Vizualizare sursă pentru „Manchester Small-Scale Experimental Machine”

[[Fișier:SSEM Replica.jpg|thumb|300px|Replică a lui Small-Scale Experimental Machine (SSEM) de la [[Muzeul Ştiinţei şi Industriei din Manchester]]]]
'''Manchester Small-Scale Experimental Machine''' ('''SSEM''', în română ''Mașina Experimentală pe Scară Redusă Manchester''), poreclit și '''Baby''', a fost primul calculator complet electronic în sistem binar, [[Arhitectura von Neumann|cu program stocat]] și [[Turing-completitudine|Turing-complet]] din lume. A fost construit la [[Universitatea Victoria din Manchester]] de către [[Frederic Calland Williams|Frederic C. Williams]], [[Tom Kilburn]] și Geoff Tootill și a rulat primul program la data de 21 iunie [[1948 în informatică|1948]].<ref>{{citation |last=Enticknap |first=Nicholas |title=Computing's Golden Jubilee |journal=Resurrection |issue=20 |publisher=The Computer Conservation Society |date=Summer 1998 |url=http://www.cs.man.ac.uk/CCS/res/res20.htm#d |issn=0958-7403 |accessdate=19&nbsp;aprilie 2008.}}</ref>

Nu s-a intenționat ca această mașină să fie un calculator practic, ci a fost proiectat ca mediu de test pentru [[Tub Williams|tuburile Williams]], o formă veche de memorie pentru calculatoare. A fost considerat „mic și primitiv” prin comparație cu alte mașini din acea perioadă, deși conținea toate elementele esențiale ale unui calculator modern.<ref name=EarlyComputers /> Imediat ce SSEM și-a demonstrat fezabilitatea, la universitate s-a demarat un proiect de dezvoltare a lui într-un calculator mai utilizabil, [[Manchester Mark 1]]. Mark 1, la rândul său, a devenit rapid prototipul pentru [[Ferranti Mark I]], primul calculator generic comercial din lume.<ref name=NapperMK1>{{citation |last=Napper |first=R. B. E. |title=Introduction to the Mark 1 |url=http://www.computer50.org/mark1/mark1intro.html |publisher=The University of Manchester |accessdate=4&nbsp;noiembrie 2008.}}</ref>

SSEM avea lungimea cuvântului de 32 de [[bit|biți]] și o [[Memoria sistemelor de calcul|memorie]] de 32&nbsp;cuvinte. A fost proiectat să fie cel mai simplu calculator cu program stocat; singura operație aritmetică pe care o putea efectua era scăderea. Primul dintre cele trei programe scrise pentru această mașină găsea cel mai mare divizor al numărului 2<sup>18</sup> ({{formatnum:262144}}), un calcul despre care se știa la acea vreme că avea să dureze foarte mult—pentru a demonstra fiabilitatea mașinii—verificând fiecare [[număr întreg]] de la 2<sup>18</sup>&nbsp;&minus;&nbsp;1 în jos, întrucât împărțirile se implementau ca scăderi repetate ale divizorului. Programul era format din 17&nbsp;instrucțiuni și a rulat timp de 52&nbsp;minute înainte de a ajunge la răspunsul corect, {{formatnum:131072}}, după ce SSEM efectuase 3,5&nbsp;milioane de operații.

