Vizualizare sursă pentru „Bariu”

{{Infocaseta Element chimic
| nume= Bariu
| imagine=Barium unter Argon Schutzgas Atmosphäre.jpg
| precedent = [[Cesiu]]
| următor = [[Lantan]]
| deasupra = [[Stronțiu|Sr]]
| dedesubt = [[Radiu|Ra]]
| simbol = Ba
| număr = 56
| grupă = 2
| perioadă = 6
| bloc = s
| densitate = 3500
| CAS = 7440-39-3
 |Masa atomică=137,327
 |Număr de oxidare=
 |Electronegativitate= 0,9
 |Structură cristalină=
 |Stare de agregare=solidă
 |Punct critic=
 |Energie de combinare=
 |Energie de vaporizare=
 |Capacitate calorică=
 |Presiune vapori=
 |Viteza sunetului=
 |Conductibilitate termică=
 |Rezistivitate electrică=
 |Potențial de ionizare=
 |Alte proprietăți=
 |indicații=
|rază_atomică=222|configurație_electronică=[Xe]6s<small><sup>2</sup></small><br>|rază_van_der_waals=268|rază_de_covalență=198|serie_chimică=Metale alcalino-pământoase|punct_de_fierbere=1897°C ; 2170.15|punct_de_topire=727°C ; 1000.15|culoare=Argintiu|culoare_fond=metale alcalino-pământoase|conductivitate_electrică=2.9 ⋅ 10<sup><small>6</small></sup>}}

'''Bariul''' (din gr. βαρύς: "greu", din cauza densității mineralului [[baritina|barita]] ) este un [[element chimic]] cu simbolul Ba și [[numărul atomic]] 56. În [[tabelul periodic al elementelor]] se găsește în perioada a șasea și grupa a II-a principală, fiind astfel un [[metal alcalino-pământos]]. A fost identificat pentru prima oară de către [[Carl Wilhelm Scheele]]. Bariu este în stare liberă metalic, strălucitor și de culoare alb-argintie. În natură nu se găsește, în stare liberă, din cauza reactivității sale ridicate. Bariul metalic este ușor inflamabil. Combinațiile sale solubile sunt toxice.

== Istorie ==
[[Mineral]]ele de bariu au fost examinate pentru prima dată în anul 1602, de către pantofarul și [[alchimie|alchemistul]] italian [[Vicenzo Casciarolo]]. Acesta a observat că mineralele strălucesc în întuneric dupa încălzire. Prin publicația lui [[Ulisse Aldrovandi]] au devenit cunoscute sub numele de "pietre boloneze". Era vorba despre barita, care la încălzirea cu substanțe organice, devine fosfores¬centă.
În 1774 chimistul suedez [[Carl Wilhelm Scheele]], prin examinarea [[gips]]ului, a identificat oxidul de bariu (BaO). Doi ani mai târziu [[Johan Gottlieb Gahn]] a descoperit aceeași combinație, prin examinări asemănătoare. De asemenea în secolul 18 [[mineralogie|mineralogul]] englez [[William Withering]] a observat în minele de [[plumb]] din [[Cumberland]], un mineral greu. Deoarece nu putea fii [[minereu]] de plumb, Withering l-a denumit "terra ponderosa". Minereul este cunoscut astăzi sub numele de [[witerita]] (Carbonatul de bariu BaCO<sub>3</sub>).
Bariu metalic a fost obținut pentru prima dată în 1808 de către Sir [[Humphry Davy]] în [[Anglia]], prin [[electroliza]] unui amestec alcătuit din oxid de bariu (BaO) și oxid de mercur (HgO). Numele de bariu i-a fost dat după mineralul său, [[baritina|barita]].
[[Robert Bunsen]] și [[Augustus Matthiessen]] au obținut bariu în stare pură în anul 1855, prin electroliza unui amestec, format din clorură de bariu (BaCl<sub>2</sub>) și [[clorură de amoniu]] (NH<sub>4</sub>Cl). În 1910 [[Marie Curie]] izolează [[radiu]], într-un amestec cu bariu. Metalul a jucat un rol important și în anul 1938 în experimentele nucleare ale lui [[Otto Hahns]] și [[Fritz Straßmann]]. Ei au bombardat încet [[uraniu]] cu neutroni și spre marea lor surpriză printre produșii de reacție s-a găsit și bariu. Găsirea a fost interpretată de ei ca o divizare corecta a nucleului de uraniu.

