Vizualizare sursă pentru „Actiniu”

{{Infocaseta Element chimic
<!-- antet -->
| nume = Actiniu
| culoare_fond = actinide
<!-- mini tabel periodic -->
| precedent = [[Radiu]] 
| următor = [[Thoriu]] 
| deasupra = [[Lantan|La]] 
| dedesubt = [[Unquadunium|Uqu]]
| simbol = Ac 
| număr = 89
| hadroni = (227)
| structură_cristalină = cubică cu fețe centrate
<!-- informații de bază -->
| serie_chimică = [[Actinide]] 
| grupă = 3 
| perioadă = 7 
| bloc = f
| densitate = 10.070
| culoare = argintie
| CAS = 7440-34-8
| EINECS =
<!-- proprietăți atomice -->
| masă_atomică = 227
| rază_atomică = 195
| configurație_electronică = [[Radon|Rn]]6d<sup>1</sup>7s<sup>2</sup>
| electroni_pe_nivel = 2, 8, 18, 32, 18, 9, 2
| număr_de_oxidare = 3
| oxid = '''Ac<sub>2</sub>O<sub>3</sub>'''
<!-- proprietăți fizice -->
| fază = solidă
| punct_de_topire = 1050 °[[celsius|C]] 1323
| punct_de_fierbere = 3300°[[celsius|C]] 3471
| volum_molar =
| presiune_de_vapori = 400
<!-- alte informații -->
| electronegativitate = 1,1
| căldură_specifică = 
| conductivitate_electrică = 
| conductivitate_termică = 12
| potențial_de_ionizare_1 = 499
| potențial_de_ionizare_2 = 1170
<!-- izotopi -->
| hadroni_izotop_1 = 225
| izomerie_izotop_1 =
| abundență_izotop_1 = urme
| neutroni_izotop_1 =
| perioadă_izotop_1 = 10 [[zi]]le
| mod_de_dezintegrare_izotop_1 = [[dezintegrare alfa|α]]
| energie_izotop_1 = 5,935
| produs_izotop_1 = <sup>221</sup>[[Franciu|Fr]]
| hadroni_izotop_2 = 226
| izomerie_izotop_2 =
| abundență_izotop_2 = [[radioizotop sintetic|sintetic]]
| neutroni_izotop_2 = 
| perioadă_izotop_2 = 29,37 [[oră|ore]]
| mod_de_dezintegrare_izotop_2 = [[dezintegrare alfa|α]] <hr /> [[dezintegrare beta|β<sup>-</sup>]] <hr /> [[captare de electroni|ε]]
| energie_izotop_2 = 5,536 <hr /> 1,117 <hr /> 0,640
| produs_izotop_2 = <sup>222</sup>[[Franciu|Fr]] <hr /> <sup>226</sup>[[Thoriu|Th]] <hr /><sup>226</sup>[[Radiu|Ra]]
| hadroni_izotop_3 = 227
| izomerie_izotop_ =
| abundență_izotop_3 = 100%
| neutroni_izotop_3 =
| perioadă_izotop_3 = 21773 [[an]]i
| mod_de_dezintegrare_izotop_3 = [[dezintegrare alfa|α]] <hr /> [[dezintegrare beta|β<sup>-</sup>]]
| energie_izotop_3 = 5,042 <hr /> 0,045
| produs_izotop_3 = <sup>223</sup>[[Franciu|Fr]] <hr /> <sup>227</sup>[[Thoriu|Th]]
}}
'''Actiniul''' este un [[element chimic]] [[Element radioactiv|radioactiv]], notat cu simbolul '''Ac''', descoperit în anul [[1899]] de către [[chimist]]ul [[André-Louis Debierne]] având [[numărul atomic]] [[89]], iar masa atomică este de 227,0278 [[unitate atomică de masă|uam]].<ref name="Nenițescu">Nenițescu, op. cit., pag. 611–615</ref><ref name="Murgulescu">Murgulescu, op. cit., pag 317</ref><ref name="Șandru">Șandru, op. cit, pag. 221–223</ref> A fost primul element [[radioactiv]] care a fost izolat, deși [[poloniu]]l, [[radiu]]l și [[radon]]ul erau observate înainte, însă neizolate până în anul [[1902]].<ref name=autogenerat2>op. cit, pag. 221–223</ref><ref>Muhin, op. cit, pag 245</ref> Este întâlnit sub forma a [[36]] de [[izotop]]i, cei mai stabili fiind <sup>225</sup>Ac, <sup>226</sup>Ac și <sup>227</sup>Ac. A dat denumirea [[actinide|seriei actinidelor]], un grup de 15 elemente asemănătoare între actiniu și [[lawrenciu]] în [[tabelul periodic al elementelor|tabelul periodic]].<ref name="Nenițescu" /><ref>Beral, op. cit, pag. 452</ref><ref name="Avaan">Avaan, op. cit, pag. 222–245</ref>
[[Fișier:Actinium.svg|thumb|right|Actiniu]]
[[Fișier:Electron shell 089 actinium.png|thumb|right|Configurația electronică a atomului de actiniu]]
Actiniul este un [[metal]] foarte rar, fiind prezent în scoarța [[Pământ]]ului ca urme reziduale în [[Minereu uranifer|minereurile de uraniu]], cantitățile de actiniu din [[minereu]] fiind de ordinul [[miligram]]elor la o tonă de minereu brut. Răspândirea actiniului în scoarța terestră este de 5&nbsp;·&nbsp;10<sup>−14</sup> %.<ref name="Șandru" /><ref name="Avaan"/><ref>Marcu, op. cit., pag.351</ref>

Datorită intensității [[Radioactivitate|radioactivității]] sale, are puține domenii de utilizare, precum radioimunoterapia sau folosirea [[neutron]]ilor emiși ca sursă energetică.
În tehnologia chimică sau metalurgia clasică nu se cunosc aplicații industriale ale actiniului.<ref name="Șandru" /><ref name="Beral">Beral, op. cit., pag 456</ref>