==Context==
{{Articol principal|Istoria mașinilor de calcul}}
[[Image:Maquina.png|thumb|Reprezentare artistică a unei maşini Turing]]
În 1936, matematicianul [[Alan Turing]] a publicat o descriere a ceea ce a devenit cunoscut ca [[mașina Turing]]; aceasta era un concept teoretic, nu un proiect al unei mașini, prin care Turing își propunea să exploreze limitele calculabilității automate. Turing nu-și imagina o mașină fizică, ci o persoană pe care a denumit-o „calculator”, și care acționa conform instrucțiunilor citite de pe o bandă de pe care se puteau citi și scrie, secvențial, simboluri pe măsură ce banda se mișca prin fața unui cap de citire. Turing a demonstrat că dacă se poate scrie un algoritm care să rezolve o problemă matematică, atunci o mașină Turing poate executa acel algoritm.<ref>{{Harvnb|Turing|1936.}}</ref> Ulterior, s-au dezvoltat calculatoare programabile cum ar fi [[Z3 (computer)|Z3]] și [[Calcultorul Colossus|Colossus]], în anii 1940, dar programele lor erau în general introduse cu ajutorul tablourilor de comutatoare și prize. Programele nu erau stocate în memorie, ca în calculatoarele moderne, iar reprogramarea lui [[ENIAC]], de exemplu, în 1946 putea dura câteva zile.<ref name=EarlyComputers>{{citation |url=http://www.computer50.org/mark1/contemporary.html |title=Early Electronic Computers (1946–51) |publisher=University of Manchester |accessdate=16&nbsp;noiembrie 2008. |archive-date=2009-01-05 |archive-url=https://web.archive.org/web/20090105031620/http://www.computer50.org/mark1/contemporary.html |dead-url=yes }}</ref> Cercetători ca Turing și [[Konrad Zuse]] au investigat ideea utilizării memoriei calculatorului pentru a stoca programul, pe lângă datele pe care lucrează el,<ref>{{citation |last=Zuse |first=Horst |title=The Life and Work of Konrad Zuse |url=http://www.epemag.com/zuse/default.htm#index |publisher=Wimborne Publishing |periodical=EPE Online |chapter=Part 10: Konrad Zuse and the Stored Program Computer |accessdate=16&nbsp;noiembrie 2008. |archive-date=2007-12-10 |archive-url=https://web.archive.org/web/20071210232351/http://www.epemag.com/zuse/default.htm#index |dead-url=yes }}</ref> și matematicianul [[John von Neumann]] a definit o astfel de arhitectură de calculator, folosită și în secolul al XXI-lea de aproape toate calculatoarele.<ref name=LavingtonP7>{{Harvnb|Lavington|1998|p=7.}}</ref>

[[Image:von Neumann architecture.svg|left|thumb|[[Arhitectura von Neumann]] (1947)]]
Construirea unui calculator von Neumann depindea de disponibilitatea unei memorii pe care să se stocheze programul. În timpul celui de-[[al doilea război mondial]], cercetătorii care lucrau la problema eliminării zgomotului din semnalele [[radar]] au dezvoltat o formă de [[memorie cu linie de întârziere]], a cărei primă aplicație practică a fost linia de întârziere cu mercur,<ref>{{Harvnb|Lavington|1998|p=1.}}</ref> dezvoltată de [[J. Presper Eckert]]. Transmițătoarele radar emiteau din când în când impulsuri scurte de energie electromagnetică în spectrul radio, capta reflecțiile acestora și le afișa pe un ecran [[Tub catodic|CRT]]. Întrucât operatorii erau interesați de regulă doar de obiectele în mișcare, era de dorit filtrarea oricăreri reflecții a obiectelor staționare. Filtrarea s-a realizat prin comparația fiecărui impuls primit cu impulsul anterior, și rejectarea ambelor dacă sunt identice, păstrând un semnal rezidual ce conține doar imaginile obiectelor în mișcare. Pentru stocarea impulsurilor primite în vederea comparării lor, ele treceau printr-o linie de transmisie, care le întârzia exact atât timp cât se scurgea între transmiterea impulsurilor.<ref>{{Harvnb|Brown|1999|p=429.}}</ref>

Turing s-a angajat la Laboratorul Național de Fizică (NPL) în octombrie 1945,<ref>{{Harvnb|Lavington|1998|p=9.}}</ref> moment la care oamenii de știință de la Ministerul Proviziilor concluzionaseră că Regatul Unit are nevoie de un Laborator Național de Matematică pentru a coordona calculul asistat de mașini.<ref name=lavington-80-v>Lavington (1980), Chapter 5: "ACE, the 'British National Computer'".</ref> S-a înființat astfel la NPL o Divizie Matematică, iar la 19&nbsp;februarie 1946, Alan Turing a prezentat o lucrare în care descria proiectul său pentru un calculator electronic cu program stocat, cunoscut ca [[Automatic Computing Engine]] (ACE),<ref name=lavington-80-v/> unul din mai multele proiecte derulate în anii de după al doilea război mondial în scopul de a construi un astfel de calculator. În același timp, la Școala Moore de Inginerie Electrică din [[Universitatea Pennsylvania]] se dezvolta [[EDVAC]], iar Laboratorul Matematic de la [[Universitatea Cambridge]] lucra la [[EDSAC]].<ref name=lavington-80-v/><ref>{{Harvnb|Lavington|1998|pp=8–9.}}</ref>

