Vizualizare sursă pentru „Dualismul undă-particulă”

În [[fizică]], '''dualismul undă-particulă''' se referă la faptul că [[Materie|materia]] prezintă simultan proprietăți [[undă|ondulatorii]] și [[particulă|corpusculare]]. Este vorba despre un concept central al [[mecanică cuantică|mecanicii cuantice]], care a înlocuit teoriile clasice asupra naturii materiei. Anumite fenomene pun în evidență ''caracterul ondulatoriu'' ([[Interferență|interferența]], [[Difracție|difracția]], [[Polarizare (unde)|polarizarea]]), pe când altele demonstrează ''caracterul corpuscular'' (emisia și absorbția [[Lumină|luminii]], [[Efect fotoelectric|efectul fotoelectric]], [[Împrăștiere Compton|efectul Compton]]). Bazându-se pe studiul acestor fenomene, teoriile clasice propuneau modele în care un obiect era considerat fie o particulă, fie o undă. Ideea dualității a apărut în legătură cu natura luminii, [[Louis de Broglie]] fiind cel care a generalizat conceptul. În [[mecanica cuantică]], [[Lumină|lumina]] nu este considerată nici [[undă]] nici [[particulă]], în sensul clasic, ci este unitatea celor două, fără o delimitare precisă.

==Scurt istoric==

În formalismul clasic, lumina era considerată undă electromagnetică, prezentând fenomene ondulatorii cum ar fi [[interferența]], [[difracția]], [[polarizarea]]. Odată cu descoperirea [[efectul fotoelectric|efectului fotoelectric]] în [[1887]] de către [[Heinrich Hertz|Heinrich Rudolf Hertz]], a fost necesară introducerea unei noi teorii care să justifice fenomenul, întrucât cea clasică era în contradicție cu rezultatele experimentale.

În [[1905]], [[Albert Einstein]] explica legile efectului fotoelectric presupunând că lumina este alcătuită din particule (numite [[foton]]i) și aplicând [[ipoteza lui Planck]], conform căreia [[energia]] este cuantificată.

[[Louis de Broglie]] a extins teoria lui Einstein, susținând că orice particulă în mișcare are asociată o undă. Teza lui de doctorat este publicată în anul [[1924]], dar el primește [[premiul Nobel]] abia în [[1929]], după ce teoria sa este verificată experimental.

==Ipoteza lui de Broglie==

Louis de Broglie afirmă că orice particulă aflată în mișcare ([[electron]], [[proton]], [[atom]]) are și o comportare ondulatorie. El stabilește relația între [[lungime de undă|lungimea de undă]] <math> \lambda\, </math> asociată și [[impuls]]ul <math>p\,</math> al particulei:

:<math> \lambda = \frac{h}{p}  \,</math>
unde <math>h =\,\,\, 6,626\ 0693 (11) \times10^{-34}\ \mbox{J}\cdot\mbox{s} </math> reprezintă [[constantă fizică|constanta]] lui [[Max Planck|Planck]].

Aceasta mai poate fi scrisă și sub forma:
:<math>\lambda = \frac{h}{\sqrt{2mE_c}}=\frac{h}{\sqrt{2m(E-V)}}</math>
unde
*<math>m \,</math> reprezintă [[masa]] particulei;
*<math>E_c</math> este [[energie cinetică|energia cinetică]] a particulei;
*<math>E = h \nu\,</math> este [[energia]] totală a particulei;
*<math>V \,</math> reprezintă [[energia potențială]] a particulei.

În relația lui de Broglie intervin atât mărimi specifice corpusculilor (cum ar fi [[energie|energia]] și [[impuls]]ul) precum și mărimi caracteristice undelor ([[frecvență|frecvența]], [[lungimea de undă]]).

<!--ar mai trebui scris...lungimea de undă a corpurilor de dimensiuni mari-->

==Dovezi experimentale==

Noile ipoteze au fost cu greu acceptate de comunitatea științifică. Experimentele ulterioare au demonstrat, însă, corectitudinea acestor ipoteze.

