Vizualizare sursă pentru „Berkeliu”

{{Infocaseta Element chimic
| nume = Berkeliu
| culoare_fond = actinide
| precedent = [[Curiu]]
| următor = [[Californiu]]
| deasupra = [[Terbiu|Tb]]
| dedesubt = [[Unquadennium|Uqe]]
| simbol = Bk
| număr = 97
| hadroni = (247)
| structură_cristalină = hexagonală
| serie_chimică = [[Actinide]]
| grupă = 3
| perioadă = 7
| bloc = f
| densitate =  14.780 (alfa); 13.250 (beta)
| culoare = albă - argintie
| CAS = 7440-40-6
| EINECS =
| masă_atomică = (247)
| rază_atomică = 170
| rază_de_covalență = 
| rază_van_der_waals =
| configurație_electronică = [ [[Radon|Rn]] ] 5f<sup>9</sup> 7s<sup>2</sup>
| electroni_pe_nivel = 2, 8, 18, 32, 27, 8, 2
| număr_de_oxidare = '''3''', 4
| oxid = '''Bk<sub>2</sub>O<sub>3</sub>'''
| fază = [[solid]]
| punct_de_topire = 986° [[Celsius|C]], 1259°
| punct_de_fierbere =2627°C , 2900 
| energie_de_fuziune =
| energie_de_evaporare = 
| temperatură_critică =
| presiune_critică =
| volum_molar = 
| presiune_de_vapori = 
| viteză = 
| electronegativitate = 1,3
| căldură_specifică = 
| conductivitate_electrică =
| conductivitate_termică = 10 
| potențial_de_ionizare_1 = 601 
| hadroni_izotop_1 =245
| izomerie_izotop_1 =
| abundență_izotop_1 = sintetic
| neutroni_izotop_1 = 245
| perioadă_izotop_1 = 4,94 [[zi]]le
| mod_de_dezintegrare_izotop_1 = [[captare de electroni|ε]] <br /> [[dezintegrare alfa|α]]
| energie_izotop_1 = 0,810 <br /> 6,455
| produs_izotop_1 = <sup>245</sup>[[Curiu|Cm]] <br /> <sup>241</sup>[[Americiu|Am]]
   <!-- de la 1 până la 17 -->
| hadroni_izotop_17 =
| izomerie_izotop_17 =
| abundență_izotop_17 =
| neutroni_izotop_17 = 
| perioadă_izotop_17 = 
| mod_de_dezintegrare_izotop_17 = 
| energie_izotop_17 =
| produs_izotop_17 = 
}}
'''Berkeliul''' este un element  [[Element radioactiv|radioactiv]] [[Element transuranian|transuranian]] din seria [[Actinide|actinidelor]] cu [[Simbol chimic|simbolul]] '''Bk''' și [[Număr atomic|numărul atomic]] 97, făcând totodată parte și din seria [[actinid]]elor. A fost numit după orașul  [[Berkeley, California|Berkeley]], din [[California]], locul unde se află ''University of California Radiation Laboratory'' și unde acesta a fost descoperit în luna [[decembrie]] a [[an]]ului [[1949]]. Berkeliul a fost al cincilea element transuranian descoperit, după [[neptuniu]], [[plutoniu]], [[curiu]] și [[americiu]].

Cel mai răspândit [[izotop]] al berkeliului, berkeliu-249, este sintetizat în cantități infime în [[Reactor nuclear|reactorii nucleari]], cum sunt cei de la ''Oak Ridge National Laboratory'' din [[Tennessee]], [[Statele Unite ale Americii|SUA]] sau ''Research Institute of Atomic Reactors'' din [[Dimitrovgrad, Rusia|Dimitrovgrad]], [[Rusia]]. Producția celui de-al doilea izotop important, berkeliu-247, implică iradierea izotopului sintetic curiu-244 cu particule nucleare alfa. De asemenea, apare în mici cantități în [[Combustibil nuclear epuizat|combustibilul nuclear epuizat]], fiind produs prin [[Produs de activare|activarea]] [[Combustibil nuclear|combustibilului nuclear]] în [[Reactor nuclear|reactori nucleari]] comerciali (element [[Actinide minore|actinid minor]]).

Numai un [[gram]] din acest element rar a fost produs în Statele Unite din [[1967]]. În plus, nu există aplicații practice ale berkeliului în afara celor ce fac referire la cercetarea științifică, astfel menționăm utilizarea la sinteza [[Element transuranian|elementelor transuraniene]] mai grele și a transactinidelor. A mai fost produs un lot de  22&nbsp; [[miligram]]e de berkeliu-249; acesta a fost preparat în timpul unei perioade de iradiere la Oak Ridge în [[2009]], ce a durat 250 [[zi]]le. Iradierea a fost urmată de o purificare ce a durat mai mult de 90 de zile. Această cantitate infimă a fost folosită pentru sintetizarea unui nou element, denumit generic ''[[ununseptiu]] '', după ce a fost bombardată cu ioni de [[calciu]]-48 timp de 150 de zile.

Berkeliul este un [[metal]] moale, de culoare [[alb]]-[[argint]]iu și [[radioactiv]]. Izotopul berkeliu-249 este mai puțin radioactiv, putând fi astfel relativ sigur de manipulat. În ciuda acestor fapte, izotopul are un [[Dezintegrare|timp de înjumătățire]] de 330&nbsp;zile, iar produsul său final este izotopul [[californiu]]-249, ce se caracterizează printr-o emisie foarte puternică de particule alfa. Această transmutație treptată este foarte importantă pentru studierea proprietăților berkeliului și a compușilor săi, contribuind atât la contaminarea chimică, cât și la cel de autoiradiere sub [[flux]] de radiații alfa.

== Istoric ==
[[Fișier:Berkeley 60-inch cyclotron.jpg|thumb|left|150px|[[Ciclotron]]ul de 60 inch la the ''Lawrence Radiation Laboratory, University of California'', Berkeley, în [[august]] [[1939]]|alt=Black-and-white picture of heavy machinery with two operators sitting aside]]
Deși mici cantități de berkeliu pot fi produse în urma experimentelor nucleare, acest [[element chimic]] a fost produs pentru prima dată prin [[Sinteză|sintetizare]], iar apoi izolat și identificat în luna [[decembrie]] a anului [[1949]] de trioul de savanți [[Glenn T. Seaborg]], [[Albert Ghiorso]] și [[Stanley Gerald Thompson]]. Aceștia au folosit un [[ciclotron]] de 60 de [[inch]] la ''[[Universitatea din California|University of California]]'' din [[Berkeley, California|Berkeley]].  Similar cu descoperirea aproape simultană a [[americiu]]lui (elementul 95) și a [[curiu]]lui (elementul 96) din [[1944]], noile elemente berkeliu și [[californiu]] (elementul 98) au fost produse între anii [[1949]] și [[1950]].<ref>{{cite journal|last1=Thompson|first1=S.|last2=Ghiorso|first2=A.|last3=Seaborg|first3=G.|title=Element 97|journal=Physical Review|volume=77|pages=838|year=1950|doi=10.1103/PhysRev.77.838.2|issue=6|bibcode = 1950PhRv...77..838T }}</ref><ref name="E97">{{cite journal|last1=Thompson|first1=S.|last2=Ghiorso|first2=A.|last3=Seaborg|first3=G.|title=The New Element Berkelium (Atomic Number 97)|doi=10.1103/PhysRev.80.781|year=1950|pages=781|volume=80|journal=Physical Review|url=http://www.osti.gov/accomplishments/documents/fullText/ACC0045.pdf|issue=5|bibcode = 1950PhRv...80..781T }} [http://www.osti.gov/cgi-bin/rd_accomplishments/display_biblio.cgi?id=ACC0045&numPages=38&fp=N Abstract]</ref><ref name="c1">{{cite journal|doi=10.2172/932812|last1=Thompson|year=1950|first1=Stanley G.|last2=Seaborg|first2=Glenn T.|url=http://www.osti.gov/bridge/purl.cover.jsp?purl=/932812-Rk9Mcq/|titlu=Chemical properties of Berkelium}}</ref><ref>{{cite journal|last1=Thompson|first1=S. G.|last2=Cunningham|first2=B. B.|last3=Seaborg|first3=G. T.|journal=Journal of the American Chemical Society|volume=72|pages=2798|year=1950|doi=10.1021/ja01162a538|issue=6|titlu=Chemical properties of Berkelium}}</ref>
===Nomenclatură===
Numele ales pentru berkeliu a urmat tradiția anterioară a ''grupului Californian''  de a găsi o analogie între noul [[actinid]] descoperit și [[lantanid]]ul poziționat deasupra în [[Tabelul periodic al elementelor]]. 
În prealabil, americiul a fost denumit după numele unui continent ca și analogul său, [[europiu]]l, iar curiul a fost denumit astfel în onoarea savanților [[Marie Curie|Marie]] și  [[Pierre Curie]], ca și [[gadoliniu]]l, denumit în onoarea celui care a cercetat câteva [[pământuri rare]], anume [[Johan Gadolin]].