== Răspândire în natură ==
Din cauza reactivității sale crescute, bariu nu se găsește în natură în stare liberă, ci doar  sub forma unor compuși. Cu o pondere de aproximativ 0,039%, bariu este al 14-lea cel mai întâlnit element al [[scoarța terestră|scoarței terestre]].
Bariu se găsește în [[baritina|barită]] (sulfat de bariu cristalizat BaSO<sub>4</sub>), din care se și obține cel mai des, și [[witerită]] (carbonat de bariu BaCO<sub>3</sub>). Producția mondială anuală de barită a crescut în ultimii 30 de ani de la aproximativ 4,8 milioane tone (1973) la 6,7 milioane tone (2003). Rezervele mondiale sunt estimate la 2 miliarde tone. Descompunerea compușilor de bariu se realizează pretutindeni; principalele țări producătoare de bariu sunt: [[China]], [[Mexic]], [[India]], [[Turcia]], [[USA]], [[Germania]], [[Cehia]], [[Maroc]], [[Irlanda]], [[Italia]] și [[Franța]].

== Metode de obținere ==
Anual se obțin 4-6 milioane tone de sulfat de bariu (BaSO<sub>4</sub>). Din această cantitate doar o mică parte este transformată în metal. Obținerea metalului din carbonatul de bariu (BaCO<sub>3</sub>) este mai simplă, dar în natură acesta se găsește mai greu decât sulfatul de bariu (BaSO<sub>4</sub>). Practic se obține bariu din barită, care este transformată în oxid de bariu (BaO) și redusă cu ajutorul [[siliciu]]lui și [[aluminiu]]lui într-un vacuum de 1200&nbsp;°C. Conform reacțiilor:

'''BaSO<sub>4</sub> (s) + 2C (s) →BaS (s) +2CO<sub>2</sub> (g)'''
:Sulfatul de bariu reacționează cu [[carbon]]ul, formând sulfura de bariu (BaS) și [[dioxid de carbon]] (CO<sub>2</sub>)

'''BaS (s) + H<sub>2</sub>O (l) +CO<sub>2</sub> (g) →BaCO<sub>3</sub> (s) +H<sub>2</sub>S (g)'''
:Sulfura de bariu amestecată cu [[apă]] (H<sub>2</sub>O) și [[dioxid de carbon]] (CO<sub>2</sub>) formează carbonatul de bariu (BaCO<sub>3</sub>) și hidrogenul sulfurat (H<sub>2</sub>S)

'''BaCO<sub>3</sub> (s) →BaO (s) + CO<sub>2</sub> (g)'''
:Carbonatul de bariu (BaCO<sub>3</sub>) se depune, deoarece este insolubil în apă; acesta la căldură se descompune în oxid de bariu (BaO) și [[dioxid de carbon]] (CO<sub>2</sub>).

'''3BaO (s) + 2Al (s) → Al<sub>2</sub>O<sub>3</sub> (s) + 3Ba (s)'''
:Oxidul de bariu (BaO) reacționează cu [[aluminiu]] (Al) formând [[oxid de aluminiu|oxidul de aluminiu]] (Al<sub>2</sub>O<sub>3</sub>) și bariu (Ba) pur.  Această reacție este o variantă a [[procesului termit]].
Bariu de puritate înaltă se obține din [[electroliza]] clorurii de bariu (BaCl<sub>2</sub>) topite , care este ulterior supusă vacuumului

