteroid|asteroizii]] [[4 Vesta]], [[2 Pallas]], [[7 Iris]], [[3 Juno]] și [[6 Hebe]].<ref>Vezi articolele respective pentru datele despre magnitudine.</ref> Printr-un telescop sau binoclu puternic, Neptun poate fi observat ca un mic disc albastru, aspectul fiind similar cu cel al lui Uranus.<ref>Moore (2000):207.</ref>

Din cauza distanței mari dintre Neptun și Pământ, [[diametru unghiular]] al planetei variază numai între 2,2 și 2,4 [[Secundă de arc|secunde de arc]],<ref name="fact" /><ref name=ephemeris/> fiind cel mai mic printre planetele sistemului solar. Dimensiunile aparente reduse au constituit o provocare pentru studierea sa vizuală. Datele furnizate de telescoape au fost destul de limitate până la apariția [[Telescopul spațial Hubble|Telescopului Spațial Hubble]] și a telescoapelor terestre mai mari, cu [[sisteme optice adaptive]].<ref>În 1977, de exemplu, până și perioada de rotație a planetei Neptun era incertă.
Vezi: {{cite journal
|last=Cruikshank|first=D. P.
|title=On the rotation period of Neptune
|journal=Astrophysical Journal, Part 2&nbsp;– Letters to the Editor
|date=1 March 1978|volume=220
|pages=L57–L59
|bibcode=1978ApJ...220L..57C
|publisher=University of Chicago Press
|doi=10.1086/182636}}</ref><ref>{{cite journal
|last=Max|first=C.
|title=Adaptive Optics Imaging of Neptune and Titan with the W.M. Keck Telescope
|journal=Bulletin of the American Astronomical Society
|year=1999|volume=31|pages=1512
|bibcode=1999BAAS...31.1512M
}}</ref>

Privit de pe Pământ, Neptun efectuează o [[mișcare retrogradă]] aparentă la fiecare 376 de zile, având ca rezultat deplasarea în buclă în raport cu stelele din fundal cu ocazia fiecărei [[Opoziție (astronomie)|opoziții]]. Aceste bucle l-au condus în apropiere de coordonatele descoperirii lui din 1846, în aprilie și iulie 2010 și din nou în octombrie și noiembrie 2011.<ref name=Horizons2011/>

Observarea lui Neptun în banda de frecvență radio arată că planeta este atât o sursă de emisie continuă, cât și de explozii neregulate. Se crede că ambele surse provin din câmpul magnetic rotativ al planetei.<ref name=elkins-tanton/> În spectrul [[infraroșu]], furtunile de pe Neptun apar mai luminoase în raport cu fundalul rece, permițând urmărirea mai ușoară a dimensiunii și formei acestor caracteristici.<ref>{{cite journal
|last= Gibbard|first=S. G.
|coauthors=Roe, H.; de Pater, I.; Macintosh, B.; Gavel, D.; Max, C. E.; Baines, K. H.; Ghez, A.
|title=High-Resolution Infrared Imaging of Neptune from the Keck Telescope
|journal=Icarus|year=1999|volume=156
|issue= 1|pages=1–15
|doi=10.1006/icar.2001.6766|bibcode=2002Icar..156....1G}}</ref>

== Explorare ==
{{Articol principal|Explorarea lui Neptun}}
[[Fișier:Triton moon mosaic Voyager 2 (large).jpg|thumb|Imagine-mozaic a lui Triton realizată de ''Voyager 2'']]

''[[Voyager 2]]'' s-a aflat cel mai aproape de Neptun la 25 august 1989. Deoarece aceasta a fost ultima planetă mare pe care nava spațială a putut-o vizita, s-a decis ca aceasta să efectueze un zbor în apropierea satelitului planetei, Triton, indiferent de consecințele asupra traiectoriei, în mod similar cu ceea ce a făcut și ''[[Voyager 1]]'', când s-a aflat lângă [[Saturn]], trecând prin apropierea lui [[Titan (satelit)|Titan]]. Imaginile transmise înapoi pe Pamânt de ''Voyager 2'' au devenit subiectul de bază al unui program din 1989 al canalului american de televiziune [[PBS]] pe parcursul întregii nopți, ''Neptune All Night''.<ref>{{cite web|last=Phillips|first=Cynthia|date=5 august 2003|url=http://www.seti.org/about-us/voices/phillips-080503.php|title=Fascination with Distant Worlds|accessdate=3 October 2007|publisher=[[SETI Institute]]|archiveurl=https://web.archive.org/web/20071103094424/http://www.seti.org/about-us/voices/phillips-080503.php|archivedate=2007-11-03|dead-url=yes}}</ref>