Astfel, grupul care a descoperit Berkeliu a declarat: <nowiki>''</nowiki>Este sugerat ca elementul 97 să primească numele de berkeliu (și simbolul Bk) după orașul Berkeley într-o manieră similară cu cea utilizată la denumirea elementului [[terbiu]] , a cărui nume a derivat de la orașul [[Ytterby]], din [[Suedia]], unde au fost găsite minereuri de ale acestuia.<nowiki>''</nowiki>."<ref name="E97"/> Această tradiție s-a sfârșit cu berkeliul, astfel, denumirea următorului element, [[californiu]], nu a avut nicio legătură cu analogul ([[disprosiu]]l).<ref>{{cite book|last = Heiserman|first = David L.|year = 1992|title = Exploring Chemical Elements and their Compounds|publisher = TAB Books|isbn = 0-8306-3018-X|chapter = Element 98: Californium|ref = CITEREFHeiserman1992|url=http://books.google.com/books?id=24l-Cpal9oIC|page=347}}</ref>
[[Fișier:Glenn Seaborg - 1964.jpg|thumb|right|200px|[[Glenn T. Seaborg]]]]

== Structură atomică==

[[Fișier:Electron shell 097 Berkelium.svg|thumb|right|Configurația electronică a atomului de berkeliu]]
==Izotopi==
Aproximativ douăzeci de izotopi și șase izomeri nucleari (forme excitate ale izotopilor) ai berkeliului au fost caracterizați, numerele atomice ai acestora aflându-se între 235 și 254. Toți dintre aceștia sunt radioactivi. Cea mai lungă [[perioadă de înjumătățire]] este observată la <sup>247</sup>Bk (1,380&nbsp;ani), <sup>248</sup>Bk (9 ani) și la <sup>249</sup>Bk (330&nbsp;zile); timpul de înjumătățire a celorlalți izotopi poate varia între câteva microsecunde și câteva zile. Izotopul ce este cel mai simplu de sintetizat este berkeliu-249. Acesta emite cele mai ușoare particule beta, acestea constituind un obstacol în detectarea sa. Radiațiile sale alfa sunt destul de slabe  – 1.45{{e|-3}}% în ceea ce privește radiațiile beta-, dar ajută, câteodată, la detectarea izotopului. Al doilea izotop al berkeliului, din punctul de vedere al importanței, este berkeliu-247, și se descompune cu particule alfa ca majoritatea izotopilor actinidelor.<ref name="TBE">{{cite book|author=Boris Fedorovich Myasoedov|title=Analytical chemistry of transplutonium elements|place=Moscow|publisher=Nauka|year=1972|isbn=0470627158|nume=|prenume=|pagină=}}</ref><ref name="nubase">{{cite journal|last1=Audi|first1=G|doi=10.1016/S0375-9474(97)00482-X|title=The N? evaluation of nuclear and decay properties|year=1997|pages=1|volume=624|journal=Nuclear Physics A|url=http://www.nndc.bnl.gov/amdc/nubase/Nubase2003.pdf|bibcode=1997NuPhA.624....1A|access-date=2012-03-09|archive-date=2008-09-23|archive-url=https://web.archive.org/web/20080923135135/http://www.nndc.bnl.gov/amdc/nubase/Nubase2003.pdf|dead-url=yes}}</ref> Berkeliul mai are și 2 izotopi metastabili, cea mai stabilă fiind <sup>248m</sup>Bk cu timpul de înjumătățire de 23,7 ore.<ref>http://environmentalchemistry.com/yogi/periodic/Bk-pg2.html Environmental Chemistry – Berkelium {{en icon }}</ref>
=== Prepararea izotopilor ===

Berkeliul este produs prin bombardarea [[actinid]]elor mai ușoare (ca <sup>238</sup>[[Uraniu|U]] sau <sup>239</sup>[[Plutoniu|Pu]]) cu [[neutron]]i într-un [[reactor nuclear]]. În cazul folosirii [[uraniu]]lui pe post de combustil, [[plutoniu]]l este produs, în primă fază, prin captura neutronilor (așa-zisa reacție (n,γ) sau fuziunea neutronilor), iar apoi prin [[Dezintegrare beta|dezintegrarea beta]]:<ref>{{cite journal|last1=Thompson|first1=S.|last2=Ghiorso|first2=A.|last3=Harvey|first3=B.|last4=Choppin|first4=G.|title=Transcurium Isotopes Produced in the Neutron Irradiation of Plutonium|journal=Physical Review|volume=93|pages=908|year=1954|doi=10.1103/PhysRev.93.908|issue=4|bibcode = 1954PhRv...93..908T }}</ref>