== Proprietăți ==

[[Fișier:Barium 1.jpg|right|thumb|Bariu oxidat]]
=== Proprietăți fizice ===
Bariu este un [[metal alcalino-pământos]] solid, [[paramagnetism|paramagnetic]], care [[cristal]]izează într-o rețea cubică, cu fețe centrate. Culoarea alb-argintie a bariului metalic devine în contact cu aerul gri mat, deoarece oxidează la suprafață. (vezi poza) Bariu generează o flacără de culoare verde cu liniile spectrale caracteristice de 524,2 și 513,7&nbsp;nm. Bariu are densitatea 3,62 g/cm3 (la 20&nbsp;°C) numărându-se astfel printre metalele ușoare. Are o duritate de 1,25 fiind astfel cel mai moale dintre metalele alcalino-pământoase. Punctul de topire este de 1000 K (727&nbsp;°C), iar punctul de fierbere 1913 K (1640&nbsp;°C). Potentialul standard are valoarea de -2,912 V.

=== Proprietăți chimice ===
Proprietățile chimice sunt asemănătoare cu cele ale [[calciu]]lui (Ca) și celelalte metale alcalino-pământoase. Bariu (Ba) reacționează mai puternic, decât majoritatea metalelor alcalino-pământoase, cu [[apa]] (H<sub>2</sub>O) și cu [[oxigen]]ul (O<sub>2</sub>) și se dizolvă ușor în aproape toți acizii- excepție face [[acid sulfuric|acidul sulfuric]] concentrat (H<sub>2</sub>SO<sub>4</sub>), pentru că se formează un strat sulfuric ([[pasivare]]) ce oprește reacția. Din cauza reactivității sale crescute este păstrat în lichide de protecție. 
Spre deosebire de celelalte metale alcalino-pământoase, bariu oxidează la suprafață și în prezența aerului uscat se poate aprinde.

== Izotopi și proprietăți radioactive ==
În natură se găsesc șapte [[izotop]]i stabili ai bariului, dintre care <sup>138</sup>Ba este cel mai întâlnit (71,8%). Se mai cunosc 33 de izotopi radioactivi ai bariului. Aceștia au timpii de înjumătățire între 10,5 ani pentru <sup>133</sup>Ba și 150 nanosecunde pentru <sup>153</sup>Ba, cei mai mulți se dezintegrează în câteva secunde. Izotopii bariului au de la 58 până la maxim 97 de [[neutron]]i (de la <sup>114</sup>Ba la <sup>153</sup>Ba). Izotopii stabili ai bariului apar din diferite [[Serie de dezintegrare|serii de dezintegrare]]; de exemplu: <sup>137</sup>I in <sup>137</sup>Ba. Izotopii radioactivi se descompun în izotopii [[lantan]] (La), [[xenon]] (Xe), [[cesiu]] (Cs) si [[iod]] (I).

* <math>\mathrm{^{252}_{\ 98}Cf \ \longrightarrow \ ^{142}_{\ 56}Ba \ + \ ^{106}_{\ 42}Mo \ + \ 4 \ ^{1}_{0}n}</math>
:Californiu se descompune spontan în bariu, [[molibden]] și patru [[neutron]]i

* <math>\mathrm{^{1}_{0}n \ + \ ^{235}_{\ 92}U \ \longrightarrow \ ^{145}_{\ 56}Ba \ + \ ^{88}_{36}Kr \ + \ 3 \ ^{1}_{0}n}</math>
:[[Uraniu]] acceptă un neutron lent și se descompune în bariu, [[kripton]] (Kr) și trei neutroni rapizi. (Prima dovadă a fisiunii nucleare)

== Aplicații ==
Se mai foloseste aliajul nichel-bariu pentru bujii. În plus în amestecul aliajelor din plumb cu diferite metale, se adaugă bariu pentru creșterea durității..
Bariu în stare pură are puține aplicații, producția este de puține tone pe an. Cea mai importantă aplicație este cea de reproducător în tubul de vid, de exemplu la televizor. Reacționează rapid cu resturi de gaze precum [[oxigen]] (O<sub>2</sub>), [[azot]] (N<sub>2</sub>), [[dioxid de carbon]] (CO<sub>2</sub>) sau vapori de apă. Bariu poate include și gaze inerte, pe care le elimină astfel din tubul de vid. De asemenea la temperaturile folosite metalul are presiunea vaporilor scăzută.