NPL nu avea expertiza de a construi o mașină ca ACE, astfel că a fost contactat [[Tommy Flowers]] de la Laboratorul de Cercetare Dollis Hill al [[General Post Office]] (GPO). Flowers, proiectantul calculatorului Colossus, primul calculator electronic programabil din lume, avea alte angajamente și nu a putut să ia parte la proiect; echipa sa, însă, a construit câteva linii de întârziere cu mercur pentru ACE.<ref name=lavington-80-v/> [[Telecommunications Research Establishment]] (TRE) a fost și el abordat pentru ajutor, ca și [[Maurice Wilkes]] de la Laboratorul Matematic de la [[Universitatea Cambridge]].<ref name=lavington-80-v/>

Departamentul guvernamental responsabil cu NPL a decis ca toată munca să fie efectuată de TRE în numele său, iar ACE să primească prioritatea maximă.<ref name=lavington-80-v/> Decizia NPL a condus la o vizită a superintendentului Diviziei de Fizică de la TRE la 22&nbsp;noiembrie 1946, care a venit însoțit de [[Frederic Calland Williams|Frederic C. Williams]] și A. M. Uttley, tot de la TRE.<ref name=lavington-80-v/> Williams a condus un grup de dezvoltare TRE care lucra la mecanisme de stocare a datelor pe bază de [[Tub catodic|tuburi catodice]] pentru aplicații radar, ca alternativă la liniile de întârziere.<ref name=LavingtonP5>{{Harvnb|Lavington|1998|p=5.}}</ref> El deja acceptase să fie profesor la [[Universitatea Manchester]], și majoritatea tehnicienilor săi de circuite erau în procesul de transfer la Departamentul de Energie Atomică.<ref name=lavington-80-v/> TRE a acceptat să trimită un mic număr de tehnicieni să lucreze sub conducerea lui Williams la universitate, și să susțină un alt mic grup care să lucreze cu Uttley la TRE.<ref name=lavington-80-v/>

==Tuburile Williams==

Deși primele calculatoare cum ar fi [[CSIRAC]] au utilizat cu succes memoriile cu linii de întârziere cu mercur,<ref>{{citation |url=http://www.csse.unimelb.edu.au/dept/about/csirac/store.html |title=CSIRAC |contribution=How did CSIRAC work? |publisher=Universitatea Melbourne |date=4&nbsp;aprilie 2006 |accessdate=16&nbsp;noiembrie 2008. |archive-date=2008-10-06 |archive-url=https://web.archive.org/web/20081006223455/https://www.csse.unimelb.edu.au/dept/about/csirac/store.html |dead-url=yes }}</ref> această tehnologie avea câteva dezavantaje; memoriile erau grele, costisitoare, și nu permiteau accesul aleator. În plus, deoarece datele erau stocate ca secvențe de unde acustice propagate printr-o coloană de [[mercur (element)|mercur]], temperatura dispozitivului trebuia controlată atent, întrucât viteza sunetului printr-un mediu variază cu temperatura. Williams văzuse un experiment la [[Bell Labs]] care demonstrase eficacitatea [[Tub catodic|tuburilor catodice]] (CRT) ca alternativă la liniile de întârziere în eliminarea ecourilor statice din semnalele radar. Lucrând la TRE, cu puțin timp înainte de a trece la Universitatea Manchester în decembrie 1946, el dezvoltase o formă de memorie electronică denumită [[tub Williams]], bazat pe un tub catodic obișnuit și care a devenit primul dispozitiv de stocare cu acces aleator.<ref>{{citation |title=Early computers at Manchester University |journal=Resurrection |volume=1 |issue=4 |publisher=The Computer Conservation Society |date=vara lui 1992 |url=http://www.cs.man.ac.uk/CCS/res/res04.htm#g |issn=0958-7403 |accessdate=19&nbsp;aprilie 2008.}}</ref> Manchester Small-Scale Experimental Machine (SSEM) a fost proiectat pentru a demonstra că tubul Williams era un dispozitiv practic de stocare, prin verificarea faptului că datele reținute în acesta pot fi actualizate continuu la viteza necesară pentru a fi utilizate într-un calculator.<ref>{{Harvnb|Lavington|1998|pp=13, 24.}}</ref>