== Descoperire ==
După extracția [[poloniu]]lui și al [[radiu]]lui, în reziduurile de [[pehblendă]] se observa un material activ, care putea fi îndepărtat cu ajutorul [[Lantanide|pământurilor rare]]. Colaboratorul soților Curie, André-Louis Debierne, a descoperit că materialul activ consta în [[thoriu]] și cantități minuscule a unei noi substanțe radioactive. Acest preparat era de 100.000 de ori mai activ ca [[uraniu]]l,<ref name="Mlađenović">Mlađenović, op.cit. pag.10–11</ref> ceea ce-l făcuse să creadă că descoperise un nou element radioactiv. Acesta a observat că structura lui era similară [[titan]]ului (1899).<ref>{{cite journal 
 | title = Sur un nouvelle matière radio-active   
 | first = André-Louis 
 | last = Debierne  
 | journal = Comptes rendus 
 | volume =  129
 | issue =  
 | pages =  593–595    
 | year =  1899
 | url = http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k3085b/f593.table  
 | doi =    }}</ref> sau [[Thoriu|thoriului]] (1900).<ref>{{cite journal 
 | title = Sur un nouvelle matière radio-actifl'actinium   
 | first = André-Louis 
 | last = Debierne  
 | journal = Comptes rendus 
 | volume =  130
 | issue =  
 | pages =  906–908    
 | year = 1900–1901
 | url = http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k3086n/f906.table  
 | doi =    }}</ref> Deși nu a reușit separarea lui din [[toriu|thoriu]], Debierne l-a numit ''actiniu''. Acest lucru a fost complicat de tentativa lui de enunțare a unei teorii de [[radioactivitate]], conform căreia aceasta este prezentă datorită actiniului.<ref name="Mlađenović" /><ref>A.Debierne, C.R 129, 593 (1899); 130, 196 și 906 (1900)</ref>

În 1902, Friedrich Otto Giesel publică un raport despre o substanță activă, obținută din pehblendă. Acesta arătase că substanța era caracterizată de o emisie de scurtă durată. Datorită intensității probelor ce le emitea, el a denumit substanța ''substanță emanantă''<ref name="Mlađenović"/> și mai târziu ''emaniu''.<ref>{{cite journal 
 | title = Ueber den Emanationskörper (Emanium)  
 | first  = Friedrich Oskar 
 | last = Giesel  
 | journal =  Berichte der Deutschen Chemische Geselschaft 
 | volume =  37
 | issue = 2 
 | pages =   1696–1699
 | year = 1904
 | url =   
 | doi = 10.1002/cber.19040370280   }}</ref> El considera că emisia din substanța sa era foarte diferită de cea a radiului. El a găsit următoarele diferențe: ''Emisia se transforma (aproximativ) într-o radiație...Noile raze o să le numesc pe scurt Raze-E''.<ref name="Mlađenović" /><ref>F.Giesel, Ber.deutsch. chem. Ges. 35, 3608 (1902); 36, 342 (1903)</ref><ref>''Radioactivitatea'', Ernest Rutherford, pagina 287</ref> Deoarece emaniul nu a fost separat de thoriu, Giesel concluzionează că substanța descoperită de el nu putea fi identică cu actiniul. Ulterior, Debierne afirmă că proprietățile sale chimice aveau o emisie similară cu cea a emaniului.<ref>Debierne, C.R 139, p.538, 1904</ref> După multe controverse s-a ajuns la un acord în privința denumirii substanței ca ''actiniu''.<ref>Giesel, Ber.d.D. Chem.Ges 35, p.3968, 1904; 38, p.775, 1905, Debierne, Phys, Yeit. 7, p.14, 1906</ref>

Opinia lui [[Ernest Rutherford]] despre actiniul lui Debierne și emaniul lui Giesel, exprimată în 1903, concluziona: ''Niciuna din aceste substanțe nu a fost studiată la fel de detaliat ca și [[uraniu]]l, [[thoriu]]l sau [[radiu]]l, fiind nevoie de mai multe date comparative pentru natura radiațiilor și emisiilor, înainte ca orice concluzie să fie stabilită.''<ref name="Mlađenović"/><ref>Ernest Rutherford, ''Radioactivitatea'', pagina 24</ref>

După aproape trei decenii de la descoperirea lui Debierne, Kohlrausch a menționat despre actiniu, în lucrarea sa ''Radioactivitatea'', că ''determinarea directă a unei greutăți atomice nu poate fi încă făcută deoarece greutatea disponibilă nu era suficientă.''<ref name="Mlađenović"/><ref>Kohlrausch, ''Radioaktivitat'', pagina 750</ref>

Istoria acestei descoperiri a rămas discutabilă, iar publicații din [[1971]], au arătat că cererile lui André-Louis Debierne din 1904 erau în contradicție cu cele din publicațiile anilor 1899 și 1900.<ref>{{cite journal 
 | title = The Discovery of Actinium  
 | first = H. W. 
 | last = Kirby  
 | journal = Isis 
 | volume =  62
 | issue = 3
 | pages =  290–308    
 | year = 1971
 | doi =10.1086/350760 
 | jstor =  229943 }}</ref> și mai târziu, în anul [[2000]]<ref>{{cite journal 
 | title = The centenary of a controversial discovery: actinium
 | first = J. P. 
 | last = Adloff   
 | journal = Radiochim. Acta,
 | volume = 88
 | issue  =3–4_2000
 | pages = 123–128
 | year = 2000
 | url =   
 | doi = 10.1524/ract.2000.88.3-4.123   }}</ref>

Termenul de ''actiniu'' provine din cuvântul [[Limba greacă|grecesc]] ''ακτίς'', ''ακτίνoς'', însemnând ''rază'' sau ''fascicul''.