== Identificare ==
=== Reacții pe cale umedă ===

'''Na<sub>2</sub>SO<sub>4</sub> + BaCl<sub>2</sub> →  BaSO<sub>4</sub> ↓ + 2NaCl'''                                              
:Una dintre reacțiile de indentificare este cea cu [[acid sulfuric]] diluat (H<sub>2</sub>SO<sub>4</sub>), de unde rezultă sulfatul de bariu (BaSO<sub>4</sub>).

Dacă bariu se găsește în asociație cu alte elemente, care formează sulfați greu solubili, atunci această procedură nu poate fii folosită. Separarea și identificarea au loc doar atunci, când există doar metale alcalino-pământoase, după metoda cromat-sulfat (vezi grupa carbonatului de amoniu). Prin acest procedeu soluția de bariu se amestecă cu cea de cromat de potasiu, obținându-se cromatul de bariu, un precipitat galben. Sunt prezente și alte elemente cu sulfați greu solubili, atunci va avea loc o separare adecvată a [[cation]]ilor. (vezi [[analiza calitativă]]).

=== Metode instrumentale ===
O altă metodă de identificare a bariului este spectroscopia atomică. Identificarea bariului și a sărurilor de bariu are loc prin intermediul spectrului de frecvențe caracteristice. Tipurile de dispozitive folosite sunt de exemplu spectrometrul de absorbție atomică cu flacără sau spectrometrul de emisie atomică cu plasma cuplata inductiv. Astfel pot fii identificate chiar și urmele de bariu. În cazul în care nu există un spectrometru la îndemână, în diferite circumstanțe se poate ține o probă deasupra unei flăcări și se observă colorarea verde a flăcării. Nu se poate folosi metoda flăcării în cazul în care sunt prezente elemente cu o culoare a flăcării similară.

== Toxicologie ==

Toate combinațiile bariului solubile în apă sau în acid sunt toxice. O doză de 1 până la 15 grame, în funcție de concentrația combinațiilor de bariu, este mortală pentru un adult. În [[radiologie]] se folosește sulfatul de bariu, insolubil, ca agent de contrast în reprezentarea tractului gastro-intestinal. Din acest motiv trebuie să fie folosită substanța pură. În farmacii există posibilitatea de confuzie datorată termenilor latini: „Barium sulfuricum” (sulfat de bariu) și „Barium sulfuratum” (sulfid de bariu). Intoxicațiile cu bariu au loc adesea la locul de muncă sau în apropierea locului de prelucrare al acestuia. Bariu poate fi inhalat sau poate ajunge în organism prin apa potabilă.
Bariu se poate depune în [[mușchi]], [[plămân]]i și [[os|oase]], deoarece seamănă cu [[calciu]]l, dar se absoarbe mai repede. [[Timpul de înjumătățire]] în oase este de aproximativ 50 de zile. După ce calciul este înlocuit și la nivelul [[membrană celulară|membranei celulare]] a musculaturii cu bariu - chiar și la doze mici - are loc creșterea permeabilității și a contracției musculare, care poate duce la creșterea tensiunii arteriale, la reducerea ritmului cardiac, dar poate provoca și crampe musculare.
Primul ajutor se poate da prin adăugarea de soluție de sulfat de sodiu (Na<sub>2</sub>SO<sub>4</sub>) sau sulfat de potasiu (K<sub>2</sub>SO<sub>4</sub>), astfel ionii de bariu formează sulfatul de bariu (BaSO<sub>4</sub>), care nu este toxic. În spital se poate îndepărta bariu prin [[dializă]].