Pentru utilizarea într-un calculator numeric bazat pe sistemul de numerație binar, tubul trebuia să poată stoca oricare din două stări la fiecare locație de memorie, corespunzătoare cifrelor binare 0 și&nbsp;1. El exploata sarcina electrostatică pozitivă sau negativă generată de afișarea unei linii sau a unui punct în orice poziție a ecranului tubului catodic, fenomen cunoscut sub numele de [[emisie secundară]]. O linie genera o sarcină pozitivă, iar un punct o sarcină negativă, iar oricare putea fi interceptată de o placă detectoare pusă în fața ecranului; o sarcină negativă reprezenta 0, iar o sarcină pozitivă&nbsp;1. Sarcina se disipa în aproximativ 0,2&nbsp;secunde, dar putea fi reîmprospătată automat din datele culese de detector.<ref>{{Harvnb|Lavington|1998|p=12.}}</ref>

Tubul Williams se baza inițial pe CV1131, un tub catodic de {{dim|300|mm}} disponibil pe piață, dar în SSEM s-a utilizat un tub mai mic, CV1097, de {{dim|150|mm}}.<ref>{{Harvnb|Lavington|1998|pp=12–13.}}</ref>

==Proiectarea și dezvoltarea==
[[Fișier:BabyArchitecture.png|thumb|right|Schemă arhitecturală ce arată cum sunt instalate cele patru tuburi catodice (cu verde)]]
În urma numirii sale la catedra de inginerie electrică a Universității Manchester, Williams și-a recrutat colegul de la TRE, [[Tom Kilburn]]. Până în toamna lui 1947, cei doi au mărit capacitatea de stocare a unui tub Williams de la un bit la 2048 de biți aranjați într-un tablou de 64 pe 32,<ref name="first computers">{{Harvnb|Napper|2000|p=366.}}</ref> și au demonstrat că un astfel de tub poate stoca acești biți timp de patru ore.<ref name="Lavington 1998 p=13">{{Harvnb|Lavington|1998|p=13.}}</ref> Inginerul Geoff Tootill de la TRE s-a alăturat temporar echipei în septembrie 1947, și a rămas până în aprilie 1949.<ref name=LavingtonP16>{{Harvnb|Lavington|1998|p=16.}}</ref>

Max Newman fusese numit la catedra de matematici pure a Universității Manchester în 1945. În timpul celui de-al doilea război mondial, el lucrase ca criptanalist la [[Bletchley Park]], unde a condus echipa care a produs în 1943 primul din cele două calculatoare criptanalitice Colossus. Deși Newman nu a jucat un rol activ în dezvoltarea SSEM, și nici în vreun alt proiect al vreunui calculator Manchester, atitudinea sa față de proiect a fost una entuziastă, și a susținut proiectul prin facilitarea achiziției de piese ieftine de la armată pentru construcția acestuia, piese printre care s-au numărat și carcasele metalice ale [[General Post Office|GPO]] de la Bletchley.<ref name=LavingtonPP67>{{Harvnb|Lavington|1998|pp=6–7.}}</ref>

Până în iunie 1948, SSEM fusese construit și funcționa.<ref name="first computers" /> El avea {{dim|5.2|m}} lungime, {{dim|2.2|m}} înălțime, și cântărea aproximativ o tonă. Mașina conținea 550&nbsp;de tuburi—300&nbsp;[[Diodă|diode]] și 250&nbsp;[[Pentodă|pentode]]—și avea un consum de {{dim|3500|[[watt|W]]}}.<ref name=MMSI>{{citation |url=http://www.msim.org.uk/media/33871703/thebaby,theworldsfirststored-programcomputer.pdf |title=The "Baby": The World's First Stored-Program Computer |publisher=Manchester Museum of Science & Industry |format=[[PDF]] |accessdate=15&nbsp;noiembrie 2008. |archive-date=2009-03-04 |archive-url=https://wayback.archive-it.org/all/20090304054926/http://www.msim.org.uk/media/33871703/thebaby,theworldsfirststored-programcomputer.pdf |dead-url=yes }}</ref> Unitatea aritmetică a fost construită cu pentode EF50, folosite pe scară largă în timpul războiului.<ref name="Lavington 1998 p=13"/> SSEM folosea un tub Williams pentru a obține un spațiu de memorie cu acces aleator de 32 de cuvinte de 32 de biți, un al doilea pentru un registru acumulator pe 32 de biți, în care se stocau temporar rezultatele intermediare ale unui calcul, și un al treilea pentru a stoca instrucțiunea curentă împreună cu adresa sa de memorie. Un al patrulea tub catodic, lipsit de electronica de stocare a datelor pe care o aveau celelalte trei, era utilizat ca dispozitiv de ieșire, capabil să afișeze șablonul de biți al oricărui tub catodic de stocare selectat.<ref name="first computersP367" />