== Structura atomică ==

Structura atomului de Actiniu este determinat de numărul nucleonilor din nucleul atomic, astfel pentru izotopul său natural, <sup>227</sup>Ac, el are 89 de [[proton]]i și 138 [[neutron]]i.<ref name=autogenerat3>Nenițescu, op. cit., pag. 611-615</ref><ref name="Beral" /> Numărul neutronilor poate varia de la 117 până la 147 în funcție de izotop. Raza atomică medie este de 1,88[[Ångström|Å]], volumul molar al actiniului chimic pur în condiții fizice normale este de 22,54&nbsp;cm<sup>3</sup>/mol.<ref name="Nenițescu" /><ref name="Murgulescu" />

Învelișul electronic este format din 89 electroni care ocupă succesiv orbitalii păturilor cu începere de la pătura (stratul) K și terminând cu pătura Q. O particularitate a modului de completare a orbitalilor este aceea că se completează mai întâi subpătura interioară 5f,<ref name="Muhin">Muhin, op. cit, pag 530</ref> această caracteristică fiind proprie tuturor elementelor din seria actinidelor și este cauza proprietăților chimice asemănătoare pe care le au aceste elemente. Numărul maxim de electroni care se pot afla în stare f este, potrivit [[principiul excluziunii al lui Pauli|principiului excluziunii al lui Pauli]], egal cu 2(2l+1)=2(2·3+1)=14 (unde pentru numărul cuantic cinetic s-a luat valoarea l=3), de aceea trebuie să fie 14 actinide cu proprietăți analoage actiniului.<ref name="Șandru" /><ref>Muhin, op. cit, pag. 531</ref>
În notație spectroscopică, configurația electronică pentru starea fundamentală al atomului neutru de actiniu este prezentat mai jos, figura alăturată prezintă într-o manieră simplificată ocuparea nivelelor energetice de către cei 89 electroni legați<ref name="Nenițescu"/><ref name="Beral" />
<div style="text-align:center">
{| border="2" cellspacing="0" cellpadding="5" style="border-collapse:collapse;"
|-----
| bgcolor="#fff8ff"|configurație electronică
stratul electronic K: 1s<sup>2</sup>

stratul electronic L: 2s<sup>2</sup>p<sup>6</sup>

stratul electronic M: 3s<sup>2</sup>p<sup>6</sup>d<sup>10</sup>

stratul electronic N: 4s<sup>2</sup>p<sup>6</sup>d<sup>10</sup>f<sup>14</sup>

stratul electronic O: 5s<sup>2</sup>p<sup>6</sup>d<sup>10</sup>

stratul electronic P: 6s<sup>2</sup>p<sup>6</sup>d<sup>1</sup>

stratul electronic Q: 7s<sup>2</sup>

|}</div>

Electronii de pe stratul Q, care completează orbitalul 7s, respectiv unicul electron din substratul d al păturii P reprezintă electronii de valență ai actiniului. Necompletarea substratului d interior al păturii P este o consecință a diferenței energetice a orbitalilor din straturile superioare în acord cu legile [[mecanică cuantică|mecanicii cuantice]].<ref name="Nenițescu"/><ref name="Murgulescu" /><ref name=autogenerat1>Șandru, op. cit, pag. 221-223</ref> Substratul d incomplet este o caracteristică comună tuturor elementelor din seria actinidelor.<ref name="Beral" /><ref name="Muhin" /> Structura proprie a învelișului electronic al atomului Ac determină în mare parte proprietățile fizico-chimice ale speciei atomice.<ref name="Muhin" /> Asemănarea din punct de vedere al arajării electronilor în păturile electronice cu a elementelor din seria [[lantanide]]lor explică în mare parte similitudinile fizice ale celor 28 de elemente din cele două serii numite generic ''[[pământuri rare]]''.<ref name="Nenițescu" /><ref name="Muhin"/> Electronii 6d<sup>1</sup> și 7s<sup>2</sup> aranjați în structura caracteristică actiniului sunt responsabili de majoritatea proprietăților chimice ale speciei atomice.

== Răspândire pe Pământ ==

Actiniul este găsit în cantități mici în minereurile de [[uraniu]], însă de obicei este fabricat, în cantități de ordinul [[miligram]]elor, prin iradierea izotopului <sup>226</sup>Ra cu neutroni moderați (termalizați sau încetiniți) într-un [[reactor nuclear]], reacția nucleară având loc după schema<ref>Berinde, op. cit. pag. 117</ref>:
{|  width = "700"
|  width="600" align="center" | <math>\mathrm{^{226}_{\ 88}Ra\ +\ ^{1}_{0}n\ \longrightarrow \ ^{227}_{\ 88}Ra\ \xrightarrow[42,2 \ min]{\beta^-} \ ^{227}_{\ 89}Ac}</math>
| <math> \, </math>
|} 
Actiniul metalic a fost preparat prin reducerea fluorurii de actiniu cu vapori de [[litiu]] la temperaturi de 1100-1300&nbsp;°C.<ref name="Bunuș"/>

Actiniul în natură este găsit doar ca urme ale izotopului său natural <sup>227</sup>Ac, care este un emițător de [[Radiație alfa|radiații alfa]] și [[Radiație beta|beta]] cu un [[timp de înjumătățire]] de 21,773 [[an]]i, prezent în [[minereu]]rile de [[uraniu]]. O [[tonă]] de uraniu conține în medie o zecime de gram de actiniu.<ref>''Chimie Anorganica'', Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1981, autorii Gheorghe Marcu, Maria Brezeanu, Cornelia Bejan, Agneta Batca, Rodica Catuneanu, pagina 263, Tabela 11.12</ref> Izotopul <sup>227</sup>Ac este un membru de tranzit în seria dezintegrării [[actinide]]lor, care începe cu izotopul originar <sup>235</sup>U (sau <sup>239</sup>Pu), terminându-se cu [[izotop]]ul stabil de [[plumb]], <sup>207</sup>Pb. Un alt izotop (<sup>225</sup>Ac) este un tranzitor prezent în seria [[neptuniu]]lui, care începe cu <sup>237</sup>Np (sau <sup>233</sup>U) și se încheie cu elementul, aproape stabil, [[bismut]] (<sup>209</sup>Bi).