În timpul când se afla în apropierea planetei Neptun, pentru ca semnalele să ajungă pe Pământ de la nava spațială erau necesare 246 minute. Prin urmare, misiunea ''Voyager 2'' s-a bazat, în cea mai mare parte, pe comenzi pre-încărcate pentru întâlnirea cu Neptun. Nava spațială a efectuat un survol prin apropierea satelitului [[Nereida (satelit)|Nereida]] înainte să ajungă la 4400 de km de atmosfera lui Neptun, la 25 august, iar mai târziu a trecut prin apropierea celui mai mare satelit a planetei, [[Triton (satelit)|Triton]], în aceeași zi.<ref name=burgess>Burgess (1991):46–55.</ref>

Nava spațială a verificat existența unui câmp magnetic în jurul planetei și a descoperit că acest câmp este decalat față de centru și înclinat într-un mod similar cu câmpul din jurul lui Uranus. Problema perioadei de rotație a planetei a fost clarificată prin măsurători ale emisiilor radio. ''Voyager 2'' a arătat de asemenea că Neptun avea un sistem meteorologic surprinzător de activ. Au fost descoperiți șase sateliți noi și s-a confirmat că planeta are mai mult de un inel.<ref name="science4936" /><ref name=burgess/>

În 2003, a existat o propunere către „Vision Missions Studies” de la [[NASA]] de a implimenta o misiune „[[Neptune Orbiter|Neptune Orbiter cu Sonde]]”, asemănătoare misiunii ''[[Cassini–Huygens]]'', fără energie electrică sau propulsie pe bază de fisiune. Munca se desfășoară în colaborare cu [[Jet Propulsion Laboratory|JPL]] și [[Institutul de Tehnologie din California]] (''Caltech'').<ref>{{cite journal
|last=Spilker|first=T. R.|coauthors=Ingersoll, A. P.
|title=Outstanding Science in the Neptune System From an Aerocaptured Vision Mission
|journal=Bulletin of the American Astronomical Society
|year=2004|volume=36|pages=1094
|bibcode=2004DPS....36.1412S}}</ref>

== Note ==
{{listănote| colwidth = 30em| refs =
<ref name="Seidelmann Archinal A'hearn et al. 2007">
{{cite doi|10.1007/s10569-007-9072-y}}
</ref>

<ref name="Lunine 1993">
{{cite doi|10.1146/annurev.aa.31.090193.001245}}
</ref>

<ref name="Podolak Weizman et al. 1995">
{{cite doi|10.1016/0032-0633(95)00061-5}}
</ref>

<ref name="Unsöld & Baschek 2001">
{{cite book
| last1 = Unsöld
| first1 = Albrecht
| last2 = Baschek
| first2 = Bodo
| year = 2001
| title = The New Cosmos: An Introduction to Astronomy and Astrophysics
| edition = 5th
| publisher = Springer
| page = 47
| isbn = 978-3-540-67877-9
}} See Table 3.1.
</ref>

<ref name="Encrenaz 2003">
{{cite doi|10.1016/S0032-0633(02)00145-9}}
</ref>

<ref name="Herbert & Sandel 1999">
{{cite doi|10.1016/S0032-0633(98)00142-1}}
</ref>

<ref name="horizons">
{{cite web
|first = Donald K.|last = Yeomans
|url = http://ssd.jpl.nasa.gov/horizons.cgi?find_body=1&body_group=mb&sstr=8
|title = HORIZONS Web-Interface for Neptune Barycenter (Major Body=8)|publisher = [[JPL Horizons On-Line Ephemeris System]]
|accessdate = 8 august 2007
}} At the site, go to the "web interface" then select "Ephemeris Type: Elements", "Target Body: Neptune Barycenter" and "Center: Sun".</ref>

}}

== Legături externe ==
{{Sister project links|Neptune}}
* {{En icon}}[http://nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/factsheet/neptunefact.html NASA's Neptune fact sheet]
* {{En icon}}[http://www.nineplanets.org/neptune.html Neptune] from Bill Arnett's nineplanets.org
* {{En icon}}[http://www.astronomycast.com/astronomy/episode-63-neptune/ Neptune] [[Astronomy Cast]] episode #63, includes full transcript.
* {{En icon}}[http://solarsystem.nasa.gov/planets/profile.cfm?Object=Neptune Neptune Profile] at [http://solarsystem.nasa.gov NASA's Solar System Exploration site]
* {{En icon}}[http://www.projectshum.org/Planets/neptune.html Planets&nbsp;– Neptune] A children's guide to Neptune.

{{Neptun}}
{{Sistemul solar}}
{{Articol de calitate}}

{{Control de autoritate}}

[[Categorie:Neptun| ]]
[[Categorie:Giganți gazoși]]
[[Categorie:Obiecte astronomice descoperite în 1846]]
[[Categorie:Eponime ale elementelor chimice]]