:<math>\mathrm{^{238}_{\ 92}U\ \xrightarrow {(n,\gamma)} \ ^{239}_{\ 92}U\ \xrightarrow [23.5 \ min.]{\beta^-} \ ^{239}_{\ 93}Np\ \xrightarrow [2.3565 \ zile]{\beta^-} \ ^{239}_{\ 94}Pu}</math> <small>(perioadele scrise de sub săgeți sunt [[Dezintegrare|timpurile de înjumătățire]])</small>
Plutoniul-239 este mai bine iradiat de către o sursă ce are un flux de neutroni mare, chiar de câteva ori mai mare decât într-un reactor nuclear convențional, ca de exemplu High Flux Isotope Reactor cu 85 de megawatt (HFIR)  de la Oak Ridge National Laboratory din [[Tennessee]], [[Statele Unite ale Americii]]. Fluxul mare promovează reacțiile de fuziune care implică nu doar unul ci mai mulți neutroni, convetind <sup>239</sup>Pu în <sup>244</sup>Cm, iar apoi în <sup>249</sup>Cm:
:<math>\mathrm{^{239}_{\ 94}Pu\ \xrightarrow {4(n,\gamma)} \ ^{243}_{\ 94}Pu\ \xrightarrow [4.956 \ h]{\beta^-} \ ^{243}_{\ 95}Am\ \xrightarrow {(n,\gamma)} \ ^{244}_{\ 95}Am\ \xrightarrow [10.1 \ h]{\beta^-} \ ^{244}_{\ 96}Cm} \quad; \quad \mathrm{^{244}_{\ 96}Cm\ \xrightarrow {5(n,\gamma)} \ ^{249}_{\ 96}Cm}</math>
Curiul-249 are un timp de înjumătățire foarte mic, de doar 64 de [[minut]]e, astfel conversia lui spre <sup>250</sup>Cm este puțin probabilă. În schimb, el se transformă prin emisii beta în <sup>249</sup>Bk:<ref name="nubase"/>
:<math>\mathrm{^{249}_{\ 96}Cm\ \xrightarrow [64.15 \ min.]{\beta^-} \ ^{249}_{\ 97}Bk\ \xrightarrow [330 \ zile]{\beta^-} \ ^{249}_{\ 98}Cf}</math>
Astfel produs, <sup>249</sup>Bk are un timp de înjumătățire realtiv lung, de 330 zile și astfel, poate captura alt neutron. Totuși, produsul, <sup>250</sup>Bk are un timp de înjumătățire de 3,212 ore și de aceea poate fi folosit la producerea actinidelor mai grele. În schimb, acesta se dezintegrează până la izotopul californului <sup>250</sup>Cf:<ref>{{cite journal|last1=Magnusson|first1=L.|last2=Studier|first2=M.|last3=Fields|first3=P.|last4=Stevens|first4=C.|last5=Mech|first5=J.|last6=Friedman|first6=A.|last7=Diamond|first7=H.|last8=Huizenga|first8=J.|title=Berkelium and Californium Isotopes Produced in Neutron Irradiation of Plutonium|journal=Physical Review|volume=96|pages=1576|year=1954|doi=10.1103/PhysRev.96.1576|issue=6|bibcode = 1954PhRv...96.1576M }}</ref><ref>{{cite journal|last1=Eastwood|first1=T.|last2=Butler|first2=J.|last3=Cabell|first3=M.|last4=Jackson|first4=H.|last5=Schuman|first5=R.|last6=Rourke|first6=F.|last7=Collins|first7=T.|title=Isotopes of Berkelium and Californium Produced by Neutron Irradiation of Plutonium|journal=Physical Review|volume=107|pages=1635|year=1957|doi=10.1103/PhysRev.107.1635|issue=6|bibcode = 1957PhRv..107.1635E }}</ref>
:<math>\mathrm{^{249}_{\ 97}Bk\ \xrightarrow {(n,\gamma)} \ ^{250}_{\ 97}Bk\ \xrightarrow [3.212 \ h]{\beta^-} \ ^{250}_{\ 98}Cf}</math>
Reacțiile de mai sus ilustrează faptul că, în ciuda fatelor că <sup>247</sup>Bk este un izotop mult mai stabil al berkeliului, producerea sa în reactori nucleari este foarte ineficientă. Aceste fapt face <sup>249</sup>Bk cel mai accesibil izotop al berkeliului, care încă mai este disponibil în mici cantități (doar 0.66&nbsp;grame a fost produse în Statele Unite în toată perioada dintre anii [[1967]] și [[1983]] {{sfn|Peterson|1984|p=30}})  la un preț ce s-a ridicat la 185 [[Dolar american|USD]] per microgram.<ref name="CRC">Hammond C. R. "The elements" in 86th edition (2005) of the ''CRC Handbook of Chemistry and Physics''</ref> Izotopul <sup>248</sup>Bk a fost obținut în [[1956]] prin bombardarea unui amestec de izotopi de [[curiu]] cu 25 de particule MeV α. Deși detectarea directă a fost împiedicat de interferențe de semnal puternic de la <sup>245</sup>Bk, existența unui nou izotop a fost dovedită prin creșterea produsului dezintegrat, <sup>248</sup>Cf, care a fost caracterizat în prealabil. Timpul de înjumătățire al <sup>248</sup>Cf a fost estimat la 23 ± 5 [[Oră|ore]], iar de atunci, nu se mai cunoaște nicio valoare mai sigură.<ref>{{cite journal|last1=Hulet|first1=E.|title=New Isotope of Berkelium|journal=Physical Review|volume=102|pages=182|year=1956|doi=10.1103/PhysRev.102.182|bibcode = 1956PhRv..102..182H }}</ref> Berkeliul-247 a fost produs în timpul aceluiași an prin iradierea <sup>244</sup>Cm cu particule alfa:<ref>{{cite journal|last1=Milsted|first1=J|title=The alpha half-life of berkelium-247; a new long-lived isomer of berkelium-248|journal=Nuclear Physics|volume=71|pages=299|year=1965|doi=10.1016/0029-5582(65)90719-4|issue=2|bibcode = 1965NucPh..71..299M }}</ref>
:<math>\mathrm{^{244}_{\ 96}Cm\ \xrightarrow[]{(\alpha,n)} \ ^{247}_{\ 98}Cf\ \xrightarrow[3,11 \ h]{\epsilon} \ ^{247}_{\ 97}Bk}</math>
:<math>\mathrm{^{244}_{\ 96}Cm\ \xrightarrow[]{(\alpha,p)} \ ^{247}_{\ 97}Bk}</math>
Berkeliul-242 a fost sintetizat în [[1979]] prin bombardarea <sup>235</sup>[[Uraniu|U]] cu <sup>11</sup>[[Bor|B]], <sup>238</sup>U cu <sup>10</sup>B, <sup>232</sup>[[Toriu|Th]] cu <sup>14</sup>[[Azot|N]] sau <sup>232</sup>Th with <sup>15</sup>N. În urma capturării electronilor, acesta a convertit în to <sup>242</sup>Cm, ce are un timp de înjumătățire de of 7,0 ± 1,3 minute. O căutare pentru un izotop ca <sup>241</sup>Bk, a fost fără succes la aceea vreme.<ref>{{cite journal|last1=Williams|first1=Kimberly|last2=Seaborg|first2=Glenn|title=New isotope ^{242}Bk|journal=Physical Review C|volume=19|pages=1794|year=1979|doi=10.1103/PhysRevC.19.1794|bibcode = 1979PhRvC..19.1794W }}</ref>
:<math>\mathrm{^{235}_{\ 92}U\ +\ ^{11}_{\ 5}B\ \longrightarrow \ ^{242}_{\ 97}Bk\ +\ 4\ ^{1}_{0}n \quad ; \quad ^{232}_{\ 90}Th\ +\ ^{14}_{\ 7}N\ \longrightarrow \ ^{242}_{\ 97}Bk\ +\ 4\ ^{1}_{0}n}</math>
:<math>\mathrm{^{238}_{\ 92}U\ +\ ^{10}_{\ 5}B\ \longrightarrow \ ^{242}_{\ 97}Bk\ +\ 6\ ^{1}_{0}n \quad ; \quad ^{232}_{\ 90}Th\ +\ ^{15}_{\ 7}N\ \longrightarrow \ ^{242}_{\ 97}Bk\ +\ 5\ ^{1}_{0}n}</math>
==Proprietăți==
===Proprietăți fizice===