== Proprietăți fizice ==
[[Fișier:Cubic-face-centered.svg|thumb|lățime50px|left|Structura cristalină a actiniului]]
Actiniul este un element [[radioactivitate|radioactiv]] [[metal]]ic, de culoare argintie. Datorită radioactivității sale intense, acesta emite radiații percepute ca o [[lumină]] [[albastru|albastră]].

Actiniul metalic este obținut prin reducerea AcF<sub>3</sub> cu vapori de [[litiu]]. Structura sa cristalină are celulă elementară cubică cu fețe centrate și este asemănător cu [[lantan]]ul ca rază ionică, culoare, etc.<ref name="Bunuș">Bunuș, op cit. pag. 23</ref> [[Densitate]]a actiniului este de 10,07 g·cm<sup>−3</sup>, fiind al 71-lea element ca densitate.<ref>Lester R. Morss, Norman M. Edelstein, Jean Fuger, ''The Chemistry of the Actinide and Transactinide Elements''. Springer Netherlands, 2006. ISBN 978-1-4020-3555-5.</ref><ref>{{en icon}}[http://www.environmentalchemistry.com/yogi/periodic/density.html Periodic Table of Elements: Sorted by Density]. EnvironmentalChemistry.com. Accesat la 7 august 2009.</ref>

Punctul de topire al actiniului este de 1050°[[Celsius|C]] (sau in celelalte scări de temperatură 1922°[[Fahrenheit|F]], respectiv 1323&nbsp;[[Kelvin|K]]). Punctul de fierbere al acestui metal este de 3300&nbsp;°C (sau 3471&nbsp;[[Kelvin|K]], respectiv 5788°[[Fahrenheit|F]]).

=== Difuzia emisiilor actiniului ===
[[Fișier:Difuzie actiniu.JPG|thumb|100px|Instalația folosită în procesul de difuzie a emisiilor actiniului]]
Datorită [[Timp de înjumătățire|timpului de înjumătățire]] a emisiilor actiniului și al [[Thoriu|thoriului]], în general nu este posibilă determinarea constantei de [[difuzie]] prin metodele folosite pentru emisiile [[radiu]]lui. Totuși, valoarea lui D poate fi măsurată prin următorul procedeu care permite obținerea unor rezultate optime.<ref>Ernest Rutherford, ''Radioactive Substances and Their Radiations'',p.387 ,</ref>

O placă C acoperită cu hidroxid de thoriu este plasată orizontal lângă baza unui [[cilindru]] de [[alamă]] P. Emisia [[Thoriu|thoriului]] difuzează ascendent în cilindru. O stare de echilibru este atinsă atunci când rata creșterii numărului [[atom]]ilor din emisie raportat la unitatea de [[volum]] al [[difuzie]]i ascendente este egalată de rata scăderii datorită transformării emisiei.

Dacă ''N'' este numărul de atomi ai emisiei raportat la unitatea de volum, presupusă a fi uniformă, de-a lungul secțiunii transversale, la o distanță ''x'' față de thoriu, avem relația:

<div style="text-align:center">
{| border="2" cellspacing="0" cellpadding="5" style="border-collapse:collapse;"
|-----
| bgcolor="#fff8ff"|<div style="text-align:center"><math> D \frac{d^2 N}{dx^2}= \lambda N</math></div>
|}</div>

unde: ''' λ''' este constanta emisiei radioactive

Difuzia emisiilor actiniului în [[aer]] au fost măsurate de Debierne, Russ și Bruhat.<ref>Debierne, ''Le Radium'', 4, p.213, 1907</ref><ref>Russ, Phil.Mag.17, p.412, 1909</ref><ref>Bruhat, C.R.148, P.628, 1909; Le Radium.6, p.67, 1909</ref>. Montajul experimental folosit de către Debierne măsura emisia provenită din preparatul actinic prin două plăci paralele, așezate vertical și apropiate. Pentru a asigura o [[temperatură]] constantă în interiorul cilindrului, aparatul era imersat într-o baie de [[apă]], aceasta având rol de termostat.<ref>''Radioactive Substances and Their Radiations'', E. Rutherford, pagina 388</ref>

Russ examinase difuzia emisiei actinice cu [[aer]]ul, [[hidrogen]]ul<ref>Ernest Rutherford, ''Radioactive Substances and Their Radiations'', p.389</ref>, [[Dioxid de carbon|dioxidul de carbon]] și dioxidul de sulf, găsind valori relative în acord cu [[legea lui Graham]].<ref>''Radioactive Substances and Their Radiations'', E. Rutherford, pagina 389</ref>

=== Fosforescență ===
Proprietatea emisiei actiniului a fost ilustrată de Giesel printr-un experiment.<ref>''Radioactive Substances and Their Radiations'', E. Rutherford, pagina 19</ref> Un preparat actinic foarte activ, atașat de o coală subțire de hârtie, este plasat pe un ecran fosforescent de sulfurat de zinc. Într-o cameră întunecoasă, preparatul activ eliberează pe o anumită distanță emisii fosforescente, marcate de scintilațiile caracteristice. Direcționarea unui curent de [[aer]] asupra ecranului face ca fosforescența să fie deplasată în direcția curentului, devenind mai slabă. O mare parte a [[fosfor]]escenței observate inițial era datorată emisiei actiniului care difuzase prin coala subțire plasată peste suprafața ecranului. Oprirea curentului de [[aer]] are ca efect reapariția fosforescenței intense a ecranului.