====Efectul fotoelectric extern====

[[Efectul fotoelectric]] este un [[fenomen fizic]] în care se manifestă natura corpusculară a luminii. El constă în emisia electronilor de către un [[corp (fizică) |corp]] aflat sub acțiunea [[radiație electromagnetică|radiațiilor electromagnetice]]. Pentru explicarea lui, [[Einstein]] a presupus că [[foton]]ii din care este alcătuită lumina ciocnesc [[atom]]ii din substanța respectivă, fiecare foton incident eliberând câte un electron. Scriind legea de [[conservare]] a energiei, se pot justifica legile empirice obținute în studiul acestui efect. Relația este cunoscută sub numele de legea lui Einstein:

:<math>h \nu = L_{ex}+E_c\,</math>
unde
*<math>h =\,\,\, 6,626\ 0693 (11) \times10^{-34}\ \mbox{J}\cdot\mbox{s} </math> reprezintă [[constanta lui Planck]];
*<math> \nu\ </math> este [[frecvență|frecvența]] fotonului incident;
*<math>h \nu\ \,</math>este [[energia]] fotonului incident, exprimată conform ipotezei lui Planck.
*<math>L_{ex} \,</math> este [[lucru mecanic|lucrul mecanic]] de extracție a electronului;
*<math>E_c\,</math> este [[energie cinetică|energia cinetică]] a electronului liber.

====Efectul Compton====

[[Efectul Compton]] se referă la împrăștierea radiațiilor Röntgen pe atomi ușori. Numele său este dat de fizicianul [[Arthur Holly Compton]] care a studiat fenomenul în anul [[1922]]. El a utilizat un fascicul îngust de [[radiație X]] monocromatică ce interacționa cu o țintă din [[carbon|grafit]]. Studiind spectrul radiației difuzate cu un [[spectrometru]] Röntgen, a constat că, pe lângă linia <math>  \lambda_0 \,</math> a fasciculului incident, apare și o componentă cu [[lungimea de undă]] mai mare (un "satelit roșu"). Experimental, rezultă că aceasta nu depinde de lungimea de undă a radiației incidente, ci doar de unghiul de împrăștiere <math>\theta\,</math>
:<math>\lambda(\theta) = \lambda_0+\Delta\lambda(\theta)\,</math>
Compton a obținut următoarea lege empirică ce exprimă dependența lungimii de undă a satelitului în raport cu unghiul <math>\theta\,</math>
:<math>\lambda(\theta)=\lambda_0+\Lambda_0(1-\cos\theta)\,</math>

Acest rezultat nu era în concordanță cu [[teorie|teoria]] clasică asupra undelor electromagnetice, potrivit căreia radiația împrăștiată ar fi trebuit să aibă aceeași lungime de undă cu cea incidentă. Efectul Compton a fost explicat considerând natura corpusculară a energiei electromagnetice. Noutatea a constat în introducerea impulsului pentru cuanta de energie.

Pentru justificarea fenomenului se consideră că fotonii incidenți ciocnesc elastic electronii din blocul de grafit. Astfel se conservă atât energia sistemului cât și impulsul acestuia.

Din legea conservării energiei obținem
:<math>h\nu_0=h\nu+E_c+L\,</math>
unde
*<math>h\nu_0\,</math> este [[energia]] fotonului incident;
*<math>h\nu\,</math> reprezintă energia fotonului împrăștiat;
*<math>E_c\,</math> este energia cinetică a electronului presupus inițial în repaus;
*<math>L\,</math> este [[lucru mecanic|lucrul mecanic]] de ieșire a electronului din material.

Electronii atomilor ușori și cei din păturile periferice ale atomilor grei pot fi considerați liberi întrucât energia fotonului incident este de aproximativ 1550 de ori mai mare decât lucrul mecanic de extracție. Așadar, termenul<math>L\,</math> poate fi neglijat. Expresia energiei cinetice este, conform [[teoria relativității|teoriei relativității]]
:<math>E_c=mc^2-m_0c^2\,</math>
unde
*<math>m\,</math> este [[masa]] electronului aflat în mișcare;
*<math>m_0\,</math> reprezintă [[masa de repaus]] a electronului;
*<math>c=299.792.458\ \mbox{m}/\mbox{s}\,</math> este [[viteza luminii]] în vid;

Legea de conservare e energiei devine
:<math>h\nu_0=h\nu+mc^2-m_0c^2\,</math>
[[Imagine:Impuls Compton.JPG|right|300px|thumb|Conservarea impulsului:
<math>\vec p_0</math> -impulsul inițial,<br>
<math>\vec p</math> și <math>\vec p_e</math> impulsurile finale ale fotonului, respectiv, electronului]]
Scriind conservarea impulsului se obține
:<math>\vec p_0=\vec p+\vec p_e</math>
unde am notat cu
*<math>\vec p_0\,</math> [[impuls]]ul fotonului incident;
*<math>\vec p\,</math> impulsul fotonului împrăstiat sub unghiul <math>\theta\,</math> după ciocnire;
*<math>\vec p_e</math> impulsul electronului împrăștiat sub unghiul <math>\phi\,</math>, având viteza <math>v\,</math>.