[[Fișier:Closest packing ABAC.png|thumb|)]]

Berkeliul este un [[metal]] [[actinid]], sintetic și radioactiv, de culoare albă-argintie. În [[Tabelul periodic al elementelor]], acesta este localizat la dreapta de [[Element chimic|elementul]] [[curiu]], la stânga de [[californiu]] și sub [[terbiu]], elementul cu care berkeliul împărtășește multe similarități în proprietățile chimice și fizice. Densitatea sa, de 14.78&nbsp;g/cm<sup>3</sup>, este mai mare decât ce a curiului (13.52&nbsp;g/cm<sup>3</sup>) și mai mică decât cea a californiului (15.1&nbsp;g/cm<sup>3</sup>), în timp ce punctul de topire, în valoare de 986&nbsp;°C, este mai mic decât ce al curiului (1340&nbsp;°C), dar mai mare decât cel al californiului (900&nbsp;°C).<ref name=CRC/> Berkeliul este relativ moale și are cea mai mică compresie uniformă (în valoare de 20 [[Pascal (unitate)|Gigapascali]]) dintre toate actinidele.<ref name=pressure>{{en icon}} {{Citat revistă|nume= Benedict|prenume= U.|titlu= Study of actinide metals and actinide compounds under high pressures|revistă= Journal of the Less Common Metals|volum= 100|pagini= 153|an=1984|doi=10.1016/0022-5088(84)90061-4}}</ref>
[[Ioni]]i de Berkeliu (III) formează vârfuri fluorescente la 652&nbsp;[[Nanometru|nanometri]] (lumină roșie) și la 742&nbsp;nanometri (lumină aproape infraroșie), datorită tranziției interne de pe stratul electronic f. Intensitatea relativă a acestor vârfuri depinde de puterea de excitație și de temperatura la care este supusă proba de berkeliu. Emisia poate fi observată, de exemplu, după dispersia ionilor de berkeliu într-un pahar de silicat, prin topirea paharului în prezența unui oxid sau halogen de berkeliu.<ref>{{cite journal|last1=Assefa|first1=Z.|last2=Haire|first2=R.G.|last3=Stump|first3=N.A.|title=Emission profile of Bk(III) in a silicate matrix: anomalous dependence on excitation power|journal=Journal of Alloys and Compounds|volume=271-273|pages=854|year=1998|doi=10.1016/S0925-8388(98)00233-3}}</ref><ref>Rita Cornelis, Joe Caruso, Helen Crews, Klaus Heumann [http://books.google.com/books?id=1PmjurlE6KkC&pg=PA553 Handbook of elemental speciation II: species in the environment, food, medicine & occupational health. Volume 2 of Handbook of Elemental Speciation], John Wiley and Sons, 2005, ISBN 0-470-85598-3 p. 553</ref>

[[Fișier:Berkelium metal.jpg|thumb|right|Berkeliu]]
Între temperatura de 70&nbsp;K și cea a camerei, berkeliul devine un material paramagnetic (datorită [[Legea Curie–Weiss|legii Curie-Weiss]]) cu un moment magnetic efectiv de 9.69&nbsp; [[Magnetonul lui Procopiu-Bohr|magnetoni Procopiu-Bohri]] (µ<sub>B</sub>) și un [[punct Curie]] de 101&nbsp;[[Kelvin|K]]. La o temperatură mai scăzută de 34&nbsp;K, berkeliul suferă o tranziție spre o stare de antiferomagnetism. {{sfn|Peterson|1984|p=45}} Entalpia de dizolvare în [[Acid clorhidric|acidul clorhidric]] la condiții normale de temperatură și [[presiune]] este −600&nbsp;kJ/mol<sup>−1</sup>, de unde entalpia de dizolvare standard (Δ<sub>f</sub>''H''°) a unei soluții cu ioni Bk<sup>3+</sup> este −601&nbsp;kJ/mol<sup>−1</sup>. Potențialul standard <sup>3+</sup>/Bk<sup>0</sup> este −2.01&nbsp;V.<ref>{{cite journal|last1=Fuger|first1=J|title=A new determination of the enthalpy of solution of berkelium metal and the standard enthalpy of formation of Bk3+ (aq)|journal=Journal of Inorganic and Nuclear Chemistry|volume=43|pages=3209|year=1981|doi=10.1016/0022-1902(81)80090-5|issue=12}}</ref> Potențialul de ionizare al unui atom neutru de berkeliu este de 6.23&nbsp;eV. {{sfn|Peterson|1984|p=34}}

===Proprietăți chimice===
Ca toate [[actinid]]ele, berkeliul se dizolvă în diferiți acizi anorganici, în urma reacției rezultând [[hidrogen]] [[gaz]]os. Starea de oxidare trivalentă este cea mai stabilă, în special în soluțiile apoase, deși sunt cunoscuți și compuși ai berkeliului cu valența patru sau doi. Existența sărurilor de berkeliu cu valența doi este nesigură, dar câțiva dintre aceștia pot apărea în amestecuri în topitură de [[clorură de lantan]] sau [[clorură de stronțiu]]. {{sfn|Peterson|1984|p=55}}<ref>{{cite journal|last1=Sullivan|first1=Jim C.|last2=Schmidt|first2=K. H.|last3=Morss|first3=L. R.|last4=Pippin|first4=C. G.|last5=Williams|first5=C.|title=Pulse radiolysis studies of berkelium(III): preparation and identification of berkelium(II) in aqueous perchlorate media|journal=Inorganic Chemistry|volume=27|pages=597|year=1988|doi=10.1021/ic00277a005|issue=4}}</ref> Un comportament similar este observat și la lantanidul analog berkeliului, anume [[terbiu]]l.<ref name=c1/> Soluțiile apoase a [[ion]]ilor de Bk<sup>3+</sup> au culoarea verde combinate cu acizii, iar culoarea ionilor Bk<sup>4+</sup> este galbenă în [[acid clorhidric]] și portocalie în [[acid sulfuric]]. {{sfn|Peterson|1984|p=55}}{{sfn|Holleman|2007|p=1956}}{{sfn|Greenwood|1997|p=1265}} Berkeliul nu reacționează rapid cu [[oxigen]]ul la temperatura camerei, acest lucru datorându-se, probabil, stratului de oxid subțire ce apare la suprafața [[metal]]ului. Totuși, acesta reacționează cu [[hidrogen]]ul, [[halogen]]ii, [[calcogen]]ii și [[pnictogen]]ii, formând compuși binari. {{sfn|Peterson|1984|p=45}}<ref name="H&P">{{en icon}} {{Citat carte|nume1=Hobart|nume2=Peterson|prenume1=David E.|prenume2=Joseph R.|an=2006|titlu=The Chemistry of the Actinide and Transactinide Elements|url=http://radchem.nevada.edu/classes/rdch710/files/berkelium.pdf|volum=3|pagină=|pagini=1444–98|contribution=Berkelium|ediție=3rd|loc=Dordrecht, the Netherlands|editură=Springer|doi=10.1007/1-4020-3598-5_10|access-date=2012-03-10|archive-date=2010-07-17|archive-url=https://web.archive.org/web/20100717153832/http://radchem.nevada.edu/classes/rdch710/files/berkelium.pdf|dead-url=yes}}</ref>
==Compușii elementului==
Cu ajutorul [[difracție cu raze X|difracției cu raze X]] au fost identificați diverși compuși ai berkeliului, precum bioxidul de berkeliu, fluorura de berkeliu (BkF<sub>3</sub>), oxiclorura de berkeliu (BkOCl) și trioxidul de berkeliu (BkO<sub>3</sub>). În anul [[1962]] a fost izolată o cantitate vizibilă de clorură de berkeliu (BkCl<sub>3</sub>), cu masa de 3 miliardimi de gram. Aceasta a fost prima dată când s-a putut produce un compus de berkeliu, pur.
=== Oxizi ===
Sunt cunoscuți doi oxizi de berkeliu, în care starea de oxidare a actinidului este +3 (Bk<sub>2</sub>O<sub>3</sub>) și +4 (BkO<sub>2</sub>).<ref>{{cite journal|last1=Peterson|first1=J|title=Crystal structures and lattice parameters of the compounds of berkelium I. Berkelium dioxide and cubic berkelium sesquioxide|journal=Inorganic and Nuclear Chemistry Letters|volume=3|pages=327|year=1967|doi=10.1016/0020-1650(67)80037-0|issue=9}}</ref> Oxidul de berkeliu (IV) este un compus solid, de culoare brună, ce cristalizează în sistemul de cristalizare [[cub]]ic.<ref name="BK_OX">{{cite journal|last1=Baybarz|first1=R.D.|title=The berkelium oxide system☆|journal=Journal of Inorganic and Nuclear Chemistry|volume=30|pages=1769|year=1968|doi=10.1016/0022-1902(68)80352-5|issue=7}}</ref> Oxidul de berkeliu (III) este format din reducerea BkO<sub>2</sub> cu [[Hidrogen|hidrogen molecular]], după reacția:
:<math>\mathrm{2\ BkO_2\ +\ H_2\ \longrightarrow \ Bk_2O_3\ +\ H_2O}</math>
Acesta este un compus solid, galben cu tente verzui, cu un punct de topire de 1920&nbsp;°C {{sfn|Holleman|2007|p=1972}} și cu cristalele sub formă cubică cu fețe centrate.<ref name="BK_OX"/> Încălzit la 1200&nbsp;°C, Bk<sub>2</sub>O<sub>3</sub> cubic își schimbă forma cristalină în monoclinică, care se reschimbă în hexagonală la 1750&nbsp;°C; aceste tranziții sunt reversibile. Astfel de schimbări de [[compoziție chimică |compoziție]] sunt tipice pentru hexaoxizii actinidelor. Oxidul de berkeliu (II), BkO, a fost raportat ca un solid sfărâmicios de culoare gri ce formează cristale cubice cu fețe centrate. Însă, pentru acest compus, savanții rămân incerți cu privire la compoziția chimică a acestuia. {{sfn|Peterson|1984|p=51}}