== Bariu în natura vie ==
Plantele absorb bariu din pământ. Cea mai mare concentrație regăsită într-o cultură este în nucile de Brazilia, cu o cotă de 1%, corespunzând la 10.000 ppm (părți per milion).
S-a dovedit că dependente de bariu sunt algele ornamentale (Desmidiaceae), o familie de organisme unicelulare, algele verzi (Chlorophyta) mari de 1 milimetru, care trăiesc în ape dulci, sărace în nutrienți, găsindu-se în special în mlaștini. În celulele lor se găsesc cavități, umplute cu lichide, în care se găsesc minuscule cristale de sulfat de bariu (BaSO<sub>4</sub>). Dacă mai este nevoie de bariu, acesta este extras selectiv din apă (H<sub>2</sub>O) chiar și la concentrații extrem de mici de 1ppb (părți per miliard). Chiar și la ordinele de mărime, concentrațiile mai mari ale calciului, nu schimbă nimic. Invers însă unele organism tolerează și o doză mortală de bariu, de până la 35 ppm (părți per milion). Funcția biologică a cristalelor este încă incertă, se presupune însă a avea un rol în percepția gravitației. S-a dovedit că bariu este esențial pentru plante, deoarece în absența sa, ele încetează să mai crească.
În organismul uman se găsește, de asemenea bariu - proporția medie în țesuturi este de 100 ppb (părți per miliard), în sânge și în oase fiind mai mică, 70 ppb. Prin alimentația zilnică se absoarbe cam 1 miligram de bariu.

== Combinații ==

[[Fișier:2006 Fireworks 1.JPG|right|thumb|Artificii: Culoarea verde a bariului]]
Cam toate combinațiile bariului se găsesc la gradul de oxidare +2. Acestea sunt săruri incolore, solide. Caracteristic pentru combinațiile bariului este că pot arde cu flacără verde.

=== Combinații cu oxigenul ===
Există două tipuri de combinații ale bariului cu [[oxigen]]ul, [[oxid de bariu|oxidul de bariu]] (BaO) și [[peroxid de bariu|peroxidul de bariu]] (BaO<sub>2</sub>). Oxidul de bariu (BaO) adsoarbe [[apa]] (H<sub>2</sub>O) și [[dioxid de carbon|dioxidul de carbon]] (CO<sub>2</sub>) fiind utilizat în mod corespunzător. Peroxidul de bariu (BaO<sub>2</sub>), se obține din oxidul de bariu (BaO), fiind un puternic oxidant. Este folosit în pirotehnie. Peroxidul de bariu (BaO<sub>2</sub>) poate fi folosit în obținerea [[apă oxigenată|apei oxigenate]] (H<sub>2</sub>O<sub>2</sub>). Dacă se dizolvă oxidul de bariu (BaO) în apă, se obține o bază tare, hidroxidul de bariu (Ba(OH)<sub>2</sub>), care este utilizată pentru identificarea ionilor carbonat (-CO<sub>3</sub>).

=== Combinații cu halogenii ===
Cu halogenii bariu formează combinații de tipul BaX<sub>2</sub>. Cu excepția fluorurii de bariu (BaF<sub>2</sub>), ce cristalizează în structura fluorurii, celelalte cristalizează în structura clorurii de plumb (PbCl<sub>2</sub>). Fluorura de bariu (BaF<sub>2</sub>) are o suprafață transparentă mare, fiind folosită în industria optică; [[clorură de bariu|clorura de bariu]] (BaCl<sub>2</sub>), toxică și ușor solubilă, este folosită ca materie primă pentru obținerea altor combinații ale bariului, ca agent de precipitare a sulfaților, în identificarea și dedurizarea acestora.

=== Combinații cu oxiacizi ===
[[Nitrat de bariu|Nitratul de bariu]] (Ba(NO<sub>3</sub>)<sub>2</sub>), iodatul de bariu (Ba(IO<sub>3</sub>)<sub>2</sub>) și cloratul de bariu (Ba(ClO<sub>3</sub>)<sub>2</sub>) sunt folosite, datorită proprietăților oxidante și a arderii cu flacără de culoare verde, în pirotehnie. 
[[Carbonat de bariu|Carbonatul de bariu]] (BaCO<sub>3</sub>) este o eficace otravă de șobolani, fiind utilizat și ca materie primă pentru fabricarea sticlei și a feritei.
[[Sulfat de bariu|Sulfatul de bariu]] (BaSO<sub>4</sub>) este din punct de vedere tehnic cea mai importantă combinație a bariului. Spre deosebire de ceilalți compuși, datorită solubilității scăzute, nu este toxic. Este folosit în principal în producția petrolului pentru creșterea densității noroiului de foraj.
Vezi și: [[acetat de bariu]].