Fiecare cuvânt de RAM pe 32 de biți putea conține fie date, fie o instrucțiune. Într-o instrucțiune, biții 0&ndash;12 reprezentau adresa de memorie a [[operand]]ului, iar biții 13–15 reprezentau codul operației; restul de 24&nbsp;biți erau nefolosiți.<ref name="first computersP367">{{Harvnb|Napper|2000|p=367.}}</ref> Arhitectura cu un singur operand însemna că al doilea operand implicit al fiecărei instrucțiuni era în acumulator; instrucțiunile programului specificau doar adresa datelor din memorie.

Un cuvânt din memoria calculatorului putea fi scris, citit sau reîmprospătat în 360&nbsp;microsecunde. Execuția unei instrucțiuni dura de patru ori mai mult decât accesarea unui cuvânt din memorie, ceea ce dădea o viteză de aproximativ 700 de instrucțiuni pe secundă. Memoria principală era reîmprospătată în permanență, proces care dura 20&nbsp;milisecunde, fiecare dintre cele 32&nbsp;de cuvinte trebuind să fie citit și apoi reîmprospătat pe rând.<ref name="first computers"/>

SSEM reprezenta numerele negative în [[complement față de doi]],<ref name=LavingtonP14>{{Harvnb|Lavington|1998|p=14.}}</ref> ca și majoritatea calculatoarelor de la începutul secolului al XXI-lea. În acea reprezentare, valoarea celui mai semnificativ bit reprezenta semnul numărului; numerele pozitive aveau un zero pe acea poziție, iar cele negative aveau unu. Astfel, numerele ce puteau fi reprezentate pe un cuvânt de 32 de biți erau de la &minus;2<sup>31</sup> până la +2<sup>31</sup>&nbsp;&minus;&nbsp;1 (în zecimal, de la &minus;{{formatnum:2147483648}} până la +{{formatnum:2147483647}}).

==Programarea==
[[Set de instrucțiuni|Setul de intrucțiuni]] pe trei biți al lui SSEM permitea maximum 8 (2<sup>3</sup>) instrucțiuni diferite. Spre deosebire de convenția modernă, spațiul de stocare al mașinii era aranjat cu cifrele cel mai puțin semnificative la stânga; astfel, numărul zecimal 1 era reprezentat pe trei biți ca ''100'', și nu ca ''001''.<ref name=LavingtonP14 />

{{clear}}<div align="center">
{| class="wikitable" border="0" style="font-size:95%; width:90%; border:1px solid #999; background-color:#FFFFFF;"
!colspan="3" style="background-color:#D3D3A4; color:#000000;text-align:center;"|Setul de instrucțiuni al SSEM<ref name=LavingtonP15>{{Harvnb|Lavington|1998|p=15.}}</ref>
|- bgcolor=#BDBBD7
! style="background: #D3D3A4; color: #000000" height="17" width="10%" | '''Cod binar'''
! style="background: #D3D3A4; color: #000000" height="17" width="12%" | '''Mnemonica modernă'''
! style="background: #D3D3A4; color: #000000" height="17" width="88%" | '''Operațiunea'''
|- align="center"
| 000
| JMP S
| align="left"|Salt la instrucțiunea de la adresa de memorie specificată (salt necondiționat absolut)
|- bgcolor="#EFEFEF" align="center"
| 100
| JRP S
| align="left"|Salt la instrucțiunea de la adresa specificată plus numărul specificat (salt necondiționat relativ)
|- align="center"
| 010
| LDN S
| align="left"|Ia numărul de la adresa de memorie specificată, schimbă-i semnul, și încarcă-l în acumulator
|- bgcolor="#EFEFEF" align="center"
| 110
| STO S
| align="left"|Stochează numărul din acumulator la adresa de memorie specificată
|- align="center"
| 001 sau 101<sup>*</sup>
| SUB S
| align="left"|Scade numărul de la adresa de memorie specificată din valoarea din acumulator, și stochează rezultatul în acumulator
|- bgcolor="#EFEFEF" align="center"
| 011
| CMP
| align="left"|Salt peste instrucțiunea următoare dacă acumulatorul conține o valoare negativă
|- align="center"
| 111
| STP
| align="left"|Stop
|-
|colspan="3" style="color:#000000;text-align:left;"|<small><sup>*</sup>Pentru economie de circuite logice, biții de funcție erau doar parțial decodificați.</small><ref name=LavingtonP15 />
|}
</div>