=== Compuși halogenați ===
În compușii halogenați, berkeliul poate avea starea de oxidare +3 sau +4. {{sfn|Holleman|2007|p=1969}} Starea +3 este cea mai stabilă, în special în soluții, deși halogenurile tetravalente (ca BkF<sub>4</sub> și Cs<sub>2</sub>BkCl<sub>6</sub>)  sunt cunoscute doar în formă solidă. {{sfn|Peterson|1984|p=47}} Coordinarea [[atom]]ilor de berkeliu în fluorura și în clorura sa trivalentă se face în forma trigonală prismatică, cu numărul de coordinare 9. În bromurile trivalente, forma cristalină este trigonală prismatică, cu numărul de coordinare 8, sau octaedrică, cu numărul 6<ref name=conv/> , iar în iodură forma cristalină este octaedrală. {{sfn|Greenwood|1997|p=1270}}

{| Class = "wikitable" style ="float:right; text-align: center; text-size:90%"
|-
! Numărul de <br />oxidare
! [[Fluor|F]]
! [[Clor|Cl]]
! [[Brom|Br]]
! [[Iod|I]]
|-
! +4
| BkF<sub>4</sub><br /> (galbenă{{sfn|Greenwood|1997|p=1270}})
| Cs<sub>2</sub>BkCl<sub>6</sub><br />(portocalie{{sfn|Peterson|1984|p=51}})
|
|
|-
! +3
| BkF<sub>3</sub><br /> (galbenă{{sfn|Greenwood|1997|p=1270}})
| BkCl<sub>3</sub><br /> (verde{{sfn|Greenwood|1997|p=1270}})<br />Cs<sub>2</sub>NaBkCl<sub>6</sub>{{sfn|Peterson|1984|p=48}}
| BkBr<sub>3</sub><ref name=conv>{{en icon}} {{Citat revistă|nume1= Young|prenume1= J. P.|nume2= Haire|prenume2= R. G.|nume3= Peterson|prenume3= J. R.|nume4= Ensor|prenume4= D. D.|nume5= Fellows|prenume5= R. L.|titlu= Chemical consequences of radioactive decay. 1. Study of californium-249 ingrowth into crystalline berkelium-249 tribromide: a new crystalline phase of californium tribromide|jurnal = Inorganic Chemistry|volum=19|pagini=2209|an=1980|doi=10.1021/ic50210a003|issue=8}}</ref><ref>{{en icon}} {{Citat revistă|nume1= Burns|prenume1= J.|titlu= Crystallographic studies of some transuranic trihalides: 239PuCl3, 244CmBr3, 249BkBr3 and 249CfBr3|jurnal= Journal of Inorganic and Nuclear Chemistry|volum= 37|pagini= 743|an= 1975|doi= 10.1016/0022-1902(75)80532-X|număr= 3}}</ref><br />(galben-verzuie{{sfn|Greenwood|1997|p=1270}})
| BkI<sub>3</sub><br /> (galbenă{{sfn|Greenwood|1997|p=1270}})
|}

Fluorura de berkeliu (IV) (BkF<sub>4</sub>)  este un solid ionic galben-verzui ce cristalizează în sistemul de cristalizare monoclinic, și este izotopică cu tetrafluorura de [[uraniu]] și cu fluorura de [[zirconiu]]. {{sfn|Peterson|1984|p=48}}<ref name="BKF_3_4"/><ref name=f1>{{en icon}} {{Citat revistă|nume1= Keenan|prenume1= Thomas K.|nume2= Asprey|prenume2= Larned B.|titlu=Lattice constants of actinide tetrafluorides including berkelium|jurnal= Inorganic Chemistry|volum= 8|pagini= 235|an= 1969|doi= 10.1021/ic50072a011|număr= 2}}</ref>

Fluorura de berkeliu (III)  (BkF<sub>3</sub>)este, de asemenea, un solid galben-verzui, dar care n-are structură cristalină. Cea mai stabilă fază la temperaturi mici are cristale ortorombice, substanța fiind izotopică cu fluorura de [[ytriu]]. Încălzită între 350 și 600&nbsp;°C, aceasta își transformă cristalele în trigonale. {{sfn|Peterson|1984|p=48}}<ref name="BKF_3_4">{{en icon}} {{Citat revistă|nume= Ensor|prenume= D.|titlu=Absorption spectrophotometric study of berkelium(III) and (IV) fluorides in the solid state|jurnal=Journal of Inorganic and Nuclear Chemistry|volum= 43|pagini= 1001|an= 1981|doi=10.1016/0022-1902(81)80164-9|număr= 5}}</ref><ref>{{en icon}} {{Citat revistă|nume1=Peterson|prenume1=J.R.|nume2=Cunningham|first2=B.B.|titlu=Crystal structures and lattice parameters of the compounds of berkelium—IV berkelium trifluoride☆|revistă=Journal of Inorganic and Nuclear Chemistry|volume=30|pages=1775|an=1968|doi=10.1016/0022-1902(68)80353-7|număr= 7}}</ref>