== Proprietăți chimice ==
Actiniul are un caracter chimic similar [[lantan]]ului.<ref name="blueglow">{{cite journal | title = Preparation of Actinium Metal | first = Joseph G. | last = Stites | coauthors = Salutsky, Murrell L. Stone, Bob D. | journal = J. Am. Chem. Soc. | year = 1955 | volume = 77  | issue = 1 | pages = 237–240 | doi = 10.1021/ja01606a085}}</ref> Datorită acestei similitudini, separarea actiniului de lantan și celelalte elemente din categoria [[Lantanide|pământurilor rare]], care sunt prezente și în [[minereu]]rile de [[uraniu]], este dificilă. Extracția prin solvenți și cromatografia schimbului electronic au fost metodele folosite la separare. 
Actiniul formează fluoruri, hidroxizi, oxalați și fosfați insolubili în [[apă]].<ref>{{cite journal | title = Chemistry of the Actinide Elements Annual Review of Nuclear Science | volume = 1 | pages = 245–262 | year = 1952 | first = J. J. | last = Katz | coauthors = Manning, W. M. | doi = 10.1146/annurev.ns.01.120152.001333 | journal = Annual Review of Nuclear Science}}</ref>.

== Compușii chimici ai actiniului ==
Doar un număr limitat de compuși ai actiniului sunt cunoscuți, cum ar fi: AcF<sub>3</sub>, AcCl<sub>3</sub>, AcBr<sub>3</sub>, AcOF, AcOCl, AcOBr, Ac<sub>2</sub>S<sub>3</sub>, Ac<sub>2</sub>O<sub>3</sub> și AcPO<sub>4</sub>. Toți compușii menționați sunt similari cu cei ai lantanului, arătând că, în general, compușii actiniului prezintă [[Număr de oxidare|starea de oxidare]] +3.<ref>{{cite journal | title = The Preparation and Identification of Some Pure Actinium Compounds | journal = Journal of the American Chemical Society | last = Sherman | first = Fried | coauthors = Hagemann, French; Zachariasen, W. H. | pages = 771–775 | doi = 10.1021/ja01158a034 | year =1950 | volume = 72 | issue = 2}}</ref>

=== Hidruri ===
Actiniul reacționează cu [[hidrogen]]ul la temperatura de 200&nbsp;°C, formând hidruri<ref name="Inorganicchemistry">''Inorganic chemistry'', Arnold F. Holleman, Egon Wiberg, pagina 1322</ref> non-stoechiometrice, [[material casant |casante]], de culoare închisă, care sunt bune conducătoare de [[electricitate]].<ref name="Inorganicchemistry" /><ref>la fel ca și [[scandiu]]l, [[ytriu]]l, [[lantan]]ul</ref> AcH<sub>2</sub> poate să reacționeze cu [[hidrogen]]ul pentru a forma AcH<sub>3</sub>, având ca rezultat pierderea conductivității electrice. AcH<sub>3</sub> este o substanță neagră în care [[atom]]ii de [[hidrogen]] ocupă noduri ale unui sistem tetraedric sau octogonal într-un aranjament [[cub]]ic sau [[hexagon]]al de Ac<sup>3+</sup>.

=== Halogenuri ===
AcF<sub>3</sub> folosit la obținerea actiniului se prepară la 700&nbsp;°C prin acțiunea [[Acid fluorhidric|HF]] asupra Ac<sub>2</sub>O<sub>3</sub> sau prin precipitarea în soluție cu o fluorură. Trifluorura de actiniu este o substanță stabilă la încălzire, iar procesul de pirohidroliză are loc doar la temperaturi de 1000&nbsp;°C, în prezența [[amoniac]]ului și a vaporilor de [[apă]], având loc trecerea în AcOF.<ref name="Bunuș 1">Bunuș, op cit. pag. 24</ref>
Totodată trifluorura este o sursă<ref>Gheorghe Marcu, ''Chimia elementelor radioactive'', Editura didactică și pedagogică, București, 1971, pagina 352</ref> de neutroni pe baza reacției <sup>19</sup>F()<sup>22</sup>Na, la o cantitate de 1 Ci actiniu corespunzând 1,21*10<sup>6</sup>n/s.

AcCl<sub>3</sub> se prepară din Ac(OH)<sub>3</sub> cu CCl<sub>4</sub> la 950&nbsp;°C, când se obține un produs cu simetrie hexagonală similar cu a UCl<sub>3</sub>, în care actiniul este înconjurat de 9 atomi de clor. Produsul obținut este [[Higroscopicitate|higroscopic]] și prin hidroliză parțială trece în AcOCl.<ref name="Bunuș 1"/>
AcBr<sub>3</sub> se prepară la 750&nbsp;°C din Ac<sub>2</sub>O<sub>3</sub> și AlBr<sub>3</sub>. Tribromura este [[Higroscopicitate|higroscopică]] și cu solubilitate mare în apă.<ref name="Bunuș 1"/>
AcI<sub>3</sub> este preparat la temperatura de 550&nbsp;°C din reacția Ac<sub>2</sub>O<sub>3</sub> și NH<sub>4</sub>I.<ref name="Bunuș 1"/> Este o substanță cu solubilitate mare în apă.

Dintre oxihalogenuri se amintesc AcOF, AcOCl, AcOBr.<ref name="Bunuș 1"/>
=== Alți compuși ===
Se cunoaște oxidul Ac<sub>2</sub>O<sub>3</sub>, care este obținut prin descompunerea oxalatului Ac<sub>2</sub>(OX)<sub>3</sub>. Totodată, este obținut și ca rezultat al reactivității mari cu aerul, iar oxidul format protejează metalul de oxidarea completă. [[Oxid]]ul prezintă o structură cu simetrie hexagonală.

Sulfura de actiniu se prepară în urma reacției dintre oxidul de actiniu cu acidul sulfhidric și sulfura de carbon, la temperatura de 1100&nbsp;°C.

Oxalatul de actiniu, Ac<sub>2</sub>(OX)<sub>3</sub>*H<sub>2</sub>O, este preparat din soluție de Ac<sup>3+</sup> în H-COOH la 90&nbsp;°C, introducând dimetiloxalat care va produce ionul oxalat necesar prin procesul de hidroliză.