== Izotopii de bariu ==
{| class="wikitable" style="font-size:95%; white-space:nowrap"
! rowspan="2" | simbolul<br />izotopului
! Z([[proton|p]])
! N([[neutron|n]])
! &nbsp;<br />greutatea izotopilor (u)<br />&nbsp;
! rowspan="2" | timp de înjumătățire
! rowspan="2" | rotirea<br />nucleară
! rowspan="2" | reprezentantul<br />compoziției<br />izotopice<br />(fracția molară)
! rowspan="2" | rangul de variație<br />naturală<br />(fracția molară)
|-
! colspan="3" | energia eliberată
|-
| <sup>114</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 58
| 113.95068(15)
| 530(230) ms [0.43(+30-15) s]
| 0+
|
|
|-
| <sup>115</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 59
| 114.94737(64)#
| 0.45(5) s
| (5/2+)#
|
|
|-
| <sup>116</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 60
| 115.94138(43)#
| 1.3(2) s
| 0+
|
|
|-
| <sup>117</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 61
| 116.93850(32)#
| 1.75(7) s
| (3/2)(+#)
|
|
|-
| <sup>118</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 62
| 117.93304(21)#
| 5.2(2) s
| 0+
|
|
|-
| <sup>119</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 63
| 118.93066(21)
| 5.4(3) s
| (5/2+)
|
|
|-
| <sup>120</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 64
| 119.92604(32)
| 24(2) s
| 0+
|
|
|-
| <sup>121</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 65
| 120.92405(15)
| 29.7(15) s
| 5/2(+)
|
|
|-
| <sup>122</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 66
| 121.91990(3)
| 1.95(15) min
| 0+
|
|
|-
| <sup>123</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 67
| 122.918781(13)
| 2.7(4) min
| 5/2(+)
|
|
|-
| <sup>124</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 68
| 123.915094(13)
| 11.0(5) min
| 0+
|
|
|-
| <sup>125</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 69
| 124.914473(12)
| 3.5(4) min
| 1/2(+#)
|
|
|-
| <sup>126</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 70
| 125.911250(13)
| 100(2) min
| 0+
|
|
|-
| <sup>127</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 71
| 126.911094(12)
| 12.7(4) min
| 1/2+
|
|
|-
| style="text-indent:1em" | <sup>127m</sup>Ba
| colspan="3" style="text-indent:2em" | 80.33(12) keV
| 1.9(2) s
| 7/2-
|
|
|-
| <sup>128</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 72
| 127.908318(11)
| 2.43(5) d
| 0+
|
|
|-
| <sup>129</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 73
| 128.908679(12)
| 2.23(11) h
| 1/2+
|
|
|-
| style="text-indent:1em" | <sup>129m</sup>Ba
| colspan="3" style="text-indent:2em" | 8.42(6) keV
| 2.16(2) h
| 7/2+#
|
|
|-
| <sup>130</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 74
| 129.9063208(30)
| PRIMORDIAL radioactive [7E+13 a]
| 0+
| 0.00106(1)
|
|-
| style="text-indent:1em" | <sup>130m</sup>Ba
| colspan="3" style="text-indent:2em" | 2475.12(18) keV
| 9.54(14) ms
| 8-
|
|
|-
| <sup>131</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 75
| 130.906941(3)
| 11.50(6) d
| 1/2+
|
|
|-
| style="text-indent:1em" | <sup>131m</sup>Ba
| colspan="3" style="text-indent:2em" | 187.14(12) keV
| 14.6(2) min
| 9/2-
|
|
|-
| <sup>132</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 76
| 131.9050613(11)
| STABLE [>300E+18 a]
| 0+
| 0.00101(1)
|
|-
| <sup>133</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 77
| 132.9060075(11)
| 10.51(5) a
| 1/2+
|
|
|-
| style="text-indent:1em" | <sup>133m</sup>Ba
| colspan="3" style="text-indent:2em" | 288.247(9) keV
| 38.9(1) h