Cantități vizibile de clorură de berkeliu (III) (BkCl<sub>3</sub>) au fost cercetate și apoi caracterizate în anul [[1962]]. Cântărirea acestora a indicat o greutate de 3 milionimi de [[gram]]. Acest compus poate fi preparat prin introducerea [[vapori]]lor de [[acid clorhidric]] într-un tub de [[curaț]] evacuat cu conținut de oxid de berkeliu și supus unei temperaturi de aproximativ 500&nbsp;°C.<ref name="o1{{en icon}}" >{{Citat revistă|nume1= Laubereau|prenume1= Peter G.|nume2= Burns|prenume2= John H.|titlu= Microchemical preparation of tricyclopentadienyl compounds of berkelium, californium, and some lanthanide elements|jurnal= Inorganic Chemistry|volum= 9|pagini= 1091|an= 1970|doi= 10.1021/ic50087a018|număr= 5}}</ref> Acest [[solid]] verde are un punct de topire de 600&nbsp;°C, {{sfn|Holleman|2007|p=1969}} și cristalizează hexagonal, fiind astfel izotipic cu clorura de [[uraniu]] (III).<ref>{{en icon}} {{Citat revistă|nume1= Peterson|prenume1= J.R.|nume2= Cunningham|prenume2= B.B.|titlu= Crystal structures and lattice parameters of the compounds of berkelium—IIBerkelium trichloride|journal=Journal of Inorganic and Nuclear Chemistry|volum= 30|pagini= 823|an= 1968|doi= 10.1016/0022-1902(68)80443-9|număr= 3}}</ref><ref>{{Citat revistă|nume1= Peterson|prenume1= J. R.|nume2= Young|prenume2= J. P.|nume3= Ensor|prenume3= D. D.|nume4= Haire|prenume4= R. G.|titlu= Absorption spectrophotometric and x-ray diffraction studies of the trichlorides of berkelium-249 and californium-249|jurnal= Inorganic Chemistry|volum= 25|pagini= 3779|an= 1986|doi= 10.1021/ic00241a015|număr= 21}}</ref> Când este încălzită aproape până la temperatura de topire, BkCl<sub>3</sub> convertește în sistemul de cristalizare ortorombic. {{sfn|Peterson|1984|p=52}}