Compușii respectivi sunt obținuți conform reacțiilor:<ref name="Bunuș 1"/>
* Ac<sub>2</sub>O<sub>3</sub> + 6HF→2AcF<sub>3</sub> + 3H<sub>2</sub>O
* 4Ac(OH)<sub>3</sub> + 3CCl<sub>4</sub> →4AcCl<sub>3</sub> + 3CO<sub>2 </sub>+ 6H<sub>2</sub>O
* 4Ac + 3O<sub>2</sub>→2Ac<sub>2</sub>O<sub>3</sub>
* Ac<sub>2</sub>O<sub>3</sub> + 2AlBr<sub>3</sub>→2AcBr<sub>3</sub> + Al<sub>2</sub>O<sub>3</sub>
* Ac<sub>2</sub>O<sub>3</sub> + 2Al + 3I<sub>2</sub> →2AcI<sub>3</sub> + Al<sub>2</sub>O<sub>3</sub>

== Actinidele ==
Actinidele reprezintă seria chimică, constituită din 15 elemente chimice, care începe cu actiniul (Z=89) și se termină cu [[lawrenciu]]l (Z=103). Primele 4 actinide sunt întâlnite în natură (actiniul, [[thoriu]], [[protactiniu]]l și [[uraniu]]l), fiind ușor detectabile în sol. [[Neptuniu]]l și restul actinidelor sunt considerate a fi sintetizabile pe cale artificială, datorită concentrației foarte mici ale acestora în scoarța [[Pământ]]ului.

Actiniul este primul element din seria [[actinide]]lor, denumind gruparea după numele său, la fel ca lantanul, ce denumește seria [[lantanide]]lor. Grupul de elemente este mult mai complex decât cel al lantanidelor. Abia în anul 1945, tabelul lui Mendeleev a fost modificat de [[Glenn T. Seaborg]], prin propunerea introducerii actinidelor în sistemul periodic al elementelor.
Seria actinidelor este constituită din următoarele metale: 
* Actiniu - 1899, descoperit de francezul André-Louis Debierne
*[[Thoriu]] – 1828, descoperit de suedezul [[Jöns Jakob Berzelius]]
* [[Protactiniu]] – 1918, descoperit de două grupuri de cercetători, unul englez ([[Frederick Soddy]], John Cranston) și unul german ([[Otto Hahn]], [[Lise Meitner]])<ref>''Lise Meitner and the dawn of the nuclear age'', Patricia Rife, Lise Meitner, pagina 72-77</ref>
* [[Uraniu]] – 1789, descoperit de germanul [[Martin Heinrich Klaproth]]
* [[Neptuniu]] – 1941, descoperit de americanii [[Edwin McMillan]] și [[Philip Abelson|Philip H. Abelson]]<ref>''Actinides and the Environment'', Gonis, A., Borovoi, A. A., Sterne, P. A., pagina 5</ref>
* [[Plutoniu]]l (1940), [[americiu]]l (1945), [[curiu]]l (1944), [[berkeliu]]l (1949), [[californiu]]l (1949), [[mendeleeviu]]l (1955), [[nobeliu]]l (1957) și [[lawrenciu]]l (1961) au fost elementele chimice descoperite de către [[Glenn T. Seaborg]]
* [[Einsteiniu]]l (1953) și [[fermiu]]l (1952) au fost descoperite de Albert Ghiorso.

La actinide se manifestă fenomenul de [[paramagnetism]].<!-- În curând voi completa la subiect --><ref>{{citat carte | title=Solidul. Fenomene, teorii, aplicații | first=I.D. | last=Bursuc | coauthors=Sulițanu, N.D. | publisher=Editura Științifică | location=București | year=1991 | pages=285, 296 | isbn=973-44-0037-1}}</ref>

== Izotopii ==
În mod normal, actiniul prezintă un singur [[izotop]] natural radioactiv, <sup>227</sup>Ac și niciun izotop stabil. 36 de radioizotopi au fost sintetizați artificial, cei mai stabili fiind <sup>227</sup>Ac cu un [[timp de înjumătățire]] de T<small>1/2</small>=21,772 ani, <sup>225</sup>Ac cu T<small>1/2</small>=10 zile și <sup>226</sup>Ac, care se dezintegrează cu T<small>1/2</small>=29,37 ore. Toți ceilalți izotopi radioactivi au timpi de înjumătățire mai mici de 10 ore, iar majoritatea acestora au timpi de înjumătățire mai mici de un [[minut]]. Izotopul actiniului care există pentru cel mai scurt timp este <sup>217</sup>Ac, care se transformă prin [[dezintegrare alfa]] și captură de electroni.<ref>Considine, Glenn D., ed. (2005), ''Chemical Elements'', Van Nostrand's Encyclopedia of Chemistry, New York: Wylie-Interscience, pp. 332, 0-471-61525-0</ref> Are un timp de înjumătățire de 69 nanosecunde. Actiniul are și 2 izomeri nucleari.<ref name="nubas">{{cite journal  | last = Audi | first = Georges  | title = The NUBASE Evaluation of Nuclear and Decay Properties  | journal = Nuclear Physics A  | volume = 729  | pages = 3–128 | publisher = Atomic Mass Data Center  | date = 2003 | doi=10.1016/j.nuclphysa.2003.11.001  | last2 = Bersillon  | first2 = O.  | last3 = Blachot  | first3 = J.  | last4 = Wapstra  | first4 = A.H. }}</ref>

<sup>227</sup>Ac chimic pur intră în stare de echilibru cu produșii săi rezultați din procesul de dezintegrare la sfârșitul a 185 de zile, iar apoi se descompune în perioada de 21,773 ani. Izotopii actiniului sunt cuprinși în intervalul de mase atomice de la 206 unități atomice de masă (<sup>206</sup>Ac) la 236 u.a.m.<ref name="nubas"/>

Izotopii actiniului sunt prezentați în tabelul de mai jos:<ref>{{en icon}}[http://www.nationmaster.com/encyclopedia/Isotopes-of-actinium Isotopes of actinium]. nationmaster.com. Accesat la 23 iulie 2009.</ref><ref>{{en icon}}[http://education.jlab.org/itselemental/iso089.html Isotopes of actinium]. education.jlab.org. Accesat la 23 iulie 2009.</ref>