Înlocuind <math>p_0=\frac{h\nu_0}{c}\,</math>,<math>p=\frac{h\nu}{c}\,</math>,<math>p_e=mv\,</math>  în [[trigonometrie#Teorema cosinusului|teorema cosinusului]] pentru triunghiul impulsurilor rezultă

:<math>m^2v^2=\frac{h^2\nu_0^2}{c^2}+\frac{h^2\nu^2}{c^2}-\frac{2h^2\nu_0\nu}{c^2}\cos\theta\,</math>

Din cele două teoreme de conservare se obține expresia

:<math>\Delta\lambda(\theta)=\Lambda(1-\cos\theta)\,</math>
unde <math>\Lambda=\frac{h}{m_0c}\,</math>  reprezintă lungimea de undă Compton.

Se observă că rezultatul teoriei elaborate de Compton este identic cu legea obținută experimental. În concluzie, efectul descoperit de acesta confirmă încă o dată natura corpusculară a radiațiilor electromagnetice.

====Difracția electronilor====

În [[1927]], [[Clinton Joseph Davisson]] și [[Lester Germer|Lester Halbert Germer]] au evidențiat comportamentul ondulatoriu al [[electron]]ilor. Experimentul lor a fost una dintre cele mai importante confirmări a ipotezei lui de Broglie. Ei au utilizat un tun electronic ce trimitea un fascicul de electroni, accelerați sub o [[tensiune electrică|diferență de potențial]] U, pe un [[monocristal]] de [[nichel]]. Acesta se comportă ca o [[rețea de difracție]], făcând posibilă observarea unei figuri de [[interferența|interferență]].
[[Imagine:Electron diffraction.svg|thumb|250px|Reflexia electronilor pe un cristal de [[nichel]]]]
Conform teoriei [[difracție]]i, se obține o valoare maximă a intensității undelor rezultate pentru 
:<math>\delta=2d\sin\theta=n\lambda\,</math>
unde
*<math>\delta\,</math> reprezintă diferența de drum;
*<math>d\,</math> este distanța dintre planele cristalografice <math>\Pi\,</math>;
*<math>\theta\,</math> este unghiul dintre fasciculul incident și planul cristalografic;
*<math>n=1,2,3...\,</math> este un număr întreg;
*<math>\lambda\,</math> reprezintă lungimea de undă a radiației.

Lungimea de undă poate fi modificată variind [[tensiune electrică|tensiunea]] de accelerare.

Calculând lungimea de undă din relația lui de Broglie se obține
:<math>\lambda=\frac{h}{\sqrt{2emU}}\,</math>

Experimental se constată echivalența celor două relații. Spre exemplu, pentru maximul de ordinul <math>n=1\,</math> care se obține la <math>\theta=65^\circ</math> și având <math>d=0,9\AA\,</math>,  lungimea de undă va fi
:<math>\lambda=2\cdot 0,9\sin65^\circ=0,164\,\mbox{nm}\,</math>.
Condițiile respective corespund unei tensiuni de accelerare <math>U=54\mbox{V}\,</math>. Înlocuind în relația lui de Broglie se obține aceeași valoare a lunigimii de undă <math>\lambda=0,164\,\mbox{nm}\,</math>.

==Interpretare statistică. Principiul de incertitudine==

[[Principiul de incertitudine]] a  fost formulat de către [[Werner Heisenberg]] în [[1927]]. El a arătat că, pentru o microparticulă, poziția și impulsul nu pot fi determinate cu o precizie oricât de bună. Relația de nedeterminare se poate scrie
:<math>\Delta p_x \cdot \Delta x \ge \frac{\hbar}{2}\,</math>
unde 
*<math>\Delta p_x\,</math> reprezintă imprecizia în determinarea impulsului pe direcția <math>x\,</math>;
*<math>\Delta x\,</math> reprezintă imprecizia în determinarea poziției microparticulei pe direcția <math>x\,</math>;
*<math>\hbar=\frac{h}{2\pi}\,</math> este constanta redusă a lui Planck (sau [[constantă fizică|constanta lui Dirac]]).