Sunt cunoscute două forme de bromură de berkeliu cu valență 3: una monoclinică, în care numărul de coordinare este 6, și una ortorombică, cu numărul de coordinare 8. {{sfn|Peterson|1984|p=38}} Cea din urmă este mai puțin stabilă, transformându-se în faza terminală în timpul încălzirii la 350&nbsp;°C. Un fenomen important al solizilor radioactivi a fost studiat în aceste două forme cristaline: structura unor probe de <sup>249</sup>BkBr<sub>3</sub> a fost probată cu ajutorul difracției cu raze X pentru o perioadă mai mare de trei ani, deci o mare parte din compus a convertit deja în californium-249. Nu a fost observată nicio schimbare în structură în timpul transformării <sup>249</sup>BkBr<sub>3</sub> în <sup>249</sup>CfBr<sub>3</sub>, chiar dacă forma ortorombică a bromurii de californiu a fost necunoscută înainte de experiment. Totuși, alte diferențe au fost observate la <sup>249</sup>BkBr<sub>3</sub> și la <sup>249</sup>CfBr<sub>3</sub>. De exemplu, compusul din urmă poate fi redus prin cu [[hidrogen]] până la <sup>249</sup>CfBr<sub>2</sub>, dar primul nu poate. Acest rezultat a fost reprodus pe mostre individuale de <sup>249</sup>BkBr<sub>3</sub> și de <sup>249</sup>CfBr<sub>3</sub>, precum și pe probe cu bromurile amestecate ale celor două elemente.<ref name=conv/> Inter-formarea californiului în berkeliu are loc la o rată de 0,22% pe zi, constituind un obstacol intrinsec în studierea proprietăților berkeliului. Totuși, efectul chimic al californiului poate fi evitat, astfel măsurătorile trebuie făcute luând în considerare și timpul trecut. {{sfn|Peterson|1984|p=47}}
=== Alți compuși anorganici ===
Mai sunt cunoscuți câțiva compușii ai berkeliului-249 cu [[azot]]ul,<ref name=n1>{{cite journal|last1=Stevenson|first1=J|last2=Peterson|first2=J|title=Preparation and structural studies of elemental curium-248 and the nitrides of curium-248 and berkelium-249|journal=Journal of the Less Common Metals|volume=66|pages=201|year=1979|doi=10.1016/0022-5088(79)90229-7|issue=2}}</ref> [[fosfor]]ul, [[arsen]]ul și [[stibiu]]l. Aceștia cristalizează cubic și pot fi preparați prin reacția hidrurii de berkeliu (III) (BkH<sub>3</sub>) sau a berkeliului [[metal]]ic cu aceste [[Element chimic|elemente chimice]] la temperaturi ridicate (de aproximativ 600&nbsp;°C) sub [[vid]].<ref>{{cite journal|last1=Damien|first1=D.|last2=Haire|first2=R.G.|last3=Peterson|first3=J.R.|title=Preparation and lattice parameters of <sup>249</sup>Bk monopnictides|journal=Journal of Inorganic and Nuclear Chemistry|volume=42|pages=995|year=1980|doi=10.1016/0022-1902(80)80390-3|issue=7}}</ref> 
Sulfura de berkeliu (<sub>2</sub>S<sub>3</sub>) poate fi preparată prin tratarea oxidului de berkeliu cu un amestec de vapori de [[acid sulfhidric]] și [[sulfură de carbon]] la o temperatură de 1130&nbsp;°C, sau prin reacția directă dintre berkeliul metalic cu [[sulf]]ul elementar. Acest compus are culoarea neagră-albăstrie și cristalizează în sistemul de cristalizare cubic. {{sfn|Peterson|1984|p=53}}
Hidroxizii de berkeliu cu valență trei și patru sunt stabili în soluții de [[hidroxid de sodiu]] . Fosfatul de berkeliu (III) (BkPO<sub>4</sub>) este un compus solid ce prezintă fenomenul de fluorescență de culoare verde. {{sfn|Peterson|1984|pp=39–40}} Hidrurile de berkeliu sunt produse prin reacția [[metal]]ului cu [[hidrogen]] [[gaz]]os la o temperatură de aproximativ250&nbsp;°C.<ref name=n1/> Acestea nu sunt stoichiometrice cu formula nominală BkH<sub>2+x</sub> (0 < x < 1). Din punct de vedere cristalin, trihidrura de berkeliu are cristale hexagonale, iar bihidrura are cristale cubice. {{sfn|Peterson|1984|p=53}} Alte câteva săruri de berkeliu sunt cunoscute, printre care se numără și oxisulfura de berkeliu (Bk<sub>2</sub>O<sub>2</sub>S) și azotatul hidratat ({{chem|Bk(NO|3|)|3|•4H|2|O}}), clorura ({{chem|BkCl|3|•6H|2|O}}), sulfatul ({{chem|Bk|2|(SO|4|)|3|•12H|2|O}}) și oxalatul de berkeliu ({{chem|Bk|2|(C|2|O|4|)|3|•4H|2|O}}). {{sfn|Peterson|1984|p=47}} Descompunerea termică la  600&nbsp;°C a {{chem|Bk|2|(SO|4|)|3|•12H|2|O}} într-o atmosferă de [[argon]] (ce ajută la evitarea oxidării la {{chem|BkO|2}})  produce cristalele ortorombice cu fețe centrate ale oxisulfatului de berkeliu cu valență trei ({{chem|Bk|2|O|2|SO|4}}). Acest compus este stabil termic la cel puțin 1000&nbsp;°C întro atmosferă neutră. {{sfn|Peterson|1984|p=54}}
==Răspândire==
Cel mai ’’longeviv’’ izotop al berkeliului este <sup>247</sup>Bk și are un timp de înjumătățire de 1380 de ani. Prin urmare, toate nucleele primordiale ale berkeliului, prezente în scoarța [[Pământ]]ului încă din timpul formării sale, ar fi trebuit să fie dezintegrate deja. Pe Pământ, berkeliul este concentrat în anumite zone în care au fost făcute teste atmosferice ale armelor nucleare, ce au fost desfășurate între anii [[1945]] și [[1980]], precum și în locurile unde au avut loc incidente nucleare, ca de exemplu în locul în care a avut loc [[Accidentul nuclear de la Cernobîl|dezastrul de la Cernobîl]]. Analiza testelor făcute în [[1952]] asupra resturilor provenite de la prima bombă cu [[hidrogen]] din [[Statele Unite ale Americii]] , a dezvăluit existența a multor actinide în compoziția acesteia, printre care s-a aflat și berkeliul. Din motive militare, rezultatele testelor au fost publicate abia în anul [[1956]].<ref>{{cite journal|last1=Fields|first1=P.|last2=Studier|first2=M.|last3=Diamond|first3=H.|last4=Mech|first4=J.|last5=Inghram|first5=M.|last6=Pyle|first6=G.|last7=Stevens|first7=C.|last8=Fried|first8=S.|last9=Manning|first9=W.|title=Transplutonium Elements in Thermonuclear Test Debris|journal=Physical Review|volume=102|pages=180|year=1956|doi=10.1103/PhysRev.102.180|bibcode = 1956PhRv..102..180F }}</ref> Reactorii nucleari produc, alături de alți izotopi, și berkeliu-249. În timpul depozitării și după ce combustibilul este depozitat, majoritatea izotopilor se dezintegrează în californiu-249. Cel din urmă are un timp de înjumătățire de 351 de [[an]]i,<ref>{{cite web|url = http://www.nndc.bnl.gov/chart/|author = NNDC contributors|editor = Alejandro A. Sonzogni (Database Manager)|title = Chart of Nuclides|publisher = National Nuclear Data Center, [[Brookhaven National Laboratory]]|accessdate = 2010-03-01|year = 2008|location = Upton, New York|ref = CITEREFNNDC2008|archive-date = 2011-07-21|archive-url = https://web.archive.org/web/20110721051025/http://www.nndc.bnl.gov/chart/|dead-url = yes}}</ref> și este, prin urmare, evitat și nedorit în produsul final. Câțiva atomi de berkeliu pot fi produși prin intermediul reacțiilor de captură nucleară și de dezintegrare cu particule alfa în depozitele de [[uraniu]], astfel, berkeliul poate fi considerat cel mai rar element din natură.<ref name="emsley">{{cite book|last=Emsley|first=John|title=Nature's Building Blocks: An A-Z Guide to the Elements|edition=New|year=2011|publisher=Oxford University Press|location=New York, NY|isbn=978-0-19-960563-7|page=58}}</ref>
=== Forme alotropice ===
În condiții ambientale, berkeliul își asumă cea mai stabilă formă în sistemul de cristalizare [[hexagon]]al, grupul spațial ''P6<sub>3</sub>/mmc'', parametrii structurii fiind de 341&nbsp;[[Picometru|pm]] și 1107&nbsp;pm. [[Cristal]]ele de berkeliu au o structură dublă alcătuită
==Producere==
===Preparare în laborator===
Cei mai dificili pași din procesul de sinteză al berkeliului au fost separarea de produsul final și producția în cantități suficiente a americiului pentru materialul-obiectiv. În prima fază,o soluție de [[azotat]] de americiu (<sup>241</sup>Am) era acoperită cu o folie de [[platină]], iar soluția era supusă evaporării. Reziduul obținut era supus unei recoaceri, în urma căruia rezulta  [[dioxid de americiu]] (AmO<sub>2</sub>). Acest produs era iradiat cu particule alfa 35&nbsp;MeV timp de 6 [[Oră|ore]],  în ciclotronul de 60 de inch de la ''Lawrence Radiation Laboratory, University of California, Berkeley ''. Reacția (α,2n) indusă prin iradiere a generat izotopul <sup>243</sup>Bk și alți doi [[neutron]]i liberi:<ref name="E97"/>

:<math>\mathrm{^{241}_{\ 95}Am\ +\ ^{4}_{2}He\ \longrightarrow \ ^{243}_{\ 97}Bk\ +\ 2\ ^{1}_{0}n}</math>

După iradiere, stratul solid a fost dizolvat în [[acid azotic]] și, în combinație cu o soluție concentrată de [[Hidroxid de amoniu|amoniac]] , a [[precipitat]] sub formă de [[Hidroxil|hidroxid]]. Produsul a fost centrifugat și redizolvat în acid azotic. Pentru a separa berkeliul sintetizat de americiul nereacționat, soluției finale i-au fost adăugate o mixtură de amoniu și [[sulfat de amoniu]] și a fost încălzită pentru a converti tot americiul în [[Stare de oxidare|starea de oxidare]] +6. Restul de americiu neoxidat a fost precipitat în fluorură de americiu (III) (AmF<sub>3</sub>) prin adiția unei mici cantități de [[acid fluorhidric]]. În urma acestui pas a fost obținut un amestec de [[curiu]] și elementul 97 (berkeliu) în formă de trifluoruri. Substanțele din amestec au devenit hidroxizi prin adăugarea unei cantități de [[hidroxid de potasiu]] și, după o nouă centrifugare, amestecul a fost dizolvat în [[acid percloric]].<ref name="E97"/>

[[Fișier:Elutionskurven Tb Gd Eu und Bk Cm Am.png|thumb|left|Curbele [[eluţie|eluție]]i [[Cromatografie|cromatografice]] dezvăluind similaritatea dintre [[terbiu]], [[gadoliniu]] și  [[europiu]] și analogii lor berkeliu, [[curiu]] și [[americiu]].<ref name = "E97"/>|alt=Graphs showing similar elution curves (metal amount vs drops) for (top vs bottom) Tb vs Bk, Gd vs Cm, Eu vs Am]]

Separarea ulterioară a fost efectuată ori în prezența [[Acid citric|acidului citric]], ori în prezența unei soluții-tampon de amoniu, într-un acid slab (cu [[pH]] în jur de 3,5), utilizându-se schimbul de [[ioni]] la temperaturi ridicate. Comportamentul separației [[Cromatografie|cromatografice]] a berkeliului era necunoscută atunci, dar acesta a fost anticipat , luându-se ca reper prin analogie [[terbiu]]l (vezi curbele eluțiilor din imagine). Primele rezultate au fost complet dezamăgitoare, deoarece savanții nu au putut găsi nicio urmă de emisii alfa în produsul eluției. Doar cercetările făcute asupra [[Raze X|caracteristicilor razelor X]] și a semnalelor conversiei interne s-a pledat cu descoperirea unui izotop al berkeliului. Numărul de masă al izotopului putea fi 243 sau 244, dar nimic nu era cert;<ref name=c1/> însă, mai târziu, savanții au descoperit că numărul real era 243.<ref name = "E97"/>