{| class="wikitable" style="font-size:95%; white-space:nowrap"
! rowspan="2" | Simbolul <br />[[izotop]]ului
! Z([[proton|p]])
! N([[neutron|n]])
! &nbsp;<br />Masa [[izotop]]ului(u)<br />&nbsp;
! rowspan="2" | [[Timp de înjumătățire (radioactivitate)|Timp de înjumătățire]]
|-
! colspan="3" | energia de excitare<br />a izotopului
|-
| <sup>206</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 117
| 206,01450(8)
| 25(7) ms
|-
| style="text-indent:1em" | <sup>206m1</sup>Ac
| colspan="3" style="text-indent:2em" | 80(50) keV
| 15(6) ms
|-
| style="text-indent:1em" | <sup>206m2</sup>Ac
| colspan="3" style="text-indent:2em" | 290(110) keV
| 41(16) ms
|-
| <sup>207</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 118
| 207,01195(6)
| 31(8) ms [27(+11-6) ms]
|-
| <sup>208</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 119
| 208,01155(6)
| 97(16) ms [95(+24-16) ms]
|-
| style="text-indent:1em" | <sup>208m</sup>Ac
| colspan="3" style="text-indent:2em" | 506(26) keV
| 28(7) ms [25(+9-5) ms]
|-
| <sup>209</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 120
| 209,00949(5)
| 92(11) ms
|-
| <sup>210</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 121
| 210,00944(6)
| 350(40) ms
|-
| <sup>211</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 122
| 211,00773(8)
| 213(25) ms
|-
| <sup>212</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 123
| 212,00781(7)
| 920(50) ms
|-
| <sup>213</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 124
| 213,00661(6)
| 731(17) ms
|-
| <sup>214</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 125
| 214,006902(24)
| 8,2(2) s
|-
| <sup>215</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 126
| 215,006454(23)
| 0,17(1) s
|-
| <sup>216</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 127
| 216,008720(29)
| 0,440(16) ms
|-
| style="text-indent:1em" | <sup>216m</sup>Ac
| colspan="3" style="text-indent:2em" | 44(7) keV
| 443(7) µs
|-
| <sup>217</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 128
| 217,009347(14)
| 69(4) ns
|-
| style="text-indent:1em" | <sup>217m</sup>Ac
| colspan="3" style="text-indent:2em" | 2012(20) keV
| 740(40) ns
|-
| <sup>218</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 129
| 218,01164(5)
| 1,08(9) µs
|-
| style="text-indent:1em" | <sup>218m</sup>Ac
| colspan="3" style="text-indent:2em" | 584(50)keV
| 103(11) ns
|-
| <sup>219</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 130
| 219,01242(5)
| 11,8(15) µs
|-
| <sup>220</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 131
| 220,014763(16)
| 26,36(19) ms
|-
| <sup>221</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 132
| 221,01559(5)
| 52(2) ms
|-
| <sup>222</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 133
| 222,017844(6)
| 5,0(5) s
|-
| style="text-indent:1em" | <sup>222m</sup>Ac
| colspan="3" style="text-indent:2em" | 200(150)keV
| 1,05(7) min
|-
| <sup>223</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 134
| 223,019137(8)
| 2,10(5) min
|-
| <sup>224</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 135
| 224,021723(4)
| 2,78(17) h
|-
| <sup>225</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 136
| 225,023230(5)
| 10,0(1) zile
|-
| <sup>226</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 137
| 226,026098(4)
| 29,37(12) h
|-
| <sup>227</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 138
| 227,0277521(26)
| 21,772(3) a
|-
| <sup>228</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 139
| 228,0310211(27)
| 6,15(2) h
|-
| <sup>229</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 140
| 229,03302(4)
| 62,7(5) min
|-
| <sup>230</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 141
| 230,03629(32)
| 122(3) s
|-
| <sup>231</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 142
| 231,03856(11)
| 7,5(1) min
|-
| <sup>232</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 143
| 232,04203(11)
| 119(5) s
|-
| <sup>233</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 144
| 233,04455(32)
| 145(10) s
|-
| <sup>234</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 145
| 234,04842(43)
| 44(7) s
|-
| <sup>235</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 146
| 235,05123(38)
| 40s
|-
| <sup>236</sup>Ac
| style="text-align:right" | 89
| style="text-align:right" | 147
| 236,05530(54)
| 2 min
|}

== Utilizări ==
Este de aproximativ 150 de ori mai radioactiv ca [[radiu]]l, făcându-l valoros ca sursă energetică datorită [[neutron]]ilor. În combinație cu beriliul, este utilizat în generarea neutronilor pentru activarea analizelor minereurilor sau aliajelor.<ref>''Inorganic chemistry'', Arnold F. Holleman, Egon Wiberg, pagina 1321</ref> Altfel, acesta nu are nici o aplicație industrială semnificativă.<ref>{{cite journal | title = Neutron Spectrum of an Actinium–Beryllium Source | first = W.R. | last = Dixon | coauthors = Bielesch, Alice; Geiger K.W. | journal = Can. J. Phys./Rev. Can. Phys. | volume = 35 | issue = 6 | pages = 699–702 | year = 1957 | url = http://pubs.nrc-cnrc.gc.ca/cgi-bin/rp/rp2_abst_e?cjp_p57-075_35_ns_nf_cjp | doi = 10.1139/p57-075 }}{{Legătură nefuncțională|date=noiembrie 2022 |bot=InternetArchiveBot |fix-attempted=yes }}</ref><!--http://www.osti.gov/energycitations/product.biblio.jsp?osti_id=4066566-->