Operațiunile negative ale SSEM erau cauzate de lipsa de hardware pentru efectuarea altor operațiuni aritmetice decât scăderea. Se considera că nu este necesară construirea unui sumator înainte de începerea testării, întrucât adunarea putea fi ușor implementată prin scădere,<ref name="first computersP367" /> și anume <math>x+y\,</math> poate fi calculat ca <math>x-(0-y).\,</math> Deci adăugarea a două numere, X și Y, necesită patru instrucțiuni:<ref name=LavingtonP15 />

{{Quote box
 | quote =<pre>LDN X  // încarcă X cu semn schimbat în acumulator
SUB Y  // scade Y din valoarea din acumulator
STO S  // stochează valoarea din acumulator la adresa S
LDN S  // încarcă valoarea stocată la adresa S în acumulator cu semn schimbat</pre>
 | source =
 | width  = 50%
 | align  = center
}}

Programele se introduceau în formă binară prin trecerea peste fiecare cuvânt de memorie pe rând, și utilizarea unui set de 32&nbsp;de comutatoare drept dispozitiv de intrare pentru a seta valoarea fiecărui bit al fiecărui cuvânt fie la 0, fie la 1. SSEM nu avea cititor de cartele perforate.<ref name="first computers" />

===Primele programe===

[[Image:CRT memory.jpg|thumb|right|Tubul catodic de ieşire]]
Pentru acest calculator au fost scrise trei programe. Primul, constând din 17&nbsp;instrucțiuni, a fost scris de Kilburn, și a rulat la 21&nbsp;iunie 1948.<ref name=LavingtonPP16-17>{{Harvnb|Lavington|1998|pp=16–17.}}</ref> A fost proiectat pentru a găsi cel mai mare divizor al numărului 2<sup>18</sup> ({{formatnum:262144}}) încercând fiecare număr intreg de la 2<sup>18</sup>&nbsp;&minus;&nbsp;1 în jos. Împărțirile erau implementate ca scăderi repetate ale divizorului. SSEM a dat soluția ({{formatnum:131072}} după 52 de minute și 3,5&nbsp;milioane de operațiuni. Programul folosea opt cuvinte de memorie de lucru în plus față de cele 17&nbsp;cuvinte ale codului, dimensiunea sa totală în memorie fiind de 25&nbsp;de cuvinte.<ref>{{citation |last=Tootill |first=Geoff |title=The Original Original Program |journal=Resurrection |issue=20 |publisher=The Computer Conservation Society |date=Summer 1998 |url=http://www.cs.man.ac.uk/CCS/res/res20.htm#e |issn=0958-7403 |accessdate=19&nbsp;aprilie 2008.}}</ref>

În luna următoare, Geoff Tootill a scris o versiune modificată a programului, și la jumătatea lui iulie, Alan Turing—care fusese numit [[conferențiar]] la catedra de matematică a Universității Manchester în septembrie 1948—a trimis al treilea program, pentru efectuarea de împărțiri de numere mari. Turing fusese numit și director adjunct al laboratorului de mașini de calcul al universității,<ref name=LavingtonPP16-17 /> deși acest laborator nu a devenit realitate decât în [[1951 în informatică|1951]].<ref name=LavingtonP17>{{Harvnb|Lavington|1998|p=17.}}</ref>{{clear}}