===Producere la scară industrială===
==Utilizare==
[[Fișier:Berkelium.jpg|thumb|Cantitatea de berkeliu folosită pentru sintetizarea  [[ununseptiu]]lui (în stare dizolvată)<ref>[http://news.sciencemag.org/sciencenow/2010/04/finally-element-117-is-here.html Finally, Element 117 Is Here!], Science Now, 7 April 2010</ref>|alt=A very small sample of a blue liquid in a plastic pipette held by a hand wearing heavy protection equipment]]
Nu s-au descoperit încă utilizări pentru niciun izotop al berkeliului, scoțând din discuție utilizările în cercetările științifice.<ref name="H&P"/> Berkeliu-249 este un izotop-țintă pentru preparare [[Element transuranian|elementelor transuraniene]] și a transactinidelor mai grele, ca de exemplu [[lawrențiu]]l, [[rutherfordiu]]l și [[bohriu]]l.<ref name="H&P"/> Berkeliul mai este folositor, de asemenea, ca sursă de izotopi pentru californiu-249, care este folosit încă în studierea proprietăților chimice a [[californiu]]lui.<ref name="H&P"/><ref>{{cite book|first = Richard G.|last = Haire|contribution = Californium|title = The Chemistry of the Actinide and Transactinide Elements|editor1-first = Lester R.|editor1-last = Morss|editor2-first = Norman M.|editor2-last = Edelstein|editor3-first = Jean|editor3-last = Fuger|edition = 3rd|year = 2006|volume = 3|publisher = Springer|location = Dordrecht, the Netherlands|pages = 1499–1576|url = http://radchem.nevada.edu/classes/rdch710/files/californium.pdf|doi = 10.1007/1-4020-3598-5_11|access-date = 2012-03-03|archive-date = 2010-07-17|archive-url = https://web.archive.org/web/20100717154045/http://radchem.nevada.edu/classes/rdch710/files/californium.pdf|dead-url = yes}}</ref>

Un lot de 22&nbsp;miligrame de berkeliu-249 a fost preparat în urma unei iradieri ce a durat 250 de zile și apoi purificat timp de 90 de zile la Oak Ridge în [[2009]]. Această operațiune a fost urmată de bucuroasa obținere a primilor 6 atomi de [[ununseptiu]] la [[Institutul Unificat de Cercetări Nucleare]] din [[Dubna, Rusia|Dubna]], [[Rusia]], după ce acesta a fost bombardat cu ioni de calciu în [[ciclotron]] pentru 150 de zile. Această operațiune de sinteză a fost un punct culminant al colaborării dintre Rusia (JINR) și [[Laboratorul Național Lawrence Livermore]].<ref>[https://str.llnl.gov/OctNov10/shaughnessy.html Collaboration Expands the Periodic Table, One Element at a Time] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20110718033621/https://str.llnl.gov/OctNov10/shaughnessy.html |date=2011-07-18 }}, Science and Technology Review, Lawrence Livermore National Laboratory, October/November 2010</ref><ref>[http://www.sciencedaily.com/releases/2010/04/100406181611.htm Nuclear Missing Link Created at Last: Superheavy Element 117], Science daily, 7 April 2010</ref>
==Rolul elementului în biologie==
==Măsuri de protecție chimică==
Sunt cunoscute foarte puține despre efectele berkeliului asupra corpului uman, iar analogia cu alte elemente nu poate fi făcută datorită produșilor diferiți de radiație ce au loc. Energia mică emisă de [[electron]]ii izotopului berkeliu-249 (mai puțin de 126&nbsp;keV) împiedică detecția lor, datorită interferenței de semnal cu alte procese de dezintegrare. Însă, această caracteristică face izotopul relativ inofensiv pentru om comparat cu alți izotopi ai [[actinid]]elor. Totuși, berkeliu-249 (cu un timp de înjumătățire de doar 330 de zile) se trasformă în izotopul californiu-249, care este un foarte puternic emițător de radiații alfa și este mai degrabă periculos și trebuie manipulat numai într-un laborator supra-dotat.<ref>Emeleus, H. J. [http://books.google.com/books?id=K5_LSQqeZ_IC&pg=PA32 Advances in inorganic chemistry], Academic Press, 1987, ISBN 0-12-023631-1 p. 32</ref>
Multe date referitoare la toxicitatea berkeliului provin din cercetările făcute pe [[animal]]e. De exemplu, la ingestia [[șobolan]]ilor, numai 0,01&nbsp;% din cantitatea de berkeliu introdusă a ajuns în fluxul sanguin, iar de acolo, 65&nbsp;% va merge către [[Os|oase]] (unde va rămâne pentru 50&nbsp;ani), 25&nbsp;% către [[plămân]]i (unde va rămâne pentru aproximativ 20 de ani), 0,035&nbsp;% către [[testicul]]e și 0,01&nbsp;% către [[ovar]]e (unde va rămâne pentru totdeauna), Restul de 10&nbsp;% este eliminat prin excreție.<ref>International Commission on Radiological Protection [http://books.google.com/books?id=WTxcCV4w0VEC&pg=PA14 Limits for intakes of radionuclides by workers, Part 4, Volume 19, Issue 4]{{Legătură nefuncțională|date=martie 2023 |bot=InternetArchiveBot |fix-attempted=yes }}, Elsevier Health Sciences, ISBN, 0080368867 p. 14</ref> În toate aceste [[organ]]e, berkeliul poate promova [[cancer]]ul, iar, ajuns în [[sistemul osos]], poate provoca deteriorarea globulelor roșii. Cea mai permisibilă doză de berkeliu-249 în scheletul uman este de 0.4&nbsp;nanograme.<ref name=CRC/><ref>Pradyot Patnaik. ''Handbook of Inorganic Chemicals'' McGraw-Hill, 2002, ISBN 0-07-049439-8</ref>

===Toxicitate===
== Note ==
<references />

== Vezi și ==
* [[Element transuranian]]
* [[Actinide]]
* [[Radioactivitate]]

== Legături externe ==
* [http://www.sistemul-periodic.go.ro/elemente/bk.html Berkeliul pe sistemul-periodic.go.ro {{ro icon}}] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20080916161735/http://www.sistemul-periodic.go.ro/elemente/bk.html |date=2008-09-16 }}
* [http://www.chimie.evolink.ro/rezultat.php?nratomic=97 Berkeliu {{ro icon}}] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20070309085238/http://www.chimie.evolink.ro/rezultat.php?nratomic=97 |date=2007-03-09 }}
* [http://education.jlab.org/itselemental/ele097.html It's Elemental – the Element Berkelium {{en icon}}]
==Bibliografie==
===Bibliografie suplimentară===


{{Elemente chimice}}

{{Control de autoritate}}
[[Categorie:Elemente chimice]]
[[Categorie:Actinide]]
[[Categorie:Elemente radioactive]]
[[Categorie:Elemente sintetice]]