Conform principiului de incertitudine al lui Heisenberg, un fenomen fizic nu poate fi descris ca o particulă clasică sau ca o undă, ci ca dualitatea formată dintre cele două. Noțiunile de [[traiectorie]] și [[impuls]] își pierd sensul, întrucât poziția și [[viteză|viteza]] particulei nu pot fi determinate cu o precizie infinită, ca în teoriile clasice. În mecanica cuantică se poate stabili doar o localizare spațială probabilistică, dată de [[funcție de undă|funcția de undă]] asociată particulei. [[Amplitudine]]a funcției de undă determină [[probabilitate]]a ca particula să existe într-o anumită regiune a spațiului. Astfel, cu cât zona în care amplitudinea este diferită de zero este mai mică, cu atât localizarea particulei este mai precisă. În același timp, impulsul este bine precizat atunci când lungimea de undă este bine determinată, ele fiind legate prin [[#Ipoteza lui de Broglie|relația de Broglie]]. Pentru aceasta este necesar ca funcția de undă să aibă anumite proprietăți de periodicitate pe un interval cât mai mare. Prin urmare, o localizare cât mai exactă a particulei duce la imposibilitatea determinării impulsului și, invers, o definire cât mai exactă a lungimii de undă presupune o imprecizie în stabilirea poziției particulei.

Principiul de incertitudine stabilește limitele dintre teoriile [[fizică clasică|fizicii clasice]] și cele ale [[mecanică cuantică|mecanicii cuantice]]. Teoriile clasice nu presupun existența unei limitări a preciziei cu care se poate determina o mărime, singurul impediment în determinarea unei valori exacte fiind sensibilitatea aparatelor de măsură. Această ipoteză poate fi considerată corectă la nivel macroscopic deoarece proprietățile ondulatorii nu se manifestă. Efectele cuantice trebuie luate în considerare pentru [[mărimi fizice]] comparabile cu constanta lui Planck.
== Vezi și ==

==Bibliografie==

* I.G. Murgulescu ''Introducere în chimia fizică, vol.I,1 Atomi.Molecule.Legătura chimică'', Editura Academiei RSR, București, 1976
* Eyvind H. Wichmann: " Cursul de fizică Berkeley-Fizica cuantică", vol. IV Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1983
* I.Gottlieb, C.Dariescu, M.A.Dariescu: "Fundamentarea mecanicii cuantice", Ed. Tehnică, 1997
* D.Ciobotaru, T.Angelescu ș.a. :"Fizică-Manual pentru clasa a XII-a", Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1993

==Legături externe==
* [http://referate.physics.pub.ro/Cursuri/Vasile%20Popescu%20-%20Fizica%203/cap1.pdf Bazele experimentale ale mecanicii cuantice] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20060721174716/http://referate.physics.pub.ro/Cursuri/Vasile%20Popescu%20-%20Fizica%203/cap1.pdf |date=2006-07-21 }}
* [http://www.walter-fendt.de/ph14ro/photoeffect_ro.htm Applet-efectul fotoelectric] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20070503113400/http://www.walter-fendt.de/ph14ro/photoeffect_ro.htm |date=2007-05-03 }}
* [http://cosmogonie.adplushost.com/25%20Mecanica%20cuantica%20-%20Principiul%20de%20incertitudine.htm Mecanică cuantică.Principiul de incertitudine] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20070929162103/http://cosmogonie.adplushost.com/25%20Mecanica%20cuantica%20-%20Principiul%20de%20incertitudine.htm |date=2007-09-29 }}
* {{en icon}}[http://arxiv.org/abs/quant-ph/0609163 Quantum mechanics: Myths and facts]
{{Portal|Fizică}}
{{Fizică cuantică}}
{{Control de autoritate}}

[[Categorie:Mecanică cuantică]]
[[Categorie:Chimie fizică]]
[[Categorie:Principii ale fizicii]]