| 11/2-
|
|
|-
| <sup>134</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 78
| 133.9045084(4)
| STABLE
| 0+
| 0.02417(18)
|
|-
| <sup>135</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 79
| 134.9056886(4)
| STABLE
| 3/2+
| 0.06592(12)
|
|-
| style="text-indent:1em" | <sup>135m</sup>Ba
| colspan="3" style="text-indent:2em" | 268.22(2) keV
| 28.7(2) h
| 11/2-
|
|
|-
| <sup>136</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 80
| 135.9045759(4)
| STABLE
| 0+
| 0.07854(24)
|
|-
| style="text-indent:1em" | <sup>136m</sup>Ba
| colspan="3" style="text-indent:2em" | 2030.466(18) keV
| 308.4(19) ms
| 7-
|
|
|-
| <sup>137</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 81
| 136.9058274(5)
| STABLE
| 3/2+
| 0.11232(24)
|
|-
| style="text-indent:1em" | <sup>137m1</sup>Ba
| colspan="3" style="text-indent:2em" | 661.659(3) keV
| 2.552(1) min
| 11/2-
|
|
|-
| style="text-indent:1em" | <sup>137m2</sup>Ba
| colspan="3" style="text-indent:2em" | 2349.1(4) keV
| 0.59(10) µs
| (17/2-)
|
|
|-
| <sup>138</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 82
| 137.9052472(5)
| STABLE
| 0+
| 0.71698(42)
|
|-
| style="text-indent:1em" | <sup>138m</sup>Ba
| colspan="3" style="text-indent:2em" | 2090.54(6) keV
| 800(100) ns
| 6+
|
|
|-
| <sup>139</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 83
| 138.9088413(5)
| 83.06(28) min
| 7/2-
|
|
|-
| <sup>140</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 84
| 139.910605(9)
| 12.752(3) d
| 0+
|
|
|-
| <sup>141</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 85
| 140.914411(9)
| 18.27(7) min
| 3/2-
|
|
|-
| <sup>142</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 86
| 141.916453(7)
| 10.6(2) min
| 0+
|
|
|-
| <sup>143</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 87
| 142.920627(14)
| 14.5(3) s
| 5/2-
|
|
|-
| <sup>144</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 88
| 143.922953(14)
| 11.5(2) s
| 0+
|
|
|-
| <sup>145</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 89
| 144.92763(8)
| 4.31(16) s
| 5/2-
|
|
|-
| <sup>146</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 90
| 145.93022(8)
| 2.22(7) s
| 0+
|
|
|-
| <sup>147</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 91
| 146.93495(22)#
| 0.893(1) s
| (3/2+)
|
|
|-
| <sup>148</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 92
| 147.93772(9)
| 0.612(17) s
| 0+
|
|
|-
| <sup>149</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 93
| 148.94258(21)#
| 344(7) ms
| 3/2-#
|
|
|-
| <sup>150</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 94
| 149.94568(43)#
| 300 ms
| 0+
|
|
|-
| <sup>151</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 95
| 150.95081(43)#
| 200# ms [>300 ns]
| 3/2-#
|
|
|-
| <sup>152</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 96
| 151.95427(54)#
| 100# ms
| 0+
|
|
|-
| <sup>153</sup>Ba
| style="text-align:right" | 56
| style="text-align:right" | 97
| 152.95961(86)#
| 80# ms
| 5/2-#
|
|
|}

== Legături externe ==
* [http://www.sistemul-periodic.go.ro/elemente/ba.htm Bariul la sistemul-periodic.go.ro] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20080916125348/http://www.sistemul-periodic.go.ro/elemente/ba.htm |date=2008-09-16 }}
http://en.wikipedia.org/wiki/Isotopes_of_barium
{{elemente chimice}}
* [http://de.wikipedia.org/wiki/Barium Bariu]

{{Control de autoritate}}
[[Categorie:Elemente chimice]]
[[Categorie:Metale alcalino-pământoase]]