<sup>225</sup>Ac este utilizat în [[medicină]] pentru a produce <sup>213</sup>Bi într-un generator reutilizabil sau poate fi folosit individual ca un agent pentru radio-imonoterapia pentru Targeted Alpha Therapy (TAT, ''Terapia Alfa Orientata'').<ref>{{cite journal | doi = 10.1016/j.apradiso.2004.12.003 | year = 2005 | volume = 62 | issue = 5 | pages =667–679 | title = Production of actinium-225 for alpha particle mediated radioimmunotherapy | last =  Bolla | first = Rose A. | coauthors = Malkemusa, Dairin; Mirzadeh, Saed | journal = Applied Radiation and Isotopes | pmid = 15763472}}</ref> <sup>225</sup>Ac a fost produs artificial pentru prima oară de Institutul pentru Elementele Transuraniene (''Institute for Transuranium Elements''-ITU) în [[Germania]], folosindu-se un ciclotron și de către doctorul Graeme Melville la Spitalul Saint George în [[Sydney]], folosind un accelerator liniar de particule în [[2000]].<ref>{{cite journal | doi = 10.1016/j.apradiso.2008.11.012 | year = 2009 | month = Apr | author = Melville, G; Allen, Bj | title = Cyclotron and linac production of Ac-225 | volume = 67 | issue = 4 | pages = 549–55 | issn = 0969-8043 | pmid = 19135381 | journal = Applied radiation and isotopes : including data, instrumentation and methods for use in agriculture, industry and medicine}}</ref>

== Aspecte de securitate și sănătate ==
<sup>227</sup>Ac este extrem de radioactiv, iar potențialul de radiație induce efecte nocive asupra sănătății.<ref>{{cite journal | doi = 10.2172/4406766 | title = Toxicology of Actinium Equilibrium Mixture | last = Langham | first = W. | coauthors = Storer, J. | year = 1952| journal = Los Alamos Scientific Lab.: Technical Report}}</ref> <sup>227</sup>Ac este chiar mai periculos decât [[plutoniu]]l. Este extrem de toxic,<ref>''Chimie Anorganica'', Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1981, autorii Gheorghe Marcu, Maria Brezeanu, Cornelia Bejan, Agneta Batca, Rodica Catuneanu</ref><ref>''Lewis' dictionary of toxicology'', Robert Alan Lewis, pagina 23</ref> ingerarea sa având o acțiune toxicologică mult mai pronunțată decât în cazul [[Acid cianhidric|acidului cianhidric]]. Actiniul ajuns în organism se depozitează în straturile superficiale ale oaselor,<ref>''The history and use of our earth's chemical elements'', Robert E. Krebs, pagina 308</ref><ref>{{en icon}} {{citat web|first=Greg|last=Wall|url=http://pubs.acs.org/cen/80th/actinium.html|title=Actinium}} Accesat la data de 17 iunie 2009.</ref> având o acțiune distrugătoare asupra lor prin emisiile radioactive ale acestuia.

Efectele actiniului asupra organismului datorate radiaților emise de acesta sunt apariția cancerului<ref>[http://www.lenntech.com/periodic-chart-elements/ac-en.htm Chemical properties of actinium - Health effects of actinium - Environmental effects of actinium]. lenntech.com. Accesat la 7 august 2009.</ref>, distrugerea sistemului imunitar, leucemia, pierderile de sarcină, apariția malformaților și afectarea fertilității.

== Vezi și ==
* [[Actinide]]
* [[Lantan]]
* [[Radioactivitate]]

== Bibliografie ==
=== în limba română ===
* Berinde, Alexandru: Teoria reactorilor nucleari, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1962
* Beral, Edith și Zapan, Mihai: ''Chimie generală'', Editura Tehnică, București, 1976
* Bunuș, Florin: ''ACTINIDE și aplicațiile lor'', Editura Științifică și enciclopedică, București, 1981
* Marcu, Gheorghe și colectiv: ''Chimie Anorganică'', Editura didactică și pedagogică, București, 1981
* Marcu, Gheorghe: ''Chimia elementelor radioactive'', Editura didactică și pedagogică, București, 1971
* Muhin, K.N.: ''Fizică nucleară experimentală''-volumul I: ''Fizica nucleului atomic'' (traducere din limba rusă), Editura tehnică, București, 1981
* Murgulescu, I. G. și Sahini, V. Em: ''Introducere în Chimia Fizică'', Editura Academiei, București, 1978, vol. I.2
* Nenițescu, C.D.: ''Chimie generală'', Editura Didactică și Pedagogică, București, 1986
* Șandru, P. și Țopa, A: ''Radionuclizi'', Editura Academiei R.S.R, București, 1969
=== în alte limbi ===
* {{fr icon}} Avaan,L et Avan, M: '' Cours de physique nucléaire'', Industrie Atomiques, no.5-6, Paris, 1964
* {{en icon}} Gonis, A., Borovoi, A. A., Sterne, P. A.: ''Actinides and the Environment'', NATO ASI Series, 2.Environment - Vol.41
* {{en icon}} Holleman, Arnold F. Wiberg, Egon: ''Inorganic chemistry'', Science, 2001
* {{en icon}} Mlađenović, Milorad: ''The history of early nuclear physics (1896-1931)''
* {{en icon}} Rutherford, Ernest: ''Radioactive Substances and Their Radiations'', The University press, 1913, ISBN 978-1-4067-4805-5

== Note ==
{{listănote|2}}

== Legături externe ==
* http://www.webelements.com/webelements/elements/text/Ac/index.html
* http://environmentalchemistry.com/yogi/periodic/Ac.html
* http://education.jlab.org/itselemental/ele089.html
* http://www.tabulka.cz/prvky/ukaz.asp?id=89 {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20090208134720/http://tabulka.cz/prvky/ukaz.asp?id=89 |date=2009-02-08 }}
* http://www.periodieksysteem.com/elem_nl.cfm?IDE=Ac {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20071008031531/http://www.periodieksysteem.com/elem_nl.cfm?IDE=Ac |date=2007-10-08 }}
* http://www.lenntech.com/Periodic-chart-elements/Ac-en.htm
{{elemente chimice}}

{{articol de calitate}}

{{Control de autoritate}}

[[Categorie:Actinide]]