==Dezvoltări ulterioare==
[[Fișier:SSEM Manchester museum.jpg|miniatura|Replică a Manchester Small-Scale Experimental Machine (SSEM) la un muzeu]]
Williams și Kilburn au scris despre SSEM într-o scrisoare trimisă revistei ''Nature'', și publicată în septembrie 1948.<ref>{{citation |title=Electronic Digital Computers |journal=Nature |date=25&nbsp;septembrie 1948 |volume=162 |page=487 |url=http://www.computer50.org/kgill/mark1/natletter.html |accessdate=22&nbsp;ianuarie 2009 |archive-date=2009-04-06 |archive-url=https://web.archive.org/web/20090406014626/http://www.computer50.org/kgill/mark1/natletter.html |dead-url=yes }}</ref> Demonstrația cu succes a funcționării mașinii a condus rapid la construirea unui calculator mai practic, [[Manchester Mark 1]], la care s-a început să se lucreze în august 1948. Prima versiune a fost operațională în aprilie 1949,<ref name=LavingtonP17 /> și ea a dus direct la dezvoltarea mașinii [[Ferranti Mark I]], primul calculator generic comercial din lume.<ref name=NapperMK1 />

În 1998, în cinstea aniversării a 50 de ani de la rularea primului program SSEM, s-a construit o replică funcțională, astăzi expusă la [[Muzeul Științei și Industriei din Manchester]]. La acest muzeu se țin în mod regulat demonstrații ale funcționării mașinii.<ref>{{citation |url=http://www.msim.org.uk/whats-on/meet-baby |title=Meet Baby |publisher=Manchester Museum of Science & Industry |accessdate=17&nbsp;noiembrie 2008. |archive-date=2008-06-26 |archive-url=https://web.archive.org/web/20080626114414/http://www.msim.org.uk/whats-on/meet-baby |dead-url=yes }}</ref> În 2008, la Universitatea Manchester s-a descoperit o fotografie panoramică originală a întregii mașini. Fotografia, făcută la 15&nbsp;decembrie 1948 de un student cercetător, Alec Robinson, fusese reprodusă în ''[[The Illustrated London News]]'' în iunie 1949.<ref>{{citation |url=http://www.telegraph.co.uk/earth/main.jhtml?view=DETAILS&grid=&xml=/earth/2008/06/17/scicomp117.xml |title=Photo of great grandfather of modern computers found |first=Roger |last=Highfield |newspaper=Daily Telegraph |date=17&nbsp;iunie 2008 |accessdate=20&nbsp;iunie 2008.}}</ref><ref>[http://www.digital60.org/media/ Imaginea panoramică a SSEM și alte înregistrări audio-video] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20090616143439/http://www.digital60.org/media/ |date=2009-06-16 }} (Digital 60, University of Manchester)</ref>

==Note==
{{listănote|2}}

==Bibliografie==
{{refbegin}}
*{{citation |last=Brown |first=Louis | title=A Radar History of World War II: Technical and Military Imperatives |year=1999 |publisher=CRC Press |isbn=978-0-7503-0659-1}}
*{{citation |last=Lavington |first=Simon |title=Early British Computers: The Story of Vintage Computers and the People who built them |year=1980 |edition=1st |publisher=Manchester University Press Society |location=Manchester |isbn=0-7190-0803-4}}
*{{citation |last=Lavington |first=Simon |title=A History of Manchester Computers |year=1998 |edition=2 |publisher=The British Computer Society |location=Swindon |isbn=0-902505-01-8}}
*{{citation |last=Napper |first=R. B. E. |contribution=The Manchester Mark 1 Computers |editor1-last=Rojas| editor1-first=Raúl |editor2-last=Hashagen |editor2-first=Ulf |title=The First Computers: History and Architectures |publisher=MIT Press |year=2000 |pages=356–377 |url=http://books.google.co.uk/books?id=nDWPW9uwZPAC |isbn=0-262-68137-4}}
*{{citation |last=Turing |first=A. M. |publication-date=1937 |year=1936 |title=On Computable Numbers, with an Application to the Entscheidungsproblem | periodical=Proceedings of the London Mathematical Society |series=2 |volume=42 |pages=230–265 }}. Retipărită de mai multe ori, disponibilă pe web în mai multe locuri, inclusiv [http://www.scribd.com/doc/2937039/Alan-M-Turing-On-Computable-Numbers pe Scribd].
{{refend}}

{{articol bun}}

[[Categorie:Computere]]